Free cookie consent management tool by TermsFeed

Am pregătit pentru tine o listă specială de recomandări cu 20 filme indiene vechi, deoarece știm cu toții cât de apreciată este (sau, cel puțin, a fost) industria filmelor „Bollywood”, filmele în limba hindi care, de-a lungul anilor, au cerit publicul de pretutindeni. Poate nu se ridică la „magnitudinea” filmelor de la Hollywood, însă, cu siguranță, filmele indiene au ceva special – și nu vorbim doar despre faptul că reușesc să reitereze cu fidelitate cultura hindi, spațiul oriental, culoarea locală a împrejurimilor și cadrului de desfășurare, dar, după cum bine știi, este vorba și despre îmbinarea cu genul musical: nu există un film indian fără scenele în care actorii cântă și dansează.

Astfel, reușesc să se diferențieze, aducând ceva nou, care se pare a fi destul de apreciat de către publicul larg. Iar când vine vorba de aceste filme indiene vechi, stocate pe CD-uri sau casete video, cu toții ne amintim de poveștile dramatice, profunde care ne-au marcat copilăria. De fapt, chiar credem că, cel mai probabil, aceste filme vor rămâne întotdeauna în mintea publicului larg.

Așadar, iată lista noastră cu 20 filme indiene vechi pe care ți le recomandăm să le (re)vizionezi!

Lanțul amintirilor (1973)

Acest film rămâne un standard al cinematografiei bollywoodiene. De ce? Pentru că, sincer, chiar cred că nu există persoană care să nu fi auzit de el. Apărut în 1973, în regia lui Nasir Hussain, filmul spune povestea a trei frați – Shankar, Vijay și Ratan – care, încă de mici, sunt despărțiți. Cu toate acestea, circumstanțele vieții îi vor readuce împreună, după ce fiecare dintre ei alege o anumită cale. Filmul acesta este un hit, unul dintre cele mai bune filme indiene vechi, rămânând în inima și mintea publicului nu doar datorită poveștii profunde, dramatice, ci și coloanei sonore – Yaadon Ki Baaraat, care dă și numele filmului, cântată de Kishore Kumar în duet cu Mohammed Rafi, precum și Chura liya hai (Mi-ai furat inima), cântată de Asha Bhosle.

Lanțul amintirilor – Yaadon Ki Baaraat

O floare și doi grădinari (1969)

Un alt film celebru, regizat de Devendra Goel, acest titlu a devenit un hit box office încă de când a fost lansat. După o poveste scrisă de către Mushtaq Jalili, filmul este, în sine, o tragică poveste de viață, îmbinând părțile de musical cu cele ale unei drame absolut memorabile. Cu Sanjay Khan (Amar), Sadhana Shivdasani (Sømna), Durga Khote (Leela), David Abraham Cheulkar (Doctor), Brahnmachari (Bahaldur Singh), Manorama (Champa), totul se concentrează în jurul întrepătrunderii vieților mai multor personaje. Dacă sunteți în căutare de filme indiene vechi cu un substrat profund, ce abordează teme foarte sensibile, O floare și doi grădinari (în original, Ek Phool Do Mali), este perfect pentru dumneavoastră.

O floare și doi grădinari (1969)
O floare și doi grădinari, Ek Phool Do Mali. Sursa: Prime Video

Do Raaste (1969)

În regia lui Raj Khosla, cu Rajesh Khanna, Mumtaz Askari, Balraj Sahni, Do Raaste urmărește povestea lui Navendu, un bărbat tânăr, care muncește din greu pentru a-și întreține familia și a o menține unită. Cu toate acestea, legătura strânsă de familie se destramă atunci când fratele său mai mic decide să se căsătorească cu o femeie care insistă ca aceștia să trăiască separat. Do Raaste este unul dintre acele filme indiene vechi care tratează subiectul legăturilor de familie și reflectă cât de important este, în cele din urmă, să ai mereu alături pe cineva apropiat.

