Free cookie consent management tool by TermsFeed

Cele două companii telecom pot fi denumite cu ușurință cele mai mari de pe piața din țara noastră. Orange și Telekom au semnat un nou acord important, la doi ani de la începutul negocierilor.

Cei doi operatori își vor oferi acces la rețelele fixe și mobile 4G obținând astfel reduceri de costuri semnificative dar întărindu-și și forța de marketing în fața RCS&RDS.

Proiectul negociat sub numele de cod «Apolodor» a fost finalizat. Cele două contracte de partajare a reţelelor au fost semnate la începutul lui de­cembrie. Telekom are acces la reţeaua 4G a Orange printr-un contract de roa­ming naţional, iar Orange va putea ofe­ri servicii fixe prin infrastructura Tele­kom“, au declarat pentru ZF mai multe surse din industria de comunicaţii.
Conform Ziarului Financiar, rețeaua 4G a Orange acoperă peste 70% din suprafața țării noastre, dublu față de Telekom dar, pe cealaltă parte, Telekom acoperă peste 1,3 milioane de gospodării prin rețeaua sa de fibră optică pe când infrastructura Orange nu este capitalizată la acest nivel.

Ambele companii vor câștiga pe urma acestui acord important beneficiind de elemente vitale de infrastructură.

„Au fost negocieri extrem de lungi şi minuţioase. Contractele prevăd ce ar trebui să facă fiecare dintre părţi în aproape toate situaţiile ce ar putea apă­rea“, conform surselor ZF.

Acest acord poate duce la reduceri semnificative de prețuri pentru serviciile celor două companii dar și la apariția unor noi servicii, cel puțin din partea Orange.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.