Țara noastră este specială când vine vorba despre peisaje, cultură și istorie, iar dovadă stau numeroasele castele poziționate în toată țara, acestea fiind ca niște ferestre ce ne permit să privim spre trecut. România este un exemplu în ceea ce privește numărul impresionant de castele, aceasta având foarte multe de oferit celor care vor să o exploreze, aici descoperind experiențe autentice și locuri unice.
Castele medievale înălțate pe un colț de piatră pot fi văzute în toată gloria lor, adesea înconjurate de peisajul neîmblânzit și accidentat. În spatele zidurilor lor stau ascunse povești și legende ce așteaptă să fie descoperite de către turiștii ce le calcă pragul. Acesta este motivul pentru care vreau să împărtășesc cu tine despre 10 castele din România pe care să le vizitezi.
Cuprins
Castelul Bran
Castelul Bran este situat la intrarea în pasajul Rucăr – Bran, pe drumul dintre Brașov și Câmpulung, înconjurat de crestele Munților Bucegi și Piatra Craiului. În acest loc, în vârful unei stânci abrupte și înalte de 200 de metri, se află Castelul Bran, cunoscut adesea și sub numele de Castelul lui Dracula.
Acesta este probabil cel mai emblematic și cunoscut castel medieval din România, iar asupra lui gravitează legenda conform căreia faimosul castel reprezintă locul unde s-a născut Dracula. Scările înguste te conduc prin aproximativ 60 de camere, multe conectate prin pasaje subterane, în care se află mobilier, arme și armuri datând din secolele XIV până în secolele XIX, care te vor face să te simți ca și cum ai călătorit în timp. Una dintre aceste încăperi este dedicată lui Vlad Țepeș și mitului contelui Dracula.
Dacă îți dorești să afli amănunte despre trecutul sângeros al castelului, există și o cameră plină cu instrumentele de tortură utilizate la acea vreme. Castelul are și o terasă centrală unde au avut loc procesele departe de a fi corecte pentru cei acuzați de erezie. Castelul lui Dracula este locul unde legenda și realitatea se împletesc, iar priveliștea înconjurătoare aduce fiori pe spinarea vizitatorilor săi, care vor să se adâncească în istoria ce înconjoară locul.
Castelul Corvinilor
Cel mai spectaculos castel proiectat în stil gotic din România, se află în Hunedoara și se numește Castelul Corvinilor sau Perla Coroanei Transilvănene. Castelul a servit drept cetate până la jumătatea secolului al XIV-lea, când a devenit reședința voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, acesta modernizând cetatea și transformând-o într-un uimitor castel. Numele său provine de la numele celui care l-a construit, Iancu de Hunedoara și de la fiul său, Matei Corvin, regele Ungariei între anii 1458 și 1490. Familia Corvin a avut un mare impact asupra Europei în secolul al XV-lea, Iancu devenind o legendă, datorită faptului că a oprit Imperiul Otoman să cucerească Belgradul și să avanseze spre Europa de Vest.
Familia Corvin era înrudită cu familia lui Vlad Țepeș, dar povestea lor este una plină de conspirații și trădări. Unele povești susțin că Vlad Țepeș ar fi fost închis aici pe timpul exilului. Lucrările de construcție pentru Castelul Corvinilor au început în anul 1440, acesta fiind gândit ca o viitoare fortăreață, dar și o închisoare. Turnurile dețineau adesea prizonieri de război, precum și criminali. În interiorul castelului se află o groapă pentru urși, unde prizonierii erau aruncați pentru a fi mutilați până la moarte de animalele sălbatice.
Astăzi, structura frumos conservată are o sală somptuoasă a Cavalerilor, Sala Sfatului, o capelă, un pod mobil impresionant, curți interioare minunate și peste 50 de camere împânzite de artă.
Castelul Peleș
Castelul Peleș este cunoscut că fiind ”Perla Arhitecturii Românești”, ce a luat naștere în urmă unei vizite a Prințului Carol al României la Sinaia. Atunci a fost copleșit de frumusețea locului și de peisajul uluitor al Munților Carpați care îl înconjoară și a decis să achiziționeze un teren, pe care a fost construit castelul. Acesta a servit drept reședință de vară pentru familia regală română.
Castelul Peleș a fost, de asemenea, una dintre cele mai moderne construcții ale vremii sale, fiind primul castel din Europa care avea încălzire centrală și electricitate. Acesta a găzduit multe personalități istorice de-a lungul anilor, inclusiv împăratul Imperiului Austro-Ungar, Franz Joseph și Prințul Moștenitor al Japoniei. Aici au pășit și numeroși artiști precum George Enescu sau Jacques Thibaud, care au fost oaspeții Reginei Elisabeta a României, soția Regelui Carol.
