Free cookie consent management tool by TermsFeed

20 de clădiri Empire State într-un singur oraș? Da, ai auzit bine! Prințul moștenitor al Arabiei Saudite și prim-ministrul Mohammed bin Salman au anunțat planurile pentru un mega proiect în Arabia Saudită, un proiect ambițios în capitala țării, Riad, denumit „Mukaab”, care face parte din New Murabba Development Company – un zgârie-nori în formă de cub, ce poate găzdui sute de mii de locuitori.

mega proiect în Arabia Saudită Mukaab
Oraș cub de 400 de metri înălțime și 400 de metri lățime. Sursa: Parametric Architecture

Ce este proiectul Mukaab?

Proiectul va fi amplasat în capitală, în centrul orașului Riad. “Mukaab” este un oraș cub de 400 de metri înălțime și 400 de metri lățime, care vrea să ofere experiențe unice de viață, de lucru și de divertisment. De asemenea, clădirea se va realiza pe stilul arhitectural modern Najdi, dar cu o notă futuristă.

„Prima destinație captivantă din lume, o experiență unde ospitalitatea, comerțul și agrementul ating noi niveluri, toate în medii uluitoare, în continuă schimbare. O poartă către o altă lume”, potrivit site-ul New Murabba.

Proiectul total se va întinde pe o suprafață de peste 2 milioane de metri pătrați, care va găzdui peste 104.000 de unități rezidențiale, 9.000 de camere de hotel și peste 80 de locații culturale și de divertisment. Se preconizează că proiectul va crea peste 350.000 de locuri de muncă.

Planuri și detalii privind proiectul Mukaab

Proiectul New Murabba  își propune să devină cea mai înaltă structură din oraș și să dezvolte cel mai mare centru modern al lumii. Structura sub formă de cub se va folosi de tehnologia digitală și virtuală pentru a crea afișaje holografice care interacționează cu peisajul din jur. Cubul se vrea a fi construit în mod durabil, care va avea propriul sistem de transport și unde vor exista piste pentru ciclism, precum și trasee de mers pe jos, care promovează un stil de viață sănătos. De asemenea, la doar 20 de minute cu mașina se va afla Aeroportul Internațional King Khalid al țării.

Interiorul Mukaab va include un turn deasupra unei baze în spirală. Acesta va găzdui atracții comerciale, culturale și turistice, care includ hoteluri, reședințe și facilități de agrement. Vorbim de 1,8 milioane de metri pătrați de facilități comunitare și 620.00 de metri pătrați de facilități de agrement.

De asemenea, va exista și o universitate de tehnologie și design, un laborator de inovație și 80 de locuri culturale și de divertisment. Locurile de divertisment se întind pe un cartier, unde vor fi inclusiv cinema, sală de concerte, teatru și operă. Locurile culturale cuprind de la galerii la muzee.

Când va fi gata acest mega proiect în Arabia Saudită?

Vorbim despre un proiect futurist, astfel că această construcție va fi de lungă durata. Se vrea a fi finalizată până în 2030, dar se depun eforturi pentru a fi gata mai repede. Acest lucru vine la mai puțin de un an după ce în Dubai s-a anunțat un alt mega proiect – Proiectul The Loop: 93 de km de autostradă climatizată.

Hoteluri de 5 stele din Riad, Arabia Saudită

În Riad, Arabia Saudită, există multe hoteluri de lux, cu arhitectură modernă și facilități la cele mai înalte standarde, care oferă calitate și confort. Am realizat o listă cu 5 hoteluri din Riad care îți vor satisface toate dorințele. Sper că îți plac!

Golden Dune Hotel & Suite

Unul dintre cele mai bune hoteluri de 5 stele din Riad este Golden Dune Hotel & Suite. Situat la 11 km de Palatul Murabba din Riad, hotelul oferă o experiență uimitoare, într-o atmosferă intimă și satisface diferitele nevoi ale oaspeților. Aici, există un restaurant de top, unde găsești preparate din toate bucătăriile, te bucuri de WiFi gratuit în întreaga locație, beneficiezi de parcare gratuită, camere pentru familie, camere pentru nefumători, mic dejun delicios, dar și multe alte facilități. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Regele Khalid, situat la 32 km de hotel.

