Free cookie consent management tool by TermsFeed

Când apare Povestea slujitoarei sezonul 6, precum și detalii privitoare la poveste și distribuție, vei afla în acest articol. Sezonul 5 a fost lansat anul trecut, pe data de 14 septembrie. Tot atunci, mulți au crezut că va fi ultimul sezon, însă creatorii ne-au pregătit o surpriză binevenită: se pare că Povestea slujitoarei sezonul 6 va fi ultimul, însă lucrurile nu se opresc aici. Serialul este de fapt inspirat dintr-o carte scrisă de Margaret Atwood, un roman revoluționar, distopic, care de-a lungul timpului a câștigat milioane de fani. Margaret Atwood este o scriitoare extraordinară, iar cărțile sale reprezintă sursă de inspirație pentru numeroase filme, fiind bine cotată în fiecare an la Premiul Nobel pentru Literatură. Serialul ne-a purtat într-o aventură extraordinară, dar și într-un fascinant univers a cărui poveste ne-a ținut cu sufletul la gură timp de mai multe sezoane și, cu toate acestea, chiar și o poveste bună trebuie să aibă un sfârșit. Bruce Miller, producătorul executiv al serialului, a declarat: „A fost o adevărată onoare să spunem această poveste absolut revoluționară a lui Margaret Atwood, și a lumii înfricoșător de relevante pe care a creat-o, deci suntem profund încântați să le oferim fanilor un al șaselea, și ultim sezon, din The Handmaid’s Tale”. Însă stai pe aproape, deoarece, așa cum am menționat, există și un alt proiect în derulare.

Bruce Miller a mai declarat și următoarele: „Le suntem profund recunoscători celor de la Hulu și MGM pentru că ne-au permis să spunem această poveste care, din nefericire, s-a dovedit că este mult mai reală decât niciodată – pe tot parcursul difuzării – pentru a descrie lumea în care trăim. Suntem admirați, suntem iubiți de fanii noștri incredibili, și le mulțumim pentru sprijinul neclintit de care au dat dovadă, sprijin fără de care nu am fi ajuns niciodată până în acest punct”. Prin urmare, The Handmaid’s Tale sezonul 6 va fi ultimul sezon, sfârșitul serialului. Dar, după cum am menționat, ni se pregătește o surpriză – Margaret Atwood a mai scris o carte care face parte din același univers, The Testaments (tradus și la noi la Editura Art), câștigător al Booker Prize 2019, a cărui acțiune continuă The Handmaid’s Tale și se petrece cu 15 ani mai târziu: să nu te surprindă faptul că Hulu a achiziționat deja drepturile de ecranizare, iar filmările sunt deja în desfășurare. Așadar, povestea va continua în acest spinoff pe care abia așteptăm să îl vedem.

Povestea slujitoarei sezonul 6 – va exista o continuare?

După cum am spus, sezonul 6 din The Handmaid’s Tale va fi și ultimul. Elisabeth Moss (actrița care interpretează rolul protagonistei, June Osborne) a declarat că sezonul 6 s-ar putea să nu ne ofere toate răspunsurile de care avem nevoie, întrucât: „Nu cred că ne simțim obligați chiar să încheiem întreaga poveste a lui Gilead, mai ales că urmează continuarea în The Testaments, și avem ocazia să continuăm povestea acolo”. Așadar, nu doar că va exista încă un sezon (ultimul) pe lângă acesta, ci va exista și o continuare a cărei acțiune, conform cărții scrise de Atwood, se petrece la 15 ani după întâmplările din The Handmaid’s Tale.

O-T Fagbenle și Elisabeth Moss
O-T Fagbenle și Elisabeth Moss, interpretează pe Luke și June. Sursa fotografiei: tvinsider.com

Când apare Povestea slujitoarei sezonul 6?

