Free cookie consent management tool by TermsFeed

Europa găzduiește atât de multe culturi, istorii și peisaje diferite, iar mulți oameni nu ajung niciodată să le experimenteze. Vizitarea unora dintre orașele mai puțin vizitate este o modalitate excelentă de a descoperi aventuri pe care majoritatea le pierd.

Dacă vrei să îți hrănești pofta de călătorie, dar în același timp ești în căutarea unei vacanțe care să implice costuri mici, trebuie să iei în calcul cele 12 destinații low cost în Europa propuse în acest articol. Aici vei avea multe de explorat, în timp ce vei cheltui puțin. În Europa există o mulțime de destinații pentru toate gusturile și interesele, precum plaje și coaste albastre, trasee montane palpitante, dar și zone istorice care datează de secole, în orașe care nu au experimentat deocamdată costurile mărite datorate popularității.

Bulgaria

Bulgaria se află pe lista cu destinații low cost în Europa și pe bună dreptate. Țara rămâne în mare parte nedescoperită de turiști, cu excepția celor care vin aici în timpul verii, pentru o vacanță pe plajele Mării Negre. În extrasezon însă, prețurile scad considerabil și poți schia, mânca și călători prin țară pentru o zecime față de ceea ce ai cheltui în Occident.

În Sofia, te poți bucura de pârtiile de schi și traseele de drumeții, toate la îndemâna. Multe dintre reperele arhitecturale din capitala Bulgariei sunt vestigii ale istoriei sale agitate. Pe parcursul a câtorva mii de ani de existență, acest oraș a fost ocupat de puteri străine, inclusiv de imperiile greci, române și otomane. Ruinele din acele perioade pot fi văzute în mai multe locuri din oraș.

Bulgaria este una dintre acele destinații low cost în Europa.
Sf. Alexandru Nevski din Sofia. Sursa: passion passport

Istanbul (Turcia)

Istanbulul este o destinație populară printre călătorii din întreaga lume. Acesta este, de asemenea, un oraș ieftin în comparație cu alte orașe metropolitane europene. De obicei, în lunile iunie și iulie, prețurile biletelor de avion sunt cele mai mari.

Dacă ești în căutarea unui zbor spre capitală Turciei în extrasezon, care începe la sfârșitul lunii noiembrie și durează până la începutul verii, vei putea găsi cele mai bune oferte. Odată ce ți-ai rezervat zborurile și hotelul în Istanbul, nu îți rămâne decât să te gândești cum să-ți petreci timpul acolo. Începe descoperind cultura vibrantă a unuia dintre cele mai mari orașe ale lumii.

În centrul vechi al orașului vei descoperi cunoscutele situri istorice ale sale, precum opulentul Palat Topkapi, cupola Hagia Sofia și Moscheea Albastră. Centrul modern adăpostește restaurante cu mâncăruri delicioase, numeroase cafenele, teatre și spații unde se cântă muzică live.

Cei ce vin la cumpărături, cu siguranță, nu vor fi dezamăgiți, deoarece Marele Bazar și buticurile stradale sunt încărcate de suveniruri, antichități, covoare, bijuterii și multe altele. Dacă vrei să te pierzi printre tarabele din piață, să te minunezi de arhitectura antică sau pur și simplu să te încânți cu un ceai turcesc, vei avea cu siguranță o vacanță reușită în orașul ce se regăsește pe lista cu destinații low cost în Europa.

Istanbul este unul dintre cele mai mari orașe ale lumii.
Port din Istanbul. Sursa: the planet

Malta

Multe dintre atracțiile principale ale Maltei pot fi explorate gratuit, iar străzile de patrimoniu din Valletta și nisipurile aurii ale plajelor încălzite de soare sunt o încântare pentru toți vizitatorii ei. Poziția sa ideală din sudul Mediteranei înseamnă vreme caldă aproape pe tot parcursul anului. Majoritatea informațiilor privind costurile pentru această țară insulară se bazează în general pe vacanțe all-inclusive, mai degrabă decât pentru călătorii cu buget redus. Drept urmare, venind aici în afară perioadei aglomerate care începe în iunie și se termină în august, vei beneficia de prețuri mai mici de cazare, cozi mai scurte și unele dintre cele mai calde și mai stabile temperaturi de primăvară și toamnă din Europa.