Do Raaste (1969)
Do Raaste, cu Rajesh Khanna, Mumtaz Askari, Balraj Sahni. Sursa: VOOT

Vandana (1969)

Regizat de către Shakti Samanta, cu Rajes Khanna, Sharmila Tagore, Sujit Kumar, un titlu care nu putea lipsi din top filme indiene vechi este Vandana. Totul începe când Arun o întâlnește pe Vandana în timpul unei vacanțe, iar apoi se căsătoresc în secret. Pilot al Forțelor Aeriene, Arun moare într-un accident, lăsând-o pe Vandana însărcinată, singură și cu inima frântă – de asemenea, cum căsătoria ei n-a fost niciodată oficializată, ea nu poate dovedi că a fost căsătorită. Cum aceasta nu poate dovedi că a fost căsătorită, este nevoită să-l dea pe fiul ei, Suraj, spre adopție. Acesta este adoptat de către o familie bogată, unde mai apoi Vandana se angajează ca și dădacă pentru a putea fi mai aproape de fiul ei.

Totul părea să meargă bine până când aceasta este abuzată de către Shyam, un membru al familiei. În încercarea de a o salva, fiul acesteia îl înjunghie mortal pe abuzator, Vandana luând vina asupra ei și astfel intră la închisoare. Ani mai târziu, când este eliberată, un gardian o ia la el acasă pentru a avea grijă de fiica ei, Renu. Ea începe să se împrietenească cu Vandana și îi face cunoștință cu iubitul ei – nimeni altul decât Suraj. În momentul în care aceasta îl vede, știe că este fiul ei, deoarece seamănă leit cu tatăl lui decedat. Însă decide să nu dezvăluie acest lucru pentru a nu-l face de râs pe Suraj. Un film incredibil de dramatic și extraordinar de bine făcut.

Un titlu care nu putea lipsi din top filme indiene vechi este Vandana
FIlmul Vandana, cu Rajesh Khanna, Sharmila Tagore, Sujit Kumar. Sursa: Telegraph India

Shart (1969)

În regia lui Kewal Misra, cu Sankay Khan, Mumtaz Askari, Kumud Chuggani,  Shart este un alt titlu care nu putea lipsi din top filme indiene vechi. Povestea îl are în centru pe Raj, un bărbat dependent de pariuri. El pariază pe orice, inclusiv pe viața lui sentimentală. Acesta are o iubită pe nume Sapna Singh, însă pentru a câștiga un pariu, el ajunge să se prefacă fratele unei femei atractive pe nume Pinky, în același timp continuând relația cu iubita lui. A doua oară când Raj o vede pe Pinky este într-un sicriu, fiind dusă la mormântul ei, în timp ce îl consolează pe tatăl acesteia. Cineva îl împușcă mortal, lăsându-l pe Raj să fie acuzat moartea acestuia. Într-un mod bizar, acesta o mai vede de câteva ori, iar de-aici misterul începe să se adâncească, Raj ajungând să fie interogat pentru două morți de care nu se face vinovat. Un film indian făcut extrem de bine, cu o intrigă foarte originală care te va ține în suspans.

Filmul Shart, cu Sanjay Khan, Mumtaz, Rajendra, Meena Roy, Ramesh Deo, Sujata Rubener

Prietenii mei elefanții (1971)

Regizat de către M.A. Thirumugam, după un scenariu scris de Salim-Javed și Inder Raj Anand, Prietenii mei elefanții (în original, Haathi Mere Saathi) este un film dramatic, în care rolurile principale sunt interpretate de către Rajesh Khanna și Tanuja. Acesta prezintă povestea emoționantă a unui bărbat pe nume Raju, care este crescut de patru elefanți după ce părinții săi sunt uciși de un tigru. Raju și elefanții săi – Ramu, Laxman, Bharat și Tinku – devin inseparabili și formează un spectacol de circ popular. Raju își dedică viața îngrijirii elefanților săi și considerându-i ca fiind propria sa familie.

La vremea apariției, a fost cel mai de succes film produs în limba hindi, bucurându-se de popularitate internațională. Este unul dintre acele filme indiene vechi și dramatice, cu răsturnări de situații, care la sfârșit te va regăsi cu lacrimi în ochi: conturează, încă o dată, cât de strânsă, sinceră și intimă poate fi legătura dintre un om și un animal. Chiar vi-l recomandăm cu mare încredere, deoarece suntem absolut siguri că te va emoționa foarte tare.

