Înainte de a afla 15 lucruri fascinante despre Titanic, vom trece în revistă, pe scurt, câteva date și aspecte istorice privitoare legendarul pachebot britanic a cărui călătorie inaugurală, pornită din Southampton, Anglia, cu destinația New York, s-a sfârșit în mod tragic. Pe-atunci, Titanicul a fost cel mai mare și cel mai luxos vas din lume, având un corp de navă cu bază dublă, ce era împărțită în 16 compartimente etanșe. Deoarece s-a constat faptul că 4 dintre ele puteau să fie inundate (în urma testelor realizate) fără a-i pune în pericol capacitatea de plutire – cunoscută drept flotabilitate –, s-a considerat că Titanicul, efectiv, este insubmersibil. Cu foarte puțin timp înainte miezul nopții, pe data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg situat la sud-est de Cape Race, Newfoundland; cinci compartimente s-au fisurat, apoi s-au umplut progresiv cu apă, Titanicul scufundându-se, în totalitate, în jurul ore 2:20 a dimineții următoare. Din datele știute, se pare că aproximativ 1500 din cei 2200 de pasageri și-au pierdut viața înecându-se la bordul navei care promitea o călătorie absolut sigură. După dezastru, au fost elaborate sisteme noi de reguli care prevăd că numărul de locuri în bărcile de salvare trebuie să fie cel puțin egal cu numărul de pasageri de la bordul unei nave.
Titanicul avea doar 1178 de locuri în bărcile de salvare, pentru 2224 de pasageri. De asemenea, noul sistem susține că toate navele trebuie să asigure supravegherea radio 24/24 pentru a putea transmite și recepta semnalele de ajutor (o navă aflată la mai puțin de 32 de km distanță nu a auzit semnalele de ajutor ale Titanicului, deoarece nimeni nu era de serviciu în acea seară). Tot în urma dezastrului, a fost înființată Patrula Internațională de Gheață (International Ice Patrol) a cărei misiuni este supravegherea și detectarea aisbergurilor care se află pe traseul culoarelor de navigație. Titanic, filmul din 1997 regizat, scris și coprodus de James Cameron nu doar că surprinde în mod fidel povestea scufundării acestui vas RMS Titanic, ci se află și pe locul trei în topul de filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile. În rolurile principale se regăsesc Kate Winslet și Leonardo DiCaprio (Avatar: The Way of Water este primul film, după Titanic, care îi readuce împreună pe Kate Winslet și James Cameron). Filmul a fost lansat pe data 19 decembrie 1997, iar de-atunci continuă să atragă fani și recenzii din ce în ce mai pozitive. Nu doar că a avut un succes uriaș la public, dar a câștigat și 11 premii Oscar din 14 nominalizări pe care le-a primit. Succesul său comercial însumează o încasare totală, la nivel global, de peste 2,2 miliarde de dolari.
Iată 15 lucruri fascinante, pe care probabil nu le știai, despre Titanic.
Cuprins
Au murit oameni nu doar pe Titanic, ci și înainte de a se îmbarca
Construcția Titanicului a durat doi ani și două luni. Pe șantierul naval Harland and Wolff, situat în Belfast, au fost înregistrate 28 de accidente grave și aproximativ 220 de accidente minore. Dintre acestea, 8 s-au soldat cu moartea celor care lucrau la construcția vaporului. În schimb, s-a considerat că este un număr de morți mai mic decât cel așteptat pentru acea vreme, deoarece se așteptau la „câte un deces la fiecare 100.000 de lire sterline cheltuite”. Construirea acestui vapor a costat 1,5 milioane lire sterline, anticipându-se, astfel, un număr de cel puțin 15 decese. Cei mai mulți dintre cei 8 au murit din cauza rănilor suferite fie în urma căderii de pe navă, fie de pe instalațiile din jurul acestuia. Un constructor naval a murit chiar în ziua lansării vaporului, fiind zdrobit în timpul procesului de îndepărtare a bârnelor care țineau nava în poziție verticală. Pe 31 mai 1911, nava masivă a alunecat de pe șantier de-a lungul râului Lagan.
