Free cookie consent management tool by TermsFeed

Piction Health, aplicația dezvoltată de Susan Conover, se dovedește a fi foarte fiabilă când vine vorba de diagnosticarea corectă a afecțiunilor dermatologice. Folosind mecanisme de învățare automată, deci principii ale inteligenței artificiale, aplicația îi poate ajuta cu ușurință pe medicii dermatologi să clasifice o serie de afecțiuni ale pielii, făcând o simplă poză a acesteia. Totul a început atunci când, la vârsta de 22 de ani, Susan Conover a vrut să-și verifice o aluniță care, i se părea ei, avea un aspect destul de ciudat. Totuși, i s-a spus că va dura trei luni până când se va putea prezenta la un dermatologic. Când, în cele din urmă, alunița i-a fost îndepărtată și i s-a luat o biopsie din aceasta, medicii au stabilit că era canceroasă. La momentul respectiv, nu se știa cu certitudine dacă tumora se răspândise sau nu în alte părți ale corpului, ceea ce, de fapt, reprezintă diferența esențială între melanomul în stadiul 2 și cel în stadiul 3 sau 4. Între timp, s-a dovedit că procesul patologic era limitat la un singur loc, însă această experiență a avut un impact semnificativ asupra lui Conover, introducând-o în domeniul dermatologiei. După ce s-a documentat foarte mult în acestă direcție și a abordat ramura tehnologică de profil, în cadrul programului de studii Systen Design and Management de la MIT, Susan Conover a fondat compania Piction Health.

Piction Health a început ca o aplicație mobilă care se folosea de inteligența artificială pentru a recunoaște melanomul din poze. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, Conover și-a dat seama că alte afecțiuni ale pielii reprezintă majoritatea cazurilor cu care dermatologii au de-a face. În prezent, Conover și cofondatorul companiei, Pranav Kuber, se concentrează pentru a-i ajuta pe medicii dermatologi să identifice și să clasifice cât mai fidel cele mai frecvente afecțiuni ale pielii, cum ar fi erupții la nivel cutanat precum eczema, acneea, zona zoster și diferite tipuri de dermatite. De asemenea, în viitor intenționează să se asocieze cu o altă companie și să ajute la diagnosticarea cancerelor de piele.„Toate aceste alte afecțiuni sunt cele care sunt, adesea, întâlnite în domeniul dermatologiei, iar medicii, trebuie să recunoaștem, sunt suprasolicitați, deoarece ar prefera să își petreacă timpul ocupându-se de afecțiuni mult mai serioase, cum ar fi cancerele de piele sau afecțiuni cu impact semnificativ asupra calității vieții pacienților”, spune Conover. „Ne-am dat seama că trebuie să ne îndepărtăm de cancerul de piele, când vine vorba de persoane care nu au această patologie, pentru a-i ajuta pe pacienții care, într-adevăr, se confruntă cu această patologie, astfel încât să ajungă mult mai repede la dermatolog”.

După ce medicii fac o fotografie care să surprindă afecțiunea cu care se confruntă pacientul, aplicația Piction Health va afișa imagini similare ale aceleiași patologii; îi va ajuta pe medici să facă diferența între aceste afecțiuni prezentate de către aplicație și cele bănuite, astfel încât să poată aplica cel mai viabil tratament pentru pacient. Piction poate reduce timpul necesar medicilor pentru a evalua un caz și a pune un diagnostic cu aproximativ 30% și îi poate ajuta pe medici să trimită mai rapid un pacient la dermatolog. Conover își propune să sprijine organizații medicale, astfel încât să reducă costurile legate de consultațiile inutile, prescripțiile ineficiente și tratamentele deficitare. În prezent, peste 50 de medici au utilizat produsul Piction Health, iar compania a stabilit parteneriate și cu alte organizații. Una dintre aceste organizații de apărare este bine cunoscută, doi membri din cadrul acesteia fiind diagnosticați recent cu melanom în stadiu avansat, după ce nu au reușit să consulte, în timp util, un dermatolog.

Susan Conover, dezvoltatoarea aplicației Pictioh Health
Susan Conover de la Piction Health

O experiență neplăcută poate fi ideea unei afaceri de succes

„Mulți oameni nu realizează cât de greu este să consulți un dermatolog – poate dura între trei și șase luni – și, odată cu pandemia, lucrurile au devenit și mai complicate”, a spus Conover. În momentul în care melanomul acesteia a fost diagnosticat, Conover fusese recent licențiată în inginerie mecanică la Universitatea Texas din Austin. Însă nu a fost interesată în mod expres de dermatologie, până când a avut nevoie de un subiect pentru lucrarea de disertație în cadrul masterului ei la MIT. „A fost o experiență cu adevărat înfricoșătoare”, a spus Conover despre melanomul ei. „Mă consider foarte norocoasă că am învățat la MIT că există un număr foarte mare de oameni cu probleme de piele diagnosticați în fiecare an, și două treimi dintre aceștia merg la asistență primară pentru a primi ajutor, iar aproximativ jumătate dintre cazuri nu sunt diagnosticate cum trebuie, deoarece aceștia [medicii de familie la care apelează] nu au pregătire suficientă în domeniul dermatologiei.”