Odată ajuns în Malta, poți porni în explorarea străzilor istorice și colorate și a piețelelor, sau te poți aventură mai departe, în orașul Mdina, unde vei observa biserici spectaculoase, împânzite cu lucrări de artă.

Malta este printre destinații low cost în Europa.
Cupola din Valletta. Sursa: unde și când să călătoriți

Belgrad (Serbia)

Când vine vorba despre găsirea celor mai bune prețuri în general, Belgradul este o destinație de luat în considerare atunci când ne planificăm o călătorie. Este o destinație ideală în special pentru cei care locuiesc în Timișoara, Arad sau Caraș Severin. Capitala Serbiei este unul dintre cele mai vechi orașe europene, acesta având și influențe orientale.

Belgradul este o alegere grozavă pentru un city – break, deoarece are o multitudine de obiective și atracții interesante, o arhitectură aparte, viață de noapte animată, precum și magazine unde poți face cumpărături la prețuri foarte accesibile. Orașul oferă diverse opțiuni pentru a petrece timp de calitate, pentru toate gusturile și preferințele călătorilor și are avantajul de a fi conectat cu majoritatea aeroporturilor europene. În ceea ce privește turismul, acesta nu este încă foarte aglomerat, drept urmare, venind aici te vei bucura de o atmosferă relaxantă și de prețuri rezonabile.

Belgrad
Hoteluri din Belgrad. Sursa: Momondo

Budapesta (Ungaria)

Dacă îți dorești să călătorești spre „Parisul de Nord”, vei descoperi un oraș frumos, cosmopolit și plin de farmec. Budapesta este unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa, este plin de restaurante de top, sute de muzee și galerii. În centrul orașului ai putea găsi prețuri mai ridicate, însă îndepărtându-te puțin, acestea scad considerabil.

Capitala Ungariei oferă o aventură unică pentru călătorii care doresc să exploreze un oraș liniștit și fermecător ziua și plin de viață noaptea. Bucură-te de arhitectura capitalei Ungariei și de comorile sale naturale sau distrează-te în unul dintre numeroasele sale baruri, în locul unde tradiția se îmbină cu istoria și divertismentul.

Budapesta 1
Statuia Libertății din Budapesta. Sursa: Republica

Valencia (Spania)

Valencia, o bijuterie ascunsă a Spaniei, oferă la fel de multă emoție și obiective turistice ca și orașele sale surori precum Barcelona și Madrid, însă la prețuri mai scăzute, mai ales în ceea ce privește cazările. Este o alternativă mai ieftină, mai liniștită și relaxată într-unul dintre uimitoarele orașe turistice ale Spaniei.

O călătorie spre Valencia îți va oferi o frântură de viață spaniolă autentică, cu multă aromă locală unică, cu un centru ușor accesibil mergând pe străzile pietruite și numeroase locuri de vizitat gratuit. Una dintre mâncărurile renumite aici este Paella și nu există un loc mai potrivit pentru a gusta acest deliciu autentic spaniol, preparat de bucătarii locali cu cele mai bune și proaspete ingrediente. Spațiile artistice, cât și cele istorice se combină cu arhitectura ultramodernă, asta făcând din Valencia o locație cu adevărat specială.

Orașul Valencia din Barcelona

Praga (Cehia)

Dacă plănuiești o călătorie cu buget redus, nu ezita să pășești în inima medievală a unuia dintre cele mai îndrăgite orașe din Europa. Cazările la hotel sunt accesibile și celor cu buget redus, la fel și oferta vastă de bere și mâncăruri. Vacanțele la Praga sunt ca și cum ai păși în trecut. Aici vei pătrunde într-un oraș magic, cu o ambianță misterioasă, unde călătoriile încep pe străzile medievale ce duc spre Piața istorică a Orașului Vechi.