RMS Olympic, Titanic și Britannic
Din cauza mărimii sale și a noilor echipamente pe care le-ar fi necesitat, construirea Titanicului ar fi fost mult prea costisitoare. În schimb, a fost construit alături de două „nave surori”, ambele având, de altfel, un proces de construcție plin de evenimente. Construcția RMS Olympic a fost prima începută, iar nava a fost lansată pe data de 20 septembrie 1910. În următoarele 12 luni, nava Olympic, puțin mai mică decât Titanic, a fost cel mai mare pachebot din lume. Cu toate acestea, nu arăta prea estetic, dar după ce s-a scufundat, îmbunătățirile au inclus bărci de salvare pentru toți și, în octombrie 1912, instalarea unei pânze interioare etanșe. Totuși, Olympic, în misiunile sale, a salvat soldați de pe nava de luptă birtanică Audacios, care, ulterior, a reușit să se scufunde în 1914. A fost singura dintre cele trei nave care a reușit să supraviețuiască aproape jumătate de deceniu. Cea de-a treia și cea mai mare navă, de fapt, se numea Britannic, a cărei construcție a început după scufundarea Titanicului. Și aceasta i-a urmat soarta: în 1916, după ce a lovit o mină, s-a scufundat.
Averea totală a pasagerilor de la clasa întâi a fost de 500 de milioane $
Din această sumă, aproximativ 87 de milioane de dolari îi este atribuită lui John Jacob Astor. În călătoria de la New York din ianuarie 1912, Astor și soția sa, Madeleine, au călătorit pe un alt vas din „legendarul trio”: RMS Olympic. Astor a fost cel mai bogat pasager de pe Titanic și, de altfel, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. A murit pe navă, întrucât protocolul general urmărit de către cei de acolo a fost „femeile și copiii mai întâi”. Se estimează, de altfel, că bunuri în valoare de 6 milioane de dolari s-au scufundat odată cu Titanicul. Nu au fost totuși înscrise și averile lui Alfred Nourney, care a călătorit sub pseudonimul său de baron Alfred von Drachstedt; el s-a folosit de statutul său de aristocrat presupus pentru a se transfera, foarte ușor, la clasa întâi. El a reușit să obțină acces rapid la o barcă de salvare aflată în zona unde se putea fuma la clasa întâi, salvându-se astfel.
Cel mai mare pachebot din întreaga lume
La lansarea sa, Titanicul a devenit cea mai mare construcție mobilă pusă la punct vreodată de o echipă de oameni. Avea o lungime de 269 de metri și o lățime de 28 de metri, iar de la chilă (element pricipal de rezistență al osaturii unei nave, dispus pe axa longitudinală a fundului navei) până la puntea navei, avea o înălțime de 23 de metri, 53 de metri până în vârful calei (o încăpere sub puntea inferioară a navei). Din cauza faptului că era atât de mare, s-a considerat că Titanicul ar trebui să aibă patru coșuri de evacuare, însă proiectul original, făcut de Thomas Andrews, a presupus existența a doar trei astfel de coșuri. Prin urmare, nava a avut un coș de evacuare care nu funcționa, pur decorativ. Dimensiunea fără precedent a Titanicului a fost, de fapt, rezultatul concurenței dintre mai mulți proprietari – White Star Line și Cunard Line.
