Free cookie consent management tool by TermsFeed

Înființată acum mai bine de 10 ani, Real Extreme Fighting (RXF) a ridicat domeniul sporturilor de contact la un cu totul alt nivel. În momentul de față, RXF a organizat 43 de gale care au adus față în față celebrități și sportivi de renume – Anatoli Ciumac, Alexandru Lungu, Levi Matan, Jackie Gosh, Nicolae Negumereanu, Josh Hill, Barnatt Luke, Florin Lambagiu și să nu uităm de controversatul Andrew Tate. Competiția nu se adresează doar bărbaților, ci și femeilor, printre invitate regăsindu-se Roxana Țuțu, Tatiana Dedu, Cristina Stanciu, Micol Di Segni și Diana Belbiță. În timpul galelor, cei mai curajoși luptători din domeniu dau tot ce pot pentru a ieși învingători.

Ce este RXF?

Real Extreme Fighting (RXF) este o organizație românească înființată în anul 2012 care dorește să aducă în atenția publicului artele marțiale mixte (MMA), organizând gale în diferite orașe ale țării- Brașov, Sibiu, București, Cluj, Galați, Craiova, Botoșani, Târgoviște, Piatra-Neamț, Constanța, Drobeta-Turnu Severin. Cu 43 de evenimente sportive organizate până în momentul de față, RXF atrage din ce în ce mai mulți fani pasionați ai acestui tip de sport.

RXF are parte și de parteneriate înternaționale cu organizații precum MMA Brave CF (Orientul Mijlociu) și Magnum FC MMA (Italia), asigurând astfel un flux constant de noi participanți.

Cine a fondat RXF?

Organizația Real Xtreme Fighting (RXF) a fost fondată de Sebastian Vieru. Cel mai probabil nu s-a așteptat ca primele evenimente, organizate într-un local din Brașov, să aibă un impact atât de mare.

După ce a observat că românii sunt pasionați de astfel de spectacole, Sebastian Vieru a hotărât să realizeze, alături de Federația Română de Kempo, un parteneriat, astfel putând organiza mai multe gale pentru amatori. Aceste gale au avut drept scop selectarea luptătorilor care urmau să fie prezentați în galele profesioniste.

De-a lungul timpului, cu audiențe TV care au depășit orice așteptari, RXF s-a impus detașat drept cel mai mare organizator și promotor al sporturilor de contact din România.

Ce sunt galele RXF?

RXF organizează atât gale naționale cât și regionale. Galele regionale se adresează amatorilor, reprezentând modalități de selecție a acestora pentru galele naționale. Câștigătorii regionalelor au posibilitatea de a lupta în galele naționale.

Ce sunt galele RXF
Sursă imagine: rxf.ro

RXF se împarte în 9 divizii, clasificate în funcție de greutate – 7 masculine și 2 feminine. Printre cei mai cunoscuți arbitri, care se asigură că luptele decurg conform regulamentelor galei, se numără Herb Dean, Sebastian Hălmăgean, Scott Manhardt, Cătălin Oțelea și Stelian Gheorghe.

Pe lângă sportivi noi și nume cunoscute din MMA, galele RXF aduc și vedete din showbizul românesc Printre cele mai cunoscute vedete menționăm Zanni, Gheboasa, Andrew Tate, Bogdan Mocanu, What’s Up.

Cum poți viziona galele RXF?

Galele RXF pot fi urmărite descărcând aplicația RXF Live disponibilă pe Android, iPhone sau Huawei, astfel vei avea acces la transmisiunea RXF Live dar și la înregistrări anterioare ale evenimentelor.

Gala RXF 43 a fost prima disponibilă în sistem pay-per-view (PPV), pentru 10 EURO. Pe canalul de YouTube al celor de la RXF sunt disponibile câteva meciuri de la începuturile galelor. Mai mult există și scurte filmulețe de promovare pe celebra aplicație TikTok.

Galele RXF pot fi urmărite și fizic, în diferite orașe, prin achiziționarea biletelor. Acestea sunt disponibile spre vânzare pe siteul oficial RXF. Galele mai sunt transmite uneori și pe postul TV Telekom Sport.

Cum te poți înscrie la competițiile RXF?

Galele RXF se adresează în special sportivilor profesioniști și vedetelor. Există însă posibilitatea de a te înscrie la competiția de dat palme, #RXFSlap. Cu siguranță ai auzit până acum de această competiție – „singura competiție unde obrazul gros este necesar”. În momentul de față, RXF organizează competiția #RXFSlap 2, căutând participanți în mediul online. Înscrierile se pot face pe siteul oficial, prin completarea următorului formular. Condițiile de participare sunt următoarele:

  1. Să ai vârsta minimă de 18 ani;
  2. Să ai peste 90 de kilograme;
  3. Să creezi un TikTok în care să spui de ce dorești să participi la competiția RXF Slap și să te asiguri că acesta devine viral;
  4. Să folosești în descrierea clipului hastagul #RXFSlap2 și hashtagul #LasVegasRomania;
  5. Să completezi formularul cu datele personale (nume, prenume, adresă, linkuri către rețele de social media, poreclă și altele);

Câștigătorul va pleca acasă cu un premiu în valoarea de 10000€, iar cel de pe locul doi cu 3000€. Competițiile sunt arbitrate în mod corespunzător.

Galele RXF reprezintă un nou etalon al competițiilor de arte marțiale la noi în țară, oferind showuri incendiare pasionaților sporturilor de contact.

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.