Chiar dacă anii 40 sunt departe, asta nu înseamnă că nu există „mașini ale timpului” care să ne poată transpună exact în acea perioadă. Întocmai, este vorba despre filmele acestor ani, care au potențialul de a reitera culoarea locală a acelor timpuri, cu tot ceea ce înseamnă aceasta – cadru și tehnologie (sau lipsa acesteia), societate și cultură, oameni și povești. Deceniul premergător acestei perioade a reușit să consolideze numeroase dintre inovațiile cinematografiei pe care le cunoaștem (și care sunt folosite) chiar și astăzi. Mai mult decât atât, se cade să facem o referire la perioada războiului, întrucât aceasta a avut un impact major asupra cinematografiei anilor 40. De ce? Pentru că, în primul rând, multe studiouri, mulți regizori și chiar puteri oficiale și-au îndreptat atenția spre a documenta acțiunile și curajul semenilor, strategiile militare și altele de această natură. Bineînțeles, aceste filme din anii 40 s-au dezvoltat multilateral, adoptând o gamă variată de subiecte, teme principale și secundare. Totuși, războiul și-a lăsat impactul mai ales în acest sector al artei. În aceeași perioadă, numeroase studiouri de renume (cum ar fi Disney, spre exemplu) au reușit să-și lase o amprentă majoră asupra cinematografiei.
De la producții clasice de animație, până la abordarea temelor romantice, poveștilor siropoase și a celor de dramă-dragoste, în acești ani s-au pus bazele a ceea ce mulți numesc „neorealism”, al cărui epicentru a fost în special în Italia acelor ani. Regizori de renume au reușit să surprindă nu doar țara de origine, ci întregul mapamond, cu creații dintre cele mai excepționale, cum sunt Roma, oraș deschis (1945), Hoții de biciclete (1945), Viața și moartea colonelului Blimp (1943), De când ai plecat (1944), însă și multe altele. În accepțiune generală (și mai ales critică), se consideră că aceste filme ar fi, de fapt, cele mai frumoase din toate timpurile, reușind să reziste testului timpului și să dăinuiască în sufletele și mințile telespectatorilor din întreaga lume. Încet și sigur, și-au consolidat titulatura de „comori ale cinematografiei”. Prin urmare, ar putea fi întocmită o listă nu doar cu 15 filme din anii 40, ci cu mult mai multe. Și, chiar și-atunci, știm că n-am putea surprinde pe listă toate recomandările care merită luate în considerare.
Cuprins
Casablanca (1942)
Fără să exagerăm, Casablanca reprezintă chintesența anilor 40. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de când acest film a apărut, însă toată lumea îl consideră a fi atemporal. Ceea ce este nu adevărat, ci subînțeles – puține alte filme au reușit măcar să atingă aceeași măreție și subtilitate cinematografică. Deși, în sine, Casablanca este un film de propagandă, după cum specialiștii în domeniu îl cataloghează. Urmărind povestea lui Humphrey Bogard și a fostei sale iubite, Ingrid Bergman, despărțiți de cel de-al doilea război mondial, filmul iese în evidență nu doar datorită poveștii complexe, ci și numeroaselor scene care rezonează și acum în inimile fanilor: scenariul de calitate, replicile memorabile, profunde, și chiar scena în care Dooley Wilson cântă la pian. Capodopera lui Curtiz, laureată la Oscar, este o dovadă a aurului cinematografic din acel deceniu tensionat, dar care a reușit să păstreze pasiunea și iubirea pentru artă.
The Lady Eve (1941)
În esență, The Lady Eve este o comedie romantică a cărei scenariu își propune să satirizeze, dar fără a lua în râs, poveștile tradiționale de dragoste. Aici, Barbara Stanwyck, poate una dintre cele mai de seamă actrițe ale acelor vremuri, joacă rolul unei „femei dominatoare”, iar rolul pe care îl face pare să conteste masculinitatea personajului principal – Henry Fonda. Cu scenariu de-a dreptul genial, replici memorabile, dialog complex și o tensiune sexuală parcă palpabilă, The Lady Eve reușește să ocupe un loc de seamă în lista noastră de recomandări, deoarece nu putem să trecem cu vederea tot amestecul de iubire, tachinări, dorință, ironie și sarcasm care ia naștere între cei doi. Într-o poveste autentică, plină de umor, The Lady Eve este un clasic!
