Free cookie consent management tool by TermsFeed

Am pregătit pentru tine o listă specială de recomandări cu 20 filme indiene vechi, deoarece știm cu toții cât de apreciată este (sau, cel puțin, a fost) industria filmelor „Bollywood”, filmele în limba hindi care, de-a lungul anilor, au cerit publicul de pretutindeni. Poate nu se ridică la „magnitudinea” filmelor de la Hollywood, însă, cu siguranță, filmele indiene au ceva special – și nu vorbim doar despre faptul că reușesc să reitereze cu fidelitate cultura hindi, spațiul oriental, culoarea locală a împrejurimilor și cadrului de desfășurare, dar, după cum bine știi, este vorba și despre îmbinarea cu genul musical: nu există un film indian fără scenele în care actorii cântă și dansează. Astfel, reușesc să se diferențieze, aducând ceva nou, care se pare a fi destul de apreciat de către publicul larg. Iar când vine vorba de filmele indiene vechi, pe care le-am văzut în copilărie, stocat pe CD-uri sau casete video, cu toții ne amintim de poveștile dramatice, profunde care ne-au marcat copilăria. De fapt, chiar credem că, cel mai probabil, aceste filme vor rămâne întotdeauna în mintea publicului larg.

Așadar, iată lista noastră cu 20 filme indiene vechi pe care ți le recomandăm să le (re)vizionezi!

Lanțul amintirilor (1973)

Acest film rămâne un standard al cinematografiei bollywoodiene. De ce? Pentru că, sincer, chiar cred că nu există persoană care să nu fi auzit de el. Apărut în 1973, în regia lui Nasir Hussain, filmul spune povestea a trei frați – Shankar, Vijay și Ratan – care, încă de mici, sunt despărțiți. Cu toate acestea, circumstanțele vieții îi vor readuce împreună, după ce fiecare dintre ei alege o anumită cale. Filmul acesta este un hit, unul dintre cele mai bune filme indiene vechi, rămânând în inima și mintea publicului nu doar datorită poveștii profunde, dramatice, ci și coloanei sonore – Yaadon Ki Baaraat, care dă și numele filmului, cântată de Kishore Kumar în duet cu Mohammed Rafi, precum și Chura liya hai (Mi-ai furat inima), cântată de Asha Bhosle.

https://youtu.be/j81sne4fzpQ
Lanțul amintirilor – Yaadon Ki Baaraat, video muzical

O floare și doi grădinari (1969)

Un alt film celebru, regizat de Devendra Goel, acest titlu a devenit un hit box office încă de când a fost lansat. După o poveste scrisă de către Mushtaq Jalili, filmul este, în sine, o tragică poveste de viață, îmbinând părțile de musical cu cele ale unei drame absolut memorabile. Cu Sanjay Khan (Amar), Sadhana Shivdasani (Sømna), Durga Khote (Leela), David Abraham Cheulkar (Doctor), Brahnmachari (Bahaldur Singh), Manorama (Champa), totul se concentrează în jurul întrepătrunderii vieților mai multor personaje. Cu un substrat profund, abordând teme foarte sensibile, O floare și doi grădinari (în original, Ek Phool Do Mali), rămâne un etalon al filmelor Bollywood.

Imagine film O floare și doi grădinari
O floare și doi grădinari, Ek Phool Do Mali. Sursa: Prime Video

Do Raaste (1969)

În regia lui Raj Khosla, cu Rajesh Khanna, Mumtaz Askari, Balraj Sahni, Do Raaste urmărește povestea lui Navendu care muncește din greu pentru a-și întreține familia și a o menține unită. Cu toate acestea, legătura strânsă de familie este amenințată atunci când fratele său mai mic decide să se căsătorească cu o femeie care insistă ca aceștia să trăiască separat. Unul dintre acele filme indiene vechi care tratează subiectul legăturilor de familie și de cât de important este, în cele din urmă, să ai mereu alături pe cineva apropiat.