Hotel de lux din Riad Golden Dune Hotel & Suite
Hotel de 5 stele din Riad, Arabia Saudită. Sursa: Kayak

Jareed Hotel Riyadh

O locație excelentă în Riad este Hareed Hotel Riyadh. Este un hotel elegant, situat la 4,1 km de parcul Riyadh. Acest hotel de lux oferă cazare cu un centru de fitness, camere confortabile cu balcon și cu vedere la oraș, parcare gratuită sau un lounge comun. Locul este dotat cu un bar și un restaurant cu preparate din bucătăria italiană. Poți beneficia de room service, WiFi gratuit, transfer de la aeroport la hotel și invers, dar și alte facilități, cum ar fi un mic dejun à la carte sau spa și centru de wellness. Te poți relaxa la Riyadh Gallery Mal, care este la 8,1 km de Hotelul Jareed Riyadh. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional King Khalid, situat la 30 km de hotel.

hotel de top din Riad - Jareed Hotel Riyadh
Locație excelentă în Riad – Hareed Hotel Riyadh. Sursa: Agoda

Fairmont Riyadh

Un hotel „ce îți fură ochii”, Fairmont Riyadh se află în Business Gate. Aici, ai parte de multe facilități, precum o piscină interioară, un centru de fitness, WiFi gratuit pe întreaga proprietate, parcare gratuită, dar și preparate delicioase, cu mic dejun tip bufet, care vor satisface toate gusturile. De asemenea, în fiecare camera există un birou, o baie privată, iar camerele de la Fairmont Riyadh au TV cu ecran plat cu canale prin satelit. Personalul este amabil și îți poate oferi sfaturi despre ce să faci în zonă. Parcul de afaceri și centrul comercial Granada este situat la 7 km de Fairmont Riyadh, iar cel mai apropiat aeroport este Aeroportul King Khalid, situat la 15 minute de mers cu mașina.

hote de 5 stele in Arabia Saudita Fairmont Riyadh
Hotel de lux in Riad, Arabia Saudita. Sursa: Booked.net

Radisson Blu Hotel & Residence

Acest hotel de 5 stele la se află la 5,9 km de Marea Moschee a Regelui Khalid. Radisson Blu Hotel & Residence oferă cazare cu piscină interioară, centru de fitness, parcare privată gratuită, grădină și terasă. Aici poți savura un mic dejun tip bufet, à la carte sau continental. De asemenea, găsești un restaurant care servește preparate din bucătăria americană, britanică și indiană. În funcție de preferințe, poți alege camere cu vedere la oraș, la grădină sau terasă. Te poți relaxa la Panorama Mall, care este la 8 km de hotel, iar Centrul Cultural King Fahd este la 10 km de proprietate. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional King Khalid, situat la 40 km.

cele mai bune hoteluri din Riad Radisson Blu Hotel & Residence
Hotel de 5 stele din Riad – Radisson Blu Hotel & Residence

Narcissus Riyadh Hotel & Spa

Situat în inima centrului financiar și de afaceri din Riad, respectiv pe strada Tahlia, ce traversează zona Olya, Narcissus Riyadh Hotel & Spa oferă cazare modernă, de cea mai înalta calitate. De altfel, acest hotel de 5 stele a câștigat premiul World Luxury Hotel Award în 2015. Se află în cea mai populară zonă din Riad, un loc preferat de turiști, deoarece Turnul Regatului se află la 5 minute cu mașina, Turnul Faisaliah este la 700 de metri, în timp ce Aeroportul Internațional King Khalid este la 35 de minute de mers cu mașina, iar la cerere poate fi aranjat un serviciu de transfer.  În ceea ce privește serviciile culinare, există multă diversitate, de la preparate asiatice până la bucătăria de tip englezesc/irlandez sau asiatic. Poți lua masa pe acoperișul hotelului! Camerele sunt cu vedere la oraș, astfel că poți admira peisajele într-o atmosferă intimă.

cazare de lux Narcissus Riyadh Hotel & Spa
Hotel din capitala Arabiei Saudite, Riad – Narcissus Riyadh Hotel & Spa
Share.
Avatar of Ingrid

Bună! Sunt pasioanată de călătorii, filme și tot ce este nou. Sper ca articolele scrise să fie placul vostru.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.