Câteva adevăruri tragice despre impactul nostru asupra naturii

Amenințarea principală la adresa existenței umane, printre care fenomenele extreme traduse prin superfurtuni din ce în ce mai puternice și mări în creștere, secete tot mai severe, scăderea clară a resurselor de apă, zone oceanice moarte din ce în ce mai extinse, invazii de insecte dăunătoare și dispariția zilnică a pădurilor și speciilor, nu este o veste bună pentru majoritate oamenilor. În momentele în care criza planetară începe să ne intereseze pe toți, ea are puterea de a atinge, fără niciun dubiu, amploarea unui război care se poartă undeva în Univers. Suntem conștienți care este „miza existențială” și de urgență, dar, chiar și când știm că se poartă un război în ceea ce privește supraviețuirea noastră, nu simțim că facem parte din el. Acea distanță care se regăsește între „conștientizare” și „impactul resimțit” poate face acțiunea foarte dificilă. Chiar și pentru oamenii cei mai atenți și mai implicați politic – cei care chiar vor să acționeze.

În afară de faptul că nu este o poveste ușor de spus, criza planetară nici măcar nu s-a dovedit a fi o poveste bună. Nu doar că nu reușește să ne convertească, nici măcar nu reușește, câtuși de puțin, să ne trezească interesul. Capacitatea de a captiva și de a transforma sunt ambiții de bază ale activismului și ale artei, motiv pentru care schimbările climatice, ca subiect, au un impact atât de slab în ambele domenii. De unde și impulsul de a reprezenta schimbarea climatică drept un eveniment dramatic, apocaliptic din viitor, și de a zugrăvi industria care face uz majoritar de combustibilii fosili ca personificare a distrugerii. Criza planetară – așa abstractă și eclectică cum este, așa lentă cum este, așa săracă în figuri marcante și momente reprezentative – ar părea imposibil de descris într-un mod care să fie atât adevărat, cât și fascinant.

Iată câteva lucruri pe care, credem noi, că ar trebui să le știe oricine!

1. Între 100.000 și 10.000 de ani în urmă, mastodonții, mamuții, lupii din Pleistocen, pisicile cu canini curbați și castorii uriași domneau peste o lume de gheață. Temperatura medie globală era cu 4 până la 7 grade Celsius mai scăzută decât acum.
2. Acum 50 de milioane de ani, zona arctică era acoperită de păduri tropicale. Țestoasele, aligatorii și crocodilii trăiau în pădurile polare care se aflau pe teritoriul de azi al Canadei și Groenlandei. Pinguinii de 90 de kilograme mergeau în Australia, iar în Alaska creșteau palmieri. Nu existau calote glaciare. Mările Antarcticii erau suficient de calde pentru un înot relaxant și, în jurul Ecuatorului, oceanele aveau temperatura unei băi fierbinți. Pământul era cu 5-8 grade mai cald decât este cazi.
3. Ca și în cazul temperaturii corpului, câteva grade pot face diferența dintre sănătate și boală.
4. Până acum, au existat 5 extincții în masă. Toate, în afară de cea care a ucis dinozaurii, au fost cauzate de schimbarea climatică.
5. Cea mai letală extincție în masă a avut loc în urmă cu 250 de milioane de ani, atunci când erupțiile vulcanice au eliberat suficient dioxid de carbon (CO₂) pentru a încălzi oceanele cu aproximativ 10 grade Celsius, ucigând astfel 96% dintre viețuitoarele marine și 70% dintre cele terestre. Evenimentul este cunoscut sub denumirea de „Marea Extincție”.
6. Mulți oameni de știință numesc epoca geologică actuală de la Revoluția Industrială până în prezent Antropocen, perioadă în care activitatea umană a fost influența dominantă asupra Pământului.
7. Acum trecem prin cea de-a șasea extincție în masă, denumită adesea „extincția din Antropocen”.
8. Dacă luăm în calcul mecanismele care influențează clima, activitatea umană este responsabilă pentru 100% din încălzirea globală care a avut loc de la începutul Revoluției Industriale, din jurul anului 1750.
9. Schimbarea climatică actuală este prima cauzată de un animal, și nu de un eveniment natural.
10. A șasea extincție în masă este prima criză climatică.
11. Dacă istoria ar dura o zi, am fi fost vânători-culegători până cu aproape 10 minute înainte de miezul nopții.
12. Oamenii reprezintă 0,01% din formele de viață de pe Pământ.
13. De la începuturile agriculturii, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, oamenii au distrus aproximativ 83% dintre toate mamiferele sălbatice și jumătate dintre toate plantele.
14. La nivel global, oamenii utilizează 59% din toată suprafața cultivabilă pentru a crește hrană pentru vite.
15. O treime din apa proaspătă pe care o folosesc oamenii se duce la vite, în timp ce doar 1/30 este folosită în case.
16. 70% dintre antibioticele produse la nivel global sunt folosite pentru vite, slăbind astfel eficacitatea antibioticelor în tratarea bolilor umane.
17. 60% dintre toate mamiferele de pe Pământ sunt animale crescute pentru hrană.
18. Pentru fiecare om de pe planetă există aproximativ 30 de animale crescute pentru hrană.
19. Înainte de Revoluția Industrială, speranța medie de viață în Europa era de aproximativ 35 de ani. Acum este de aproximativ 80 de ani.
20. A fost nevoie de 200.000 de ani ca populația umană să ajungă la 1 miliard, dar numai de 200 de ani în plus pentru a ajunge la 7 miliarde.
21. În fiecare zi, se nasc aproximativ 360.000 de oameni.
22. În 1820, 72% din forța de muncă americană era implicată în agricultură. Azi, numărul a scăzut la 1,5%.
23. Asemenea consolei de jocuri video, ferma  industrială a fost o invenție a anilor 1960. Înainte de ea, animalele de hrană erau crescute în spații deschise, în aglomerări sustenabile.
24. Între 1950-1970, numărul fermelor americane s-a înjumătățit, numărul oamenilor implicați în munca la ferme s-a înjumătățit, iar dimensiunile fermei medii s-au dublat. În acest timp, s-a dublat și greutatea unui pui mediu.
25. În 2018, peste 99% dintre animalele mâncate în America fuseseră crescute în ferme industriale.
26. Nivelul actual al consumului de carne și lactate este ca și cum toți oamenii care trăiau pe Pământ în anul 1700 ar fi mâncat 430 de kilograme de carne și ar fi băut 4.525 de litri de lapte în fiecare zi.
27. În orice moment, pe Pământ trăiesc 23 de miliarde de pui. Masa lor combinată este mai mare decât a tuturor celorlalte păsări de pe planetă. Oamenii mănâncă 65 de miliarde de pui pe an.
28. În medie, americanii consumă de două ori mai multă proteină decât este recomandat.