Double Indemnity (1944)
În aceeași perioadă, chiar dacă cei mai mulți regizor și-au concentrat atenția și resursele spre a spune povești de dragoste (pe fundalul războiului), Billy Wilder s-a gândit că lucrurile ar trebui să cunoască și o altă abordare. Așa a apărut Double Idemnity, un thriller a cărui calitate atinge cotele superlativului. Cu acest film, Wilder a reușit să aducă genul noir la un cu totul alt nivel. Aceeași actriță din The Lady Eve, Barbara Stanwyck (care se afla în zilele de glorie ale carierei) joacă rolul excepțional al unei femme fatale, nemiloasă, care vrea să-și ucidă soțul. Pe atunci, nu era tocmai obișnuit ca personajele principale ale unui film să fie „criminali”, însă Wilder a dat lovitura – Hollywood-ul i-a primit filmul cu brațele deschise, în special datorită scenariului autentic, scenelor tulburătoare, care îl transformă într-un etalon al genului thriller. De-a lungul anilor, cu toate tehnologiile actuale, puține alte filme thriller reușesc să fie la fel de remarcabile.
La Belle et La Bête (1946)
Nu am putut scrie această listă de recomandări de filme din anii 40 fără a-ți vorbi și despre această capodoperă a cinematografiei franceze. Frumoasa și bestia, în regia scriitorului, scenaristului, dramaturgului și cineastului Jean Cocteau, a fost (și încă rămâne) o capodoperă a anilor imediat următori războiului. Adaptat după povestea lui Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, având efecte speciale revoluționare pentru respectivii ani, încasările datorate filmului au eficientizat enorm capacitatea Franței de a se recupera după război. Scenariul emoționant, sincer, profund, reușește să atingă inima publicului, într-un film ale cărui puseuri artistice se fac resimțite chiar și în ziua de astăzi, drept sursă de inspirație pentru numeroși regizori moderni. Chiar dacă de-a lungul anilor au apărut numeroase readaptări ale poveștii, niciuna nu reușește să se ridice la măreția a ceea ce a realizat Jean Maurice Eugène Clément Cocteau.
Citizen Kane (1941)
Citizen Kane pare să spună, în primă instanță, povestea faimoasei cărți a lui Fitzgerald, Marele Gatsby. De ce? Avem premise „arhicunoscute” la acea vreme – bogăție, putere politică, visuri și vise, idealism și putere, vicii, aroganță. Este vorba despre „visul american” pe care, pe când avea 26 de ani, Welles a reușit să-l transpună pe marele ecran. Jucând rolul magnatului Charles Foster Kane – un rol magistral –, Orson Welles reușește să emoționeze publicului abordând o gamă variată de teme dintre cele mai profunde: natura umană, dorința, aparenta putere pe care ți-o dau banii și cum, în cele din urmă, puterea artistică reușește să traducă chiar și psihologia, deseori fictivă și ficțională, a oamenilor. Citizen Kane este filmul pe care nu ai cum să îl ratezi, în special datorită dialogului profund, personajelor convingătoare și complexității scenariului. La o vârstă atât de fragedă, Orson Welles a reușit să ofere publicului o adevărată capodoperă.
The Killers (1946)
Ernest Hemingway, laureat în anul 1945 al Premiului Nobel pentru Literatură, rămâne un mare maestru al condeiului, operele sale devenind lecturi obligatorii chiar și în mediul academic. Cu toate acestea, chiar dacă se știe că avea probleme cu alcoolul, Hemingway a mai avut și o altă mare problemă: nu a fost niciodată mulțumit de cum reușeau regizorii și scenariștii să transpună pe marile ecrane poveștile și romanele sale. Totuși, lucrurile s-au schimbat în momentul în care Robert Sidomak i-a propus să-i ecranizeze povestea The Killers (Ucigașii, Editura Polirom, tradus de Ionuț Chiva) – într-un clasic noir absolut excepțional, ar fi fost imposibil ca autorul să nu-și arate recunoștința pentru că, în sfârșit, cineva a reușit să-i transpună povestea exact așa cum ar fi sperat. Premisa filmului este una clasică – un om încearcă să investigheze moartea în circumstanțe brutale a unui boxer. Descoperind motivele, își dă seama că lucrurile sunt nu chiar atât de simple pe cât ar fi sperat. Iar concluzia care începe să capete formă este una neașteptată!
Under the Bridges (1946)
Helmut Käutner a primul regizor care și-a asumat titulatura de „regizor în Germania nazistă”. Deși a avut influențe politice majore, filmele sale au reușit să scape, într-o oarecare măsură, de integrarea în jocurile politice propagandiste. Filmul Under the Bridges urmărește trista, dar și inspirațională poveste a doi căpitani care ajung să se îndrăgostească de aceeași femeie. Într-un stil parcă desprins din poemele de dragoste clasice, Helmut Käutner reușește să ofere publicului o poveste emoționantă, delicată, cu scene autentice și filmată extrem de bine. O armonie extrem de neașteptată între umor și emoție, sensibilitate și durere, traumă și speranță, Helmut Käutner și personajele sale reușesc să pătrundă ușor în inima privitorului. Mai greu este să iasă din acel loc, întrucât povestea este greu de uitat și te va emoționa până la lacrimi. Îți recomandă, totuși, să ai răbdare cu el, fiindcă necesită toată atenția pe care i-o poți da pentru a-l înțelege și simți.
