În accepțiune universală, conștiința este definită drept posibilitatea de a înțelege sentimentul existenței personale și a integrării ei în univers, „forma cea mai evoluată, proprie omului”. Dar ce nu le permite mașinăriilor să fie conștiente?
Într-un fel, construirea unei mașinării conștiente ar semăna cu alchimia – dacă luăm un nivel suficient de complexitate sau feedback sau o serie de conexiuni ample și le amestecăm deasupra unui arzător Bunsen, vom crea o mașinărie care va fi conștientă? Dacă vei construi o mașinărie conform acestei teorii, adăugând modelele interne corecte și oferindu-i acces cognitiv și lingvistic la aceste metode, atunci mașinăria va avea capacitățile dorite.
Mașinăria va crede că are conștiință, va afirma că are o conștiință și va vorbi despre conștiința ei, întrucât o vei fi programat astfel încât să conțină constructul de conștiință. Dar până la posibilitatea realizării acestui lucru, este un drum lung, al cărei nereușite este dictată chiar de către legile care guvernează lumea în care trăim.
În acest context, axiomele fizicii joacă un rol esențial in inteligența artificială si creația ei, iar acestea ne spun că, de fapt, acest lucru nu ar fi niciodată posibil – la fel ca multele filme și romane science – fiction apărute de-a lungul anilor, totul nu este decât pură ficțiune.
Cuprins
Cursa pentru construirea de mașinării conștiente
Această cursă a avut un început lent. Au existat unele încercări preliminare bazate pe diverse teorii, dar nu a ieșit nimic verificabil care să aducă o conștiință. Unul dintre lucrurile care atenuează entuziasmul este că teoriile conștiinței tind să se concentreze asupra aspectelor metafizice, și nu asupra beneficiilor practice ale conștiinței. Dacă ești un specialist în tehnologia informației, interesat de produse utile și vandabile, de ce ți-ai pierde timpul cu metafizica?
Teoria schemei atenției oferă însă unele beneficii practice. Conform acestei teorii, creierul a ajuns pe parcursul evoluției să dezvolte conștiința pentru că aceasta oferă două avantaje semnificative: primul este că îmbunătățește reglarea internă, iar al doilea că servește ca fundație a cogniției sociale. Având o teorie specifică și beneficii practice specifice, conștiința în inteligența artificială ar putea să-și ia avânt. S-ar putea să capete existență, într-o formă sau alta, în următorii zece ani. E probabil ca primele experimente legate de știința artificială să fie extrem de limitate.
S-ar putea să avem mașinării conștiente de imagini vizuale, dar încă lipsite de conștiință în alte privințe. La crearea de androizi inteligenți ca Data din „Star Trek” sau ca C3PO din „Războiul stelelor”, care nu sunt doar conștienți, ci și aproape omnicapabili și străluciți în conversație, se va ajunge mult mai târziu în viitor. Este posibilă existența acestora, dar încă nu avem tehnologia necesară.
Însă aici intervin legile fizicii, care ridică o mare întrebare: dacă am reuși vreodată să construim o mașinărie care să creadă despre sine că este conștientă, cum vom ști că e într-adevăr conștientă? Putem verifica prezența conștiinței? O putem cuantifica? Scopul final este atingerea unui nivel de inteligență artificială „de nivel uman”, cunoscută sub numele de inteligență artificială generală (en. ”artificial general intelligence”, AGI). Dat fiind faptul că trăim într-un univers cuantic, cum ar putea o mașină să experimenteze și să simtă „trecerea timpului”, cu tot ce presupune ea? Și anume însăși conștientizarea acestei treceri care are repercusiuni asupra corpului uman, implicit a conștiinței: îmbătrânirea, degradarea și alte modificări de ordin intern.
În 1950, matematicianul Alan Turing a propus o modalitate de a testa dacă o mașinărie poate să gândească. Testul implică un joc pe care îl joacă trei oameni: unul minte, unul spune adevărul și unul ghicește. Cei trei se află în încăperi diferite și nu pot comunica decât în scris, pentru a fi evitată transmiterea semnalelor personale involuntare.
