Am pregătit pentru tine top 10 criptomonede întrucât investițiile în monedele virtuale nu doar că au devenit din ce în ce mai populare, dar s-au definit, în ultimii ani, prin randamente uluitoare de partea investitorilor. Cu toate acestea, domeniul prezint încă riscuri – da, foarte mulți dintre cei care aleg să investească au impresia că „se pot îmbogăți peste noaptea”. De fapt, este mult mai posibil, dacă nu cunoști bine dinamica evolutivă a criptomonedelor și piața, precum și cât de versatile sunt, să-ți pierzi toți banii fără a scoate niciun fel de profit. Da, investiția în astfel de monede este riscantă, dar poate fi și deosebit de satisfăcătoare dacă este realizată nu doar în mod corespunzător, ci și ca parte a unui portofoliu diversificat. Înainte de a alege să investești în criptomonede, trebuie să le cunoști foarte bine nu doar istoria, ci și modul în care evoluează (sau, dimpotrivă, înregistrează un regres) pe piață, care sunt tendințele în materie de investiții și, în special, care sunt variabilele care sunt luate în considerare când vine vorba de fluctuația prețurilor și, implicit, popularității acestora. După cum îți poți da seama, este un domeniu foarte complex care, după părerea noastră, nu este chiar pentru oricine.
Există multe criterii pe care le-am putea lua în calcul pentru a ne da seama că monedele digitale nu sunt întotdeauna o investiție sigură. În aceeași măsură, apar tot mai multe dovezi conform cărora conceptul de „criptomonede” începe să devină din ce în ce mai stabil, mai bine înțeles de către populația generală, alături de tehnologia blockchain. Bursele de criptomonede, chiar mai mult decât bursele de valori, sunt vulnerabile la a fi piratate și la a deveni ținta activităților de tipul infracțiunilor cibernetice. Breșele prezente în sistemele de securitate duc, deseori, la o varietate de pierderi considerabile pentru investitorii cărora le-au fost furate criptomonedele, și acest lucru a determinat multe burse și asigurători terți să înceapă să ofere protecție din ce în ce mai semnificativă împotriva hackerilor. Un alt aspect deficitar este reprezentat de faptul că depozitarea în siguranță a criptomonedelor este, de asemenea, dificilă. Stocarea acestor monede digitale pe o bursă centralizată înseamnă, într-o măsură, că nu poți avea control deplin asupra activelor deținute – o bursă ar putea să înghețe activele pe baza unei solicitări guvernamentale, spre exemplu, sau bursa ar putea da faliment.
Iată top 10 criptomonede cu potențial și care pot fi o investiție de succes!
Cuprins
Bitcoin (BTC)
Probabil fiecare top criptomonede ar trebui să înceapă cu Bitcoin. Creată în 2009, Bitcoin este atât prima criptomonedă apărută, cât și cea mai mare după capitalizarea pe piață. Numită uneori și „aur digital”, popularitatea Bitcoin este certificată de raritatea sa și de capacitatea istorică de a fi un depozit de valoare. Inventatorul Bitcoin, Satoshi Nakamoto (nume anonim folosit de cei care au creat criptomoneda) a conceput-o, în esență, drept „aur digital”, limitând oferta maximă de BTC pentru a imita cantitatea finită de aur fizic. Numărul maxim de BTC care pot fi emiși, extrași este de 21 de milioane, iar aproximativ 19,2 milioane (91%) din oferă se află, deja, pe piața de circulație. Recent, BTC a coborât din nou sub nivelul de 20.000 $, pe măsură ce piața, în general, a început să vândă. Deși mulți susțin, de altfel, că „zilele de glorie ale BTC sunt pe sfârșite”, apar tot mai multe trusturi și fonduri tranzacționate la bursă care urmăresc acest activ digital, ceea ce înseamnă că BTC este puțin probabil să dispară vreodată. Capitalizarea de piață a BTC este de peste 846 de miliarde $.