The Best Years of Our Lives (1946)
Bineînțeles, cum războiul abia se terminase, foarte mulți regizori și-au îndreptat atenția instant spre acest gen – filme cu și despre război. Reușind să ia Oscarul în acel an pentru cel mai bun film, pe lângă alte 6 Premii Oscar și 8 nominalizări, capodopera lui William Wyler reușește și în zilele de astăzi să stea în picioare, în special datorită scenelor realiste, emoțiilor palpabile și interpretărilor excepționale ale actorilor. The Best Years of Our Lives reușește să redea fidel și cu o atenție uimitoare la detalii circumstanțele războiului, în special trauma pe care soldații ce s-au reîntors în țară o trăiesc. Cu o distribuție de excepție care-i reunește pe actorii Fredric March, Myrna Loy, Dana Andrews, Teresa Wright, Virginia Mayo și Harold Russell, filmul s-a bucurat de un succes fenomenal, de răsunet global. Îți putem spune doar că, dacă îl privești, îți va rămâne mult timp în suflet!
The Third Man (1949)
Când a regizat The Third Man, Carol Reed chiar nu se aștepta să dea lovitura. În primul rând, la acea perioadă filmele thriller nu erau prea bine primite (chiar dacă, cu câțiva ani în urmă, și Billy Wilder reușise să iasă în evidență cu filmul Double Idemnity), și în al doilea rând filmările au fost mult mai greu de realizat decât ar fi crezut, în special din cauza unor accidente. Totuși, după ce a fost lansat, filmul a prins extrem de rapid la public, cunoscând critici și recenzii dintre cele mai bune. Thriller-ul devenit deja clasic urmărește povestea unui scriitor de romane care, în sfârșit, se vede pus față în față cu ceea ce a făcut întotdeauna – să investigheze și să analizeze morți suspecte. Plasat într-un oraș postbelic, unde puseurile războiului încă mocnesc la foc mic, filmul lui Carol Reed rămâne, după cum spun unii, „cel mai mare film britanic realizat”. Poate nu este uimitor din punct de vedere al graficii și esteticii, dar te uimește prin profunzime!
Bicycle Thieves (1948)
Vittorio De Sica a fost poate cel mai important regizor (și actor, de altfel) italian. Lăsându-și o semnificativă amprentă atât asupra cinematografiei italiene, cât și a celei mondiale, el este cel care a dat startul abordării artistice numită „neorealism italian” care, în scurt timp, avea să fure atenția mondială. Deseori, se consideră că Hoții de biciclete este unul dintre cele mai mari filme ale cinematografiei din toate timpurile. Și poate acest lucru nu se datorează scenariului profund, nu se datorează interpretărilor excepționale ale actorilor, și nici „simplității” aparente care are să dea startul filmului (furtul bicicletei unui muncitor), ci faptului că această poveste poetică, plină de replici profunde, pur umane, reușește să ajungă la sufletul publicului, într-o poveste care vorbește despre oameni obișnuiți, simpli, dar cu suflete mari. O poveste spusă cu o pură și autentică frumusețe cinematografică, așa cum numai Vittorio De Sica ar fi știut să o facă, iar cariera sa avea să cunoască multe, multe alte succese cinematografice.
Late Spring (1949)
Deoarece nu ne-am propus să rămânem doar la cinematografia occidentală, americană, ne-am propus să-ți recomandăm și filme ale regizorilor asiatici. După ce am stat mult și ne-am gândit, am ajuns la concluzia că trebuie să reții acest nume: Yasujirō Ozu. La acele vremuri, ce-i drept încă tensionate de repercursiunile războiului, regizorul japonez a reușit să-și lase amprenta în acest domeniu multilateral. Late Spring a fost considerat (și poate încă este) unul dintre cele mai emoționante și profunde filme create vreodată, într-o aparentă dramă de o simplitate ieșită din comun. Dincolo de abordarea pur umană, extrem de realistă a poveștii, putem simți o mare parte din credințele de viață ale lui Yasujirō Ozu – meditația filosofică profundă, de anvergură ieșită din comun, asupra condiției umane și diferitelor etape ale vieții. Cu toate bucuriile, și cu toate tristețile vieții. În același timp, rămâne un film de referință al instituției căsătoriei.
