Free cookie consent management tool by TermsFeed

Toamna aceasta, comunitatea IT este așteptată la DevCon, cea mai mare serie de conferințe premium IT&C, pe 12-13-14 noiembrie, la Athénée Palace Hilton București și la DevHacks, cel mai mare hackathon cu impact asupra societății, pe 23-24 noiembrie, la Commons Unirii.

DevCon – cea mai mare serie de conferințe premium IT&C din toamna aceasta

Pe 12-13-14 noiembrie, la Athénée Palace Hilton din București, peste 450 de profesioniști din domeniul IT&C sunt asteptați la prima ediție DevCon, un eveniment premium organizat în jurul a patru conferințe tehnice. Astfel, fiecare zi din eveniment va fi dedicată unei conferințe de sine stătătoare precum: AI & Machine Learning Conference, Security Conference, QA & Testing Conference și Java Conference

Inspirat de DevTalks România, pornind de la cele mai dorite tehnologii, dar și cele mai discutate subiecte ale momentului, conceptul DevCon este de a aduce împreună o serie intensivă de prezentări tehnice, dar și oportunitatea de networking cu pasionați de tehnologie, seniori și profesioniști din domeniu și lideri de la companii de top din industrie.

“La fel ca și în cazul celorlalte evenimente organizate de DevTalks România, una dintre misiunile DevCon este de a contribui la creșterea comunității IT&C și de a forma o comunitate puternică de profesioniști și pasionați de domeniul tehnologiei. Astfel că, la finalul celor trei zile, comunitatea formată din participanții și speakerii prezenți la cele patru conferințe organizate sub umbrela DevCon se vor putea întâlni, vor interacționa și vor putea face schimb de idei noi în cadrul unei eveniment de networking ce va aduce împreună experți din diferite arii de interes.”

– Andreea Balaci, Project Delivery Coordinator DevTalks România.

Pornind de la elementul cheie al evenimentului DevCon de a livra un conținut cât mai relevant și de calitate pentru comunitatea IT, agenda conferințelor va fi concentrată în jurul prezentărilor tehnice avansate, cu exemple, studii de caz, dar si tips & tricks oferite de experți din domeniu. De asemenea, prima ediție DevCon va aduce pe scena peste 30 de speakeri locali și internaționali din Statele Unite ale Americii, Franta, Belgia sau Grecia, iar printre primii speakeri confirmați la eveniment se numără experți de la Google, Red Hat sau King.

În plus, deși se află la prima ediție, evenimentul DevCon are alături o comunitate puternică de ambasadori care au ales să ofere sprijinul lor prin sfaturi și idei noi, cât și prin oferirea expertizei lor în ceea ce privește temele abordate în cadrul conferințelor. Formată fie din foști speakeri în cadrul evenimentului DevTalks, comunități sau persoane de referință pentru diferite arii din domeniul IT, printre ambasadorii acestei ediții se numără Florin Manolescu, Tiberiu Anghel, Victor Rențea, Silviu-Tudor Șerban și Ana-Maria Mihălceanu.

De asemenea, evenimentul DevCon aduce împreună companii de top din industrie, iar printre primii parteneri confirmați la această ediție se află Cognizant Softvision – AI & Machine Learning Conference Partner și Raiffeisen Bank – Java Conference Partner.

Mai multe detalii despre biletele disponibile, speakeri și agendă sunt în curs de actualizare și pot fi accesate pe dev-con.ro.

DevHacks – cel mai mare hackathon cu impact asupra societății

Pe 23 și 24 noiembrie, DevHacks invită la Commons Unirii programatori, designeri, product manageri, specialiști în marketing, și nu numai, să aducă schimbarea dorită în societate.

DevHacks
DevHacks

La cea de-a cincea ediție sunt așteptați peste 200 de programatori să răspundă la 10 provocări distincte pe teme precum: Women in Tech, Fintech, Security, Digital Transformation, Future in Banking, Smart City & Smart Car, Robotics, Gaming, Social Impact (Education & Health & Environment) și Civic TeenHacks.

Simona Sandru, President and Founder, Global Women in Tech IT Project Director Pentalog, Mădălin Dumitru, CEO at Cyber Smart Defence, Silviu-Tudor Șerban, Founder of Helios Vision, Alexandra Ciortea, Architect, Data & AI CTO Office Microsoft, Eduard Dumitrașcu, President of the Romanian Smart City and Mobility Association și alți peste 40 de mentori locali și internaționali de la companii de top precum Raiffeisen Bank, London Stock Exchange Group, Metro Systems, Cognizant Softvision vor fi alături de participanți în dezvoltarea celor mai bune soluții pentru probleme reale din viața de zi cu zi.

Anul acesta, DevHacks aduce unicitate printre evenimentele de nișă prin tema “Alice in Cyberland” și diversitatea categoriilor alese. Concurenții se pot evidenția în fata juriului format din investitori și companii de top și pot câștiga parteneri de lungă durată în dezvoltarea lor și a propriilor business-uri. 

Pe parcursul celor 24 de ore, participanții se vor bucura de zone special create pentru a le oferi confort și distracție.

Participarea la competiția de anul acesta oferă participanților ocazia, indiferent de nivelul de experiență sau tehnologii pe care le cunosc, să se poată înregistra individual sau în echipă pe devtalks.ro.

Share.

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.