Ether (ETH)
Pe data de 15 septembrie, blockchain-ul Ethereum a făcut un progres semnificativ în domeniu, trecând de la algoritmul proof-of-work la proof-of-stake (PoS), ceea ce ar trebui să facă acest popular blockchain financiar descentralizat (DeFi) mult mai ușor de scalat, reducând în același timp și consumul de energie presupus de realizarea tranzacții – trecerea la PoS ar trebui să ducă la scăderea cu peste 99% a consumului de energie al rețelei, făcând ca Ethereum, care este deja cel mai popular blockchain pe care dezvoltatorii l-ar fi putut construi – să fie mult mai aliniat normelor sale de etică. În prezent, în special datorită tehnologiei sale unice, este cel mai popular blockchain și a doua cea mai mare criptomonedă, după BTC. Prețurile ETH au crescut cu 50% (aproximativ) în anticiparea actualizării (”The Merge”), dar între timp au mai scăzut. În timp ce platforma Ethereum utilizează tehnologia blockchain pentru tranzacții, aceasta are în prezent doar „o singură bandă” pentru efectuarea acestora, ceea ce poate duce la prelungirea duratei de procesare a tranzacțiilor, mai ales când rețeaua este suprasolicitată. Capitalizarea de piață, în momentul de față, a ETH este de peste 361 de miliarde de $. Ether este una dintre acele monede în care poți învesti cu încredere doar dacă, înainte de toate, te documentezi optim și serios în ceea ce privește modul în care evoluează și fluctuează.
Solana (SOL)
Precum celelalte două criptomonede de mai sus, SOL rulează propriul blockchian și, la fel ca ETH, a fost construită de la zero pentru DeFi, domeniu financiar cu creștere rapidă care implică o serie de contracte inteligente. În timp ce trecerea ETH către PoS va consolida cea mai mare criptomonedă concurentă a SOL, comisioanele scăzute și rețeaua rapidă a acesteia fac din ea o criptomonedă de top 10, cu numeroase puncte de rezistență și un ecosistem impresionant, cu o varietate de aplicații descentralizate (dApps) proprii. Jetoanele non-fungibile (adică NFT-urile) ajută la creșterea cotei SOL pe piața globală, având o prezență tot mai mare în domenii cum ar fi cel al jocurilor sau artei digitale. Solana funcționează pe un mecanism hibrid unic de proof-of-stake și proof-of-history, care o ajută să proceseze tranzacțiile rapid și sigur. SOL este token-ul nativ al Solana, care alimentează platforma. Lansată în 2020, SOL a început de la suma de 0,77 $, iar până în luna martie a acestui an prețul a crescut la aproximativ 101 $. Capitalizarea de piață a SOL este de peste 33 de miliarde de dolari. O criptomonedă foarte stabilă, am putea spune, însă care, la fel de ușor, s-ar putea dovedi surprinzătoare în ceea ce privește dinamica în care evoluează.
Binance (BNB)
La începutul anului 2021, după ce a avut un preț relativ stabil, BNB a ajuns la 38 de $. În luna mai, a înregistrat un maximum istoric de 638 de $. Datorită performanței pe care a cunoscut-o de-a lungul timpului, BNB s-a dovedit a fi una dintre cele mai stabile (teoretic vorbind) opțiuni de investiții. Este tokenul nativ pe Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, asta potrivit CoinMarketCap. Cu o capitalizare de piață a BNB de aproximativ 45 de miliarde de $, BNBN este o criptomonedă foarte bună pentru investit. Începând cu data de 30 august, volumul tranzacționat pe 24 de ore a fost de peste 16 miliarde de dolari, ceea ce arată că, într-adevăr, domină piața. De la lansarea sa în 2017, Binance Coin s-a extins dincolo de simpla facilitare a tranzacțiilor pe „platforma mamă” de schimb. Acum, poate fi folosită pentru tranzacționare și pentru procesarea plăților sau chiar pentru a rezerva călătorii. Poate fi tranzacționată și destul de ușor schimbată cu alte forme de criptomonede, precum ETH sau BTC. La începutul anului 2017, prețul BJB a fost doar de 0,1 $. La începutul lunii septembrie a acestui an, prețul său a crescut la aproximativ 276 $ (o creștere de aproximativ 276.000%).