To Be or Not to Be (1942)
De asemenea, anii 40 s-au dovedit a fi prolifici și pentru filmele de comedie. Dintre acestea, a ieșit în evidență, cel puțin pentru noi, A fi sau a nu fi, în regia lui Ernst Lubitsch. Cu un scenariu absolut delicios, personaje convingătoare și o poveste autentică, presărat pe alocuri cu metafore profunde și aluzii subtile la societatea contemporană, filmul lui Ernst Lubitsch reușește foarte bine să reziste testului timpului, iar de-a lungul anilor nu și-a pierdut, sau măcar diminuat, acea magie caracteristică deceniului respectiv. Stârnind râsete, grimase și zâmbete indiferent de care ar fi contextul personajelor, această comedie are în centru un grup de actori care iau parte la tot felul de acrobații bizare, dar cu un scop: acela de a-și salva viețile. În scurt timp, ajung să își demonstreze adevăratele abilități de actori născuți pentru a face așa ceva. Chiar dacă filmul ar putea părea puțin cam extremist, rămâne un clasic al genului.
Notorious (1946)
Alfred Hitchcock se bucura deja de o carieră impresionantă atunci când a lansat filmul de față, însă Notorious nu a făcut decât să contureze și mai bine ceea ce deja se știa: Hitchcock este și va fi un adevărat maestru al filmelor. Într-un thriller absolut incredibil, Ingrid Bergman face un rol deosebit în pielea fiicei unui nazist, care se îndrăgostește de un agent american. Cu tentă de spionaj, polițist și extrem de bine gândit, filmul lui Hitchcock reușește să rămână totuși un film elegant, subtil, deși tensiunea și pericolul amușină în orice secvență. În scenariul fabulos al lui Ben Hecht, care a și fost de altfel nominalizat la Premiile Oscar, Notorious mizează în special pe psihologie, emoție, într-o abordare morală a ce înseamnă iubirea și cât de departe poți merge pentru aceasta. Există persoane care susțin că Notorious este chiar unul dintre cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock.
It’s a Wonderful Life (1946)
Făcând parte din categoria de filme inspirate din cărți, această combinație de comedie și dramă (gen cunoscut și sub denumirea de „dramadie”), în regia lui Frank Capra, are tot ce îi trebuie pentru a-ți oferi o porție zdravănă de râs și amuzament, dar, în același timp, și pentru a-ți frânge inima și umezi ochii. Intriga autentică este inspirată din cartea Dickens (A Christmas Carol) și The Greatest Gift a lui Philip Van Doren Stern – o combinație între cele două. În rolul principal, Jimmy Steward interpretează un om de râs care decide să-și pună capăt zilelor, după ce are să se întâlnească, în mod inexplicabil, cu o entitate supranaturală. Deși este un film de Crăciun ce încă rămâne un standard al genului, It’s a Wonderful Life își propune să ne reamintească, încă o dată, că totul se rezumă la un singur lucru: niciun om nu este pierdut atât timp, cel puțin atât timp cât va avea alături prieteni. Într-o astfel de abordare, filmul lui Frank Capra este plin de speranță, emoție, zâmbete și bunăstare, numai bun pentru a-ți oferi o doză arhiplină de speranță!
Children of Paradise (1945)
Nu vrei să ratezi această capodoperă franceză absolută, în regia formidabilului Marcel Carné. Îți spunem de la început – nu este ușor de urmărit, întrucât cele trei ore s-ar putea să facă apel la răbdarea ta. Însă, dacă ajungi să-i acorzi atenția și creditul necesare, îți garantăm că uimirea va fi pe măsură: vei fi răsplătit cu o uimitoare și poetică imagine a cinematografiei franceze de cea mai înaltă calitate, în forma sa superlativă. O poveste clasică, artistică, de o imagine vizuală uimitoare, într-o poveste pe care numai Marcel Carné ar putea să o creeze. Datorită spiritului său artistic autentic, această melodramă reiterează calitatea artistică a epocii tumultuoase care, din păcate și improbabil, a coincis cu apogeul „Epocii de Aur” a cinematografiei franceze, dar nu numai. Din acest punct de vedere, Children of Paradise nu avea cum să lipsească din lista noastră de recomandări de filme din anii 40.
Când vine vorba de filme din anii 40, am putea avea tendința de a fi reticenți. Într-adevăr, poate nu erau efecte speciale spectaculoase, poate calitatea imaginii și a sunetului nu era cea mai satisfăcătoare. Însă, dincolo de toate acestea, primau alte valori și idei: aceea de a livra și oferi publicului artă la cele mai înalte cote, povești inspiraționale de viață, profunde și emoționante. Reculegându-se după perioada terifiantă a războiului, mai marii regizori și actori au găsit totuși puterea și resursele necesare pentru a revitaliza acest domeniu. Deseori, aceste filme din anii 1940 sunt considerate a face parte din „Epoca de Aur a cinematografiei”. Chiar și în ziua de astăzi, numeroase titluri, interpretări și scenarii sunt reamintite drept incomparabile. La nivelul lor, în orice caz, nu se va ajunge prea curând. Dacă ai și alte recomandări de filme din anii 40, le așteptăm cu interes în secțiunea de comentarii! Vizionare plăcută!
