Free cookie consent management tool by TermsFeed

În acest articol vom vorbi despre cum să te uiți la Dragon Ball în ordine cronologică, dat fiind faptul că este una dintre cele mai populare – ca să nu mai zicem că este și una dintre cele mai extinse – francize anime din toate timpurile. Implicit, pentru cei care nu sunt familiarizați de la bun început cu această serie, dar vor să se piardă în aventurile ei fascinante, bogăția de conținut ar putea complica puțin lucrurile. Difuzată pentru prima dată în 1986, seria originală (care se bazează pe benzile desenate manga) a dat naștere unui imens număr de spinoff-uri și continuări, inclusiv Dragon Ball Z, Dragon Ball Super și cea mai recentă parte din franciză, Super Dragon Ball Heroes. Fie că ești sau nu un fan înrăit al anime-urilor, sigur te-ai uitat la Dragon Ball Z la un moment dat în această viață. Este unul dintre cele mai populare anime-uri, și, fără niciun dubiu, chiar își merită toată popularitatea: are de toate și nu te plictisește nici măcar o secundă!

Întreaga poveste a lui Dragon Ball

În afara seriei de anime-uri, există și o mulțime de filme și producții speciale care nu fac decât să creeze și mai multă confuzie când vine vorba de franciza Dragon Ball în ordine cronologică – și mai există și complicația că nu toate seriile sunt considerate neapărat a fi ceea ce se numește ”canon” (termen care definește ceea ce este adaptat în anime din manga/nuvelele scrise de autorul original sau ceva care nu există în manga, dar există și anime și este aprobat de autorul original). Acoperind mai bine de treizeci de ani de sezoane și episoade, această franciză a fost extinsă extraordinar de mult, dincolo de Super Saiyans, Battle Power, asigurând entertainment-ul a numeroase generații. Cu toate acestea, din cauza cantității extrem de mari de conținut care este disponibil, poți foarte ușor să devii confuz, ajungându-te să te întrebi, inevitabil, cum ar trebui vizionezi Dragon Ball în ordine.

Câteva date generale despre Dragon Ball

date generale despre Dragon Ball
Sursă fotografie: radiotimes.com

Dragon Ball este o serie de anime adaptată după benzile desenate manga scrise, create de Akira Toriyama. Seria mai este cunoscută și sub denumirea de Dragon Ball Z. Benzile desenate au fost lansate pentru prima dată în 1984, iar adaptarea anime a fost lansată doi ani mai târziu, în 1986, Toei Animation fiind cei care au creat anime-ul. Dragon Ball urmărește povestea lui Son Goku, un tânăr luptător cu aspect inconfundabil. El provine, de fapt, dintr-o rasă nepământeană puternică numită Saiyans. În călătoria și aventurile sale de a deveni cel mai puternic, Son Goku descoperă ”Dragon Balls” și află că odată ce cineva va avea asupra sa cele șapte Dragon Balls, își va putea îndeplini orice dorință. Așa că se decide să pună mâna pe ele, indiferent de prețul pe care va trebui să îl plătească. Pe măsură ce serialul avansează, Goku se dezvoltă, devine din ce în ce mai puternic, în lupta sa alături de familie împotriva diverșilor extratereștri, diferitelor creaturi cu superputeri. Dragon Ball este popular în special datorită secvențelor epice de luptă prezente în episoadele sale, plus că are și o poveste palpitantă, efervescentă, pe alocuri chiar profundă și emoționantă. În cele din urmă, este un anime care chiar merită avut în vedere.