Nu există încă o dată oficială de lansare, din păcate, dar ne-am putea baza pe modelul cunoscut până în momentul de față: de obicei, sezoanele apăreau la diferență de un an unul de celălalt și singurul decalaj însemnat s-a produs atunci când au apărut condițiile epidemiologice. Diferența de timp dintre lansarea sezonului trei și patru a fost de aproximativ 2 ani. Acum, însă, ne putem aștepta ca The Handmaid’s Tale sezonul 6 să apară chiar pe la sfârșitul acestui an (poate chiar în luna septembrie), la un an diferență de la lansarea celui de-al cincilea sezon. Avem siguranța, în orice caz, că acesta va apărea. Când vom avea mai multe informații oficiale privitoare la data de lansare, vom actualiza articolul acesta astfel încât să ți le punem la dispoziție imediat ce vor apărea în mediul online.

Există vreun trailer pentru Povestea slujitoarei sezonul 6?

Din păcate, în momentul de față nu există niciun trailer oficial pentru viitorul sezon. Totuși, nu ne așteptăm să-l vedem prea curând, dat fiind faptul că nici măcar nu ne-a fost comunicată data oficială de lansare. Cel mai probabil, acesta va fi pus la dispoziția publicului cu cel puțin câteva luni înainte ca The Handmaid’s Tale sezonul 6 să fie lansat. Vă vom ține la curent!

Povestea slujitoarei sezonul 5, trailer Hulu

Care este distribuția serialului „Povestea slujitoarei sezonul 6”?

Ne așteptăm ca aproximativ toți membrii distribuției principale să se întoarcă, dar și numeroase fețe noi. Printre cei care cu siguranță vor reveni se numără: Elisabeth Moss (June Osborne), O-T Fagbenle (Luke), Yvonne Strahovski (Serena Joy Waterford), Ann Dowd (Lydia), Madeline Brewer (Janine), Max Minghella (Nick), Samira Wiley (Moira), Bradley Whitford (Lawrence), Amanda Brugel (Rita). Alexis Bledel (Emily) nu se va întoarce în serial, și știm cu toții că de-a lungul sezonului 4 nu prea am văzut-o în serial, pentru ca în sezonul 5 să aflăm că motivul se dovedește a fi faptul că s-a întors în Gilead. Într-o declarație pentru Entertainment Weekly, ea a afirmat: „După ce m-am gândit destul de mult, am ajuns la concluzia că ar trebui să mă retrag din The Handmaid’s Tale în acel moment. Îi voi fi veșnic recunoscătoare lui Bruce Miller, mai ales pentru faptul că a scris scene atât de veridice și de relevante pentru Emily, precum și celor de la Hulu, MGM, distribuției și întregii echipe pentru sprijinul acordat”. De asemenea, rolurile interpretate de Samira Wiley și Amanda Brugel s-au dovedit a fi extrem de relevante în special pentru primele trei sezoane, chiar dacă pe parcurs „au fost scoase de sub lumina reflectoarelor”. Acest lucru se datorează în special faptului că povestea lor era în strânsă legătură cu povestea lui Emily (Alexis Bledel). După cum Bruce Miller afirmă: „Sincer, povestea lui Moira, însă și cea a Ritei, era strâns legată de povestea lui Emily (…). Iubesc în egală măsură toate personajele și aș putea face un serial după fiecare… The Moira Show – m-aș uita. L-aș scrie! Doamne, chiar aș putea s-o fac. Și serialul Ritei, de asemenea”.

Distribuție Povestea slujitoarei
O parte din distribuția serialului „Povestea slujitoarei”. Sursa fotografiei: usmagazine.com

Care este intriga din Povestea slujitoarei sezonul 6?

Nu avem încă detalii oficiale despre care va fi povestea din The Handmaid’s Tale sezonul 6, și știm faptul că aceasta are să pună punct multor intrigi. Bruce Miller a declarat într-un interviu acordat celor de la Digital Spy: „Vom încheia în felul nostru (…). Cartea este atât de frustrantă la sfârșit, pentru că… pur și simplu se termină! Și toată lumea se întreabă «Cum ai putut, Bruce Miller… Cine te crezi să scrii mai mult?», la care eu le răspund «Doamne, e tot ce mi-aș fi putut dori vreodată să fac – să scriu restul poveștii». Și știți de ce? Pentru că e ca și cum te întrebi ce s-a întâmplat, cum de este posibil așa ceva? Doamne – este cel mai exasperant final pe care eu în viața mea l-am citit vreodată”. Povestea lui June ne-a emoționat de-a lungul celorlalte cinci sezoane, iar acum este cazul să îi punem punct și să-i oferim liniștea de care nevoie.

