Terapia genică poate fi definită ca fiind transferul de material genetic cu scop terapeutic. Transferul de gene a devenit fezabil în clinică, deoarece bazele moleculare ale bolii au fost mult mai bine înțelese și au fost dezvoltate tehnici superioare de manipulare a materialului genetic. Termenul de vector de terapie genică se referă la un sistem conceput pentru a transfera material genetic toxicogen (transgenul) într-o celulă țintă. Cei mai simpli vectori sunt compuși din ADN nud, de obicei sub formă de ADN plasmidial. Vectorii plasmidiali sunt limitați de eficiența scăzută a transferului genetic și nu sunt bine adaptați pentru administrarea sistemică. Pentru a rezolva aceste limitări, au fost create mai multe virusuri în scopul de a transporta materialul genetic.

Virusul care distruge cancerul: un pas esențial în domeniul oncologiei

Un virus experimental care se presupune că ar putea viza celulele canceroase în vederea distrugerii lor, a fost administrat, pentru prima dată, unui pacient uman, în speranța că rezultatele testului vor dezvălui, în cele din urmă, noi modalități de a combate cu succes tumorile canceroase asociate procesului carcinogenezei. Virusul folosit, denumit CF33-hNIS (Vaxinia), este un virus oncolitic, modificat genetic întocmai pentru a infecta și ucide, selectiv, celulele canceroase, lăsându-le neatins pe cele sănătoase. Brevetarea potențialei terapii curative va depinde mai întâi de demonstrarea faptului că CF33-hNIS este sigur pentru oameni, prima fază a stadiului acestui test concentrându-se pe siguranța utilizării și tolerabilitatea terapiei.

În cazul CF33-hNIS, poxvirusul modificat funcționează prin integrarea sa în genomul celulei gazdă și replicarea automată. În cele din urmă, celula infectată nu va putea suporta cantitatea virală exacerbată și se va liza, eliberând virioni infecțioși care funcționează ca antigeni, ceea ce va stimula sistemul imunitar al gazdei să atace celulele canceroase infectate, la rândul lor, cu respectivul virus. Acest lucru este în concordanță cu cercetările anterioare efectuate pe modele animale care au arătat că terapia poate reorienta sistemul imunitar în vederea distrugerii celulelor canceroase, deși, până în prezent, nu au fost efectuate studii pe subiecți umani. Când vine vorba de a folosi terapia genică în testele efectuate pe subiecți umani, există numeroase instituții de reglementare de la care trebuie obținut acordul – în general, de-a lungul a zeci de ani, s-au efectuat foarte puține intervenții clinice de acest gen.

Cu toate acestea, tocmai a fost demarat un nou test clinic în cadrul căruia co-dezvoltatorii acestei terapii – centrul de îngrijire și cercetare a cancerului City of Hope din Los Angeles și compania de biotehnologii Imugene, din Australia – au anunțat că primul studiu clinic pe pacienți umani este în curs de desfășurare. Oncologul Daneng Li a afirmat că „cercetările anterioare au demonstrat că virușii oncolitici pot stimula sistemul imunitar să răspundă și să ucidă cancerul, precum și să-l stimuleze în a fi mai receptiv la alte imunoterapii”.  La test vor lua parte, în total, 100 de pacient, fiecare suferind de cancer cu tumori metastatice avansate, care, anterior, a încercat cel puțin două scheme standard de tratament. În astfel de situații, unde considerentele etice joacă un rol deosebit de important, se are în vedere calcularea raportului beneficiu/risc, pacienții în stadiu avansat al bolii fiind mult mai predispuși să participe la astfel de studii lipsite de certitudine. Odată angajați în studiu, pacienții vor primi doze mici din tratamentul experimental, în general prin injectare intravenoasă.

În situația în care rezultatele sunt semnificative și CF33-hNIS este considerat sigur, cu tolerabilitate crescută și fără efecte adverse potențial agresive, testele ulterioare vor investiga modul în care terapia poate fi asociată alte tratamente, în general bazate pe anticorpi și deja existente pe piață, utilizate în mod uzual în imunoterapia împotriva cancerului. Modificările genetice aduse virusului le permit cercetătorilor să obțină imagini în timp real pentru a monitoriza dinamica replicativă a virusului și, în același timp, le asigură o modalitate suplimentară de a afecta integritatea celulelor canceroase prin adăugarea de iod radioactiv.