Poster film Do Raaste
Do Raaste, cu Rajesh Khanna, Mumtaz Askari, Balraj Sahni. Sursa: VOOT

Vandana (1969)

Regizat de către Shakti Samanta, cu Rajes Khanna, Sharmila Tagore, Sujit Kumar, un titlu care nu putea lipsi din top filme indiene vechi este Vandana. Totul începe când Arun o întâlnește pe Vandana în timpul unei vacanțe, iar apoi se căsătoresc în secret. Pilot al Forțelor Aeriene, Arun moare într-un accident, lăsând-o pe Vandana însărcinată, singură, cu inima frântă – de asemenea, cum căsătoria ei n-a fost niciodată oficializată, ea nu poate dovedi că a fost căsătorită. După ce îl naște pe fiul ei, Suraj, acesta este adoptat de către o familie bogată, iar ea decide să-i fie dădacă. Totul pare să meargă bine până când Shyam, o rudă, pune ochii pe ea și o abuzează. Suraj îl înjunghie, iar ea își ia vina asupra ei și merge la închisoare. Ani mai târziu, când este eliberată, un gardian o ia la el acasă pentru a avea grijă de fiica ei, Renu. Renu începe să se împrietenească cu Vandana și îi face cunoștință cu iubitul ei – nimeni altul decât Suraj. În momentul în care îl vede, știe că este fiul ei, replică exactă a tatălui său mort. Însă decide să nu dezvăluie acest lucru pentru a nu-l face de râs pe Suraj. Un film incredibil de dramatic și extraordinar de bine făcut.

Imagine din filmul Aradhana
FIlmul Vandana, cu Rajesh Khanna, Sharmila Tagore, Sujit Kumar. Sursa foto: Telegraph India

Shart (1969)

În regia lui Kewal Misra, cu Sankay Khan, Mumtaz Askari, Kumud Chuggani,  Shart este un alt titlu care nu putea lipsi din top filme indiene vechi. Lui Raj îi place să joace și să parieze pe aproape orice, inclusiv să se împrietenească cu o femeie atrăgătoare, Pinky, și să se prefacă în fața fratelui său, în timp ce își continuă idila cu iubita lui, Sapna Singh. A doua oară când Raj o vede pe Pinky este atunci când este într-un sicriu care este dus la mormânt – când acesta îl consolează, cineva îl împușcă mortal pe tatăl ei, iar toată vina cade pe Raj. Într-un mod bizar, acesta o mai vede de câteva ori, iar de-aici misterul începe să se adâncească, Raj ajungând să fie interogat pentru două morți de care nu se face vinovat. Un film indian făcut extrem de bine, cu o intrigă foarte originală.

Filmul Shart, cu Sanjay Khan, Mumtaz, Rajendra, Meena Roy, Ramesh Deo, Sujata Rubener

Prietenii mei elefanții (1971)

Regizat de către M.A. Thirumugam, după un scenariu scris de Salim-Javed și Inder Raj Anand, Prietenii mei elefanții (în original, Haathi Mere Saathi) este un film dramatic care, în care rolurile principale sunt interpretate de către Rajesh Khanna și Tanuja. La vremea apariției, a fost cel mai de succes film indian produs în limba hindi, bucurându-se de popularitate internațională. Este un film dramatic, cu răsturnări de situații, care la sfârșit te va regăsi cu lacrimi în ochi: conturează, încă o dată, cât de strânsă, sinceră și intimă poate fi legătura dintre un om și un animal. Chiar vi-l recomandăm cu mare încredere, deoarece suntem absolut siguri că te va emoționa foarte tare.

