Free cookie consent management tool by TermsFeed

Nu cu mult timp în urmă, Samsung a anunțat lansarea noilor telefoane din gama Galaxy S21 iar acestea sunt deja disponibile la precomandă la Telekom. Noile modele premium au debutat cu un nou design interesant, vin cu sisteme foto performante, procesoare octa-core și sistem de operare Android 11.

Noutățile aduse de Samsung pentru noile Galaxy S21

Noua gamă de telefoane premium include trei modele: Galaxy S21, Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra. Printre îmbunătățirile noilor modele, Samsung a introdus și posibilitatea ștergerii metadatelor stocate în fotografii înainte de distribuire, acest lucru va spori confidențialitatea utilizatorului.

Samsung Galaxy S21 are o greutate de 171g și un ecran cu diagonala de 6,2 inci, S21+ are 202g, un display cu diagonala de 6,7 inci alături de o baterie cu capacitatea de 4800mAh. Ambele modele folosesc un ecran Dynamic AMOLED 2X, Infinity-O Display inteligent cu rezoluția de 2400X1800 pixeli oferind o densitatea a pixelilor de 421ppi, respectiv 294ppi pentru Galaxy S21. Ecranele au o rată de reîmprospătare adaptabilă de 120Hz și includ funcția Eye Comfort Shield care reglează automat lumina albastră în funcție de ora din zi, de conținutul vizionat și de ora de culcare.

Ambele telefoane vin echipate cu o cameră frontală Dual Pixel AF de 10MP cu un unghi de 80 de grade și cameră principală triplă, Ultra Wide 12MP, 120 grade, Unghi larg: 12MP Dual Pixel AF ȘI 30x Zoom spațial, iar Funcția Snap îmbunătățită cu rezoluție 8K permite obținerea unor imagini clare a materialului video 8K realizat, astfel încât toate acțiunile live sau fotografiile statice să fie la calitatea dorită.

Samsung Galaxy S21 Ultra are o greutate de 229g și un ecran AMOLED Dynamic 2X cu diagonala de 6,8 inci. Ecranul telefonului are o rată de reîmprospătare de 120Hz și o rezoluție Quad HD+.

Acesta are un sistem avansat de camere, camera frontală AF de detectare a fazelor de 40 MP, unghi 80 grade, camera de pe spate Ultra Wide: 12MP Dual Pixel AF, unghi 120 grade, Unghi larg: 108MP AF cu detectare de fază, OIS, F1.8, Zoom spațial 100X, pentru fotografii la aceeași calitate ca a celor realizate într-un studio, în diferite condiții de iluminare și setări, sau pentru înregistrarea și editarea de videoclipuri cu ajutorul unor funcții alimentate de inteligența artificială.

Pentru prima dată pe un smartphone Galaxy, se poate fotografia 4K la 60 fps pe toate obiectivele.

Tot pentru prima dată pe un smartphone din seria S, Samsung aduce experiența oferită de S Pen pe Galaxy S21 Ultra cu tehnologia Wacom. Utilizatorii pot lua notițe, edita fotografii sau semna documente cu ajutorul S Pen pe Galaxy S21 Ultra.

Disponibilitate și preț

Telekom anunță deschiderea precomenzilor pentru cele mai recente dispozitive Samsung: Galaxy S21, Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra. Astfel, până în data de 28 ianuarie 2021, clienții pot înregistra precomenzi pentru noile telefoane Samsung.

Pentru fiecare precomandă efectuată pentru Galaxy S21+ și Galaxy S21, clienții vor primi cadou căștile Galaxy Buds Live, iar pentru Galaxy S21 Ultra, utilizatorii vor primi căștile Galaxy Buds Pro. Toți cei care precomandă orice smartphone din seria Galaxy S21 vor primi și un Smart Tag cadou, în limita stocurilor disponibile.

Prețurile noilor telefoane sunt:

  • Samsung Galaxy S21, gray, 8GB RAM, 256GB spațiu de stocare: 4349 lei
  • Samsung Galaxy S21+, black, 8GB RAM, 256GB spațiu de stocare: 5349 lei
  • Samsung Galaxy S21 Ultra, black, 12GB RAM, 256GB spațiu de stocare: 6299 lei.

Noile smartphone-uri vor putea fi achiziționate din magazinele Telekom, precum și din magazinele partenerilor începând din 29 ianuarie 2021. Detalii suplimentare poți găsi pe telekom.ro.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.