Călătoria în timp: mit sau realitate?

Călătoria în timp – mit sau realitate? Speculație sau certitudine? De-a lungul timpului, atât oamenii fără pregătire, cât și cercetătorii în domeniu, s-au întrebat dacă ar fi posibil să călătorească în timp, atât în viitor cât și în trecut. Mai mult decât atât, care ar fi implicațiile și consecințele directe ale unei astfel de călătorii. Este oare posibil să putem călători în timp? Dacă da, cum am putea face asta?

Albert Einstein ne-a arătat că realitatea e mult mai surprinzătoare și mai misterioasă decât ne-am fi putut închipui. Timp deformat, găuri negre, universuri paralele, un trecut și un viior care coexistă cu prezentul – niciuna dintre acestea nu sunt SF. Nu sunt nici rezultatele speculațiilor unei minorități de savanți excentrici.

Toate aceste aspecte sunt rezultatul anilor de progres lent, iar unele dintre ele sunt considerate acum certitudini. Spre exemplu, încetinirea timpului provocată de gravitație nu este doar o teorie falsă, ci e demonstrată zi de zi în laboratoare. Existența găurilor negre este evidentă, deși n-am întâlnit niciuna. Găurile negre nu sunt doar o consecință inevitabilă a teoriei relativității, dar telescoapele ne dezvăluie amprentele clare ale lor.

În domeniul relativității, un interval de timp depinde de perspectiva privitorului. Se scurge mai puțin timp pentru cineva care accelerează până la viteze foarte mari sau petrece o vreme într-un câmp gravitațional intens. În felul acesta, putem călători în viitor, dar asta nu înseamnă că păcălim timpul. Nu facem decât să ajungem mai repede în viitor, teoretic. Acest gen de „călătorie în timp” este firesc pentru particulele subatomice, fiindcă sunt singurele obiecte a căror viteză se poate apropia de viteza luminii.

Probleme implicate de călătoria în timp

În primul rând, problema cu acest gen de călătorie în timp este că e în sens unic. S-ar putea ca într-o bună zi să călătorim în viitor, chiar în viitorul îndepărtat, dar singura modalitate de a ne întoarce în timpul nostru ar fi să călătorim înapoi în trecut. Asta e mult mai problematic. Când oamenii de știință vorbesc despre călătoria în timp, ei se referă de regulă la călătoria în trecut.

Există două moduri de a te întoarce în trecut. Unul este de a te întoarce prin timp, așa încât acele ceasului să se rotească în sens invers. Asta presupune viteze mai mari decât viteza luminii, ceea ce este absolut imposibil. Celălalt mod este de a călători simțind că înaintezi în timp, dar deplasându-te de-a lungul unui drum deformat prin spațiu-timp, care te duce în trecutul tău.

O asemenea buclă poartă numele de curbă temporală închisă– ecuațiile relativității generale permit existența unor astfel de curbe. Așadar, călătoria în viitor e un lucru simplu, iar călătoria în trecut, deși dificilă, nu e deocamdată exclusă de teorie. Așa că, ce mai așteptăm? De ce n-am construit încă o mașină a timpului? Motivul nu este doar că e extrem de greu să creezi o curbă temporală închisă în spațiu-timp, dar nici nu există certitudinea că, teoretic, acest lucru ar fi posibil.

Dacă ești hotărât să accepți posibilitatea călătoriei în trecut, atunci trebuie să ai în vedere un paradox. Trecutul, prezentul și viitorul trebuie să coexiste. Spre exemplu, dacă te întorci în trecut, atunci pentru oamenii cu care te întâlnești când călătorești înapoi în timp acel timp este „acum” al lor, momentul lor prezent. Tu, să zicem, ai venit din viitorul lor. Iar ei trebuie să accepte că viitorul este la fel de real ca prezentul. Într-un fel, tu „porți” viitorul în tine însuți, iar acesta se confruntă, atunci când călătorești în trecut, cu ideea de „prezent” a altor persoane.

