În ceea ce privește cele mai așteptate jocuri PS4 și PS5 ale anului 2022, lista este destul de interesantă, cu tot felul de jocuri, din multe genuri, ale căror lansări sunt programate pentru următoarele luni. Deși sunt și câteva care au apărut deja, am alcătuit lista ordonată după data lansării.
De asemenea, sunt și jocuri care încă nu au o dată oficială de lansare, dar care cu siguranță vor fi lansate în acest an – sunt așteptate de mult, mult timp. Vom reveni, pe parcurs, și vom actualiza lista în funcție de informațiile oficiale ulterioare. Așadar, fără alte introduceri, iată care sunt cele mai așteptate jocuri PS4 și PS5 ale anului 2022.
Cuprins
1. Tom Clancy’s Rainbow Six Extraction
Extraction preia amestecul consacrat din Rainbow Six Siege de împușcături tactice, distrugere (și reparare) a mediului înconjurător și multiplayer online bazat pe echipe… și îl amestecă cu o invazie extraterestră. Ar putea părea o schimbare bruscă pentru serie, dar elementul de SF schimbă această experiență: din competitivă, într-una cooperativă. Înfruntă obiective generate procedural, în timp ce te ferești de riscul de a fi invadat, alegând să extragi sau să explorezi mai profund această lume plină de extratereștri.
Data lansării: 10 ianuarie 2022
2. Dying Light (2): Stay Human
O continuarea jocului post-apocaliptic dezvoltat de Techland, care are loc la 20 de ani după acțiunea din jocul original, în care omenirea este amenințată de niște creaturi agresive, periculoase și lipsite de teamă. Jocul va readuce tensiunea, modul de supraviețuire, într-un amestec echilibrat de explorare prin parkour a teritoriilor și adrenalină care culminează în misiunile de risc ridicat.
Data lansării: 4 februarie 2022
3. Horizon Forbidden West
În ciuda faptului că a înțeles, în sfârșit, povestea originii sale și a evenimentelor care au aruncat lumea într-o eră întunecată tehnologică, dezvăluirile de la finalul lui Horizon Zero Dawn aduc noi mistere de rezolvat, noi întrebări neașteptate, în viața lui Aloy. Un sejur în vest înseamnă, de asemenea, noi mașini de luptă, noi triburi de întâlnit și noi amenințări de înfruntat, toate pe fondul unor noi pericole, aparent cataclismice, care prind viață.
Data lansării: 18 februarie 2022
4. Elden Ring
Elden Ring are același interes specific de a crearea lumi strâns interconectate, ca și în jocurile anterioare dezvoltate FromSoftware, și le extinde într-o adevărată lume deschisă, plină de mici teritorii pe care le poți explora. De asemenea, continuă marca dezvoltatorului cu o profunzime incredibilă a luptei (care include acum și lupta călare), o mare varietate de arme și abilități aferente și, bineînțeles, provocări dintre cele mai fantastice și neașteptate.
Data lansării: 25 februarie 2022
5. Babylon’s Fall
Renumiții specialiști în acțiune, PlatinumGames, care au dezvoltat, printre multe altele, NieR: Automata, se reîntorc cu o nouă abordare proaspătă a genului Action RPG. Au luat toate elementele caracteristice ale luptei lor fluide, în timp real, suita de arme și abilități interesante și gama de combo-uri și le-au amestecat împreună, dezvoltând un co-op pentru patru jucători, amplasat într-un cadru fantastic unic, cu o estetică medievală extrem de atractivă.
Data lansării: 3 martie 2022
6. Tiny Tina’s Wonderlands
Tiny Tina’s Wonderlands este un viitor joc video de acțiune și de rol de tip first-person shooter dezvoltat de Gearbox Software și publicat de 2K Games. Este un spin-off în seria Borderlands și un succesor al lui Borderlands 2: Tiny Tina’s Assault on Dragon Keep. Jocul a fost lansat deja și este disponibil pentru Microsoft Windows, PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One și Xbox Series X/S.
Data lansării: 25 martie 2022
7. God of War Ragnarök
God of War (2018) a fost, probabil, jocul anului. Acum, cu fiul său care caută să își găsească propriul loc în lume, Kratos trebuie să îl ajute pe Atreus să exploreze ce înseamnă să fii copilul unui semizeu grec și al unuia dintre ultimii uriași rămași pe Pământ. Își vor continua tatăl și fiul călătoria pentru a „fi mai buni” sau vor aluneca în vechile tipare distructive care au definit trecutul lui Kratos, pe măsură ce se apropie amurgul zeilor nordici?