În prima fază, cel care ghicește nu știe nimic despre ceilalți doi, în afară de faptul că unul e bărbat și celălalt e femeie. Trebuie să ghicească cine e bărbat și cine e femeie. Cel care spune adevărul trebuie să-i ofere răspunsul corect. Cel care minte trebuie să-l inducă în eroare și să-i ofere răspunsul greșit. Cei trei sunt, astfel, angajați într-un complicat război informațional. Dat fiind că sunt posibile orice întrebări și orice răspunsuri, conversația poate ajunge la aluzii sociale și la iscusite manipulări psihologice. La sfârșitul jocului, cel care ghicește trebuie să facă o alegere. Dacă are dreptate, cel care spune adevărul câștigă. Dacă se înșală, câștigă cel care minte. Fără că acest joc să se fi jucat în realitate, e dificil de estimat rata tipică de succes a celui care minte sau a celui care spune adevărul. Cred că cel care spune adevărul este în avantaj, dat fiind faptul că dacă spui adevărul nu poți să cazi în capcana unei contradicții. În orice caz, dacă jocul se joacă de mai multe ori, poate fi estimată rata de succes a jucătorilor.
Următorul pas constă în înlocuirea omului care minte cu o mașinărie care minte. Dacă mașinăria joacă jocul la fel de des ca un om, atunci mașinăria gândește ca un om. Aceasta este testul Turing inițial. La prima vedere, testul lui Turing poate părea prea complicat. Cu siguranță este nepractic, dat fiind că trebuie efectuat de multe ori pentru a se ajunge la date statistice. Dar, privit mai îndeaproape, este strălucit și avansat pentru vremea sa. Pentru a se descurca bine, mașinăria are nevoie de o teorie a minții altora. Mai mult decât atât, trebuie să treacă testul convingerilor false. Trebuie să înțeleagă că alți oameni, alte minți, pot avea convingeri greșite despre lume și trebuie să știe ce convingere aparține cui. E un test de cogniție socială destul de complicat – cu atât mai complicat, de fapt, pentru o mașinărie cu potențială conștiință.
Chiar dacă o mașinărie ar putea trece versiunea acestui test a lui Turing, tot n-am ști dacă are experiență interioară. Un test de abilități conversaționale este un test ilogic de conștiință. Dat fiind cât de ușor sunt de convins unii oameni că râurile și copacii au conștiință, s-ar putea să nu fie prea dificil pentru aceștia să creadă că o mașinărie este conștientă, deși nu e. Dacă am putea construi o mașinărie cu adevărat conștientă, s-ar putea ca aceasta să pice testul Turing – așa cum s-ar întâmpla cu mulți alți oameni care l-ar juca. Există, la mijloc, o contradicție incredibilă – un robot ar trebui să nu mai fie robot și să devină om pentru a avea „conștiință”, însă asta l-ar face să nu mai fie robot (cel puțin, nu din perspectiva „conștiinței”, el rămânând în continuare cu caracteristici proprii – armătură, materialul din care este realizat și alte chestii de acest gen).
O altă problemă ar fi ideea de măsură a informației din creierul uman. În momentul de față, acest lucru este încă dificil de realizat, dar nu imposibil din punct de vedere practic. Oamenii de știință o practică deja, deși în mod limitat. Dacă îți atașează o serie de electrozi pe cap, oamenii de știință pot să vadă dacă ai de gând să-ți miști mâna la dreapta sau la stânga. Cu un RMN de înaltă calitate a cortexului vizual, ei își pot da seama dacă te uiți la o față sau la o un copac. Citirea informației mai complexe nu e posibilă încă, deși cred că este doar o chestiune de progres tehnologic.