29. Suntem acum în glaciațiune cuaternară, o perioadă cu calote de gheață continentale și polare. O astfel de perioadă este adesea cunoscută sub denumirea de „epoca de gheață”.
30. Conform modelelor de schimbare ciclică a climei, Pământul ar trebui să treacă acum printr-o ușoară perioadă de răcire.

31. 9 din cei 10 ani considerați ca fiind „cei mai călduroși” au fost înregistrați de la apariția primului video pe YouTube – Me at the Zoo – postat în 2005.

32. Oamenii încarcă atmosfera cu gaze de seră de 10 ori mai repede decât au făcut-o vulcanii în timpul Marii Extincții.
33. Lumina soarelui trece prin atmosferă și încălzește Pământul. O parte din căldură este reflectată înapoi în atmosferă. Gazele cu efect de seră din atmosferă blochează o parte din căldura reflectată, așa cum o pătură reține căldura corpului.
34. Viața pe Pământ depinde de acțiunea gazelor cu efect de seră. Fără acest efect, temperatura medie a Pământului ar fi de aproape -17 grade Celsius, în loc de 15 grade.
35. CO₂ reprezintă 82% din gazele cu efect de seră produse de activitatea umană. Majoritatea este produsă de industrie, transport și prin utilizarea curentului electric.
36. În cei 800.000 de ani înainte de Revoluția Industrială, concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosfera noastră au rămas stabile. De la Revoluția Industrială încoace, concentrația de CO₂ din atmosferă a crescut cu aproape 40%.
37. Metanul și oxidul de azot sunt al doilea și al treilea cele mai întâlnite gaze cu efect de seră din atmosferă. Zootehnia este responsabilă de 37% dintre emisiile antropogene de metan și de 65% dintre cele antropogene de oxid de azot.
38. Între apariția fermelor industriale în anii 1960-1999, concentrația de oxid de azot din atmosferă a crescut de 2 ori mai repede, iar concentrația de metan a crescut de 6 ori mai repede decât o făcuseră în orice perioade de 40 de ani din ultimii 2000 de ani.
39. Una dintre cele mai puternice bucle de feedback se numește efectul albedo. Calotele albe de gheață reflectă lumina soarelui înapoi în atmosferă. Oceanele întunecate absorb lumina soarelui. Pe măsură ce planeta se încălzește, există mai puțină gheață care să reflecte lumina soarelui și mai multe oceane întunecate și pământ care să o absoarbă. Oceanele devin mai calde, topind astfel gheața mai repede.
40. Metanul are un potențial de încălzire globală (GWP) – abilitatea de a bloca căldura – de 34 de ori mai mare decât CO₂ pe parcursul unui secol. Într-o perioadă de 20 de ani, metanul este de 86 de ori mai puternic.
41. Oxidul de azot are un GWP de 310 ori mai mare decât CO₂.
42. Când se calculează emisiile globale, gazele cu efect de seră sunt convertite în echivalentul lor de dioxid de carbon (CO₂e). Calculele se bazează de obicei pe o perioadă de 100 de ani. Asta înseamnă că o tonă metrică de metan ar trebui considerată ca reprezentând 34 de tone metrice de CO₂.
43. Copacii sunt „rezervoare de carbon”, ceea ce înseamnă că absorb CO₂.

