Free cookie consent management tool by TermsFeed

ASUS ZenFone 5 este disponibil pe piața românească, într-un pachet special de lansare la un preț fără concurență. Noul smartphone poate fi achiziționat împreună cu un card microSD de 128GB și o baterie externă ZenPower de 10.050mAh la aproximativ 1.999 lei.

ZenFone 5 are ecran FullHD cu diagonala de 6,2 inci integrat într-o carcasă compactă, camere foto duale cu AI, procesor Qualcomm Snapdragon 636 cu 8 nuclee pe 64 de biti și 4GB RAM.

România se află în primul val de țări care îl lansează pe piață, drept urmare utilizatorii români vor avea acces printre primii la un smartphone mult așteptat, bucurându-se și de o ofertă specială. Telefonul este disponibil împreună cu un card microSD de 128GB și o baterie externă ASUS Zenpower de 10.050mAh la aproximativ 1.999 lei. În cutie, alături de telefon se află o pereche de căști și o husă de protecție transparentă.

ASUS ZenFone 5

Specificații tehnice bune

Noul ZenFone 5 are un design și o construcție calitativă cu o ramă din aliaj de aluminiu și două foi de sticlă specială, ce protejează atât ecranul cât și partea din spate. Ecranul spectaculos este acoperit cu sticlă conturată 2.5D și se întinde din margine în margine, lăsând loc în partea superioară pentru difuzor, camera foto și senzori.

Sistemul de camere foto implementat pe ZenFone 5 beneficiază de funcții AI avansate, telefonul anticipând setările necesare, adaptându-se preferințelor utilizatorului pentru a obține cadre perfecte de fiecare dată. Sistemul foto este format din două camere alăturate, una dintre ele având senzor de imagine Sony IMX363, cu pixeli de 1.4µm, diafragmă largă f/1.8 și lentile cu șase elemente. Camerele captează fotografii luminoase și clare în condiții de iluminare redusă și beneficiază de HDR nocturn.

Specificații ASUS ZenFone 5 (ZE620KL)

  • Ecran: Super IPS+ cu diagonala de 6.2 inci cu rezoluție Full HD+
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 636 pe 14nm, procesor quad-core pe 64-bit, cu suport AI Boost / Accelerare AI
  • Procesor grafic: Qualcomm Adreno 509
  • Memorie: RAM 4GB
  • Stocare: 64GB cu slot microSD
  • Camera principală de pe spate: Senzor de 12MP Sony IMX363, HDR, apertura f/1.8, bliț LED, stabilizare optică
  • Camera frontală: 8MP, apertura f/2.0, unghi de captură de 84 de grade
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, NFC, port USB de tip C, GPS
  • Altele: senzor de amprentă, suport dual-SIM, două difuzoare cu 5 magneți cu două amplificatoare inteligente NXP, două amplificatoare interne PMIC, microfoane duale interne cu tehnologie pentru reducerea zgomotului de fond, radio FM
  • Baterie: 3300mAh cu ASUS BoostMaster & AI Charging
  • Sistem de operare: Android 8 Oreo cu interfața ASUS ZenUI 5.0

Preț și disponibilitate

Noul smartphone ASUS ZenFone 5 (ZE620KL) poate fi achiziționat împreună cu un card microSD de 128GB și o baterie externă ZenPower de 10.050mAh la aproximativ 1.999 lei.

Poți găsi oferta de lansare la retailerii eMag, Altex sau MediaGalaxy. Oferta este valabilă pe o perioadă limitată de timp, în limita stocului disponibil. Mai multe informații despre magazinele participante sunt pe disponibile pe zenfone.ro.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.