Competiția Romanian PR Award a ajuns la ediția cu numărul XIII iar de curând a anunțat laureații în cadrul unei gale organizate ieri la JW Marriott. MSLGROUP The Practice a fost desemnată „Agenţia de PR a Anului”.
„MSLGROUP The Practice a luat ființă acum nouă ani, dintr-un vis ambițios: acela de a stabili noi standarde în domeniul relațiilor publice. Cu multă pasiune și multă muncă, acest vis a devenit realitate. Câștigăm în această seară pentru a treia oară titlul de Agenția Anului la Romanian PR Award, o premieră în istoria competiției. Îi mulțumim echipei noastre extraordinare, care pune foarte mult suflet în tot ceea ce face! Le mulțumim clienților și partenerilor noștri, care cred în noi și ne susțin de fiecare dată! Este extrem de onorant să ne vedem numele sus, în galeria agențiilor de PR care fac istorie” – au spus, cu ocazia decernării premiului, Oana Bulexa și Monica Jitariuc, Managing Directors MSLGROUP The Practice.
Juriul a decis să acorde distincţia „Comunicatorul Anului” lui Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
„Teatrul este locul în care umanul se arată în toată splendoarea și grozăvia, unde teama de necunoscut se pierde, iar moartea e o retragere din scenă. Teatrul este o poartă între local şi universal, în care relevanţa spaţială dispare. Iar Constantin Chiriac este omul orchestră al teatrului românesc în momentul de față, care aduce consistență și sensibilitate în relațiile culturale și diplomatice ale României, punând în mișcare oameni, energii, orașe, țări, demonstrând ca umanul singular poate deveni, prin forța convingerilor, vocea unui angrenaj uriaș, pe care îl pune în mișcare, doar povestind. Chiriac, directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, este cel care a schimbat sensul clasic al cuvântului „comunicator”. Pentru că nu doar transmite mesaje puternice, ci creează legături între cele mai diverse lumi, culturi sau moduri de exprimare. Premiat de însuși Împăratul Japoniei, consultant al guvernului chinez pentru expoziția universală găzduită de această țară, membru al comisiei care acordă titlul de capitală culturală europeană, a stabilit relații cu instituții de pe toate meridianele. ‚Prin excelenţă, spre normalitate’, este unul dintre crezurile lui Constantin Chiriac, un matematician care dezleagă în versuri înțelesurile firii, apoi le oferă tuturor cu generozitate, și oferind, plăsmuiește un alt univers”, a declarat Gilda Lazăr, despre Constantin Chiriac, personalitatea pe care a propus-o la categoria Comunicatorul Anului.
Distincţia “PR Professional of the Year” a fost înmânată Crenguţei Roşu, Managing Director, DC Communication.
“Crenguţa Roşu este unul dintre „părinții” domeniului Relațiilor Publice din Romania, la a cărui construcție a participat, peste 20 de ani, permanent și continuu, cu verticalitate, deosebită creativitate și pasiune. A fondat și a dezvoltat împreună cu partenerul său Doru Frolu, una din cele mai solide companii independente românești de relații publice și comunicare – DC Communication. Este un excelent formator de profesioniști în comunicare și un lider de echipa recunoscut, reușind să ‚sudeze’ un nucleu de PR professionals care, de peste 16 ani, lucrează împreună la succesul clienților și al firmei. Promovează, cu putere de convingere, insistență și … modestie, dialogul deschis, ca principiu esențial în succesul comunicării, inclusiv prin exemplu personal ca mentor al clienților și modelator al PR-iștilor debutanți, fiind mereu în căutarea noului, a perfecțiunii dusă la detaliu și a argumentației logice expusă cu har, înțelepciune, modestie și umor spumos” a declarat Corneliu Cojocaru, membru al juriului internaţional Romanian PR Award.
Juriul a mai acordat 19 premii de aur, 46 de premii de argint şi 15 diplome de excelenţă. Premiul “PR In-house Team of the Year” a fost înmânat echipei de comunicare Samsung Electronics România.
Distincţia specială „PR Innovator of the Year”, acordată pentru al treilea an consecutiv de Vodafone România, a fost acordată companiei OMV Petrom şi partenerilor săi – Graffiti şi GMP – pentru proiectul „România Meseriaşă”.
”Best Use of PR Measurement & Evaluation”, un premiu special acordat de Raiffeisen Bank pentru al doilea an consecutiv, a fost înmânat AdFaber şi MSLGROUP The Practice pentru proiectul „Hour of Code- Give code a chance”.