La clasa întâi, Titanicul era cu totul și cu totul altceva
Pachebotul avea 4 restaurante disponibile, iar pasagerii puteau mânca din cele aproximativ 50 de mii de piese de veselă din porțelan osos furnizate de Stoner and Co. (Liverpool). Tot la clasa întâi existau săli de lectură, 2 biblioteci, 2 frizerii, camere de developare fotografică, o piscină încălzită și multe altele. Titanicul avea propriul Atlantic Daily Bulletin tipărit la bord, o revistă care surprindea știri, bârfe mondene și meniul zilei. Un pasager la clasa întâi plătea 30 de lire sterline pentru o cameră obișnuită sau 875 de lire pentru un apartament de salon. Pasagerii care se aflau la clasa a treia plăteau între 3 și 8 lire sterline pentru a dormi într-un pat. Existau doar două băi pentru pasagerii de la clasa a treia, mulți dintre ei fiind cazați în dormitoarele în care se găseau 164 de paturi, situate la puntea G a vasului Titanic; diferențele erau enorme.
Titanicul nu a plecat din Southampton la capacitate maximă
La bordul pachebotului se aflau aproximativ 2200 de persoane, atunci când, în 1912, a lovit un aisberg și s-a scufundat. În schimb, capacitatea maximă de ocupare a fost de aproximativ 3500 de persoane. Din acești 2200 de pasageri, se consideră că aproximativ 1000 ar fi fost, de fapt, echipaj. În 1912, existau 907 membri ai echipajului, iar pasageri ar fi fost 325 la clasa întâi, un număr de 284 la clasa a doua și 709 la clasa a treia. Numărul total al persoanelor care au murit odată cu scufundarea Titanicului se estimează a fi între 1490 și 1635, iar printre persoanele ce și-au pierdut viața se află și căpitanul legendarului vas.
Exercițiul de simulare a scenariului utilizării bărcilor de salvare a fost anulat
Programat să aibă loc chiar pe data de 14 aprilie, când vasul s-a scufundat, acest exercițiu chiar ar fi putut salva viețile mai multor persoane care, din cauza agitației, au pierdut bărci esențiale scăpându-le în apă, mult prea departe pentru a avea acces la ele. Este posibil ca anularea acestui eveniment să se fi datorat faptului că Edward Smith, căpitanul, a dorit să țină o ultimă slujbă duminicală înainte de a se pensiona. Echipajul făcuse un singur exercițiu de simulare, în timp ce nava era ancorată. Cu toate acestea, chiar dacă echipajul ar fi fost instruit și fiecare barcă de salvare ar fi fost ocupată până la refuz, nu exista spațiu suficient pentru mai mult de o treime din capacitatea maximă a navei. Se credea că nava nu se va scufunda, așa că, în cazul acestui scenariu nedorit, ar fi avut timp pentru a transporta pasagerii de pe ea. Legea privind navigația comercială (1894) nu a fost actualizată pentru a se adapta la navele care depășesc 10.000 tone, ceea ce a făcut posibilă neglijența în ceea ce privește numărul bărcilor de salvare.
Titanicul urma să se ocupe de livrarea corespondenței Serviciului Poștal Britanic
Pe punțile F și G ale pachebotului existau un oficiu poștal, o cameră de corespondență, o echipă de cinci funcționare poștali și aproximativ 3430 de saci plini cu scrisori și alte documente. S-a raportat că în cele 2 ore și 40 de minute (cât a durat până pachebotul s-a scufundat complet), cei cinci funcționari au acordat prioritate mutării sacilor de corespondență pe puntea superioară a Titanicului. Într-adevăr, asta înseamnă să-ți tratezi cu seriozitate sarcinile de lucru și deadline-urile (oricât de amuzant ar fi, nu putem să nu luăm în considerare tragismul situației).
Epava a fost descoperită 73 de ani mai târziu
Epava Titanicului se află la 3700 de metri sub suprafața Oceanului Atlantic. A fost descoperită abia în 1985 (la 73 de ani de la scufundarea sa, în 1912), moment în care s-a confirmat faptul că pachebotul s-a despicat în două părți. Sarcina găsirii Titanicului (de fapt, a resturilor sale) a fost inclusă într-o operațiune militară de cercetare a resturilor unor submarine nucleare, aceasta fiind condusă de Robert Ballard. Prora (partea din față a unei nave, unde se găsește, de obicei, postul de comandă) și pupa (partea din spate a unei nave) se aflau la o distanță de aproximativ 500 de metri una de cealaltă. Resturile de pe navă acopereau o suprafață estimată la 24 km2. Se știe că multe zone ale navei sunt încă neexplorate, deoarece sunt inaccesibile.