Pe măsură ce vizitezi castelul vei descoperi sala de muzică, un mic teatru, diferite grădini cu fântâni și statui, încăperi impresionante decorate cu lemn sculptat și o bibliotecă incredibilă care are o ușă ascunsă în spate – exact că într-o scenă de film, însă cea mai interesantă este Marea Cameră Armurerie. Aici se ascund peste 4000 de arme și armuri de mare valoare. Acest castel reprezintă un simbol al rafinamentului și regalității.
Castelul Cantacuzino
Castelul Cantacuzino din orașul montan Bușteni este unul dintre cele mai atractive puncte turistice atât din stațiune, cât și din zona Valea Prahovei. Construit în anul 1911 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, castelul se bucură de o mare valoare arhitectonică, istorică și artistică.
Marea construcție de peste 3400 de metri este concepută în stil neobrancovenesc și decorată în interior cu marmură italiană, picturi ornamentale, tâmplărie de lemn sculptată manual și vitralii. Parcul castelului ce se întinde pe 6 hectare te invită să îl parcurgi, aici bucurându-te de cascade, fântâni și peșteri. De asemenea, parcul de sculpturi și terasa acoperită de pe care se pot admira munții Bucegi cu priveliștea lor uluitoare, atrag mii de vizitatori în fiecare an.
Cetatea Făgărașului
Cetatea Făgărașului ne surprinde cu o frumusețe aparte. Acest lucru face că peste 100.000 de turiști să viziteze anual această zonă cu priveliști de vis și aer curat de munte. Cetatea Făgărașului este fortificată de ziduri înalte, construite din piatră și cărămidă și un șanț cu apă ce o înconjoară în totalitate. Acestea au fost motivele pentru care nu a fost niciodată cucerită, căderea să venind în urma trădării din interior.
Fortăreața are 85 de camere, iar în fiecare încăpere vei regăsi frânturi din trecutul medieval al acesteia. Una dintre ele și cea mai sinistră este locul în care erau torturați condamnații. În Cetatea Făgăraș istoria este încă vie și te încarcă de emoție și cultură.
Castelul Banffy
Este cel mai mare castel din Transilvania și una dintre principalele atracții ale României. Castelul Banffy din Bonțida, cunoscut și sub numele de ”Versailles al Transilvaniei” sau ”Castelul Electric” are în spate o istorie care datează de șapte secole.
Marele monument de arhitectură este situat în satul Bonțida, la mai puțin de 30 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe drumul care duce spre Baia Mare. Castelul din Bonțida și-a primit denumirea de la familia care l-a construit: familia Banffy din Transilvania, în secolul al XIV – lea. O parte din acesta a fost distrusă în timpul războaielor, fiind folosit în cele din urmă drept bază militară. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Banffy a fost folosit ca spital militar, deoarece proprietarul castelului de la acea vreme a avut o implicare în decizia României de a se întoarce împotriva Germaniei. Pentru a se răzbuna, trupele germane au vandalizat castelul, distrugându-i mobilierul, biblioteca și operele de artă.
Acest loc este împânzit cu legende din trecut și unii chiar vorbesc despre faptul că ar fi bântuit de fantomele soldaților germani care au murit aici, în spitalul improvizat. În prezent, emblematicul castel este gazdă în fiecare an, a celebrului festival de muzică electronică ”Electric Castle”. De asemenea, organizatorii susțin procedura de restaurare prin donarea unei sume de bani din cei câștigați de la vânzarea biletelor.
Castelul Sturdza
Castelul Sturdza din Miclăușeni mai este cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza. Ascuns într-o pădure deasă din Moldova, acesta a fost ridicat între anii 1880-1904 de către George Sturza și soția sa în satul Miclăușeni, la aproximativ 20 de kilometri de Roman și la 65 de kilometri de județul Iași.
Castelul a fost construit după modelul celor occidentale, în stil neogotic cu elemente baroc. În vremurile trecute, era foarte cunoscut datorită artei și impresionantelor colecții de cărți și bijuterii ce se aflau în el. De asemenea, scările interioare, ferestrele și ușile sunt realizate din lemn de stejar, tei și pin și sunt bogat decorate, sculptate și lustruite.
Din păcate, Castelul Sturdza a împărtășit sfârșitul trist al majorității proprietăților aristocratice: furtul, degradarea și indiferența. A fost dat spre folosință de către autoritățile comuniste drept orfelinat pentru pentru copiii cu dizabilități. Unele dintre colecțiile de valoare ale castelului au fost pierdute atunci, iar altele au fost distruse în timpul celui de al doilea război mondial. În anul 2004, castelul a fost reabilitat, iar în prezent acesta este deschis vizitatorilor.
