Este deja o frică atunci când vedem că s-a descărcat bateria telefonului și trebuie să așteptăm poate câteva ore pentru a-l încărca. Un nou cip de mărimea unei monede a fost dezvoltat de către profesorul Rachid Yazami, de la Univesitatea Tehnologică din Nanyang, Singapore (NUS) ce ar putea schimba drastic modul în care ne încărcăm dispozitivele portabile.
Cipul este destul de mic pentru a putea fi inclus în majoritatea bateriilor iar Dr. Yazami speră ca acesta să fie încorporat atât în telefoane cât și în mașinile electrice. Acesta speră să colaboreze cu Tesla despre beneficiile noului cip putând astfel să îl integreze pe piață. Tesla nu va fi singura companie interesată de noua tehnologie de încărcare a bateriilor, KVI (compania creată de profesorul Yazami pentru vânzarea cipului) discută deja cu Sony, Sanyo și Samsung.
Profesorul spune că cipul, a cărui dezvoltare a durat cinci ani, nu doar că va reduce timpul de încărcare dar va reduce și riscul de deterioarare a bateriei.
„Chiar riscul ca o baterie să se deterioreze este foarte mic, există milioane de baterii litium-ion, chiar și o rată de 1 la 1 milion ar putea însemna peste o mie de pericole” a spus acesta.
Încărcarea rapidă este obținută prin intermediul unui algoritm unic ce măsoară precis cantitatea de energie din baterie, în funcție de temperatură și voltaj. Alături de un cip integrat în încărcător, acesta asigură încărcarea optimă a bateriei.
„Încărcătoarele existente nu iau în calcul sănătatea bateriei când o încarcă. Acestea trimit aceiași cantitate de energie, indiferent de condiția bateriei. „
Cu acest cip, încărcarea va fi regulată pentru a evita distrugerea bateriei.
Potrivit NUS, cipul va fi gata de licențiat de către producătorii de cipuri și producătorii de baterii până la sfârșitul anului 2016.