Obsesia umană de a explora și de a căuta permanent noi orizonturi este una dintre caracteristicile noastre definitorii. Acest impuls de a explora și de a descoperi noi cunoștințe a împins NASA să lanseze în 1998 Mars Climate Orbiter, o sondă spațială pentru cercetarea climei marțiene. Câteva luni mai târziu, sonda orbitală a ajuns să se prăbușească într-o grămadă de bolovani. Nimic surprinzător. Plus că nici nu mai este cazul să menționăm de încercările lui Musk și Bezos de a coloniza cosmosul.
Într-o demonstrație impresionantă a capacității omenirii de a tot face practic aceleași greșeli, la puțin mai mult de cinci secole după ce Cristofor Columb și-a încurcat unitățile de măsură, a obținut rezultate greșite și a ajuns să eșueze în America, oamenii de la NASA au încurcat unitățile de măsură, au obținut rezultate greșite și au ajuns să-și prăbușească sonda spațială pe Marte.
Următorul pas îl reprezintă revoluția științifică, începută în secolul al 16-lea, iar zorii epocilor de dezvoltare științifică, tehnologică și industrială au adus umanității oportunități la care strămoșii noștri nu puteau nici măcar să viseze. Dar drumul n-a fost unul tocmai ușor și liniștit, întrucât, pentru câțiva cercetători și oameni de știință, prețul plătit a fost propria lor viață.
Iată zece oameni de știință ale căror descoperiri și invenții au fost, cel puțin teoretic, deosebit de importante în domeniul lor de activitate, însă care, din păcate, au fost uciși de către acestea.
Cuprins
1. Jesse William Lazear
Medicul american Jesse William Lazear a dovedit, fără urmă de îndoială, că febra galbenă și malaria se transmit prin intermediul unor anumite specii de țânțari. A demonstrat acest lucru lăsându-se înțepat de țânțari purtători ai bolii. A contractat boala și a murit la 34 de ani, la 17 zile după ce și-a scris constatările într-un jurnal.
Faptul că acesta a fost un act deliberat a fost ascuns la vremea respectivă – din motive necunoscute, dar posibil legate de polițele de asigurare ale familiei – și s-a vehiculat povestea că Lazear a confundat țânțarul cu unul neinfectat, dintr-o altă specie. Adevărul a fost descoperit în 1947 de Philip S. Hench, care a dat peste jurnalele lui Lazear.
2. Franz Reichelt
Croitorul franco-austriac care, în 1912, și-a testat plin de încredere noul costum complex pentru sărituri cu parașuta, aruncându-se de pe Turnul Eiffel (ar fi trebuit, sincer, să folosească un manechin). Bineînțeles, acesta n-a fost îndeajuns de bine pus la punct și nu l-a ajutat să plutească așa cum a crezut, iar Reichelt s-a prăbușit și a murit.
Deși experimentele inițiale au fost efectuate cu manechine aruncate de la etajul cinci al clădirii în care locuia, și chiar au avut succes, acesta nu a reușit să reproducă aceleași succese în niciuna dintre tentativele sale ulterioare. Cu toate acestea, Reichelt este considerat un pionier al parașutismului și denumit, în prezent, Croitorul Zburător (en. Flying Tailor).
3. Daniel Alcides Carrión
Student peruan la medicină, Carrión a decis să studieze boala Carrión. Desigur, pe atunci nu se numea așa. Și-a căpătat această denumire după ce Daniel Alcides Carrión și-a injectat, în 1885, voluntar, sânge recoltat din negii unei victime în vârstă de 14, și a murit. Ulterior, Carrión a dezvoltat simptomele clasice ale fazei acute a bolii, stabilind astfel legătura.
Scopul lui Carrión a fost de a dovedi o legătură între stadiul sangvin acut al febrei Oroya și cel al formei cronice ulterioare a bolii, numită verruga peruana, caracterizată prin numeroși noduli dermici roșii, asemănători negilor. Nici cauza și nici modul de transmitere a febrei Oroya nu erau cunoscute la acea vreme și, în plus, relația dintre formele acute și cronice ale bolii nu era încă dovedită.
4. Edwin Katskee
Medic care, în 1936, a vrut să știe de ce cocaina – folosită, pe atunci, drept anestezic – avea efecte secundar negative. După ce și-a injectat o cantitate destul de mare, și-a petrecut noaptea mâzgâlind notițe din ce în ce mai puțin lizibile pe pereții biroului său, după care, spre dimineață, a murit din cauza unui infarct.
Și singura sa dorință a fost, în cele din urmă, doar să cuantifice experiența proprie, în vederea încercării de a determina doza corespunzătoare necesară pentru ca anestezicul să fie eficient, însă fără efectele negative nedorite.