Cum să vezi Dragon Ball în ordine cronologică

Dacă vrei să te apuci de seria Dragon Ball, te anunțăm de pe acum că ai făcut o alegere destul de inspirată. Totuși, trebuie să știi că există mai multe ordini în care le poți viziona, depinzând în întregime de preferințele personale. În articolul de față, ți le vom prezenta pe amândouă, cu mențiunea că ordinea de vizionare Dragon Ball pe care ți-o recomandăm este cea cronologică, întrucât poți urmări dinamica pe măsură ce, efectiv, aceasta are loc. Ordinea aceasta nu îți va crea niciun fel de confuzie, dar trebuie menționăm faptul că din lista noastră am exclus creațiile non-canonice (cele care nu sunt aprobate de autorul manga) – am făcut acest lucru din dorința de a nu face lucrurile și mai confuze (pentru că, de altfel, sunt confuze chiar și pentru noi). În orice caz, te prinzi pe parcurs cum stă treaba, chiar dacă la început s-ar putea să ți se pară destul de confuze lucrurile.

Dragon Ball în ordine cronologică

Dragon Ball (1986-1989)

Serialul original Dragon Ball a fost difuzat în 1986 și a avut un total de 156 de episoade. Acesta a fost, am putea spune, „debutul pe ecran al lui Goku”, seria constituit ulterior o sursă complexă de inspirație pentru multe alte personaje care fac parte din universul extins Dragon Ball. Trei filme fac parte din această serie, și anume:

  1. Dragon Ball: Curse of the Blood Rubies (1986);
  2. Dragon Ball: Sleeping Princess in Devil’s Castle (1987);
  3. Dragon Ball: Mystical Adventure (1988).

Filmele combină mai multe scenarii și povestesc o înlănțuire de evenimente – îți recomandăm, de altfel, să vizionezi Dragon Ball: Curse of the Blood Rubies după ce ai vizionat primele 13 episoade din sezon, iar următoarele două filme doar după ce ai terminat întreaga serie. Dragon Ball a ajutat la crearea premiselor, a intrigii pentru această franciză, stabilind numeroși eroi și numeroase personaje care definesc seria însăși. Unele persoane au tendința de a sări peste seria aceasta atunci când urmăresc Dragon Ball în ordine, deoarece o consideră destul de veche; deși este, primul sezon trebuie neapărat vizionat pentru a înțelege mult mai bine sezoanele de după.

Dragon Ball Z (1989-1996)

Dragon Ball Z este cea mai cunoscută parte a francizei Dragon Ball. Această serie urmărește povestea lui Son Goku acum devenit adolescent, în sfârșit cunoscându-și adevărata identitate și putere. De obicei, majoritatea persoanelor încep să urmărească acest anime, Dragon Ball, în ordine pornind de la sezonul „al doilea”. Dragon Ball Z are, în total, 291 de episoade. Pe lângă acestea, există și 14 filme incluse în serie, care ar trebui urmărite în următoarea ordine:

  1. Dragon Ball Z (episoadele 1-86);
  2. Dragon Ball Z (film): Bardock, The Father of Goku (1990);
  3. Dragon Ball Z (episoadele 87-123);
  4. Dragon Ball Z (film 2): The History of Trunks (1993);
  5. Dragon Ball Z (episoadele 124-194);
  6. Dragon Ball Z (film 3): Bojack Unbound (1993);
  7. Dragon Ball Z (episoadele 194-288);
  8. Dragon Ball Z (film 4): Wrath of the Dragon (1995);
  9. Dragon Ball Z (Episoadele 288-291).

Dacă te întrebi de ce nu am inclus și celelalte 8 filme în lista de mai sus, am făcut asta pentru că nu sunt considerate canon. Cu toate acestea, dacă dorești să vizionezi și aceste filme, le vom include într-o altă ordine Dragon Ball – ordinea de lansare.

Dragon Ball GT (1996-1997)

Având 64 de episoade, Dragon Ball GT nu este canonic pentru seria principală, dar este canonic pentru continuitatea anime-ului original. Canonin animat original al lui Toei pentru acest anime a constat din prima adaptare Dragon Ball, Dragon Ball Z și, în cele din urmă, dragon Ball GT. Ultimul episod din Dragon Ball Z face tranziția direct în primul episod din Dragon Ball GT, cu o previzualizare a episodului următor, la sfârșitul primului. Are 64 de episoade. În acest sezon, bilele ”Black Star Dragon” îl transformă pe Goku din nou în copil, iar el pornește într-o lungă călătorie spre a-și revendica „fostul sine”.

