Legenda lui Dracula. Cât e adevăr și cât e ficțiune

Dracula din filme nu a existat niciodată. Vampirul cu pelerină, care doarme în sicriu și moare la soare, e un personaj inventat de un irlandez, Bram Stoker, într-un roman apărut în 1897. Stoker nu a călcat vreodată în România. A împrumutat numele de la Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și cam atât.

Restul e literatură. Dar literatura s-a lipit de un om real și de atunci istoria și ficțiunea se încurcă una în alta. Ce a fost Vlad, ce a inventat Stoker, de ce Bran e „castelul lui Dracula” fără să aibă vreo legătură cu el și cum a ajuns personajul pe Netflix și în jocuri. Le luăm pe rând.

De unde vine numele

Totul pleacă de la tatăl lui Vlad Țepeș. Vlad al II-lea a fost primit în 1431 în Ordinul Dragonului, o societate cavalerească înființată de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, ca să apere creștinătatea de otomani. Membrii purtau un dragon pe blazon. Românii i-au spus Vlad Dracul, pentru că în româna veche „drac” însemna dragon.

Fiul a moștenit numele în varianta „Drăculea”, adică fiul lui Dracul. Așa semna uneori în scrisorile latinești, Dragulya sau Dracula. Sensul de diavol a venit mai târziu, când cuvântul și-a schimbat înțelesul în limbă. Pentru oamenii vremii, numele trimitea la un ordin cavaleresc, nu la iad.

Porecla Țepeș e și mai târzie. Turcii îi spuneau Kazıklı Voyvoda, voievodul țepelor, încă din timpul vieții. În cronicile românești porecla apare abia pe la mijlocul secolului XVI, la vreo 80 de ani după moartea lui.

Vlad Țepeș, omul real

Vlad al III-lea a domnit de trei ori în Țara Românească, cu totul vreo șapte ani, cei mai mulți între 1456 și 1462. A fost un domn dur într-o vreme dură. A refuzat tributul către Poartă, a trecut Dunărea iarna și a ars garnizoanele otomane, iar în iunie 1462 a atacat noaptea tabăra sultanului Mehmed al II-lea, lângă Târgoviște. Nu l-a prins pe sultan, dar a speriat o armată.

Tragerea în țeapă era o pedeapsă folosită și de otomani, și de vecini. Vlad a aplicat-o mai des și mai la vedere. Cronicile spun că sultanul a dat peste o pădure de țepe în drum spre capitală și a întors armata. Poate e exagerat. Poate e adevărat în mare.

Imaginea de monstru i-au făcut-o însă negustorii sași din Brașov și Sibiu. Vlad le tăiase privilegiile comerciale și, când s-au aliat cu rivalii lui la tron, le-a ars satele din Țara Bârsei. Sașii s-au răzbunat cu tiparul. După 1488, la Nürnberg și în alte orașe germane, au apărut broșuri despre „voievodul Dracula”, pline de copii fripți și de mese luate printre cadavre. Se vindeau bine. A fost una dintre primele campanii de denigrare din era tiparului, cu patru secole înainte de Stoker.

În paralel, un text rusesc din anii 1480 îl descrie drept un domn crud, dar drept. Iar în folclorul românesc a rămas voievodul care a lăsat o cupă de aur la o fântână și nimeni nu a îndrăznit s-o fure. Același om, trei portrete.

Bram Stoker nu a pus piciorul în Transilvania

Stoker era irlandez, administra Teatrul Lyceum din Londra și scria noaptea. Nu a ajuns niciodată în estul Europei. În vara lui 1890, în vacanță la Whitby, un orășel de pe coasta Angliei, a împrumutat de la biblioteca publică o carte din 1820 despre Țara Românească și Moldova, scrisă de un fost consul britanic, William Wilkinson. Acolo a dat peste o notă de subsol care spunea că „Dracula” înseamnă diavol în limba valahilor. Până atunci, în ciorne, personajul lui se numea contele Wampyr.

Atât a luat de la Vlad. Numele și o mențiune în treacăt că strămoșul contelui a luptat cu turcii. Nu știa cum arată, nu știa de țepe, nu l-a pus în Țara Românească. Contele lui e un nobil secui din Transilvania, cu castelul în Pasul Bârgăului, lângă Bistrița.

Folclorul l-a luat la mâna a doua, dintr-un eseu publicat în 1885 de Emily Gerard, o scriitoare scoțiană măritată cu un ofițer austriac și stabilită o vreme în Transilvania. Ea scrisese despre strigoi, moroi și superstițiile sătenilor ardeleni. Tot de la ea vine cuvântul „nosferatu”, pe care probabil l-a notat greșit. Romanul Carmilla al lui Sheridan Le Fanu, apărut cu 25 de ani înainte, i-a dat restul. Vampirul aristocrat, seducția, răul care intră în casă doar dacă e invitat. Stoker a amestecat totul și a scos un personaj care nu seamănă cu nimic real.

Unde e castelul lui Dracula

Depinde pe care îl cauți. Castelul din roman e inventat și stă undeva în Pasul Bârgăului, azi Pasul Tihuța, între Bistrița și Vatra Dornei. Nu a existat niciodată. În 1983 statul român a construit acolo un hotel în formă de castel, Hotel Castel Dracula, cam în locul descris de Stoker. E singura clădire din țară ridicată special pentru personaj.