Conover a început să exploreze serios, pentru prima dată, ideea de a înființa o companie care să poată diagnostica melanomul, în timpul cursului Nuts and Bolts of Founding New Ventures, oferit în cadrul perioadei de activități independente a MIT, în anul 2015. De asemenea, ea a trecut prin IDEAS Social Innovation Challenge și MIT $100K Entrepreneurship Competition, în timp ce își construia aplicația. După ce a absolvit, a petrecut o perioadă de un an la MIT, în calitate de Catalyst Fellow în cadrul programului MIT linQ, unde a lucrat în laboratorul Marthei Gray, profesor de științe și tehnologie în domeniul sănătății și membru al IMES de la MIT. Prin intermediul serviciului de mentorat în domeniul afacerilor de la MIT, Conover a trecut și prin programul I-Corps, unde a continuat să discute cu diferite persoane interesante. În urma acestor conversații, ea aflat că erupțiile cutanate precum psoriazisul, rozaceea și eczema reprezintă majoritatea problemelor de piele consultate de medicii de familie.

Între timp, companiile de sănătate publică s-au axat pe importanța aplicării cremelor cu SPF (împotriva razelor UV ale soarelui), iar cunoștințele publicului cu privire la afecțiuni precum herpesul zoster, dermatita și eczemele, care afectează mare parte din populație, au început să fie din ce în ce mai deficitare. Deși antrenarea unui model de învățare automată pentru a putea recunoaște cu precizie o gamă variată de afecțiuni dermatologice ar fi mai dificilă decât să fie antrenat pentru a recunoaște doar melanomul (și stadiul acestuia), echipa lui Conover este de părere că acesta este obiectivul care trebuie urmat: „Am decis că este mai bine să trecem pur și simplu la realizarea produsului complet, chiar dacă sună înfricoșător și departe: un produs care reușește să identifice toate erupțiile cutanate diferite, în mai multe părți ale corpului, și în mai multe tonuri de piele și grupe de vârstă”, afirmă cu încredere Conover.

Acest salt major a necesitat ca Piction să stabilească parteneriate de date cu sute de dermatologi din țări din întreaga lume, multe dintre ele realizându-se în special pe timpul pandemiei. Acum, conform Conover, Piction are cel mai mare set de date din lume în ceea ce privește tipurile de erupții cutanate, conținând peste 1 milion de fotografii realizate de dermatologi din aproximativ 18 țări. „Ne-am concentrat pe ideea de a obține fotografii care să includă nuanțe diferite în ceea ce privește pielea (…), deoarece unele afecțiuni se manifestă diferit în funcție de tonul specific al pielii, iar baza noastră de date este reprezentativă, un fel de declarație certă în ceea ce privește angajamentul nostru față de echitate și egalitate în domeniul sănătății”. Conover spune că baza de date cu imagini din Piction Health îi va ajuta pe medici să evalueze afecțiunile cu mai multă acuratețe și mult mai rapid, în special când vine vorba de asistență medicală primară. După ce un furnizor a determinat care e afecțiunea cea mai probabilă, Piction prezintă medicilor tot ce este necesar pentru a pune la cale o schemă specifică de tratament.

Posibilitatea de a duce dermatologia la un cu totul alt nivel

Lui Conover i se reamintește, în mod constant, de cât de revoluționar și util este sistemul său, familia și prietenii fiind susținători înfocați, care s-au apucat instant să-i trimită poze cu diferite afecțiuni ale pielii lor, astfel încât să primească sfaturi. Un exemplu recent este acela în care o prietenă de-ale lui Conover a dezvoltat zona zoster, o boală cu o dinamică evolutivă rapidă și care poate provoca orbire dacă se răspândește în anumite locuri de pe corp. Un medic a diagnosticat greșit zona zoster de pe fruntea ei, considerând că este, de fapt, mușcătura unui păianjen, și i-a prescris un medicament greșit. Zona zoster s-a agravat și i-a provocat dureri la nivelul urechii și al scalpului, înainte ca prietena acesteia să ajungă la urgențe și să primească tratamentul adecvat. „A fost unul dintre acele momente în care ne-am gândit că ar fi mult mai bine ca medicii să aibă întotdeauna la dispoziție instrumentele potrivite diagnosticării corecte, astfel încât viabilitatea rezultatelor să nu ridice semne de întrebare.”

.@PictionHealth, founded by @SusanTConover, SDM ’15, uses machine learning to help physicians identify and manage skin disease. – Sursa Twitter

„Medicul de familie pe care prietena mea l-a consultat a tras foarte rapid cea o concluzie care părea a fi cea mai probabilă, dar nu a analizat întregul set de posibilități sau o listă de eventuale afecțiuni care s-ar fi putut manifesta în acest mod”, a mai adăugat Conover. Piction Health își propune să lanseze proiecte pilot suplimentare de-a lungul acestui an. Pe viitor, Conover își dorește să adauge și posibilitatea de a identifica și evalua rănile și bolile infecțioase care au o incidență mult mai mare în anumite părți ale lumii – cum ar fi, spre exemplu, lepra. Compania speră, de asemenea, să poată oferi aplicația și medicilor care provin din medii deficitare, sărace, prin parteneriate cu grupuri și organizații non-profit. „Aplicația noastră are tot potențialul de care are nevoie pentru a deveni un instrument de diagnostic complet, în viitor”, spune Conover. „Pur și simplu nu vreau ca nimeni să se simtă așa cum m-am simțit eu când am primit primul meu diagnostic și vreau ca alți oameni ca mine să poată avea parte de îngrijirile necesare exact atunci când au nevoie, fără a fi nevoiți să aștepte luni întregi”.

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Absolvent al Facultatii de Stiinte ale Naturii, specializat in fizica si informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.