Albert Einstein, probabil unul dintre cei mai prolifici oamenii de știință din istorie, a avut numeroase contribuții într-o sferă largă de domenii de activitate. Evreu la origine, Albert Einstein nu s-a remarcat doar în domeniul științei – fizică, geometrie, mecanică cuantică, cosmologie etc. – ci a fost și un militant activ, susținând cauzele poporului evreu.

În 1921, Einstein a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Fizică, în special datorită contribuției pe care a avut-o în domeniul cercetării, iar în 1999, post-mortem, ziarul Time îl denumește „personalitatea secolului”. Teoria relativității, brevetată de către Einstein, este considerată a fi cea care a pus bazele domeniului fizicei teoretice.

Cu toate acestea, există anumite lucruri despre Albert Einstein pe care probabil nu le știai. Descoperă-le în rândurile de mai jos.

1. Un creier puțin mai ciudat

În 1955, când Albert Einstein moare în urma unui atac de cord cauzat de refuzul de a i se realiza o intervenție chirurgicală asupra arterelor cardiace, Thomas Stoltz Harvey, patologul spitalului, îi scoate creierul și îl păstrează fără permisiunea familiei. Mulți ani mai târziu, când acesta a fost descoperit și analizat histologic.

Contrar așteptărilor, creierul lui Einstein avea o greutate absolut normală pentru un adult. Ce era diferit față de creierul altor persoane reprezenta faptul că acesta prezenta mai multe circumvoluțiuni, suprafața lui nefiind la fel de netedă. În accepțiune biologică, o inteligență superioară nu este definită prin mărimea creierului, ci prin numărul de circumvoluțiuni de pe suprafața acestuia.

2. Sursă de inspirație pentru numeroase filme și cărți  

Pe lângă contribuția pe care a avut-o în domeniul fizicii teoretice și al altor științe exacte, Albert Einstein a inspirat, de-a lungul timpului, numeroși istorici, regizori și chiar dezvoltatori de jocuri. Există peste 1700 de cărți despre Einstein, care îi vizează atât viața, cât și descoperirile. Cea mai bine cotată este care biografică este Albert Einstein: A Biography (1997), scrisă de Albrecht Fölsing.

Filme și seriale cu Albert Einstein
Filme și seriale cu Albert Einstein

Referitor la filmele care s-au inspirat din viața și activitatea marelui geniu, există cel puțin 14 titluri (documentare sau ficțiune) disponibile.

3. O fiică nelegitimă, ținută secretă

Înainte ca Einstein să se căsătorească cu prima sa soție, Mileva, cei doi au descoperit că aceasta este însărcinată. Încă prea săraci pentru a se căsători, Mileva s-a reîntors la familiei ei dând naștere unei fete pe care a numit-o Lieserl.

Einstein și Mileva au ținut secretă existența copilului și nu se știe ce s-a întâmplat cu fata respectivă și nici dacă Einstein ar fi văzut-o vreodată. Cei mai mulți cred că Lieserl fie a murit din cauza scarlatinei, fie a fost dată spre adopție când încă era bebeluș.

4. Un soț greu de mulțumit

După ce a devenit un academician de succes și renumit, Einstein s-a despărțit de prima sa soție, Mileva. Probabil, voia să se dedice în totalitate științei. Einstein a acceptat să fie din nou împreună cu aceasta doar dacă Mileva respecta întocmai normele unui „contract” conform căruia Mileva trebuia să se asigure că hainele lui sunt în ordine, că va primi toate mesele în camera sa și că în dormitorul și borul său nu va călca nimeni în afară de el.

Mileva trebuia să renunțe la orice gen de relație intimă cu Einstein, în măsura în care acestea nu erau complet necesare din motive sociale. Mai mult decât atât, dacă i se cerea acest lucru, Mileva trebuia să înceteze să poarte o discuție cu soțul ei. Deși a acceptat condițiile impuse, cei doi au divorțat din nou. Mulți istorici susțin că Mileva l-ar fi ajutat enorm pe Einstein în descoperirile sale științifice.

5. Un geniu căruia nu prea i-a plăcut școala

Deși nu i-a plăcut școala, Einstein a avut rezultate remarcabile la matematică și știință. În schimb, acesta nu era de acord cu metodele moderne în care materiile îi erau predate, susținând că acestea „sugrumă în întregime curiozitatea sfântă a cercetării”.