Bran e castelul de pe cărțile poștale. Legătura cu Vlad e aproape zero. Nu l-a stăpânit, nu a locuit în el, cel mult a trecut pe lângă el cu oastea. A ajuns „castelul lui Dracula” prin anii ’70, când turismul românesc avea nevoie de un castel care să semene cu cel din filme, iar Bran arăta exact așa. Nimeni de acolo nu s-a grăbit să contrazică povestea.

Cetatea pe care Vlad chiar a folosit-o e Poenari, pe Argeș, în vârful unei stânci, cu 1.480 de trepte până sus. Legenda spune că a refăcut-o cu brațele boierilor pe care îi pedepsise. E ruină, e greu de urcat și o vizitează mult mai puțini. Casa din Sighișoara în care probabil s-a născut e azi restaurant. Iar mormântul de la Snagov, deschis în 1933, era gol.

Dracula în filme și seriale

Prima adaptare a fost un furt. În 1922, regizorul german F.W. Murnau a filmat Nosferatu fără să plătească drepturile. A schimbat numele, Dracula a devenit contele Orlok, și a mutat acțiunea în Germania. Văduva lui Stoker a dat în judecată și a câștigat, iar tribunalul a ordonat distrugerea tuturor copiilor. Câteva au scăpat. Tot din Nosferatu vine ideea că vampirul moare la soare. În roman, contele se plimbă ziua prin Londra.

Apoi a venit Bela Lugosi, în 1931, și a fixat imaginea pe care o are toată lumea în cap. Pelerina, accentul, părul dat pe spate. Lugosi era născut la Lugoj, în Banat, deci singurul Dracula care chiar vine din România e actorul, nu personajul. Christopher Lee a preluat rolul la Hammer din 1958 și l-a jucat de șapte ori. Francis Ford Coppola a fost primul care, în 1992, a legat explicit contele de Vlad Țepeș, cu un prolog în 1462. De atunci legătura e luată de bună.

În ultimii ani personajul s-a reinventat de câteva ori. Dracula Untold din 2014 l-a făcut pe Vlad erou de acțiune. Serialul BBC și Netflix din 2020 l-a făcut comic și crud în același timp. Nosferatu al lui Robert Eggers din 2024 s-a întors la varianta de monstru și l-a pus pe Orlok să vorbească o limbă dacică reconstruită de lingviști. Iar Luc Besson a scos în 2025 o poveste de dragoste cu Caleb Landry Jones și Christoph Waltz, care a ajuns în 2026 și pe streaming. Două adaptări mari în doi ani, la aproape 130 de ani de la roman.

Dracula în jocurile video

În jocuri, Dracula e în primul rând boss-ul din Castlevania. Seria Konami a pornit în 1986 și a strâns peste 30 de titluri. Premisa nu s-a schimbat niciodată. Familia Belmont merge cu biciul la castel și îl omoară pe Dracula, care învie la fiecare 100 de ani. Symphony of the Night din 1997 l-a făcut erou pe fiul lui, Alucard, și a dat numele unui gen întreg, metroidvania.

Castlevania a ajuns serial animat pe Netflix în 2017, cu patru sezoane, apoi Castlevania Nocturne, cu al doilea sezon în ianuarie 2025. Serialul l-a scris pe Dracula ca pe un om de știință îndrăgostit de o muritoare, care pornește războiul după ce Biserica i-o arde pe rug. E cea mai bine scrisă versiune a personajului din ultimii 20 de ani, cu tot cu filme.

V Rising, jocul de supraviețuire în care ești tu vampirul, l-a păstrat pe Dracula pentru final. În versiunea 1.0 din mai 2024 el e ultimul boss, Regele Nemuritor, ascuns în propriul castel. Ești vampir și tot pe el trebuie să-l bați. Dincolo de astea, numele apare în zeci de jocuri mai mici. Romanul e în domeniul public de mult, așa că oricine are nevoie de un rege al vampirilor îl ia pe el.

De ce românii au o relație ciudată cu Dracula

Pentru restul lumii Dracula e un vampir. Pentru români e, în primul rând, Vlad Țepeș, domnul care a ținut piept turcilor. Eminescu îl chema înapoi în Scrisoarea III ca să facă ordine în țară. Manualele l-au prezentat un secol ca pe un domn aspru, dar drept. Regimul Ceaușescu l-a sărbătorit în 1976, la 500 de ani de la moarte, ca pe un erou al independenței.

În același timp, statul le vindea turiștilor străini vampirul. Hotelul de la Tihuța, Bran pe cărți poștale, excursii „pe urmele lui Dracula”. Două povești pentru două publicuri, și amândouă au ținut.

Când guvernul a vrut, în 2001, să construiască un parc tematic Dracula lângă Sighișoara, cu castel de carton și tren fantomă, a ieșit scandal. Au protestat istoricii, UNESCO și prințul Charles de atunci, care are case în Transilvania și se consideră, printr-o ramură îndepărtată, urmaș al lui Vlad. Parcul a fost mutat, apoi abandonat. Halloween-ul la Bran a prins însă, cu petreceri în castel în fiecare 31 octombrie, pentru o sărbătoare pe care România nu o avea până prin anii 2000. Țara s-a împăcat cu ideea că Dracula aduce bani, chiar dacă nu e al ei.

Întrebări frecvente