După aproape 20 de ani de studii, oamenii de știință au confirmat aurora infraroșie care strălucește în regiunile nordice ale planetei Uranus, iar descoperirea a fost făcută de o echipă de astronomi din Marea Britanie.
O auroră se formează atunci când particulele energetice care accelerează spre o planetă, de obicei de-a lungul liniilor câmpului magnetic, interacționează cu cele aflate în atmosfera sa, producând o strălucire.
Pe Pământ, această strălucire provine din coliziuni cu atomi de oxigen și azot, iar culorile sunt în mare parte roșii, verzi și albastre. Pe Uranus, însă, gazele atmosferice dominante sunt hidrogenul și heliul, la temperaturi mult mai scăzute decât pe Pământ. Acest fenomen face ca strălucirea de pe Uranus să fie predominată de ultraviolet și infraroșu.
Aurora ultravioletă a fost observată pentru prima dată pe Uranus în anul 1986 de sona Voyager 2 de la NASA. Acum, aproape la 40 de ani distanță, a fost detectată și aurora infraroșie cu ajutorul telescopului Keck II din Hawaii.
Astfel, această descoperire le permite astronomilor să cerceteze mai îndeaproape motivele pentru care planeta este mult mai caldă decât ar trebui să fie, atât de departe de Soare, și de ce câmpul magnetic al acesteia este asimetric. Una dintre teorii se leagă fix de această auroră energetică, sugerând că aceasta generează căldură pe care mai apoi o propulsează către ecuatorul magnetic.
Aurore ultraviolete se regăsesc și pe Jupiter sau Marte, în timp ce aurorele de pe Venus sunt asemănătoare cu cele verzi de pe Pământ.
Astronomii de la Universitatea din Leicester din Anglia au identificat linii de emisie din molecula H3+. H3+ este un cation trihidrogen care conține trei protoni și doar doi electroni, ceea ce înseamnă că este încărcat pozitiv. Emisia de pe Uranus a rezultat din ionizarea hidrogenului molecular și formarea de cationi H3+ în urma coliziunilor cu particulele încărcate, emisia creând aurora infraroșie deasupra polului magnetic nordic. Practic, echipa condusă de Emma Thomas a observat aurorele boreale de pe Uranus.
Rezultatele noastre vor continua să extindă cunoștințele noastre despre aurorele gigantice de gheață și să consolideze înțelegerea cu privire la câmpurilor magnetice planetare din sistemul nostru solar, de pe exoplanete și chiar de pe propria noastră planetă.
afirmă astrofizicianul Emma Thomas de la Universitatea din Leicester din Marea Britanie
