Grupul eMag se mărește odată cu achiziția retailerului local specializat PC Garage. Preluarea este aproape gata, mai este așteptat doar avizul dat de Consiliul Concurenței cu privire la această tranzacție.
PC Garage este un nume puternic și apreciat care a reușit să crească prin servicii bune oferite clientului[..]
Cum poate bine știți, PC Garage este un retailer important pe plan local specializat pe vânzarea de produse IT&C fiind un reper demn pentru pasionații de gaming sau IT. Magazinul online are nu mai puțin de 40.000 de produse active iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproximativ 37 de milioane de euro, mai mare cu 30% față de 2014.
“Această tranzacție reprezintă trecerea PC Garage într-o etapă superioară din punctul de vedere al dezvoltării business-ului, în România și regional”, a declarat Marius Ghenea, antreprenorul care a preluat PC Garage în 2009.
Conform informațiilor disponibile, PC Garage va rămâne condus de Traian Cristea (care ocupă funcția de director general) iar brandul, echipa dar și platforma vor fi păstrate și dezvoltate în continuare.
„PC Garage este un nume puternic și apreciat care a reușit să crească prin servicii bune oferite clientului, prin specializare și cunoaștere foarte bună a produsului și a industriei. Apreciez comunitatea puternică din spate și oamenii talentați din echipă. Având în vedere creșterea industriei de jocuri peste tot în lume și poziționarea foarte bună a PC Garage în această zonă, vom investi în dezvoltarea regională și creșterea gamei de produse și servicii„, a arătat Iulian Stanciu, CEO și acționar eMAG.