Dragon Ball Z Kai (2009-2015)

Dragon Ball Z Kai nu este, de fapt, o continuare, ci practic este o versiune remasterizată, mult îmbunătățită a Dragon Ball Z. Deseori, acest lucru creează confuzie majoră pentru persoanele care vor să urmărească Dragon Ball în ordine. Dragon Ball Z Kai include multe scene din fosta versiune, dar taie la fel de mult din „conținutul de umplutură”. Cu alte cuvinte, acțiunea este mult mai dinamică, lucrurile se întâmplă mult mai rapid și, prin urmare, te țin mult mai captiv. În mare parte, este același lucru, doar că această versiune remasterizată este destinată publicului „modern”, mai nou, fiind o versiune rafinată și îmbunătățită, dar și cu o poveste mult mai bună.

Are 167 de episoade și a fost lansat cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Dragon Ball Z, când Toei s-a decis să refacă franciza pentru fi mai în concordanță cu manga originală a lui Toriyama și, astfel, a reeditat unele scene, a tăiat din numărul de episoade, precum și o nouă coloană sonoră, precum și noi interpretări din partea distribuției. Într-adevăr, chiar a îmbunătățit foarte mult sezonul, într-o versiune remasterizată destul de bună, care îți permite să vizionezi mult mai rapid numărul colosal de episoade din sezonul original, însă fără a face compromisuri când vine vorba de înțelegerea poveștii.

Dragon Ball Kai: The Final Chapters (2014-2015)

Dragon Ball Kai: The Final Chapters este continuarea, deși destul de dezamăgitoare. În orice caz, nici Dragon Ball Z Kai nu a fost deloc perfect (probabil nici nu și-a propus asta), dar acest sezon s-a simțit a fi mult mai de umplutură, cu o acțiune ușor fracturată, greu de urmărit; măcar de ar fi avut o viziune clară, nu o nuanță fadă. De asemenea, a avut de suferit și când vine vorba de coloana sonoră, fiind destul de agasantă și enervantă. Sezonul acesta se simte mult lungit și fără o direcție anume – totuși, pentru cei care vor să vadă Dragon Ball în ordine, trebuie să aibă în vedere și sezonul de față (cine știe, poate l-am văzut noi la momentul nepotrivit și este mult mai bun decât nu l-am perceput). Are un total de 69 de episoade.

Dragon Ball Super (2015-2018)

Dragon Ball Super este o serie destul de interesantă, chiar dacă prima parte s-a dovedit a fi mai nereușită – probleme au fost ulterior rezolvate. Are o acțiune foarte complexă, te ține captiv și în tensiune, în special datorită graficii superioare și a faptului că povestea are o dinamică destul de bună, evoluția fiind neașteptată. Nouă chiar ne place și chiar suntem de părere că ar fi unul dintre cele mai bune sezoane ale francizei, cu foarte multe întâmplări dintre cele mai faine, noi personaje, caractere, războinici și amenințări din ce în ce mai mari. Pe scurt, un sezon interesant peste care chiar nu trebuie să sari dacă vrei să urmărești Dragon Ball în ordine cronologică. În total sunt 131 de episoade, fiecare cu o durată de aproximativ 24-25 de minute.

Super Dragon Ball Heroes (2018-prezent)

Super Dragon Ball Heroes pare a fi, de fapt, altceva – doar pentru a ține „în viață” franciza de anime-uri. Cu o durată de aproximativ 9 minute, fiecare episod spune o poveste, dar totul pare a fi pur și simplu din considerente promoționale. Totuși, trebuie să recunoaștem faptul că Super Dragon Ball Heroes este destul de interesant, reușind să livreze povești, chiar dacă scurte, cu o grafică bună și personaje pe care deja le cunoști, dar de la care afli informații extra, detalii pe care nu le-ai fi știut. Noi îți recomandăm să urmărești și această serie, dacă tot îți propui acest lucru, pentru a putea afla mai multe despre anumite personaje. Dragon Ball este, poate, franciza cea mai populară de anime-uri, iar câteva minute în plus nu strică. În momentul de față, există 45 de episoade, dar s-ar putea să mai apară câteva (din câte știm, episodul 46 urmează să apară în această lună).

