Se pare că AMD a făcut cel mai important pas din ultima perioadă. Compania a prezentat astăzi publicului noile procesoare din gama de produse Ryzen despre care s-a zvonit foarte mult în ultima perioadă. Noutățile sunt foarte bune deoarece noile modele de procesoare aduc utilizatorilor performanțe cu mult îmbunătățite dar și prețuri mult mai accesibile față de modele similare de la concurență.
AMD a avut un eveniment dedicat unde a prezentat jurnaliștilor prezenți la eveniment noua gamă de procesoare Ryzen, platforma AM4, noi accesorii pentru noua platformă dar și câteva plăci de bază care oferă suport pentru acestea.
În noua familie de procesoare AMD Ryzen vor intra modelele de top Ryzen 7 1700, Ryzen 7 1700X și Ryzen 1800X dar și alte modele din gama Ryzen 5 și Ryzen 3. Acestea vor avea frecvențe de lucru de bază ce încep de la 3,0GHz și pot ajunge la 4,0GHz în modul turbo.
În cadrul evenimentului, AMD a comparat modelul de top Ryzen 7 1800X cu procesorul Intel Core i7-6900K și se pare că acesta a fost la același nivel sau chiar mai sus față de rivalul de la Intel. Procesorul Intel Core i7-6900K și Ryzen 7 1800X sunt procesoare cu 8 nuclee și 16 fire de execuție. Modelul de test de la Intel are o putere maximă disipată de 140W pe când modelul de la AMD are o putere maximă disipată de doar 95W.
Ryzen 1800X este cel mai performant procesor de la AMD. Acesta are 8 nuclee fizice cu 16 fire de execuție alături de o frecvență de bază de 3,6GHz care poate ajunge la 4,0GHz alături de 4MB L2 Cache, 16MB L3 Cache și 95W TDP. Procesorul va ajunge pe piață la un preț recomandat de aproximativ 2.500 de lei.
Alături de modelul de top de mai sus, AMD a prezentat și modelel Ryzen 7 1700X și Ryzen 7 1700. Diferența dintre cele două este dată de frecvențele de lucru și de puterea maximă disipată. Modelul 1700 rulează la o frecvență de bază de 3,0GHz cu boost până la 3,7GHz iar modelul 1700X are o frecvență de bază de 3,4GHz cu boost până la 3,8GHz. Ryzen 7 1700 va ajunge pe piață la un preț recomandat de aproximativ 1.650 lei iar modelul Ryzen 7 1700X va fi disponibil la aproximativ 2.000 lei.
Ca și comparație, procesorul de top Intel Core i7-6900K cu 8 nuclee, 16 fire de execuție, 140w putere disipată și o frecvență maximă de lucru maximă de 4,0 GHz are un preț de aproximativ 5.400 de lei la Cel.ro.
Procesoarele de mai sus sunt modelele de top iar AMD pregătește și altele pentru utilizatorii obișnuiți. În familia de produse Ryzen va intra și procesoarele Ryzen 5 și Ryzen 3, procesoare comparabile cu modelele din gama Core i5 și Core i3 de la Intel.
Acestea vor avea de la 4 nuclee și până la 6 nuclee dar și maximum 12 fire de execuție. Prețurile sunt foarte accesibile și nu vor depăși 259 de dolari, prețul modelulul Ryzen 5 cu 6 nuclee, 12 fire de execuție, 3,3GHz frecvență de bază, 3,7GHz frecvență maximă de lucru, 16MB L3 Chahe și 95W TDP. Cel mai ieftin model va fi Ryzen 3 1100 care are 4 nuclee, 4 fire de execuție, 3,2GHz frecvență de bază, 3,5GHz frecvență maximă de lucru, 8MB L3 Cache și 65W TDP.
Mai jos puteți urmări clipul video de prezentare: