Free cookie consent management tool by TermsFeed

În perioada 13-17 martie 2017, echipa BEST Cluj-Napoca organizează la Casa de Cultură a Studenților cea de-a XXIII-a ediție JobShop, eveniment național de carieră ce se distinge şi se remarcă prin calitate, profesionalism, entuziasm şi spirit studenţesc.

JobShop se axează pe dezvoltarea personală şi parcurgerea întregului drum pentru găsirea carierei potrivite, de la alegerea companiei prin participarea la prezentări şi vizite de companii, până la interviul propriu-zis.

JobShop debutează luni, 13 martie, printr-un workshop de CV, menit să îi învețe pe studenți cum să își pună în evidență cunoștințele și aptitudinile în fața reprezentanților companiilor pe care îi vor întâlni în zilele următoare. În continuarea acestuia, va avea loc o simulare de interviu, activitate în cadrul căreia se poate urmări un scurt scenariu în care apar candidatul și intervievatorul, pregătind studenții pentru momentul în care se vor găsi în această ipostază.

Față în față cu angajatorii

Marți si miercuri, companiile participante își vor deschide standurile pentru studenți și vor prezenta oferta legată de practică, internshipuri și joburi. JobShop reunește anul acesta 22 de companii din domenii tehnice diverse. BEST Cluj-Napoca dorește să ușureze procesul de recrutare invitând participanții să depună CV-urile pe site-ul cluj.jobshop.ro

Descoperă cum lucrează companiile

Companiile vor organiza și o serie de workshop-uri și vizite la companii pentru a se face cât mai cunoscute în rândul studenților; anul acesta Kronlux, Accesa, E-on, Porche, Altran, Zynk, Wayfare, UMT Software, ERNI Development Center, RCS&RDS, Netmatch, Banca Transilvania, Heidelbergcement România, msg., Telenav, Luminos Labs, ARRK, Betfair, Bosch, Accenture, Michelin, Yardi, Star Assembly și Toastmasters vor fi prezenți la JobShop.

Open Space Technology – Eveniment unic în Cluj-Napoca

Joi, BEST Cluj-Napoca propune pentru studenții din Cluj-Napoca un eveniment rar întâlnit, unic prin tema propusă. Cum conectăm aplicațiile la IoT este o temă provocatoare, care invită studenții să participe cu idei originale în dezvoltarea tehnologiilor viitorului.

Mai multe detalii, precum și programul complet al activităților din timpul evenimentului se găsesc la adresa: jobshop.ro.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.