Free cookie consent management tool by TermsFeed

Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost acordat militantului pentru drepturile omului Bialiatski Ales, din Belarus, organizației ucrainiene pentru drepturile omului Center for Civil Liberties și organizației ruse pentru drepturile omului Memorial. Laureații Premiului Nobel pentru Pace nu doar că reprezintă societatea civilă din țările lor de origine, dar de foarte mulți ani promovează dreptul de a-ți face vocea auzită, de a critica regimul aflat la puterea și de a proteja, cu sfințenie, drepturile fundamentale ale cetățenilor. Aceștia au depus un efort remarcabil pentru în ceea ce privește documentarea crimelor de război, încălcarea drepturilor omului și abuzurile de putere. Împreună, ei demonstrează importanța și puterea societății civile când vine vorba de pace și de democrație, angrenaje importante în dinamica normală și echilibrată a unei societăți. Alias Bialiatski a fost unul dintre inițiatorii mișcării pentru democrație care a apărut în Belarus pe la mijlocul anilor 1980. El și-a dedicat viața promovării democrației și dezvoltării pașnice în țara sa natală, Belarus.

Printre altele, a fondat organizația Viasna („Primăvara”) în 1996, ca răspuns la controversatele amendamente constituționale care au conferit președintelui puterea dictatorială și care au declanșat demonstrații civile de amploare. Viasna a oferit sprijin, astfel, pentru demonstrații încarcerați și pentru familiile acestora. În anii care au urmat, Viasna, încet dar sigur, s-a transformat într-o organizație complexă pentru drepturile omului, care a reușit să documenteze și să protesteze împotriva folosirii torturii, de către autorități, împotriva celor care au fost închiși drept prizonieri politici. Autoritățile guvernamentale au încercat, în mod repetat, să-l reducă la tăcere pe Ales Bialiatski. Acesta a fost închis din 2011 până în 2014, iar în urma unor demonstrații de amploare împotriva regimului, în 2020 a fost din nou arestat. În continuare, el este închis, fără a avea posibilitatea de a înainta un proces. În ciuda greutăților personale, perioadelor grele prin care a trecut, Ales Bialiatski nu a cedat pentru nicio secundă în lupta sa pentru respectarea drepturilor omului și democrația în Belarus.

Organizația pentru drepturile omului, Memorial, a fost înființată în 1978 de activiști, din fosta Uniune Sovietică, pentru drepturile omului, care doreau să se asigure că cei care au căzut drept victime ale opresiunii regimului comunist nu vor fi niciodată uitate. Printre fondatorii acesteia s-au numărat Andrei Sarahov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, și Svetlana Gannushkina care este militantă pentru drepturile omului. Memorial se bazează pe ideea că este esențial, în esență, să ne reamintim și să nu uităm niciodată de crimele din trecut, pentru a le putea preveni pe cele din prezent și din viitor. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Memorial a crescut și, astfel, a devenit cea mai mare organizație pentru drepturile omului din Rusia. Pe lângă înființarea unui centru de documentare privind victimele epocii staliniste, Memorial a compilat și sistematizat informații privitoare la opresiunea politică și încălcarea drepturilor omului, în primul rând de pe teritoriul Rusiei.

Memorial a devenit, astfel, cea mai autorizată sursă de informații despre prizonierii politici din centrele de detenție rusești. De asemenea, organizația s-a aflat în prima linie a eforturilor de a combate militarismul și de a promova drepturile omului și guvernarea bazată pe statul de drept. Atunci când societatea civilă trebuie să cedeze în fața autocrației și a dictaturii, pacea este, din păcate, adesea prima victimă. În timpul războaielor din Cecenia, Memorial a adunat și a reușit să verifice informații despre abuzurile și crimele de război comise asupra populației civile prin utilizarea forței de către armatele rusești și pro-rusești. În anul 2009, șefa filialei Memorial din Cecenia, Natalia Estemirova, a fost ucisă din cauza activității sale.

Cei care susțin societatea civilă din Rusia sunt supuși, de ani bun, la amenințări, dispariții și o mulțime de încarcerări, chiar asasinate. Ca parte a hărțuirii guvernamentale a acestei organizații numite Memorial, a fost catalogată, încă de la început, drept „agent străin”. În anul 2021, a fost decis ca autoritățile să lichideze, cu forța, centrul Memorial, iar centrul de documentare să fie închis definitiv. Închiderile au devenit realitate în lunile următoare, dar oamenii care se află în spatele acestei organizații au refuzat să fie închiși. Într-un comentariu cu privire la lichidarea și dizolvarea forțată, președintele Yan Rachinsky a declarat, cu sinceritate și curaj, faptul că „Nimeni nu intenționează să renunțe”.

Center for Civil Liberties (Centrul Pentru Libertățile Civile) a fost înființat, în 2007, la Kiev cu scopul de a promova drepturile omului și democrația în Ucraina. Centrul a luat poziție, înainte de toate, pentru a consolida societatea civilă ucraineană și a exercitat presiuni constante asupra autorităților, pentru a face din Ucraina o democrație cu drepturi depline. Pentru a reuși, astfel, să transforme Ucraina într-un stat guvernat de statul drept, Center for Civil Liberties a pledat în mod activ pentru ca Ucraina să se afilieze la Curtea Penală Internațională. După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Center for Civil Liberties s-a angajat în eforturile asidue de identificare și documentare a crimelor de război comise de Rusia împotriva populației civile ce se afla pe teritoriul Ucrainei în momentul atacurilor. În colaborare cu parteneri internaționali, centrul joacă un rol de pionierat în vederea tragerii la răspundere a părților vinovate de crime.

Prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace 2022 lui Alias Bialiatski, Memorial și Center for Civil Liberties, Comitetul Nobel norvegian dorește să onoreze trei campioni remarcabili care, de-a lungul timpului, au militat pentru drepturile omului, pentru democrație și posibilitatea de a coexista, în condiții pașnice, în țările vecine Belarus, Rusia și Ucraina. Prin eforturile pe care le-au depus în mod constant, consecvente, în favoarea valorilor umaniste, a antimilitarismului și a principiilor de drept, laureații din acest an au revitalizat și au onorat viziunea celui care a creat premiile, Alfred Nobel, privind pacea și fraternitatea între națiuni – „o viziune de care se pare că lumea are cea mai nare nevoie în prezent”.

Share.
Avatar of Cioată Andrei

Pasionat de știință, literatură, tehnologie și scris, cinefil, în ultimii ani am publicat trei cărți de ficțiune, proză și poezie, și dețin un blog pe care postez recenzii de cărți. Îmi place să mă documentez în mod constant din toate domeniile, mergând pe ideea că într-o lume minimalistă, generaliștii întotdeauna vor triumfa. Internetul reprezintă o sursă infinită de informații – de aceea, a redacta articole nu reprezintă doar o activitate pe care o fac cu plăcere și seriozitate, ci și una datorită căreia reușesc, în mod constant, să-mi îmbunătățesc perspectiva asupra a ceea ce ne înconjoară și definește dinamica lumii în care trăim.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.