Dacă jucai pe RAGE:MP, vestea proastă e că ai cam rămas fără casă. După ce a doborât alt:V acum câteva luni, Take-Two trece acum și peste una dintre cele mai vechi platforme de multiplayer modat pentru GTA V. Gata, se închide, și de data asta nu mai e cale de întoarcere.
Pe 25 mai, echipa din spatele RAGE:MP a dat vestea pe care nimeni n-o voia. Take-Two le-a „cerut” oprirea rapidă a platformei. Motivul e ăla pe care îl tot auzim de un an de zile: Rockstar și Take-Two spun clar că FiveM e singura platformă autorizată pentru modding multiplayer pe GTA V, conform contractului lor de licență. Tradus pe românește, ori treci pe FiveM, ori dispari.
Și lucrurile se mișcă rapid. De pe 26 mai nu mai poți lansa servere noi, pe 1 iunie dispare lista publică de servere, iar pe 31 august se stinge tot. După data aia, clientul de joc, toolkit-ul de server și infrastructura din spate nu mai merg deloc. Ca să-ți faci o idee de scară, în dimineața anunțului mai rulau 288 de servere, toate băgate acum într-o numărătoare inversă de trei luni.
Treaba e că nu e o mișcare întâmplătoare, ci parte dintr-un plan mai mare. Take-Two a închis deja alt:V în martie, printr-o procedură etapizată care se termină pe 6 iulie. Pune cele două cap la cap și iese o concluzie cam tristă pentru oricine ține la scena de GTA pe PC: de pe 1 septembrie, FiveM rămâne singura platformă de modding multiplayer pentru GTA V. Zero alternative. Iar partea ironică e că FiveM e exact platforma pe care Take-Two voia s-o omoare în 2015, înainte s-o cumpere în 2023 și s-o facă oficială. De ce se întâmplă toate astea? Cam unde te aștepți: bani. Cfx Marketplace, lansat în ianuarie, lasă creatorii să vândă scripturi, mașini, hărți și pachete de server direct către admini, iar Rockstar își ia partea. O comunitate strânsă pe o singură platformă aduce mai mult decât una împrăștiată pe mai multe.
Ce se întâmplă cu serverele românești
Aici ajungem la partea care ne doare pe noi. RAGE:MP a fost mereu plin de români, iar serverele de RP de la noi au trăit ani buni acolo. Cel mai cunoscut e probabil OGLand, un server de roleplay avansat, cu economie pusă la punct și un focus serios pe imersiune, genul de loc unde chiar trebuia să-ți joci personajul, nu să alergi haotic pe hartă. Lângă el au stat comunități vechi mutate din SA:MP, gen B-Zone sau B-HOOD, care au ales RAGE:MP tocmai pentru stabilitate și pentru că ținea bine la mulți jucători pe un singur server. Toate astea trebuie acum să decidă: ori migrează pe FiveM, ori trag obloanele.
Iar migrarea nu e chiar „copy-paste și gata”. Cea mai mare bătaie de cap e că limbajul de scripting e diferit, deci ani de muncă pe sisteme custom riscă să nu se mute curat. Echipa Cfx zice că ajută la tranziție, iar FiveM a scos un tool nou numit Alchemist care ar trebui să ușureze treaba. Cât de bine merge pe un server serios de hard RP, mai vedem.
Mesajul de adio al echipei spune cam tot: RAGE:MP a fost „mereu definită mai mult de comunitate decât de cod”. Pentru toți românii care și-au făcut acolo personaje, prieteni și nopți întregi de roleplay, cam asta e și consolarea, și pierderea în același timp.