Data lansării: 2022
8. Stranger of Paradise Final Fantasy Origin
Juxtapunerea luptei profunde din jocurile Nioh ale dezvoltatorului Team Ninja și o nouă abordare mai întunecată a universului original Final Fantasy, lansat în 1987, ne readuce personajele încercând să împlinească profeția Războinicilor Luminii, meniți să înlăture haosul și să salveze lumea de întunericul omniprezent.
Data lansării: 18 martie 2022
9. Lego Star Wars: The Skywalker Saga
Lego și Star Wars a fost dintotdeauna o combinație câștigătoare. Ideea de a putea juca fiecare film Star Wars – de la O nouă speranță până la Ultimii Jedi – sub formă de Lego reprezintă o aventură încântătoare, iar asta este exact ceea ce vom obține cu The Skywalker Saga. Deși am reușit deja să experimentăm majoritatea filmelor Star Wars sub formă de jocuri Lego, vom putea să jucăm și cele mai recente aventuri ale lui Rey și ale găștii sale. Nu suntem siguri dacă jocurile anterioare vor fi modificate în vreun fel sau doar remasterizate, dar, indiferent de asta, cu siguranță vor fi la fel de plăcute.
Data lansării: 5 aprilie 2022
10. Ghostwire: Tokyo
În continuarea seriei The Evil Within, Tango Gameworks își mută interesul de la un horror de supraviețuire la un tur printr-o Japonie detaliată, post-apocaliptică, în Ghostwire: Tokyo. Talentul caracteristic al Tango pentru atmosferă și decoruri pline de imaginație îi plasează pe jucători într-un Tokyo bântuit, în mijlocul unei misterioase dispariții în masă și a unor „viziatori” din altă lume, care bântuie pe străzile orașului.
Însuflețit puternic de folclorul japonez și legendele urbane, Ghostwire: Tokyo este un joc de acțiune-aventură la persoana întâi în care folosești un amestec de luptă tradițională și spectrală pentru a distruge creaturile ce au invadat orașul, în timp ce descoperi misterul dispariției populației.
Data lansării: 2022
11. Suicide Squad: Kill the Justice League
Cea mai recentă apariție a studiourilor Rocksteady (creatorii seriei Batman: Arkham) combină stilul de joc caracteristic studioului, bazat pe povestea personajelor, cu un accent sporit pe împușcături și pe cooperarea multiplayer. Fie că te afli în modul single-player sau online co-op, ghidează-i pe Harley Quinn, Deadshot, Captain Boomerang și King Shark în misiunea lor de a-i doborî pe cei mai mari super eroi DC din lume, Liga Dreptății.
Fiecare membru al echipei are propriul set de mișcări unice, cu abilități de teren îmbunătățite, pentru a explora liber lumea dinamică din Metropolis, împreună cu o varietate de arme personalizate și abilități specifice.
Data lansării: 2022
12. Forspoken
Forspoken are o distribuție puternică, care îi include pe Gary Whitta (Rogue One) și Amy Hennig (Uncharted) în calitate de autori, iar Bear McCreary (Battlestar Galactica) și Garry Schyman (Destroy All Humans!, BioShock) în calitate de compozitori ai coloanei sonore. De ce, totuși, atât de multe nume? Nu știm prea multe. Cum nu există nici prea multe informații privitoare la joc – gameplay, măcar storyline. Cu toate acestea, trailer-ul este fascinant, cu o lume bogată din punct de vedere estetic și cu niște caracteristici extrem de neașteptate.
Data lansării: 2022
13. The Lord of the Rings: Gollum
Deși vitale pentru povestea lui J.R.R. Tolkien, multe părți ale aventurii și călătoriei lui Gollum nu au fost încă povestite în detaliu. El a văzut lucruri pe care alții nu și le pot imagina și a supraviețuit unor lucruri pe care alții nu ar îndrăzni să le menționeze. Sfâșiat de personalitatea sa scindată, el poate fi vicios și ticălos ca Gollum, dar social și precaut ca Sméagol. În acest joc, ai ocazia să trăiești povestea lui – de la perioada în care a fost sclav sub Turnul Întunecat până la șederea sa alături de elfii din Mirkwood, într-o aventură care depășește orice joc fantasy.
