Free cookie consent management tool by TermsFeed

LG a lansat astăzi noua linie de telefoane K; aceasta este succesorul seriei L și va include produse la prețuri decente cu anumite specificații premium.

Primele două dispozitive ale seriei sunt K10 și K7 și au fost prezentate oficial de compania Coreeană.

LG K10 are un ecran HD cu diagonala de 5,3 inci, o baterie cu capacitatea de 2300mAh, Android 5.1 Lollipop și va fi disponibil în trei versiuni de culoare: alb, indigo și auriu. Celelalte specificații vor varia în funcție de țara de unde va fi achiziționat dar și dacă dispozitivul va dispune de o conexiune 4G sau una 3G.

Versiunea LTE va avea o cameră foto de 13MP iar modelul 3G va avea o unitate foto cu un senzor de 8MP iar pe față avem fie una de 5MP, fie una de 8MP, în funcție de piață. Memoria RAM va varia de la 1GB, 1,5GB sau 2GB pe lângă capacitatea de stocare de 8GB sau 16GB.

La nivel de procesor, dispozitivul va avea un procesor de 1,2GHz sau 1,3GH quad-core pentru versiunea LTE dar sau unul octa-core de 1,14GHz. Versiunea 3G a LG K10 va folosi un procesor quad-core de 1,3GHz.

LG K7 are un ecran cu diagonala de 5 inci ce afișează o rezoluție de 854×480 pixeli, baterie cu capacitatea de 2125mAh, cameră foto frontală de 5MP și Android 5.1 Lollipop. Celelalte specificații ale telefonului vor varia în funcție de model și de țara unde va fi vândut.

LG K7 are un procesor quad-core de 1,1GHz pentru versiunea LTE iar varianta 3G va folosi un procesor de 1,3GH quad-core. Camera foto principală va fi de 8MP sau 5MP, în funcție de piață iar memoria RAM va avea capacitatea de 1,5GB sau 1GB pe lângă spațiul intern de stocare de 8GB sau 16GB.

Ambele telefoane din gama K de la LG sunt destinate tineretului având un design modern. Acestea vor bucura ochii publicului la CES în această săptămână.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.