marți, 3 noiembrie 2026
Comunicat de presă

PROW Conference a reunit peste 700 de participanți la Timișoara și a adus în prim-plan viitorul produselor digitale și al startup-urilor

Prow 2026

Peste 20 de speakeri au urcat pe scena conferinței, iar competiția Prowpeller a desemnat patru câștigători care au primit investiții din partea Vest Ventures.

Timișoara, 30 octombrie 2026 – Peste 700 de participanți au fost prezenți la Timișoara Convention Center, unde a avut loc PROW Conference 2026, eveniment dedicat profesioniștilor din tehnologie, dezvoltării produselor digitale și antreprenoriatului. Cu peste 20 de speakeri pe scenă, conferința a reunit specialiști din companii internaționale, lideri de produs, dezvoltatori, designeri, antreprenori și reprezentanți ai ecosistemului de startup-uri.

Organizată în jurul ideii de a construi produse digitale mai bune, PROW Conference a oferit un cadru pentru schimbul de experiență și discuții despre modul în care inteligența artificială transformă industria, deciziile care influențează succesul unui produs și provocările echipelor implicate în dezvoltarea și scalarea soluțiilor tehnologice.

Printre speakerii ediției din acest an s-au numărat Simina Pasat, EX – VP of Product la GitHub, Martin Eriksson, cofondator Mind the Product și fondator Product Tank, Büşra Coşkuner, fondatoarea Producteer, și Jaïr Halevi, Head of Startups la Miro. Prezentările și intervențiile acestora au abordat teme precum impactul inteligenței artificiale asupra strategiei de produs, măsurarea performanței, cercetarea utilizatorilor și importanța deciziilor în dezvoltarea produselor digitale.

Programul a inclus și perspective asupra antreprenoriatului și investițiilor, prin sesiuni dedicate dezvoltării startup-urilor, colaborării în echipele de produs și rolului capitalului în construirea unor companii cu potențial de creștere internațională.

Prowpeller a adus startup-urile în centrul atenției

Unul dintre momentele importante ale evenimentului a fost Prowpeller Startup Competition, competiția dedicată startup-urilor aflate la început de drum, care le-a oferit fondatorilor oportunitatea de a-și prezenta ideile în fața investitorilor și a comunității de tehnologie.

În cadrul ediției din 2026, competiția Prowpeller a desemnat patru câștigători, care au primit investiții din partea Vest Ventures. Inițiativa a evidențiat rolul pe care evenimentele de profil îl au în conectarea fondatorilor cu potențiali investitori, mentori și parteneri de business, precum și în crearea unor oportunități pentru dezvoltarea unor produse cu potențial de creștere.

Felicitări câștigătorilor: Jobful, PEmarket, Smartsy, Biosync.

O comunitate conectată la viitorul industriei digitale

Dincolo de prezentările de pe scenă, PROW Conference a facilitat întâlniri și schimburi de idei între profesioniști din domenii complementare, de la product management, software development și design până la marketing, management și business.

Mulțumim tuturor partenerilor care au susținut PROW Conference 2026 și au contribuit la realizarea acestei ediții: Haufe Group, BCR, Intel, Orange, Bosch, Banqup, OPSWAT, Stripe, EPAM, Tremend (Publicis Sapient), 3Pillar Global și AUMOVIO. Sprijinul și implicarea lor au făcut posibilă reunirea comunității de tehnologie și produse digitale la Timișoara.

Următoarea ediție PROW Conference va avea loc pe 22 octombrie 2027, iar primii trei speakeri au fost deja anunțați. Așadar, rămâneți aproape de canalele oficiale PROW pentru a descoperi următoarele nume confirmate și noutățile pregătite pentru ediția viitoare.

Mai multe detalii pe prow.ro

Distribuie

Catalin Calugaru

Autor

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu se publică. Comentariile sunt moderate.

Nu se publică.