Totuși, se pare că încă există lucruri de rezolvat între Nick și June, care, conform lui Miller, vor fi parte din „cel mai romantic sezon Nick/June de până acum, pentru că își petrec tot timpul încercând să se convingă că nu trebuie să fie împreună”. Prin urmare, The Handmaid’s Tale sezonul 6 este sfârșitul poveștii, motiv pentru care cu siguranță se vor întâmpla deosebit de multe: atât lucruri la care ne-am fi așteptat, cât și neașteptate. Cum numai Margaret Atwood ar fi putut să scrie și cum numai Bruce Miller ar fi putut să adapteze.

The Testaments – continuarea serialului Povestea slujitoarei

Celălalt roman al autoarei, The Testaments, a fost publicat în anul 2019, când a câștigat premiul Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase din domeniu, alături de altă autoare, Bernardine Evaristo, pentru romanul Girl, Woman, Other. Încă de pe-atunci, Bruce Miller s-a arătat foarte interesant de posibilitatea continuării serialului. The Testaments o are în centru pe mătușa Lydia (interpretată de Ann Dowd), și este foarte posibil ca actrița să se reîntoarcă pentru rolul acesteia.

Vorbind despre personaj, Ann Dowd a afirmat: „Am fost entuziasmată de ceea ce este capabilă să facă mătușa Lydia, de modul în care o face, de felul în care înțelege Gilead până reușește să ajungă la «miezul problemei». Ceea ce m-a surprins – dar mă așteptam – este modul în care a reușit să se implice, în primul rând, în Gilead. Când joci un rol precum cel al Lydiei din acest serial The Handmaid’s Tale, tinzi să cauți o conexiune umană care să explice, într-un fel, de ce ar face alegerile pe care chiar le face. Citind The Testaments, unde Lydia este judecătoarea de la tribunalul de familie, îți dai seama foarte rapid care este motivul: «Dacă vreau să trăiesc, dar și să supraviețuiesc în această lume, asta trebuie să fac. Nu numai că o voi face, dar voi încerca să o fac mai bine decât oricine, așa că le voi conduce pe celelalte mătuși»”.

Bruce Miller, din câte știm, lucrează în momentul de față la spinoff-ul serialului. „În momentul acesta lucrez deja la The Testaments, în paralel cu filmările pentru sezonul 6 din serialul The Handmaid’s Tale (…). Este atât de minunat să ai o carte din care să te inspiri. Și cred că oamenii care au urmărit serialul TV se vor simți confortabil cu faptul că, așa cum The Handmaid’s Tale nu a urmărit întocmai acțiunea cărții, The Testaments este o continuare adaptată a acestui iubit serial”. Nu știm, în momentul de față, când va apărea spinoff-ul The Testaments, dar mai mult ca sigur nu va fi lansat de-a lungul acestui an. Cel mai probabil, va apărea la cel mult un an de la lansarea The Handmaid’s Tale sezonul 6, dar nu ne rămâne decât să așteptăm informațiile și anunțurile oficiale din mediul online.

Share.

Pasionat de știință, literatură, tehnologie și scris, cinefil, în ultimii ani am publicat trei cărți de ficțiune, proză și poezie, și dețin un blog pe care postez recenzii de cărți. Îmi place să mă documentez în mod constant din toate domeniile, mergând pe ideea că într-o lume minimalistă, generaliștii întotdeauna vor triumfa. Internetul reprezintă o sursă infinită de informații – de aceea, a redacta articole nu reprezintă doar o activitate pe care o fac cu plăcere și seriozitate, ci și una datorită căreia reușesc, în mod constant, să-mi îmbunătățesc perspectiva asupra a ceea ce ne înconjoară și definește dinamica lumii în care trăim.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.