Cum să vezi Dragon Ball în ordinea lansării

După cum am spus, există două moduri în care poți aborda vizionarea francizei de anime-uri: poți urmări Dragon Ball în ordine cronologică, cât și după ordinea de lansare. Noi, totuși, chiar îți recomandăm să urmărești franciza după cronologie, nu după ordinea lansării, deoarece foarte posibil este foarte posibil să te deruteze (mai ales dacă ești la prima vizionare). Dar, în cazul în care îți propui să revizionezi seria, atunci este în regulă. Iată ordinea de vizionare Dragon Ball după lansarea oficială:

  1. Dragon Ball (1986);
  2. Dragon Ball: Curse of the Blood Rubies (1986);
  3. Dragon Ball: Sleeping Princess in Devil’s Castle (1987);
  4. Dragon Ball: Mystical Adventure (1988);
  5. Dragon Ball Z (1989-1996);
  6. Dragon Ball Z: Dead Zone (1989);
  7. Dragon Ball Z: The World’s Strongest (1990);
  8. Dragon Ball Z: The Tree of Might (1990);
  9. Dragon Ball Z: Bardock, The Father of Goku (1990);
  10. Dragon Ball Z: Lord Slug (1991);
  11. Dragon Ball Z: Cooler’s Revenge (1991);
  12. Dragon Ball Z: Summer Vacation Special (1992);
  13. Dragon Ball Z: The Return of Cooler (1992);
  14. Dragon Ball Z: Atsumare! Gokuu World (1992);
  15. Dragon Ball Z: Super Android 13! (1992);
  16. Dragon Ball Z: Plan to Destroy the Saiyajin (1993);
  17. Dragon Ball Z: Broly – The Legendary Super Saiyan (1993);
  18. Dragon Ball Z: The History of Trunks (1993);
  19. Dragon Ball Z: Bojack Unbound (1993);
  20. Dragon Ball Z: Broly – Second Coming (1994);
  21. Dragon Ball Z: Bio-Broly (1994);
  22. Dragon Ball Z: Fusion Reborn (1995);
  23. Dragon Ball Z: Wrath of the Dragon (1995);
  24. Dragon Ball: The Path to Power (1996);
  25. Dragon Ball GT (1996-1997);
  26. Dragon Ball GT: A Hero’s Legacy (1997);
  27. Dragon Ball: Yo! The Return of Son-Goku and Friends! (2008)
  28. Dragon Ball Z Kai (2009-2011);
  29. Dragon Ball Z Kai: Bring Peace to the Future! Goku’s Spirit is Eternal (2011);
  30. Dragon Ball: Episode of Bardock (2011);
  31. Dragon Ball Z: Battle of Gods (2013);
  32. Dragon Ball Z: Resurrection ‘F’ (2015);
  33. Dragon Ball Super (2015-2018);
  34. Dragon Ball Super: Broly (2018);
  35. Super Dragon Ball Heroes (2018);
  36. Dragon Ball Super: Super Hero (2022).

Cam asta este totul despre cum trebuie să vizionezi seria de anime- Dragon Ball, atât în ordine cronologică, cât și în ordinea lansării. Dacă ai și alte nelămuriri, ne poți lăsa un mesaj folosind secțiunea de comentarii. Până atunci, sperăm că acest articol s-a dovedit a fi util și îți dorim să ai parte de vizionare plăcută și multă, multă răbdare!

Share.
Avatar of Catalin Calugaru

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Un comentariu

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.