Castelul Săvârșin
Castelul Regal Săvârșin a fost construit între 1650 și 1680 și este inima comunității rurale cu același nume, din județul Arad. Acesta se întinde pe un teren privat de 6,5 hectare, apartinand fostului Rege Mihai I al României.
Castelul a fost devastat în timpul revoltei din 1784 și a revoluției din 1848, fiind ulterior renovat în secolul al XIX-lea în stilul neoclasic, urmând ca de-a lungul timpului să aibă parte de nenumărate modificări atât în interior cât și la exterior.
În anul 1948, autoritățile comuniste au confiscat toate proprietățile regale printre care și Castelul Săvârșin, care ulterior a fost transformat în spital pentru copii, hotel, casă de oaspeți și reședință pentru șefi de stat, a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Cu toate acestea, fostul dictator a fost în vizită la Săvârșin doar de puține ori. În iunie 2001, Castelul a fost retrocedat Casei Regale.
Construcția este dispusă pe 3 etaje: la subsol se află livingul, bucătăria și spălătoria, la parter vei găsi recepția și încă un living, iar la etajul 1 se află 5 încăperi, fiecare dintre acestea fiind pictată în culori diferite.
Castelul Bethlen Haller
În Cetatea de Baltă din județul Alba se află Castelul Bethlen Haller, un ansamblu eclectic de stiluri arhitecturale, ridicat în secolul al XVII-lea de către Miklos Bethlen, Cancelar al Transilvaniei la acea veme. Acesta este conceput în stilul renascentist-baroc și are câte patru turnuri în fiecare colț al său, oferind priveliști pitorești asupra comunității din apropiere.
Începand din anul 1990, castelul a fost gazda mai multor instituții cum ar fi școală, grădiniță, brutărie, moară, iar în 2012 a fost inaugurat ca și restaurant, hotel și cramă. Acesta dispune de condiții excelente pentru a petrece o vacanță, având locația perfectă atât pentru petreceri tematice sau conferințe, cât și pentru a se organiza evenimente mai mari precum nunți, botezuri sau concerte. Actualul proprietar este Jidvei, unul dintre cei mai importanți producători de vinuri din România, așadar în pivnițele castelului se adăpostesc vinurile de colecție ale acestei companii.
O vizită aici îți oferă oportunitatea da a învața lucruri interesante despre istoria castelului, te vei întâlni cu energia frumoasă a oamenilor, iar la final te poți delecta cu o degustare de vin.
Cetatea Râșnov
Cetatea Râşnov, situată la poalele muntelui Postăvarul mai este numită și ”Cetatea Țărănească a Râșnovului” și reprezintă cel mai important punct turistic din oraşul care poartă acelaşi nume, dar și una dintre cele mai importante atracții turistice din România. Se află în sudul orașului Râșnov din județul Brașov și este amplasată în vârful unui deal calcaros, fiind înconjurată de păduri și având o singură cale de acces.
Cetatea a servit drept background pentru filmele românești “Nemuritorii”, “Dacii”, “Mihai Viteazul”, “Columna”, dar și pentru filmul american în care au jucat Nicole Kidman și Jude Law: “Cold Mountain”. Cetatea Râșnov este una dintre cele mai vechi și bine păstrate monumente ale țării noastre. Aceasta a fost ridicată între anii 1211 – 1225 și se pare că a servit drept refugiu pentru satele aflate între Transilvania și Țară Românească, atunci când armatele invadatoare au trecut prin Pasul Bran, îndreptându-se spre Râșnov, iar mai apoi către Brașov.
Cu toate acestea, Cetatea a apărut menționată pentru prima dată în anul 1335, datorită faptului că nu a putut fi cucerită în timpul invaziei tătarilor. În interiorul Cetății Râșnov poți vedea muzeul da artă feudală, în care se găsesc expuse armele, armurile și mobilierul de epocă, porturile specifice secolului dar și unele obiecte neobișnuite pentru zilele noastre, însă comune în secolele XVII și XVIII, precum masca de tortură și un jug pentru transportarea prizonierilor.
În România poți găsi unele dintre cele mai frumoase castele din lume, cu istorii bogate și fundaluri pitorești uluitoare. Fiecare dintre ele își spune propria poveste despre națiunea noastră, secol după secol – de la regalitate la revolte, invazii și războaie. Dacă îți dorești să faci o plimbare pe holurile istoriei, vin în ajutorul tău cu 10 castele din România pline de istorie și legende pe care să le vizitezi.