44. Imaginați-vă o cadă care se umple cu apă. Dacă scurgerea este încetinită, cada se va umple mai repede. Fenomenul este similar cu capacitatea fotosintetică a Pământului: oamenii pompează gaze cu efect de seră în atmosferă într-un ritm care depășește abilitatea Pământului de a le regla, dar în vegetație este depozitată în prezent o cantitate substanțială de CO₂ – aproximativ un sfert din emisiile antropogenice sau, având în vedere ritmul actual, emisiile din aproximativ jumătate de secol.
45. Cu cât distrugem mai multe păduri, cu atât ne apropiem mai mult de momentul în care „scurgerea la cadă se blochează”.
46. Dacă am permite terenului tropical utilizat în clipa de față pentru creșterea vitelor să fie din nou pădure, am atenua mai mult de jumătate din CHG-urile (gaze cu efect de seră) antropogenice.
47. Copacii sunt 50% carbon. Ca și cărbunii, ei își eliberează depozitele de CO₂ când sunt arși.
48. Aproximativ 80% din defrișări au loc pentru a elibera pământul pentru creșterea vitelor și pășunat.
49. Zootehnia este responsabilă pentru 91% din defrișările amazoniene.
50. În timp ce digeră hrana, vitele, caprele și oile produc o cantitate semnificativă de metan, care este în cea mai mare parte eliminat prin râgâit, expirație, gaze și fecale.
51. Vitele sunt principala sursă de emisii de metan.
52. Oxidul de azot este emis prin urina și bălegarul vitelor și prin fertilizatorii utilizați pentru hrănirea culturilor.
53. Vitele sunt principala sursă de emisii de oxid de azot.
54. Zootehnia este cauza principală a defrișărilor.
55. Conform The United Nations Framework Convention on Climate Change, dacă vacile ar fi o țară, ar fi pe locul 3 la emisiile de gaze cu efect de seră, după China și Statele Unite.
56. Nu se știe sigur dacă zootehnia este una dintre cauzele principale ale schimbării climatice sau cauza principală a schimbărilor climatice.
57. Se știe sigur că nu se poate rezolva schimbarea climatică dacă nu se rezolvă problema zootehniei.
58. Cele mai optimiste estimări sugerează că, chiar dacă va exista o cooperare internațională, pentru o trecere la nivel global la energia creată de vânt, apă și soare ar fi nevoie de mai mult de 20 de ani și ar necesita o investiție de 100 de trilioane de dolari.
59. Ajustat la rata inflației, costul global al celui de-al Doilea Război Mondial au fost de 14 trilioane de dolari.
60. Deși cetățenii din diverse țări au amprente de CO₂efundamental diferite – cea a americanului mediu este de 19,8 tone metrice pe an, a francezului mediu este de 6,6 tone metrice pe an, iar cea a locuitorului mediu din Bangladesh este de 0,29 tone metrice pe an –, cetățeanul global mediu are o amprentă de CO₂e de aproximativ 4,5 tone metrice pe an.

Criza climatică este printre singurele, dacă nu chiar singura amenințare cu adevărat mare la adresa supraviețuirii umanității. Și, din păcate, se întâmplă chiar acum. Toți înțelegem că nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Și, de altfel, cum putem acționa asupra a ceea ce nu ne-am putea imagina? Sarcina salvării planetei necesită o răfuială cu noi înșine, dar nu numai, fiind vorba de o reticență teribil de umană când vine vorba de scarificarea confortului mediat de dragul viitorului. Dar acțiunea colectivă este posibilă! Și are rezultate uimitoare. Pentru a afla mai multe despre acest subiect, vă recomand cartea Noi suntem vremea, scrisă de Jonathan Safran Foer (Editura Publica, traducere de Andreea Călin), care a fost folosită drept sursă de informație și în scrierea acestui articol.