Prietenii mei elefanții- Haathi Mere Saathi, cu Rajesh Khanna și Tanuja

Pyasi Sham (1969)

Raja trăiește împreună cu sora sa, Laaj, în Bombay, unde dețin un magazin de materiale audio. Este prieten apropiat al lui Ashok, un om bogat care trăiește împreună cu tatăl și bunicul său. Relația lor de prietenie devine tensionată în momentul în care amândoi se îndrăgostesc de Madhu Sinha (Sharmila Tagore), dar totul se rezolvă după ce Ashok află că aceasta îl iubește pe Raja. Tatăl ei, Ishwarprasad, aranjează căsătoria, dar înainte ca aceasta să aibă loc, Ravi dispare – Laaj, cu care trebuia să se căsătorească, este devastată: Raja se apucă de băutf și refuză să se căsătorească cu Madhu. De asemenea, acesta ascunde un secret pe care nu îl va dezvălui nimănui. Între timp, este măcinat de acest secret, iar lucrurile iau o întorsătură extrem de neașteptată pe măsură ce filmul înaintează în acțiune. O intrigă autentică și complexă.

https://youtu.be/96QMhFRNDOw
Filmul Pyasi Sham 1969, cu Sunil Dutt, Feroz Khan, Sharmila Tagore

Triumful dragostei (1949)

Triumful dragostei (în original, Barsaat) este un film indian regizat de Raj Kapoor, în care joacă celebrul duo Kapoor și Nargis, precum și Prem Nath. A reprezentat, de asemenea, și primul film în care a jocat renumita actriță Nimmi. Succesul acestui film i-a permis lui Raj Kapoor să cumpere RK Studios în anul imediat următor. În momentul lansării, filmul a devenit titlul cu cele mai mari încasări din industria cinematografică indiană, depășind Andaz al lui Mehboob Khan, lansat cu două luni mai devreme. Urmărește două povești de carte  – Pran (Raj Kapoor) și Reshma (Nargis), Gopal (Prem Nath) și Neela (Nimmi). Doi prieteni cu personalități diferite – Pran, bogat și sensibil, Gopal, afemeiat și mai sărac – învață ce înseamnă viața, trecând printr-o serie de conflicte: încercările iubirii adevărate, opoziția părinților, accidente și căsătorii forțate. Un titlu care merită un loc de seamă în top filme indiene.

Triumful dragostei, Barsaat, cu Nargis, Raj Kapoor, Prem Nath

Andaz (1949)

Acest film indian, apărut tot în anul 1949, regizat de către Mehbook Khan, cu o coloană sonoră după Naushad, s-a bucurat, timp de două luni, pentru titlul de filmul în limba hindi cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei Bollywood. În rolurile principale se află Dilip Kumar, Raj Kapoor și Nargis, într-un triunghi amoros, cu Murad și Cukoo în rolurile secundare. Coloana sonoră a fost asigurată de către Naushad, iar versurile scrise de Majrooh Sultanpiri. Este singurul film în care Raj Kapoor și Dilip Dumar apar împreună pe marile ecrane. La momentul lansării sale, Andaz a fost filmul indian cu cele mai mari încasări din istorie, până când recordul său a fost doborât de Triumful dragostei, regizat al lui Raj Kapoor, apărut două luni mai târziu, în același an.

Filmul Andaz, cu Dilip Kumar, Raj Kapoor, Nargis

Talash (1969)

În regia lui O.P. Ralhan, cu Rajendra Kumar Tuli, Sharmila Tagore și O.P. Ralhan în rolurile principale, filmul urmărește povestea unui om de afaceri care este nevoit să aleagă între promisiunea pe care a făcut-o de a se căsători cu o fată săracă, dintr-un sat, sau de a-și pune bazele unei afaceri mari, profitabile, prin căsătoria cu fiica șefului său: o fată bogată, inteligentă și occidentalizată, care seamănă izbitor de mult cu prima sa iubire din copilărie. Un film romantic care surprinde o dramă extrem de bine dezvoltată, cu actori care fac rolurile geniale și scene muzicale efervescente. Chiar este unul dintre cele mai bune filme indiene vechi, și avem certitudinea că o să-ți placă dacă îi dai o șansă.