Un nume care continuă să fie știut de toată lumea
Scufundarea Titanicului nu doar că este un eveniment de care am auzit, măcar o dată, cu toții, dar continuă să inspire (și a inspirat, de-a lungul timpului) o mulțime de filme, documentare și chiar cărți. Un requiem care urmărește construcția, lansarea, călătoria, scufundarea și urmările Titanicului a fost scris de Robin și RJ Gribb, fiind interpretat de Royal Philharmonic Orchestra. Chiar dacă nava în sine este mult prea fragilă pentru a fi adusă la suprafață, au fost recuperate, de-a lungul timpului, nenumărate piese. Multe dintre ele, inclusiv o secțiune din corpul navei, se află în hotelul Luxor de pe Las Vegas Strip sau în alte muzee istorice cu temă maritimă.
Fanfara a cântat în timp ce nava se scufunda, iar celebra vioară a fost recuperată
A durat 2 ore și 40 de minute până nava s-a scufundat complet – în tot acest timp, operațiunile de salvare erau în plină desfășurare. Cu toate acestea, un lucru care a uimit în toată agitația de pe pachebot a fost faptul că formația de pe navă a continuat să cânte. Se știe că șeful orchestrei, Wallace Hartley, avea o credință imensă în puterea muzicii – așa că el și oamenii săi s-au decis să nu se oprească din cântat. Celebra vioară, un artefact istoric, care s-a crezut a fi pierdută în adâncurile Atlanticului, a fost găsită, în 2006, de o femeie: în podul casei sale. După mai bine de șapte ani de teste, cercetătorii au stabilit că, într-adevăr, era vioara reală la care a continuat să cânte Hartley celebrul Nearer, My God, to Thee în timpul scufundării Titanicului. Aceasta a fost vândută, în 2013, pentru 900.000 de lire sterline – în doar 10 minute de licitație.
The Wreck of the Titan, romanul care ar fi prezis scufundarea pachebotului
Intriga romanului Futility (cunoscut și sub numele de The Wreck of the Titan) scris în anul 1898 de către scriitorul american Morgan Robertson seamănă izbitor de bine cu realitatea cunoscută de către pachebotul RMS Titanic. Cartea sa spune povestea Titanului: „Cea mai mare navă care a fost construită vreodată, prezentată ca fiind «nescufundabilă» de către proprietarii britanici și de către presă, lovește un aisberg în luna aprilie și, astfel, se scufundă. Din cauza lipsei bărcilor de salvare, mai mult de jumătate din pasageri își pierd viața în Atlanticul de Nord”. Ce-i drept, lucrurile s-au întâmplat, îndeaproape, exact la fel. Pe lângă asta, datorită faptului că Atlanticul de Nord are apa atât de rece, aflându-se la temperatura punctului de îngheț în acea perioadă, foarte multe persoane care au avut veste de salvare au murit, în doar câteva minute, din cauza înghețului și șocului hipotermic.
Este posibil ca o lună plină să fi trasat, de fapt, destinul Titanicului
Acest lucru ar putea fi cel mai surprinzător dintre toate. Oamenii de știință au ajuns la o teorie conform căreia luna plină ce a apărut cu câteva luni înainte de lansarea Titanicului ar putea fi de vină pentru coliziunea pachebotului cu aisbergul, în urma căreia au murit aproximativ 1500 de persoane. Citându-l pe astronomul Donald Olson de la Universitatea de Stat din Texas-San Marcos, Richard A. Lovett, de la National Geographic, scrie că: „Este posibil ca acea lună plină din 4 ianuarie 1912 să fi creat maree neobișnuit de puternice care au trimis un val de aisberguri spre sud – exact la timp pentru călătoria inaugurală a Titanicului”. Se mai știe și faptul că luna respectivă nu a fost „pe deplin normală, deoarece a fost mai aproape de Pământ decât oricând, iar Pământul nu va mai înregistra o asemenea apropiere de lună până în 2257”, scrie Lovett.