Prietenii mei elefanții- Haathi Mere Saathi, cu Rajesh Khanna și Tanuja

Pyasi Sham (1969)

Acest film, care face parte din categoria de filme indiene vechi, urmărește povestea lui Raja (Sunil Dutt), un bărbat din clasa medie din Bombay, care duce o viață liniștită alături de sora sa, Laaj. Acesta este prieten apropiat cu Ashok, un om bogat care trăiește împreună cu tatăl și bunicul său. Relația lor de prietenie devine tensionată în momentul în care amândoi se îndrăgostesc de o femeie frumoasă, pe nume Madhu Sinha (Sharmila Tagore), dar totul se rezolvă după ce Ashok află că aceasta îl iubește pe Raja.

Intriga se complică atunci când, chiar înainte de nunta lui Laaj, logodnicul ei, Ravi, dispare în mod misterios și toată lumea este devastată. Laaj este cuprinsă de durere, iar fratele acesteia, Raja, intră într-o spirală descendentă, consumând alcool și refuzând să se căsătorească cu Madhu, deși pare că aceasta îl iubește. Între timp, Raja este măcinat de un secret pe care decide să nu îl dezvăluie nimănui, iar lucrurile iau o întorsătură extrem de neașteptată pe măsură ce filmul înaintează în acțiune.

Filmul Pyasi Sham 1969, cu Sunil Dutt, Feroz Khan, Sharmila Tagore

Triumful dragostei (1949)

Triumful dragostei (în original, Barsaat) este un film indian regizat de Raj Kapoor, protagoniștii acestuia fiind cel mai celebrul duo al cinematografiei indiene , Kapoor și Nargis. În momentul lansării, filmul a devenit titlul cu cele mai mari încasări din industria cinematografică indiană, depășind Andaz al lui Mehboob Khan, lansat cu două luni mai devreme. Filmul urmărește viața a doi prieteni cu personalități diferite – Pran, bogat și sensibil, Gopal, afemeiat și mai sărac – învață ce înseamnă viața, trecând printr-o serie de conflicte: încercările iubirii adevărate, opoziția părinților, accidente și căsătorii forțate.

Pran (Raj Kapoor) este un tânăr romantic și idealist care se îndrăgostește de Reshma (Nargis), o fată simplă și inocentă dintr-un sat de munte. Dragostea lor este pură și intensă, dar întâmpină numeroase obstacole. Părinții Reshmei nu aprobă relația lor, considerând că Pran nu este un partener potrivit pentru fiica lor. În ciuda opoziției, aceștea continuă să lupte pentru iubirea lor, dorind să-și trăiască povestea de dragoste în ciuda tuturor dificultăților.

De cealaltă parte îl avem pe Gopal (Prem Nath), prieten cu Pran. Acesta este un tânăr cinic și sceptic în ceea ce privește dragostea. El consideră relațiile sentimentale ca fiind trecătoare și nu crede în angajamente pe termen lung. Gopal se îndrăgostește de Neela (Nimmi), dar abordarea sa frivolă față de dragoste și relații îi provoacă Neelei multă suferință. Spre deosebire de Pran, Gopal nu este dispus să lupte pentru iubirea sa, ceea ce duce la complicații și conflicte emoționale. Un titlu emoționant care merită, cu siguranță, un loc de seamă în acest top filme indiene vechi.

Triumful dragostei, Barsaat, cu Nargis, Raj Kapoor, Prem Nath

Andaz (1949)

Desigur că nici acest film nu putea lipsi din top filme indiene vechi. Apărut tot în anul 1949, regizat de către Mehbook Khan, cu o coloană sonoră după Naushad, s-a bucurat de titlul pentru filmul în limba hindi cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei Bollywood, însă acest record a fost doborât de Triumful dragostei, regizat de Raj Kapoor, apărut două luni mai târziu, în același an.

Filmul urmărește povestea lui Neena (Nargis), fiica răsfățată a unui om de afaceri bogat, care îl întâlnește pe Dilip (Dilip Kumar), un tânăr modest, în timp ce călărea. Ulterior între cei doi se naște o atracție imediată, dar Neena este deja logodită cu Rajan (Raj Kapoor), un prieten din copilărie. Triunghiul amoros se intensifică pe măsură ce Neena se simte atrasă atât de Dilip, cât și de Rajan. Dilema ei se complică și mai mult când descoperă un secret șocant despre trecutul lui Rajan.