Dacă te afli aici pentru o vizită rapidă de weekend, nu uita să vizitezi emblematicul Ceas Astronomic, Biserica Maicii Domnului, Monumentul Jan Hus și frumoasa Primărie. Turnurile gotice ce marchează orizontul accentuează farmecul orașului, iar cea mai populară atracție este Castelul de basm, care domină cu adevărat întreaga zonă. Viața de noapte oferă din plin opțiuni de divertisment și locuri ce satisfac toate gusturile.

Podul Carol din Praga este un martor al istoriei.
Podul Carol din Praga. Sursa: globi.ro

Atena (Grecia)

Capitala Greciei depășește favoritele din Europa de Est, fiind una dintre cele mai ieftine locații de pe continent. Atena este o alegere ideală atunci când te gândești la o vacanță în una dintre cele mai bune destinații low cost în Europa. Totodată, Atena este capitală istorică, politică și financiară a Greciei și printre cele mai vechi orașe ale lumii. Aceasta are de oferit vizitatorilor săi piețe care încânta simțurile cu cele mai proaspete produse din țară, istoria începuturilor culturii occidentale, dar și drumeții uimitoare printre cele mai importante repere ale antichității grecești.

Un alt plus al Atenei este reprezentat de faptul că ai acces atât la viața din oraș, cât și la minunatele plaje de pe coastă, cele mai apropiate fiind la aproximativ 30 – 40 de minute de mers cu trenul. O țintă perfectă pentru cei ce sunt în căutare de cultură, istorie și frumusețe naturală, fără a cheltui averi.

Atena este printre cele mai vechi orașe ale lumii.
Colina Acropole din Atena. Sursa: fashion premium magazine

Zagreb (Croatia)

Cele mai multe atracții din Zagreb sunt prietenoase cu bugetul. Prețurile sunt rezonabile în comparație cu alte destinații europene și este considerat destul de ieftin de către majoritatea turiștilor. Acesta este des comparat cu unele dintre cele mai frumoase orașe din Europa, cum ar fi Budapesta și Viena, iar asupra arhitecturii sale se poate observa încă influența austro-ungară.

Orașul deține o cultură bogată bogată și este un must-see în cazul în care ajungi în Croația. Există multe motive pentru care trebuie să îl vizitezi, cum ar fi prețurile accesibile, parcurile acvatice și o frumoasă Piață de Crăciun. Strada Tkalciceva sau doar ”Tkalca”, după cum o numesc croații, este considerată cea mai populară și plină de viață stradă din Zagreb, renumită pentru cafenelele, barurile și restaurantele sale vibrante, situate chiar lângă piață principala.

Pentru cei care își doresc mai multă liniște și conexiune cu natura, capitala Croației dispune de numeroase parcuri, păduri, lacuri și un munte impresionant.

Zagreb
Orașul Zagreb. Sura: National Geographic

Nimes (Franța)

Fermecătorul oraș din sudul Franței mai este cunoscut ca și ”Roma Franceză”. Acesta a reprezentat una dintre cele mai importante colonii ale lumii romane, iar în prezent este învăluit de o îmbinare de influențe române, franceze și spaniole.

Nimes este o varianta ideală atunci când ne gândim la destinații low cost în Europa, deoarece este destul de ieftin de vizitat și explorat, iar în același timp bogat în muzee, catedrale, dar și restaurante și cafenele excelente. Nimes este bine cunoscut pentru ruinele sale române, iar de-a lungul secolelor s-a dezvoltat într-un oraș cu o moștenire culturală foarte bogată și diversă. Printre cele mai importante atracții ale orașului sunt arena Nimes, Musée de la Romanité, Maison Carree și Les Jardins de la Fontaine.

Dacă îl vei alege drept următoarea ta destinație, asigura-te că vei încerca și mâncarea locală gustoasă, care se găsește la prețuri accesibile. În majoritatea cafenelelor vei regăsi pâté nîmois, un aluat umplut cu pate din carne de porc și vițel, care este specialitatea regională. Alte preparate delicioase sunt prăjiturile și ciocolată artizanală de la cofetăriile locale. În ceea ce privește prețurile cazărilor, acestea variază în funcție de perioada în care vii.