Avalanche (AVAX)
Avalanche (AVAX) este un concurent semnificativ în domeniul promițător al DeFi și în cel al contractelor inteligente. AVAX este moneda nativă a blockchain-ului Avalanche, care vrea să fie cea mai rapidă platformă de contracte inteligente din lume; are ambiții mărețe pentru această platformă, urmărind să fie echivalentul AWS (”Amazon Web Services”, ramură care se axează pe domeniul cloud computing, pe care unele companii și instituții financiare mari o folosesc în vederea alimentării website-urilor și ofertelor digitale). Avalanche observă că întreprinderile încep, din ce în ce mai mult, să-și lanseze propriile blockchains, lucru pe care Avalanche îl va facilita prin intermediul unei noi funcții numite „subrețele”. În timp ce nodurile Ethereum sunt nevoite să valideze toate fiecare tranzacție, cele trei blockchains individuale ale Avalanche pot valida tranzacțiile în mod independent – ceea ce o face să fie mai scalabilă și mult mai capabilă să gestioneze volume mari de tranzacții. AVAX a început să fie tranzacționată în anul 2020, și de-a lungul timpului prețul său a fluctuat de la un minimum de 13,7 $ până la un maximum de 146,22 $, în ultimul an. Începând cu 1 septembrie, moneda se tranzacționează cu 18,59 $. Ar putea fi o alegere potrivită în special pentru cei care vor să investească de la bun început sume mai mici, pentru a nu implica riscuri semnificative.
Cosmos (ATOM)
Următoarea recomandare în top 10 criptomonede pe care le recomandăm este Cosmos. Token-ul ATOM ajută la asigurarea securității blockhain-ului Cosmos Hub, care stă la baza acestuia, cu noi token-uri create prin jalonare, și este un așa-numit „token de guvernanță”, oferind celor care sunt proprietari un vot proporțional în ceea ce privește modul în care ar trebui să continue și să evolueze proiectul. Cu o capitalizare de piață actuală de peste 3 miliarde de dolari, această monedă are un istoric de tranzacționare care a început încă din 2017. Obiectivele proiectului sunt, de fapt, destul de admirabile, și vizează crearea unui ecosistem în creștere al blockhain-urilor mult mai prietenoase cu mediul, dar și cu utilizatorii, permițând o comunicare mult mai transparentă între diferite astfel de tehnologii care se lansează din ce în ce mai des. În timp ce creșterea dobânzilor ar putea destabiliza lumea criptomonedelor, investitorii pe termen lung ar trebuie poate, la un moment dat, să ia în considerarea posibilitatea de a aborda genul acesta de proiecte precum Cosmos.
Cardano (ADA)
Apărută oarecum mai târziu în lumea criptomonedelor, Cardano (ADA) se remarcă prin faptul că a adoptat, de timpuriu, validarea proof-of-stake. Această metodă nu doar că permite ca durata de tranzacționare să fie mult mai mică, dar scade și consumul energetic, impactul nociv asupra mediului înconjurător, eliminând aspectul competitiv. Cardano funcționează, de asemenea, ca Ethereum pentru a permite contracte inteligente și aplicații descentralizate, alimentate folosind moneda sa nativă, ADA. Tokenul ADA de la Cardano a avut o creștere destul de modestă prin comparație cu alte criptomonede. În 2017, prețul a fost de 0,02 $, iar la data de 1 septembrie a anului acestuia prețul a fost de 0,44 $. Capitalizarea de piață este de aproximativ 15 miliarde $. Pe Cardano, tranzacțiile sunt mult mai rapide și mai ieftine, Recent, Cardano a lansat o versiune de testare a unei platforme numite AdaSwap, unde dezvoltatorii ar putea construi aplicații cu aplicabilitate financiară, dar descentralizate. AdaSwap ar putea ridica statutul Cardano de rețea Web3 și, implicit, ar putea crește prețul monedei sale. Dinamica evolutivă a acestei monede nu este una tocmai fascinantă, însă urmărește, în mod uzual, o pantă ascendentă, oricât de mică ar fi creșterea în ceea ce privește raportul investiție/câștig.