Ultimul meniu de prânz la bordul Titanicului a fost vândut cu 88.000 $
Într-adevăr, licitațiile ajung deseori la sume foarte mari, însă, în 2015, când meniul de pe vas a fost pus „la bătaie”, nu mulți i-ar fi estimat prețul la o valoare atât de mare. De altfel, cei cărora le place să colecționeze au putut licita pentru orice, de la argintărie până la bucăți propriu-zise ale vasului, la o licitație masivă care a avut loc în 2012. Colecția de obiecte fusese evaluată, în trecut, la 189 de milioane de dolari. În săptămânile care au urmat dezastrului scufundării, chiar dacă multe dintre trupurile pasagerilor au fost repatriate, mai mult de 100 de victime ale acestui dezastru au fost înmormântate în cimitirul Fairview Lawn din oraș. Acesta poate fi vizitat chiar și în ziua de astăzi. În proiectarea interiorului vasului, echipa s-a bazat pe estetica legendarului hotel Ritz, cu cabine de primă clasă și saloane finisate în stil Empire. Având ca scop ideea de a transmite aura unui hotel plutitor, se urmărea ca pasagerii de la clasa întâi să uite că se află la bordul unui vas, să se simtă ca și cum s-ar afla în holul unei mari case aflate pe țărm. Un muzeu inteligent proiectat (Titanic Belfast) poate găzdui peste 3500 de vizitatori – precum Titanicul.
Roboți subacvatici și 100.000 de fotografii pentru a cartografia locul epavei
Conform Associated Press, o echipă de cercetători a reușit să finalizeze, în anul 2012, „ceea ce se crede a fi prima hartă completă a întregului câmp de resturi ale Titanicului”, întinzându-se pe o distanță cuprinsă între 4 și 8 kilometri, „o piatră de hotar care ar putea duce la mai multe informații privitoare la ce s-a întâmplat atunci când s-a scufundat nava, pe 15 aprilie 1912. „O echipă de expediție a folosit imagini sonar și peste 100.000 de fotografii realizate folosindu-se roboți subacvatici pentru a cartografia spațiul, care arată unde au aterizat sute de obiecte și alte piese ale vasului presupus imposibil să se scufunde”, scrie Clarke Canfield, reporter. Deși, până în acel moment, locul nu a fost complet cartografiat, epava Titanicului a fost descoperită prima dată în luna septembrie a anului 1985 de către exploratorul subacvatic Robert Ballard.
De asemenea, un alt lucru interesant este faptul că istoricul britanic Tim Maltin crede că mare parte din dezastru se datorează atmosferei bizare ce a împânzit marea în noaptea scufundării. Aceasta a creat condiții bizare care au făcut ca echipajul să aibă dificultăți în a observa, în timp util, aisbergurile și, de asemenea, dificultăți în posibilitatea ca alte nave să observe Titanicul. „Condițiile atmosferice din zonă, în acea noapte, au fost propice pentru super-refracție. Această curbură extraordinară a luminii provoacă miraje, iluzii optice – fenomen care a fost înregistrat, de altfel, de mai multe nave din zonă, în aceeași seară”. El spune că acest lucru a împiedicat și pe observatorii de pe Titanic să vadă aisbergul la timp, iar cargoul Californian să identifice, de altfel, pachebotul, și să comunice cu acesta (deși există teorii conform cărora nimeni nu s-ar fi aflat la postul radio al cargoului pentru a comunica și răspunde la solicitările Titanicului). Aici v-am prezentat 15 lucruri fascinante despre Titanic. Dacă știi și tu teorii, mituri, mistere, atunci le așteptăm cu interes în secțiunea de comentarii.
