În urma schimbărilor climatice și a eforturilor depuse de către oameni pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, un număr tot mai mare de companii auto se concentrează pe producerea de vehicule electrice. Bateriile sunt esențiale în acest demers, însă reciclarea lor reprezintă o provocare. Industria auto se confrunta cu riscul lipsurilor viitoare de materii prime, iar noile fabrici care vin sa rezolve aceasta problema prezintă un alt risc: nu exista suficiente deșeuri (baterii reciclate). Companii mari din domeniul auto, precum și din domeniul mineritului, se implica tot mai mult în procesele de transformare a deșeurilor în materii prime necesare pentru alimentarea evoluției vehiculelor electrice. Astfel, capacitatea globala de reciclare a bateriilor ar putea crește cu aproximativ de 10 ori între 2021 și 2025 mentionează Bloomberg.
Există riscul ca aceste lipsuri de materii prime să persiste chiar și în următorii zece ani, în timp ce această industrie așteaptă sosirea la locurile de dezmembrări a mașinilor electrice mai vechi, și chiar dacă până în 2025 ar trebui să fie nevoie de trei ori mai mult spațiu pentru reciclarea bateriilor, vechile baterii vor începe treptat să sosească, dar companiile de reciclare vor trebui supraviețuiască cumva până atunci.
Companiile care reciclează baterii se confruntă cu o criză de aprovizionare
Așa cum se prevede, capacitatea globală de reciclare a bateriilor va crește în următorii ani pentru a ține pasul cu ritmul accelerat al adoptării mașinilor electrice. Dar această soluţie ar putea fi insuficientă. Pe această cale, unele companii chiar discută despre eficientizarea modului în care sunt folosite materialele proaspete extrase din mine – o soluție contradictorie, dat fiind faptul că reciclarea este considerată o soluție mai rapidă și ecologic-prietenoasă față de cantitatea limitatǎ de materie primă care se poate obține prin mineritul metalelor precum litiu și cobalt. Astfel, producătorii auto se află într-o fugă grăbită pentru a asigura furnizarea în viitor cu materiale prime, în contextul în care un număr tot mai mare de probleme legate de lipsa materiei brute a influențat (pe lângă alți considerenți) majorarea prețurilor din ultimele luni. Spre exemplu, prețul litiului a crescut de patru ori în China în ultimul an și pare că nu se va opri aici, având în vedere chiar și o criză locală provocata într-o provincie chinezeasca (Sichuan) ce stârnește noi temeri privind furnizarea acestei resurse.
Centrele de reciclare sunte construite prea rapid, fără a lua în considerare cantitatea de deșeuri necesară pentru ca acestea să funcționeze
Producătorii auto europeni se află sub presiunea de a construi uzine care sa recicleze baterii, astfel încât să poată respecta reglementările care îi obligă să utilizeze mai multe materiale reciclate în bateriile lor. Reciclatorii independenți trebuie, de asemenea, să se miște rapid, deoarece recuperarea materialelor brute din baterii ar putea fi rentabilă. Totuși industria construiește colectiv prea repede uzinele, fără a lua în considerare cantitatea de deșeuri necesară pentru funcționarea lor. „Nimeni nu se uită cu adevărat unii la alții și par să creadă că vor exista o mulțime de deșeuri și de baterii scoase din uz”, a declarat Hans Eric Melin, fondatorul Circular Energy Storage.
Cele mai mari probleme vor fi pentru companiile care se concentrează în principal pe prelucrarea resturilor de materiale, potrivit Ajay Kochhar, CEO și co-fondator al start-upului canadian de reciclare Li-Cycle Holdings Corp. Compania intenționează să producă substanțe chimice cu o valoare ridicată într-o nouă locație de 485 milioane dolari din Rochester, New York. Expansiunea rapidă a companiei a atras atenția vânzătorilor sceptici în ceea ce privește tehnologia și costurile dezvoltării, dar a primit un vot de încredere prin investiția anuală de 200 milioane dolari făcută anul acesta de gigantul minier Glencore. „Pentru noi oferta nu este o problema”, a declarat Kochhar. „Dar există o întrebare referitoare la modul în care această evoluție va impacta industria ca întreg.” Glencore a învestit în Li Cycle pentru că vede perspective puternice pe termen lung, dar se asteaptă ca următorii ani să fie dificili pentru acest sector la nivel global, spune Kunal Sinha, directorul de reciclare al Global Glencore.