Înainte de a determina eficacitatea unei astfel de intervenții, cercetătorii sunt nevoiți să documenteze modul în care pacienții reacționează la terapie, să înregistreze frecvența și gravitatea reacțiilor adverse și, de asemenea, să urmărească dinamica evolutivă a modului în care creșterea dozajului are impact asupra procesului patologic. Se estimează faptul că acest studiu va dura aproximativ doi ani, timp în care se va desfășura și în alte locații clinice, cu alți subiecți, în special dacă rezultatele înregistrate în prima parte a testului sunt promițătoare. Așadar, până la obținerea unor rezultate certe, viabile, va trebui să mai așteptăm ceva timp.

În cazul în care terapia se dovedește a fi sigură, tolerată de către organismul uman și fără reacții adverse cu potențial dăunător, am putea avea în față o nouă schemă curativă extrem de puternică în combaterea tumorilor și care, în asociere cu alte scheme de tratament, ar putea reprezenta ceea ce lipsește medicinei din ziua de astăzi pentru a lupta cu o boală atât de obscură cum este cancerul. Potrivit chirurgului oncolog Susanne Warner, conducătoarea unei echipe de cercetători care au studiat efectele CF33 asupra șoarecilor cu tumori, noua terapie este „puternică datorită capacității sale de a recruta și de a activa celulele imunitare”.

Nu există, în momentul de față, certitudini în ceea ce privește randamentul unei astfel de terapii. CF33-hNIS este viabil din punct de vedere fiziologic, chimic și chiar imunologic, însă asta nu înseamnă că nu trebuie luate în calcul și alte variabile privitoare la faptul că, în cele din urmă, cancerul este o boală obscură ale cărei mecanisme sunt foarte greu de prezis și interpretat. Între timp, CF33-hNIS nu este prima terapie cu virusuri oncolitice aprobată, întrucât medicamentul numit Talimogene laherparepvec (T-VEC), care conține o versiune modificată a virusului Herpes simplex tip 1, este deja utilizat în tratamentul melanomului (cancerul de piele).

Cum funcționează virusul care ucide cancerul?

În general, când vine vorba de astfel de „strategii”, genetica joacă un rol esențial. De fapt, manipularea genetică și terapia genică, prin care o secvență genetică („transgenul”) este integrată în genomul celulei gazdă. De obicei, se utilizează vectori (plasmidiali, virali, adenovirali, retrovirali și alții) care conțin secvența de interes. Atenuați, modificați genetic, aceștia sunt introduși în celule țintă ori pentru a exprima o anumită proteină, ori pentru a atenua mutațiile genetice observate la nivelul unei anumite linii celulare.

În cazul de față, virusul Vaxinia a ajuns, prin modificare genetică, să aibă acțiune oncolitică, promovând distrugerea celulelor canceroase. În ultimii ani, se caută terapii alternative chimioterapiei, întrucât tratamentul uzual afectează foarte mult și celulele sănătoase și, mai mult decât atât, provoacă și reacții adverse deosebit de periculoase. Spre exemplu, utilizarea vectorilor virali pentru imunoterapia oncologică este încă în stadiu de testare, deoarece trebuie avute în vedere eventualele complicații (deseori fatale) care pot apărea în urma „administrării incorecte” a acestor vectori de terapie genică.

Reacții adverse ale terapiei genice

Deși au existat mii de subiecți tratați în cadrul protocoalelor de terapie genică, fără manifestări adverse semnificative, există două cazuri în care terapia genică a fost letală. În septembrie 1999, un subiect a murit în timp ce era tratat, în cadrul unui studiu de creștere a dozei de fază I, în care un adenovirus a fost injectat intravenos. Scopul a fost înlocuirea genelor în hepatocite, dar subiectul a dezvoltat o reacție adversă la proteinele adenovirale, mediată de citokină, a dezvoltat insuficiență multiorganică urmată de deces. Decesul a dus la noi reglementări în ceea ce privește studiile clinice;

Al doilea incident a avut loc în 2002, când subiecții care au participat la un studiu de terapie genică au dezvoltat leucemie. Deși mutageneza de inserție a fost o posibilitate teoretică, aceasta nu fusese observată în studii anterioare efectuate pe oameni. Leucemia s-a dezvoltat la 3 dintre cei 11 subiecți tratați prin integrarea transgenului în apropierea oncogenei LMO-2. Deoarece vectorii retrovirali se integrează aleatoriu, motivele pentru care subiecții au dezvoltat leucemie sunt complexe, dar dovezile sugerează posibilitatea ca transgenul utilizat să fi reprezentat un factor determinant al transformării maligne.

Share.
Avatar of Lucian Constantin

Masterand in fizica si specializat in fizica-informatica. Pasionat de mic de tehnologie, cosmologie si tot ceea ce cuprinde necunoscutul si evolutia umanitatii.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.