Imagine film Talash 1969
Talash 1969, cu Rajendra Kumar, Sharmila Tagore

Vagabondul (1951)

Era absolut imposibil să nu menționăm acest titlu în top filme indiene vechi. Regizat de Raj Kapoor (care are și rolul principal), cu tatăl său din viața reală care îl interpretează și pe tatăl său din film, judecătorul Raghunath, și fratele său mai tânăr care îl interpretează pe tânărul Raj, filmul se axează pe povestea de dragoste dintre săracul Raj și privilegiata și bogata Rita (Nargis). Bineînțeles, intriga este mult mai complexă, urmărind, în esență, viața acestui hoinar pierdut în lume care încearcă să-și găsească adevărata cale, filmul fiind apreciat și drept „un film al devenirii”. Personajul lui Raj Kapoor, „vagabondul sărac și inocent”, ar fi fost asemănat foarte mult cu Charlie Chaplin. Filmul a avut un succes fenomenal în întreaga lume, iar cântecul Awara Hoon (Sunt un vagabond), cântat de către Mukesh, după versurile scrise de Shailendra, a devenit popular în toată lumea, filmul fiind nominalizat pentru Marele Premiu al Festivalului de Film de la Cannes, doi ani mai târziu. După părerea noastră, este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate filme indiene vechi.

Vagabondul – Awara, cu Raj Kapoor și Nargis

Do Bigha Zamin (1953)

În regia lui Bimal Roy, filmul se bazează pe poemul bengalez (Dui Vigha Jomi al lui Rabindranath Tagore, avându-i în rolurile principale pe Nirupa Roy și Balraj Sanhi. Este renumit în special pentru tenta sa în ceea ce privește mișcarea socialistă, considerat un film important în cinematografia indiană, un „creator de tendințe” care a dat undă verde unei noi direcții de abordare a filmelor – mișcarea „neorealistă indiană”, care a luat amploare la începutul anilor ’50. Filmul nu doar că a fost un succes comercial, dar a fost și primul film indian care a câștigat Premiul Internațional la Festivalul de Film de la Cannes, iar în 2005, Indiatimes Movies l-a clasat printre cele mai bune 25 filme bollywoodiene care trebuie văzute. Titlul marchează, de asemenea, prima apariție ca invitată a lui Meena Kumari, în cei 33 de ani de carieră. Nu trebuie să mai menționăm că, într-adevăr, este un film cu totul și cu totul spectaculos.

Filmul Do Bigha Zamin, cu Balraj Sahni, Nirupa Roy, Nazir Hussain, Ratan Kumar

Devdas (1955)

Devdas este un film indian dramatic, de epocă, regizat de Bimal Roy, care a fost inspirat din romanul omonim scris de către Sharat Chandra Chattopadhyay. În rolurile principale se regăsesc Dilip Kumar, Suchitra Sen (Parvati ”Paro”), Vyjayanthimala (în primul său rol dramatic, interpretând-o pe curtezana Chandramukhi), alături de alți actori de renume care au jucat roluri importante (Nazis Hussain, Pratima Devi, Shivraj). Precum precedentul, Indiantimes Movies l-a clasat în topul celor mai bune 25 de filme bollywoodiene care merită văzute. Forbes a inclus interpretarea lui Kumar în film pe lista sa, ”25 Greates Acting Performances of Indian Cinema”. Popularitatea filmului a făcut ca rolul interpretat de Kumar să fie printre cele mai cunoscute roluri ale sale. Versiunea particulară a filmului Devdas este considerată cea mai cunoscută și, de altfel, cea mai bună interpretare după romanul omonim.