Data lansării: 2022
14. Stray
Nu sunt multe jocuri care îți permit să joci în rolul unei pisici, dar Stray este unul dintre ele. Ești pierdut, singur și separat de familia ta, dar pentru a te întoarce la ei trebuie să dezlegi un mister străvechi într-un oraș demult uitat. Din fericire, găsești o mică dronă cunoscută doar sub numele de B12, ceea ce te face să nu mai fii chiar atât de singur.
Data lansării: 2022
15. A Plague Tale: Requiem
Continuarea jocului A Plague Tale: Innocence, care urmărește aventura originală a lui Amicia și a fratelui ei, Hugo. Combinația dintre povestea sinceră a primului joc și secvențele tensionate din Franța devastată de ciumă au livrat o experiență convingătoare, deși sumbră. Încă nu s-au dezvăluit prea multe despre A Plague Tale: Requeim, dar menționarea unui blestem înseamnă că, probabil, nu vom avea parte prea curând de un final fericit.
Data lansării: 2022
16. Skull and Bones
Este vorba de secțiunile de luptă navală din Assassin’s Creed Black Flag, fără a fi vorba însă de lupte corp la corp sau deplasare dinamică. Dacă partea ta preferată din aventurile plutitoare ale lui Edward Kenway a fost să distrugi navele inamice și să privești cum acestea se scufundă, bine ai venit la Skull and Bones. Ubisoft știe că multora dintre noi ne plac jocurile cu bărci, lupte și pirați, motiv pentru care a acționat în consecință, introducând multiplayer și permițându-ți să-ți înfrunți prietenii. Doboară-i într-o ploaie de focuri de tun și le poți fura aurul și debloca obiective mai mari, într-un joc de acțiune plin de tensiune.
Data lansării: 2022
17. Open Roads
Open Roads vine de la Fullbright, dezvoltatorul Gone Home și Tacoma, și spune povestea lui Tess Devine și a mamei sale, Opal. Cele două pornesc într-o călătorie după ce descoperă scrisori și notițe ascunse în podul casei lor, care le vor conduce să afle mai multe despre istoria propriei familii. Pe măsură ce descoperă adevărul, nu-și dau seama că, de fapt, se adâncesc din ce în ce mai mult în mister. Iar la capătul călătoriei le așteaptă niște răspunsuri care le vor face să reconsidere ceea ce știau despre ele însele.
Data lansării: 2022
18. Salt and Sacrifice
O noutate a continuării jocului Salt and Sanctuary este posibilitatea de a coopera online, permițându-vă să vă alăturați unui alt jucător în vânătoarea ta drept Inchizitor a cărui misiune este să elimine magicienii din tărâm. De asemenea, vine cu noi posibilități de explorare a mediului, categorii de obiecte și alte lucruri care să te ajute în misiuni.
Data lansării: 2022
19. OXENFREE II: Lost Signals
Este poate puțin cam ciudat să includ un joc în această listă bazându-mă doar pe câteva teasere și pe cât de bună a fost prima parte. De fapt, tocmai datorită primei părți – care amintește de zilele de glorie ale aventurilor point-and-click – cu un storyline atrăgător, o doză de thriller și supranatural, Lost Signals pare atât de interesant.
Data lansării: 2022
20. Tchia
O aventură luminoasă, caldă și plină de explorare, amplasată într-un paradis tropical inspirat de Noua Caledonie. Cântă la ukulele, urcă-te și alunecă prin peisaje luxuriante și înoată în jurul recifurilor de corali. Și pentru a face explorarea un pic mai ușoară, poți deveni orice obiect sau animal din jurul arhipelagului, de la pești, la păsări și creaturi terestre. Răcoritor, captivant, frumos și liniștit – un joc care, într-adevăr, să te relaxeze.
Data lansării: 2022
Acestea sunt 20 dintre cele mai așteptate jocuri PS4 și PS5 ale anului 2022. Bineînțeles, vor fi mult mai multe lansări, dar acestea ne-au atras nouă atenția. După cum am spus, nu toate au disponibilă informația referitoare la data oficială de lansare. Însă, pe măsură ce acestea vor fi comunicate publicului larg, vom reactualiza articolul. Așteptăm, în comentarii, recomandările tale privitoare la cele mai așteptate jocuri PS ale anului acesta.