Așadar, primăvara și toamna sunt mult mai puțini turiști decât în vârf de sezon, prețurile la hoteluri și pensiuni sunt mai accesibile, iar temperaturile din timpul zilei mult mai plăcute, în timp ce serile sunt suficient de calde pentru a te putea bucura de o masă în aer liber pe terasă.

Tur virtual prin orașul Nimes, Franța

Muntenegru

Sezonul de vârf al Muntenegrului este între lunile iulie și august, o perioada aglomerată și destul de scumpă, atât în ceea ce privește cazarea, cât și mâncarea și taxiurile. Însă în lunile mai, iunie, septembrie și octombrie, aici vei găsi temperaturi plăcute dar și prețuri mai scăzute și mai puțina aglomerație iar vremea blânda din aceste luni fac, de asemenea, explorarea orașului mult mai plăcută.

Deși zonele de coastă ale țării sunt cele mai căutate locuri pentru cazări, o idee bună ar fi ca atunci când îți planifici călătoria aici, să iei în calcul ideea de a te caza în interiorul țării. Acesta este muntos și extrem de frumos și mult mai puțin aglomerat decât partea de coastă, totodată beneficiind de costuri mult mai mici.

Prețurile din Muntenegru depind foarte mult de orașul pe care îl alegi că destinație. Dacă acesta este un oraș turistic precum Budva, St. Stephen, Becici, Rafailovici, Pržno, Milocer, Kotor prețurile vor fi destul de mari. Însă alegând un oraș mai puțin popular, cum ar fi Tivat, Herceg Novi, Podgorica sau Bar, acestea vor fi considerabil mai mici și se încadrează perfect în categoria cu destinații low cost în Europa.

Cele mai multe orașe găzduiesc, de asemenea, piețe in zilele de weekend. Sunt ideale pentru a servi o gustare rapidă, pentru care vei plăti destul de puțin, deoarece costurile sunt foarte bune la alimente, atâta timp cât te limitezi la mâncărurile locale, cum ar fi un delicios burek, un preparat asemănător plăcintei umplute cu carne.

Muntenegru se încadrează perfect în categoria cu destinații low cost în Europa.
Kotor din Muntenegru. Sursa: tuk tuk.ro

Portugalia

Dintre cele mai atractive destinații low cost în Europa nu poate lipsi Portugalia. Se spune că cele mai frumoase lucruri in viață sunt gratuite, iar Portugalia ne încântă cu natura, soare, plaje sublime din coasta Atlanticului și aer curat. Indiferent dacă îți dorești o un city break sau o vacanță all inclusiv, această țară este o opțiune excelentă, mai ales atunci când vine vorba despre cei care vor să călătorească într-un buget redus.

Poți face drumeții pe cele șapte dealuri ale Lisabonei, o baie în apele cristaline ale Madeirei sau te poți relaxa pe frumoasele plaje din Algarve, fără a cheltui nici un ban. Lisabona adăpostește o piață plină de viață numită Time Out, unde poți gusta unele dintre cele mai bune mâncăruri din bucătăria portugheză, preparate de bucătari desăvârșiți.

Capitala abundă de cartiere moderne, cum ar fi Mecca și Bairro Alto, renumite pentru petrecerile de noapte, dar și locuri învăluite de farmec istoric. Portugalia este una dintre cele mai frumoase și accesibile locuri pentru cei care vor să se bucure de plaje însorite sau de plimbări prin orașele cosmopolite. Secretul pentru a te încadra în bugetul stabilit este să nu acționezi ca un turist, ci să încerci să trăiești ca un localnic.

Orașul Porto din Portugalia

Europa este plină de destinații captivante, unde chiar și țările pe care le-am fi considerat scumpe sunt destul de prietenoase cu bugetul, dacă ții cont de anumite sfaturi și trucuri. Acum că ai aflat despre aceste minunate destinații low cost în Europa, trebuie să faci față celei mai dificile sarcini: să decizi unde să mergi!

Share.
Avatar of Ingrid

Bună! Sunt pasioanată de călătorii, filme și tot ce este nou. Sper ca articolele scrise să fie placul vostru.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.