Terra (Luna)
Terra este o platformă de plată blockchain pentru stablecoins, care se bazează, în mod esențial, pe menținerea echilibrului între două tipuri de criptomonede. Monedele stabilite susținute de Terra, precum TerraUSD, sunt legate de valoarea monedelor fizice. Moneda nativă, Luna, este cea care alimentează platforma Terra. Capitalizarea de piață este de peste 34 miliarde de dolari. Terra și luna funcționează în mod concertat, în funcție de cerere și oferă: atunci când, să zicem, prețul unui stablecoin crește peste valoarea monedei de care „este legat”, utilizatorii vor tinde „să-și ardă” Luna pentru a crea mai mulți stablecoins Terra. De asemenea, atunci când valoarea sa scade în comparație cu moneda de bază, acest lucru îi va determina pe utilizatori „să-și ardă” stablecoins Terra pentru a obține Luna. Pe măsură ce adoptarea platformelor Terra crește, va crește și valoarea Luna. Din 3 ianuarie 2021, când prețul său era de 0,64 $, până la începutul lunii martie 2022, Luna a crescut peste 14.200% (92 $).
Dogecoin
Cu o capitalizare de piață de peste 8 miliarde de dolari, Dogecoin, criptomoneda a cărei nume a început „drept o glumă” în 2013, a evoluat foarte rapid într-o criptomonedă populară, extrem de cunoscută, datorită unei comunități dedicate și a meme-urilor creative împărtășite mult timp de-a lungul internetului. Spre deosebire de multe alte criptomonede, nu există o limită specifică a numărului de Dogecoins care pot fi create – ceea ce face ca moneda să fie susceptibilă la a se devaloriza pe măsură ce, bineînțeles, oferta crește. În 2017, prețul unui Dogecoin a fost de doar 0,0002 $. Deși ar putea părea nesemnificativ, pe 1 septembrie prețul său era de 0,061 de $, iar procentul vorbind a înregistrat o creștere de 30.400%. Ar reprezenta o investiție destul de bună pentru cei care sunt la început și reușesc să se acomodeze, practicând, mult mai bine cu această piață efervescentă, complexă și impredictibilă a critpomonedelor.
Litecoin (LTC)
Cu o capitalizare de piață de peste 9 miliarde de dolari, Litecoin (LTC), proiectul blockchain open-source care a fost lansat în 2011, a fost creat de fostul inginer de software, Charlie Lee, ce a lucrat anterior la fosta bursă de criptomonede Coinbase. A fost una dintre criptomonedele inițiale ale căror cod este imitat din cel al Bitcoin. În ciuda faptului că are asemănări, ce-i drept, cu Bitcoin (BTC), este dezvoltată pentru a avea un timp de confirmare a tranzacțiilor mult mai rapid. Poate fi folosită drept cale de plată a persoanelor din întreaga lume, fără un mediator. De altfel, LTC este considerat frecvent ca fiind BTC’s silver counterpart. LTC are o ofertă totală de 84 de milioane de jetoane, iar în mai 2021 a înregistrat maximul – 413,47 $, însă a scăzut cu peste 50%. Există un număr din ce în ce mai mare de comercianți care acceptă tranzacții cu Litecoin, iar valoarea per token este de aproximativ 106 dolari,
De la BTC, Ether, LTC, Tether, Dogecoin, există mii și mii de criptomonede diferite, ceea ce poate dovedi destul de copleșitor dacă alegi să intri în lumea criptomonedelor. Pentru a te ajuta, cât de cât, ți-am pus la tispoziție acest top 10 criptomonede în care ai putea să investești. Însă, îți recomandăm să faci acest lucru doar în cazul în care, anterior, ai citit câte ceva despre ele, cum evoluează, cum fluctuează prețul și, în general, dinamica pieței. De asemenea, așteptăm și recomandările tale privitoare la top criptomonede, în ce crezi că merită investit și, de altfel, ce sfaturi ai avea pentru cei care vor să înceapă să pătrundă mai profund în această piață digitală.