Filmul Devdas, cu Dilip Kumar, Suchitra Sen, Vyjayanthimala

Jahan Pyar Miley (1969)

În regia lui Lekh Tandon, cu Shashi Kapoor, Nadira și Hema Malini, filmul este despre un tânăr care suferă de amnezie – are probleme în a-și recunoaște identitatea, religia și în a-și aminti chiar propriul nume. Așadar, începe să urmeze toate religiile, folosind nume diferite pentru fiecare. Evident, toată lumea îl tratează ca fiind neserios, pentru că nu le este loial. Sincer, a fost un film destul de autentic, în special pentru perioada în care a fost făcut. Ideea de amnezie este cam clișeică în ziua de astăzi, dar Lekh Tandon s-a folosit de acest lucru într-un mod foarte creativ. De asemenea, Kapoor face un rol foarte credibil – vorbește urdu când este musulman, hindi când este hindus, iar povestea are răsturnări de situație și câteva conflicte – într-un fel, o poveste tipică anilor ’70, iar partea de cântece este chiar decentă. De asemenea, Hema Malini face un rol foarte bun.

https://youtu.be/xYyrJ9wmBfE
Filmul Jahan Pyar Miley, cu Shashi Kapoor, Hema Malini, Nadira

Satyakam (1969)

Povestea începe în ultimile zile ale Raj-ului britanic din India. Cu doar câteva luni înainte de Independență, Satypriya și Naren termină facultatea. Principatul Bhawangigarh este condus de către un om crud, violent, Vikram Singh, care știe că zilele sale de putere absolută sunt numărate. Satyapriya Acharya își găsește un loc de muncă în Bhawanigarh, unde o întâlnește și se căsătorește cu Ranjana. Acest lucru creează probleme uriașe în familia sa, în special din partea bunicului, care l-a crescut. Ortodoxia clanului de învățători al familiei Acharya împiedică primirea lui Ranjana în familie. Satyapriya este întruchiparea integrității, refuză să spună orice minciună; ca urmare, el și familia sa se confruntă cu dificultăți. Este nevoie de un deces în familie pentru a aduce o reinterpretare a tradiției și a relațiilor. Un titlu dramatic.

Filmul Satyakam, cu Dharmendra, Sharmila Tagore, Sanjeev Kumar și Ashok Kumar

Articolul 420 (1955)

Un alt film de renume, produs în studiourile Bollywood, regizat de nimeni altul decât Raj Kapoor care, bineînțeles, a interpretat și rolul principal. Acțiunea filmului urmărește viața lui Raj, un sărac orfan, dar extrem de manierat și educat, care vine în Bombay pentru a-și îndeplini visul: acela de a avea succes. În acest film, personajul interpretat de Raj Kapoor este puternic influențat de Charlie Chaplin, chiar mai mult decât cel pe care l-a interpretat în filmul din 1951, Vagabondul. Cu muzica compusă de Shankar, versuri de Shailendra, cântecul Mera Joota Hai Japani (Pantofii mei sunt japonezi) a devenit foarte popular în întreaga lume, fiind și un simbol al patriotismului în noul stat independent al Indiei. Un titlu pe care nu ne-am gândit nicio secundă să nu-l includem în top filme indiene vechi.

Filmul indian Shree 420 – Articolul 420, cu Raj Kapoor, Nargis Dutt și Lalita Pawar

Mama India (1957)

Mama India este un film dramatic epic, regizat de Mehboob Khan, cu Nargis, Raak Kumar, Rajendra Kumar și Suntil Dutt în distribuție, care urmărește povestea unei femei sărace dintr-un sătuc, Radha (Nargis) care, în absența soțului ei, se luptă cu sărăcia pentru a-și crește fiii și a supraviețui în fața unui cămătar viclean, în timp ce înfruntă și numeroase alte probleme. Filmul a obținut cele mai mari venituri la acea vreme, dar a fost și una dintre cele mai costisitoare producții. Mama India a devenit un clasic etalon al genului, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme din cinematografia indiană. Nargis și Khan au câștigat, în 1957, premiul pentru cea mai bună actriță, respectiv cel mai bun regizor, iar filmul a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film internațional de lungmetraj, devenind astfel primul film indian nominalizat vreodată.