Filmul este considerat o capodoperă a cinematografiei indiene și este apreciat și astăzi pentru povestea sa emoționantă, muzica memorabilă și performanțele excepționale ale actorilor.

Filmul Andaz, cu Dilip Kumar, Raj Kapoor, Nargis

Talash (1969)

Regizat de O.P. Ralhan, cu Rajendra Kumar Tuli, Sharmila Tagore și O.P. Ralhan în rolurile principale, intriga principală a acestui film începe atunci când Raj Kumar pleacă într-o călătorie de afaceri și ajunge într-un sat unde o întâlnește pe Gauri (interpretată de Sharmila Tagore), o tânără frumoasă și săracă. Între cei doi se dezvoltă o poveste de dragoste profundă și sinceră. Raj decide că aceasta este aleasa inimii sale și vrea să o aducă acasă pentru a se căsători cu ea.

Diferența de clasă socială dintre Raj și Gauri este văzută ca o problemă de către familia acestuia și de către societate în general. Mama lui Raj, în special, este rezervată față de relația lor și preferă să-l vadă pe Raj căsătorit cu o fată de familie bună și de rang social înalt. Punctul culminant al filmului este marcat de confruntări dramatice și de momente de tensiune care testează curajul și devotamentul lui Raj față de Gauri. În final, Raj trebuie să facă alegeri dificile pentru a-și proteja dragostea și pentru a asigura un viitor fericit alături de Gauri.

Este un film romantic ce surprinde o dramă extrem de bine dezvoltată, cu actori care își joacă rolurile genial și scene muzicale energice. Chiar este unul dintre cele mai bune filme indiene vechi, și avem certitudinea că o să-ți placă dacă îi dai o șansă.

Filmul Talash 1969, cu Rajendra Kumar, Sharmila Tagore

Vagabondul (1951)

Și acest film face parte din categoria filme indiene vechi regizate de Raj Kapoor, care, deigur, joacă rolul principal. Povestea se centrează pe Raj, un tânăr crescut în sărăcie care ajunge să devină un vagabond și un hoț din cauza circumstanțelor nefavorabile ale vieții. Judecătorul Raghunath (interpretat de Prithviraj Kapoor care este chiar tatăl său din viața reală), printr-o serie de evenimente nefericite și neînțelegeri, își alungă soția crezând că aceasta a fost necredincioasă. Ea, fiind însărcinată cu Raj, este nevoită să-și crească fiul în sărăcie, fără ajutorul soțului său.

Pe măsură ce Raj crește, el se confruntă cu multe dificultăți și, în lipsa unei figuri paterne, cade pradă influenței negative a lui Jagga (interpretat de K. N. Singh), un criminal notoriu. Raj ajunge să trăiască pe străzi și să comită infracțiuni pentru a supraviețui și pentru a-și putea întreține mama. Acesta se îndrăgostește de Rita (interpretată de Nargis), o tânără educată și de bună familie, care a fost prietena lui din copilărie și care acum este avocat.

Povestea atinge punctul culminant când Raj este acuzat de o crimă pe care nu a comis-o și este adus în fața judecății chiar de tatăl său, Judecătorul Raghunath. În timpul procesului, adevărurile ascunse și conflictele interioare ale personajelor ies la iveală. Filmul a avut un succes fenomenal în întreaga lume, iar cântecul Awara Hoon (Sunt un vagabond), cântat de către Mukesh, după versurile scrise de Shailendra, a devenit popular în toată lumea, filmul fiind nominalizat pentru Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes, doi ani mai târziu.

Vagabondul – Awara, cu Raj Kapoor și Nargis

Do Bigha Zamin (1953)

În regia lui Bimal Roy, filmul Do Bigha Zamin se bazează pe poemul bengalez (Dui Vigha Jomi al lui Rabindranath Tagore), avându-i în rolurile principale pe Nirupa Roy și Balraj Sanhi. Povestea filmului se învârte în jurul lui Shambhu (Balraj Sahni), un țăran sărac dintr-un sat indian, care trăiește împreună cu soția sa, Parvati (Nirupa Roy), și fiul său, Kanhaiya. Shambhu deține două bigha (aproximativ 0.8 acri) de teren, de care este foarte atașat și care reprezintă singura sa sursă de venit.