Universuri paralele

În afară de extravaganța de a presupune un număr infinit de universuri, unii fizicieni afirmă că interpretarea lumilor multiple elimină liberul-arbitru. Spre exemplu, de fiecare dată când te confrunți cu o alegere – să-ți atingi sau nu vârful nasului – și alegi liber să nu-l atingi, ceea ce se întâmplă de fapt este că universul se separă în două, și există un univers paralel în care ți-ai atins nasul. Ești conștient că ai urmat una din căile disponibile (a-ți atinge sau nu nasul), dar va exista o altă versiune a ta care e conștientă că a făcut cealaltă alegere.

Interpretarea lumilor multiple a mecanicii cuantice a fost propusă în anii 1950 de către fizicianul american Hugh Everett III și acum se arată interesați de ea tot mai mulți cosmologi. Aceștia consideră că este singura interpretare viabilă atunci când aplicăm mecanica cuantică întregului univers.

Pe de altă parte, ideea universurilor paralele a fost exploatată de autorii SF, care și-au dat seama că îi scapă de paradoxurile călătoriei în timp. Fizicianul David Deutsch a elaborat propria lui versiune a teoriei, arătând că, dacă vrem să luăm în serios posibilitatea călătoriei în trecut, trebuie să luăm în serios interpretarea lumilor multiple. Unul dintre avantajele versiunii inițiale a interpretării lumilor multiple, în care universul se scindează doar atunci când este pus în fața unei alegeri (a-ți atinge sau nu nasul), este că ne oferă o săgeată a timpului orientată în direcția creșterii numărului de „universuri disponibile”. Există întotdeauna mai multe universuri „disponibile” în viitor, decât în trecut. Ai întotdeauna mai multe opțiuni de alegere când te raportezi la viitor, decât la trecut.

Unde sunt toți călătorii în timp?

După cum am spus, teoretic este absolut posibil să călătorești în viitor. În schimb, problema intervine atunci când ne gândim să călătorim în trecut. Legile fizicii, așa cum există ele, nu exclud această posibilitate – totuși, raționamentele sunt fragmentate. Admițând totuși că e posibilă călătoria în timp, unde sunt toți călătorii în timp venind din viitor?

Dacă generațiile viitoare vor reuși vreodată să construiască o mașină a timpului, vor fi fără îndoială mulți care vor dori să viziteze secolul nostru, așa că ar trebui deja să-i putem vedea printre noi pe acești călători.

Cu toate acestea, iată cinci posibile motive pentru care nu e de așteptat să întâlnim vreodată vreun intrus din viitor:

1. Călătoria în timp e interzisă de legi ale fizicii (încă) nedescoperite;
2. O mașină a timpului te poate duce în trecut doar până la momentul în care a fost pusă în funcțiune (cred că acesta este cel mai logic lucru), nu și înainte de asta. Așadar, dacă vom descoperi în secolul al 27-lea cum să construim o mașină a timpului, nu vom putea vizita secolul 21. Singura modalitate ar fi să găsim o mașină a timpului care să fi apărut pe cale naturală și care să fi existat de suficient de mult timp încât să permită călătoria și-n alte secole;
3. Dacă într-adevăr vor fi găsite mașini ale timpului naturale, iar oamenii le vor folosi pentru a călători înapoi în secolul 21, se poate dovedi că teoria lumilor multiple e versiunea corectă a realității. Universul nostru s-ar putea întâmpla să nu fie dintre cele norocoase care să poată primi vizite din viitor;
4. A ne aștepta să vedem printre noi călători în timp presupune că ei ar vrea să viziteze acest secol. Poate, în fine, ei preferă să viziteze perioade mai frumoase și mai sigure;
5. Călătorii în timp se află deja printre noi, dar sunt discreți.

Călătoria în timp – o realitate?

Oricât ar fi de frumos să credem într-o astfel de posibilitate, este improbabilă. Pentru a fi posibilă călătoria în trecut, viitorul – viitorul tuturor – trebuie să existe deja. Ceea ce este greu de acceptat. În schimb, există fisuri în legile fizicii care chiar permit cel puțin ideea unei astfel de posibilități. Câtă vreme călătoria în timp nu este categoric interzisă (și nu știu să existe legi care să reglementeze o astfel de posibilitate), cercetătorii, oameni de știință, teoreticienii și fizicienii își pot continua, cu încredere, explorarea în aceste bucle ale timpului.