Filmul Mother India, cu Nargis și Sunil Dutt

Jaal Saaz (1969)

În regia lui Mohammed Hussain și Aravind Sen, cu Bambi, Bela Rose și Helen, acest film indian urmărește povestea lui Dwarkanath și a soției sale care au fost despărțiți de copilul lor, un băiat pe nume Shankar, când au participat la Klumbh Mela, în India Centrală. Ani mai târziu, ei încă așteaptă ca acesta să se reîntoarcă, oferind chiar o recompensă substanțială celui care îl poate aduce înapoi. Sunderdas, un escroc și gangster notoriu, află acest lucru și caută pe cineva care seamănă foarte bine cu Shankar – când el se prezintă la „familia sa”, aceștia chiar cred că este fiul lor. Sunderdas vrea să-l folosească pe Kundanlal (sosia lui Shankar) pentru a obține bani de la familia bogată, însă acesta refuză. Sunderdas îl demască pe Kundanlal și angajează o altă sosie pentru a lua locul fiului dispărut. Până când va ajunge într-un punct cu totul și cu totul neașteptat.

Filmul Jaalsaaz, cu Kishore Kumar, Mala Sinha

Sachaai (1969)

În regia lui K. Shankar, cu Shammi Kapoor, Sanjeev Kumar, Sadhana Shivdasani, filmul urmărește povestea a doi colegi de cameră, Ashok și Kishore, care trăiesc într-un cămin. Ashok este un om necinstit, însă Kishore știe de frica legii. Când Kishore află că tatăl său a luat mică, pleacă furios acasă, unde se ceartă din cauza valorilor morale susținute de fiecare – așadar, decid să nu se mai vadă timp de trei ani, pentru a putea să-și dea seama cum i-a modelat viața. Kishore, de altfel, ajunge să facă parte dintr-un grup infracțional, afundându-se în infracțiuni și, surpriză, Ashok devine inspector de poliție. Lucrurile o iau razna și se ajunge ca cei doi foști prieteni să se amenințe cu moartea. Însă timpul, un sfetnic bun, îi va readuce împreună, încântați să se vadă unul pe celălalt: dându-și seama cât de misterioasă este viața și cât de mult se pot schimba oamenii într-un timp atât de scurt.

https://youtu.be/MA0s0sgqi1o
Filmul Sachaai, cu Shammi Kapoor, Sadhana, Sanjeev Kumar

Tumse Achha Kaun Hai (1969)

În regia lui Pramod Chakravorty, cu Shammi Kapoor, Babita Kapoor și Mehmood, acest film este extrem de dramatic. Ashok nu-și găsește un loc de muncă, însă are nevoie disperată de 15.000 de rupii pentru a-și vindeca sora oarbă, Roopa. Astfel, își găsește un loc de muncă la bogata Sarojini Devi, care îi cere să aibă grijă de nepoatele sale scăpate de sub control – Asha, Manju și Anju. Se apucă să facă acest lucru, însă imediat se îndrăgostește de Ansha. Bineînțeles, Sarojini observă și îl concediază, iar când se întoarce acasă, Ashok constată că Rupi lipsește. La scurt timp, găsește dovezi conform cărora aceasta și-ar fi pus capăt zilelor. Singurul indiciu pe care îl are\ la îndemână este numărul de înmatriculare al unei mașini – astfel, se apucă să meargă pe aceste urme, fără să știe că persoana pe care o caută este, deja, la curent cu acest plan. Mai mult decât atât, aceștia au pus la cale o rețea elaborată de înșelăciune, pentru a-l prinde în capcană.

Filmul Tumse Achha Kaun Hai – Mohammed Rafi și Shammi Kapoor

Acestea sunt titlurile din lista noastră cu 20 filme indiene vechi pe care vi le recomandăm. Ar fi mult mai multe de menționat, însă am încercat să vi le recomandăm pe câteva dintre cele mai populare: atât în ceea ce privește criticile, recenziile, feedback-ul altor persoane, cât și popularitatea de care s-au bucurat în țara noastră, atunci când au fost difuzate pe anumite posturi de televiziune națională. Dacă ai și alte recomandări de filme indiene vechi, nu ezita să ni le spui în secțiunea de comentarii. Până atunci, vizionare plăcută și sperăm că acest articol ți-a fost util!

Share.

2 comentarii

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.