Într-o zi, terenul său este amenințat de un bogat om de afaceri care dorește să construiască o fabrică pe locul respectiv. Shambhu este forțat să împrumute bani pentru a-și salva pământul, dar nu reușește să plătească datoria la timp. Pentru a strânge suma necesară, el pleacă în Calcutta împreună cu fiul său, sperând să găsească de lucru și să adune banii necesari pentru a-și salva pământul.

Filmul nu doar că a fost un succes comercial, dar a fost și primul film indian care a câștigat Premiul Internațional la Festivalul de Film de la Cannes, iar în 2005, Indiatimes Movies l-a clasat printre cele mai bune 25 filme bollywoodiene care trebuie văzute. Titlul marchează, de asemenea, prima apariție ca invitată a lui Meena Kumari, în cei 33 de ani de carieră. Nu trebuie să mai menționăm că acest film din top filme indiene vechi este, într-adevăr, cu totul și cu totul spectaculos.

Filmul Do Bigha Zamin, cu Balraj Sahni, Nirupa Roy, Nazir Hussain, Ratan Kumar

Devdas (1955)

Devdas este un film indian dramatic, de epocă, regizat de Bimal Roy, care a fost inspirat din romanul omonim scris de către Sharat Chandra Chattopadhyay în anul 1917. În rolurile principale se regăsesc Dilip Kumar, Suchitra Sen (Parvati ”Paro”), Vyjayanthimala (în primul său rol dramatic, interpretând-o pe curtezana Chandramukhi), alături de alți actori de renume care au jucat roluri importante (Nazis Hussain, Pratima Devi, Shivraj).

Acesta urmărește povestea tragică a unui tânăr bogat numit Devdas Mukherjee, care este îndrăgostit din copilărie de Paro (Parvati), ea provenind dintr-o familie mai puțin înstărită. În ciuda iubirii lor, din cauza diferențelor de clasă socială și a opoziției familiei lui Devdas, cei doi nu pot fi împreună. Paro este obligată să se mărite cu un alt bărbat, ceea ce provoacă o mare suferință pentru Devdas. Incapabil să facă față pierderii iubirii vieții sale, acesta se îndreaptă spre alcoolism, în încercarea de a-și alina durerea.

În timp ce Devdas se adâncește tot mai mult în durere, acesta cunoaște o tânără pe numele ei, Chandramukhi, care se îndrăgostește de el și încearcă să-l salveze de la autodistrugere. Însă, acesta rămânând prins în trecutul și în amintirea iubirii pierdute, refuză să accepte orice altă formă de iubire sau ajutor.

Precum filmul pe care vi l-am prezentat anterior din acest top cu filme indiene vechi, și pe acesta Indiantimes Movies l-a clasat în topul celor mai bune 25 de filme bollywoodiene care merită văzute. Forbes a inclus interpretarea lui Kumar în film pe lista sa, ”25 Greates Acting Performances of Indian Cinema”. Popularitatea filmului a făcut ca rolul interpretat de Kumar să fie printre cele mai cunoscute roluri ale sale. Versiunea particulară a filmului Devdas este considerată cea mai cunoscută și, de altfel, cea mai bună interpretare după romanul omonim.

Filmul Devdas, cu Dilip Kumar, Suchitra Sen, Vyjayanthimala

Jahan Pyar Miley (1969)

În regia lui Lekh Tandon, cu Shashi Kapoor, Nadira și Hema Malini, acest film este un exemplu clasic al cinematografiei indiene din perioada anilor ’70 , îmbinând elemente de dragoste, dramă și muzică, caracteristice filmelor Bollywood.

Povestea filmului se învârte în jurul lui Vrajendra (interpretat de Shashi Kapoor), un om cu suflet bun care suferă de amnezie. Confuz cu privire la identitatea, familia și religia sa, acesta începe să se închine la toate religiile și adoptă nume diferite. Acest lucru duce la confuzie și neînțelegeri din partea celor din jur. Pe parcursul filmului, Vrajendra o întâlnește pe Kusum (Hema Malini), o tânără frumoasă și grijulie. Între cei doi se naște o poveste de dragoste, dar relația lor este pusă la încercare de trecutul misterios al lui Vrajendra și de nebunia sa religioasă.