În cazul inteligenței artificiale, dat fiind că nu există un creier biologic, ar trebui să fie mult mai simplu să te uiți sub capotă, să zicem, ca să poți măsura conștiința. Ar trebui ca tehnicienii să poată să desfacă o mașinărie construită de om și să măsoare conținutul informațional, dat fiind că avem instrumente mult mai primitive pentru acest tip de demers decât avem pentru creier, și pentru că probabil cineva are planurile specifice după care a construit respectiva mașinărie.
Confuzia apare când oamenii sunt: „Înțeleg că poți să măsori informația, dar cum știi dacă mașinăria are și senzații? Doar mașinăria poate avea direct experiența conștiințe, așadar cum poate ști și altcineva ce simte?” Ce vreau să spun este că această întrebare, aparent fără răspuns – cum am putea ști dacă o mașinărie este conștientă? – poate, în principiu, să primească un răspuns definitiv odată ce vom avea echipamente adecvate pentru evaluarea informației. Nu trebuie să ne bazăm pe testul Turing, care e indirect, în cel mai bun caz, și, în cel mai rău caz, irelevant în privința conștiinței.
De ce ar fi nevoie pentru a construi o mașinărie care să aibă conștiință?
Pentru a construi o mașinărie conștientă (în teorie), avem nevoie de patru componente. Prima: mașinăria trebuie să aibă atenție artificială – capacitatea de a-și concentra resursele și de-a le îndrepta asupra unui obiect și apoi asupra altuia și tot așa. A doua: mașinăria trebuie să aibă o schemă a atenției – un model intern care să descrie atenția într-un mod general și, făcând asta, informează mașinăria cu privire la conștiința subiectivă:
A treia: mașinăria trebuie să aibă o gamă adecvată, largă și efervescentă de conținuturi. De exemplu, putem să avem o mașinărie care nu are decât conștiință vizuală – dar, cu o gamă atât de limitată, nu prea ar aduce a om (și asta e ideea, nu?). În mod ideal, ar avea conținuturi mult mai ample, mult mai complexe. A patra: mașinăria trebuie să aibă un motor de căutare sofisticat care poate accesa modele interne și poate vorbi despre acestea, astfel încât să putem purta o conversație cu ea și să ne poată vorbi despre conștiința ei. Dacă putem construi aceste patru componente, obținem o mașină similară dar, în niciun caz identică a conștiinței umane.
Probleme de viitor
Încă nu avem un model cultural adecvat pentru a preconiza schimbările care vor surveni grație mașinăriilor conștiente. Operele științifico – fantastice fac adesea predicții corecte, interesante în legătură cu dispozitivele din viitor, dar efectul social al acestor dispozitive poate fi mai greu de imaginat. De exemplu, nimeni nu a prezis revoluția socială provocată de telefoanele mobile.
La început am crezut că vor fi niște gadget-uri formidabile, cum sunt cuptoarele cu microunde, să zicem, dar au ajuns să fie un fel de a treia emisferă a creierului uman. Au restructurat lumea noastră politică, economică, socială și personală. Așa că singura predicție pe care o putem face, încât să fie viabilă, este că nimeni nu poate să prezică exact efectul social al posibilelor mașinării conștiente.
Oamenii sunt animale în totalitate sociale. Este ceea ce ne definește ca specie. Dar nimeni nu poate fi competent din punct de vedere social fără o înțelegere profundă a conștiinței și fără o capacitate intuitivă de a o atribui celorlalți oameni. Această capacitate ne permite să recunoaștem alte minți, să ne înțelegem reciproc gândurile și senzațiile și să dăm răspunsuri bine calibrate. E liantul care ține oamenii laolaltă și rădăcina cooperării și a societății. Așa că nu știu cum ar fi posibil ca legile care guvernează dinamica Universului, fizica ce trasează „bariere de posibilitate”, să permită vreodată ca cineva să insereze conștiință într-o mașinărie când, de fapt, oamenii încă nu stăpânesc această noțiune și nu au reușit să o explice în totalitate. Cum ai putea vreodată crea ceva ce nu știi cum a apărut?