Albert Einstein predând
Albert Einstein predând

Cele mai importante învățături le-a asimilat în afara orelor de curs: de la unchiul său, Jakob Einstein, care l-a introdus în tainele algebrei și de la un student la medicină, Max Talmud, care îi aducea constant cărți pe care să le citească.

6. Un cercetător nomad

Albert Einstein s-a născut în Germania, dar a locuit în Italia, Elveția și Cehia care, pe atunci, era parte teritorială a Imperiului Austro-Ungar. Nestatornic din fire, până la urmă, în 1933, Alber Einstein s-a mutat în Statele Unite.

După ce s-a mutat în Statele Unite, Albert nu s-a mai întors niciodată în Germania. Din cauza evenimentelor și circumstanțelor politice, acesta nu se simțea în siguranță în țara sa natală. Până la moarte, Einstein a locuit în orașul Princeton, din districtul New Jersey.

7. A refuzat președinția Israelului

După ce primul președinte al Israelului, Chaim Weizmann, a murit în 1952, Einstein, deja celebru în întreaga lume nu doar pentru descoperirile din domeniul științei, ci și pentru activitatea sa de apărare a cauzelor evreilor de pretutindeni, primește propunerea de a deveni cel de-al doilea președinte din istoria Israelului.

Primind propunerea printr-o scrisoare din partea lui Abba Eban, pe atunci ambasador al Israelului în Statele Unite, Einstein îi răspunde tot sub forma unei scrisori. În aceasta, el își manifestă recunoștința, spunând totuși că îi lipsesc „aptitudinile naturale, cât și experiența necesară pentru a îndeplini funcții oficiale”.

8. Spion sovietic și urmărit de FBI?

Einstein nu a luat niciodată parte la Proiectul Manhattan, cel care a avut drept scop cercetarea și dezvoltarea primei arme nucleare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către Statele Unite, Canada și Regatul Unit, care urma să fie lansată asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki Mai mult decât atât, el chiar i-a comunicat președintelui Roosevelt necesitatea urgentă de a dezvolta bomba înaintea germanilor.

Cu toate acestea, se pare că Einstein reprezenta un risc potențial pentru securitatea națională. Agenții FBI l-au urmărit mai bine de 20 de ani și chiar au continuat investigația și după moartea sa, în 1955. Omul de știință era considerat un risc de securitate de către serviciile de informații americane: acest lucru este dovedit de cele peste 1400 de pagini de anchetă. Einstein era o personalitate populară, avea numeroase contacte și călătorea frecvent în străinătate. În plus, opiniile sale politice erau de stânga, iar activitatea de militant pentru drepturile omului și lupta împotriva segregării și rasismului au făcut din el o țintă a partidului comunist marxist din Satele Unite, la acea vreme.

9. Un cercetător în picioarele goale

Einstein era destul de mândru de faptul că nu prea a purtat șosete de-a lungul vieții. Acest lucru este susținut de însăși însemnările sale către verișoara sa (în cele din urmă, cea de-a doua soție), Elsa. „Chiar și în cele mai solemne ocazii, am scăpat fără să port șosete și am ascuns lipsea mea de civilizație cu ajutorul cizmelor înalte”.

Einstein chiar ura să poarte șosete. Într-o altă scrisoare, marele geniu scrie că atunci „când eram tânăr, am aflat că degetul mare de la picior sfârșește întotdeauna prin a face o gaură în șosetă. Astfel, am încetat să le mai port”.

10. Einstein și fumatul

Einstein era un fumător înrăit, mai ales al pipei. Chiar dacă era conștient de faptul că fumatul dăunează sănătății sale, cercetătorul susținea că „fumatul pipei contribuie la o judecată oarecum calmă și obiectivă, indiferent de circumstanțele sociale”.

Einstein fumand pipa
Albert Einsteind fumând pipă

Deși nu cel mai esențial lucru care l-a făcut celebru pe Einstein, fumatul din pipă s-ar putea să fi contribuit vital la dezvoltarea teoriilor și formulelor care au revoluționat domeniul științei. De când a ajuns la muzeul Smithsonian (Washington, D.C.), în urmă cu mai bine de 30 de ani, pipa lui Einstein este „cel mai popular obiect din întreaga colecție de fizică modernă a muzeului”, afirmă oficialii instituției.

Share.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.