Sincer, acest film din categoria de filme indiene vechi a fost destul de autentic, în special pentru perioada în care a fost făcut. Ideea de amnezie este cam clișeică în ziua de astăzi, dar regizorul Lekh Tandon s-a folosit de acest lucru într-un mod foarte creativ.

Jahan Pyar Miley, cu Shashi Kapoor, Hema Malini, Nadira

Satyakam (1969)

Satyakam este o dramă indiană din 1969, regizată de Hrishikesh Mukherjee, bazată pe un roman bengali cu același nume scris de Narayan Sanyal. În acest film vom vedea viața din perspectiva lui Satyapriya (Dharmendra), un tânăr inginer cu principii ferme și o dorință puternică de adevăr. După absolvire, acesta primește o slujbă în principatul condus de prințul Vikram Singh, acesta din urmă fiind cunoscut pentru stilul său de viață extravagant, egoism și corupție. Acolo o întâlnește pe Ranjana (Sharmila Tagore), de care ajunge să se îndrăgostească.

Conflictul principal apare atunci când Ranjana este pe punctul de a deveni victima prințului Vikram, iar Satyapriya ezită să o salveze. Acestă indecizie îi macină conștiința și, pentru a-și ispăși vina, se căsătorește cu ea. Totuși, căsnicia lor este umbrită de îndoieli cu privire la paternitatea copilului lor. Familia lui Satyapriya, în special Daddaji (bunicul său), nu acceptă această uniune din cauza circumstanțelor neconvenționale și a lipsei de certitudine a paternității.

Filmul acesta, ce face parte din categoria de filme indiene vechi dramatice, explorează cum aceste dileme îi afectează viața personală și profesională, conducând spre o dezvăluire finală dramatică care forțează o reevaluare a tradiției și relațiilor de familie.

Filmul Satyakam, cu Dharmendra, Sharmila Tagore, Sanjeev Kumar și Ashok Kumar

Articolul 420 (1955)

Un alt film de renume, produs în studiourile de la Bollywood, regizat de nimeni altul decât Raj Kapoor care, bineînțeles, a interpretat și rolul principal precum a mai făcut și în alte filme din acestă listă cu filme indiene vechi. Acțiunea filmului urmărește viața lui Raj, un sărac orfan, dar extrem de manierat și educat, care vine în Bombay pentru a-și îndeplini visul: acela de a avea succes. În acest film, personajul interpretat de Raj Kapoor este puternic influențat de Charlie Chaplin, chiar mai mult decât cel pe care l-a interpretat în filmul din 1951, Vagabondul. Cu muzica compusă de Shankar, versuri de Shailendra, cântecul Mera Joota Hai Japani (Pantofii mei sunt japonezi) a devenit foarte popular în întreaga lume, fiind și un simbol al patriotismului în noul stat independent al Indiei.

Filmul indian Shree 420 – Articolul 420, cu Raj Kapoor, Nargis Dutt și Lalita Pawar

Mama India (1957)

Mama India este un film dramatic epic, regizat de Mehboob Khan, cu Nargis, Raak Kumar, Rajendra Kumar și Suntil Dutt în distribuție, care urmărește povestea unei femei sărace dintr-un sătuc. Radha (Nargis) care, în absența soțului ei, se luptă cu sărăcia pentru a-și crește fiii și a supraviețui în fața unui cămătar viclean, se înfruntă cu numeroase alte probleme și conflicte. Filmul a obținut cele mai mari venituri la acea vreme, dar a fost și una dintre cele mai costisitoare producții. Mama India a devenit un clasic etalon al genului, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme din cinematografia indiană. Nargis și Khan au câștigat, în 1957, premiul pentru cea mai bună actriță, respectiv cel mai bun regizor, iar filmul a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film internațional de lungmetraj, devenind astfel primul film indian nominalizat vreodată.

Filmul Mother India, cu Nargis și Sunil Dutt

Jaal Saaz (1969)

În regia lui Mohammed Hussain și Aravind Sen, cu Bambi, Bela Rose și Helen, acest film indian urmărește povestea lui Dwarkanath și a soției sale care au fost despărțiți de copilul lor, un băiat pe nume Shankar, când au participat la Klumbh Mela, în India Centrală. Ani mai târziu, ei încă așteaptă ca acesta să se reîntoarcă, oferind chiar o recompensă substanțială celui care îl poate aduce înapoi. Sunderdas, un escroc și gangster notoriu la acea vreme, află acest lucru și caută pe cineva care seamănă foarte bine cu Shankar – când el se prezintă la „familia sa”, aceștia chiar cred că este fiul lor. Sunderdas vrea să-l folosească pe Kundanlal (sosia lui Shankar) pentru a obține bani de la familia bogată, însă acesta refuză. Sunderdas îl va demasca într-un final pe Kundanlal și va angajeaza o altă sosie pentru a lua locul fiului dispărut.