5. Carl Wilhelm Scheele
Chimist suedez de geniu care a descoperit multe elemente din tabloul periodic – inclusiv oxigenul, bariul, manganul și clorul –, însă care avea neobișnuitul obicei de a gusta câte puțin din fiecare nouă descoperire pe care o făcea.
A murit în anul 1786, în urma intoxicării cu substanțe printre care s-au numărat plumbul, acidul fluorhidric și arsenicul. Cu toate aceste, a descoperit și brevetat numeroase combinații chimice, descriindu-le în amănunt.
6. Clement Vallandigham
Este considerat un avocat deschizător de drumuri într-un fel de precursor al medicinei legale actuale. În timp ce apăra un client pus sub acuzare pentru crimă, a dovedit că victima s-ar fi putut împușca singură, în timp ce și-ar fi scos pistolul din haină. Și cum a făcut asta? Împușcându-se, din greșeală, el însuși. A murit, dar măcar clientul său a fost achitat.
Cu toate acestea, Vallandigham a crezut că pistolul folosit pentru a demonstra juriului acest lucru era neîncărcat. Așa că l-a pus în buzunar și, în timp ce reconstituia fizic cronologia evenimentelor dintre clientul său și victima acestuia, a provocat descărcarea pistolului care i-a penetrat stomacul.
7. Clara Maass
Clara Louise Maass a fost o asistentă medicală americană care a murit ca urmare a faptului că s-a oferit voluntar pentru experimente medicale în vederea studierii febrei galbene. După ce primul experiment s-a dovedit reușit, iar schema terapeutică aplicată a ajutat-o să se însănătoșească, ei bine, problema mortală s-a dovedit a fi a doua încercare.
Pe data de 14 august 1901, Maass s-a lăsat înțepată, pentru a doua oară, de țânțari infectați. Acum, cercetătorii doreau să demonstreze faptul, îmbolnăvindu-se deja de febră galbenă, ea era acum imunizată împotriva bolii. Din păcate, n-a fost cazul, iar Clara Maas a murit la doar câteva zile după cea a fost înțepată de către țânțarul bolnav.
8. Marie Curie
Marie Curie a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, singura femeie dublă laureată a Premiului Nobel, pentru fizică și chimie. Alături de soțul ei, Pierre Curie, a introdus în fizică domeniul radioactivității, asta după ce a descoperit radiul și poloniul, demonstrând radioactivitatea naturală.
Elementul chimic cu numărul atomic 96 este denumit curiu în memoria celor doi savanți. Cu toate acestea, Marie Curie, din cauza expunerii prelungite și continue la elemente radioactive, s-a îmbolnăvit de leucemie și, încetul cu încetul, boala a răpus-o, murind în anul 1934.
9. Alexander Bogdanov
Alexander Bogdanov a fost medic, filosof, scriitor de cărți SF și revoluționar rus, de etnie belarusă, care a experimentat domeniul transfuziilor de sânge, în încercarea sa de a obține tinerețea eternă sau, cel puțin, o întinerire parțială.
Încercările sale și-au găsit sfârșitul atunci când acesta și-a făcut o transfuzie de la un student care suferea de malarie și tuberculoză și care, de asemenea, ar fi avut și o grupă de sânge incompatibilă cu acesta.
10. Thomas Midgley, Jr.
Migdley a fost un inginer și chimist american care a contractat, la vârsta de 51 de ani, poliomielita, o boală care l-a lăsat imobil la pat, disfuncțional din punct de vedere al mobilității. Cu toate acestea, el a conceput un sistem elaborat și complex de frânghii și scripeți, în ideea de a-i ajuta pe alții să-l ridice din pat.
Din păcate, când într-o zi a încercat singur să se ridice, s-a încurcat accidental în frânghii și a murit strangulat, la vârsta de 55 de ani. Cu toate acestea, este cunoscut și pentru alte două invenții ale sale: aditivul tetraetil de plumb pentru benzină și clorofluorocarburile (freonurile, care ne permit să folosim frigiderele așa cum le știm).
Dacă vă întrebați de ce nu sunt mai multe femei în lista de mai sus, motivele sunt destul de clare: în trecut, femeile de știință nu erau atât de frecvente, și nu pentru că nu ar fi fost capabile, ci pentru că se loveau de zidul discriminării. Sau, cine știe, poate acestea au fost mult mai atente cu experimentele pe care le-au făcut. În orice caz, cert este că multe descoperiri din trecut s-au făcut cu prețuri, de multe ori, colosale, însă au ajutat la dezvoltarea continuă a științei și la modelarea ei în felul în care o cunoaștem astăzi.