Filmul Jaalsaaz, cu Kishore Kumar, Mala Sinha

Sachaai (1969)

În regia lui K. Shankar, cu Shammi Kapoor, Sanjeev Kumar, Sadhana Shivdasani, filmul urmărește povestea a doi colegi de cameră, Ashok și Kishore, care trăiesc într-un cămin. Ashok este un om bogat, iresponsabi, materialist și necinstit, însă Kishore e un idealist sărac care luptă pentru dreptate.

Tensiunea crește când ambii prieteni se îndrăgostesc de Rita. Kishore, neavând resurse materiale, încearcă să o cucerească pe Rita cu sentimentele sale sincere, însă aceasta se lasă orbită de darurile scumpe și de petrecerile luxoase ale lui Ashok. Lucrurile înrăutățindu-se și mai tare atunci când ziarul lui Gopal (prietenul lui Kishore), demască afacerile murdare ale tatălui lui Ashok. Viața acestuia se bulversează în momentul în care află despre corupția tatălui său, dându-și astfel seama de ipocrizia lumii în care a trăit și se simte dezgustat.

Filmul Sachaai, ce face parte din lista cu filme indiene vechi, explorează teme precum cinstea, integritatea, materialismul și impactul alegerilor individuale asupra societății. De asemenea, pune sub semnul întrebării ideea de „adevăr”, sugerând că acesta poate fi o noțiune subiectivă, definită de perspectivele și experiențele individuale ale fiecăruia.

Sachaai, cu Shammi Kapoor, Sadhana, Sanjeev Kumar

Tumse Achha Kaun Hai (1969)

În regia lui Pramod Chakravorty, cu Shammi Kapoor, Babita Kapoor și Mehmood, acest film este o comedie romantică extrem de dramatică.

Povestea urmărește destinul lui Ashok (Shammi Kapoor), un tânăr care se simte vinovat pentru orbirea surorii sale Roopa (Aruna Irani), cauzată de o glumă făcută în copilărie. Singura lui ambiție este să strângă o sumă de bani suficient de mare pentru a o opera pe sora sa și a-i reda vederea.

Astfel, o femeie aristocrată bogată, Sarojini Devi, îl angajează pe protagonistul nostru pentru a distruge relațiile amoroase ale nepoatelor sale, Asha, Manju și Anju, pentru ca după, aceasta să poată să le aranjeze căsătorii cu alte persoane.

Pe parcurs, Ashok se apropie de Asha și se dezvoltă o poveste de dragoste între cei doi. Această relație complică planurile lui Ashok, deoarece începe să fie prins între dorința de a-și ajuta sora și sentimentele sale pentru Asha. Bineînțeles, Sarojini observă și îl concediază pe protagonistul nostru, iar când se întoarce acasă, acesta constată că sora sa, Roopa lipsește.

În final, Ashok trebuie să aleagă între loialitatea față de familia sa și iubirea sa pentru Asha, în timp ce încearcă să-și găsească sora și o soluție care să îi permită să fie împreuna cu aleasa inimii sale.

Filmul Tumse Achha Kaun Hai – Mohammed Rafi și Shammi Kapoor

Acestea sunt titlurile din lista noastră cu 20 filme indiene vechi pe care vi le recomandăm. Ar fi mult mai multe de menționat, însă am încercat să vi le recomandăm pe câteva dintre cele mai populare: atât în ceea ce privește criticile, recenziile, feedback-ul altor persoane, cât și popularitatea de care s-au bucurat în țara noastră, atunci când au fost difuzate pe anumite posturi de televiziune națională. Dacă ai și alte recomandări de filme indiene vechi, nu ezita să ni le spui în secțiunea de comentarii. Până atunci, vizionare plăcută și sperăm că acest articol ți-a fost util!

Share.

2 comentarii

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.