Alături de o nouă tabletă și un PC anunțate astăzi, Lenovo a lansat și două noi telefoane sub brand-ul VIBE în cadrul MWC 2016. Noile Lenovo VIBE K5 și VIBE K5 Plus au ca public țintă diferite categorii alături de specificații la fel de diferite.
Lenovo VIBE K5 folosește un procesor Qualcomm Snapdragon 415 iar VIBE K5 Plus include Snapdragon 616. Singura diferență marcabilă dintre cele două procesoare folosite de Lenovo pare a fi doar frecvența de lucru, ambele au opt nuclee Cortex A53 dar și același procesor grafic Adreno 405.
Pe lângă procesor, K5 are un ecran LCD cu diagonala de 5 inci ce afișează o rezoluție de 1280×720 pixeli iar K5 Plus are un ecran cu diagonala de 5 inci ce afișează o rezoluție FullHD de 1920×1080 pixeli.
Celelalte specificații sunt identice așa că atât în VIBE K5 cât și în VIBE K5 Plus vom avea 2GB capacitate a memoriei RAM, 16GB spațiu intern de stocare extensibil folosind un card microSD, cameră foto principală cu un senzor de 13MP, cameră foto secundară cu un senzor de 5MP, baterie cu capacitatea de 2,750mAh și sistem de operare Android 5.1 Lollipop.
Opțiunile de conectivitate includ 4G LTE, două sloturi pentru SIM, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.1 și un port micro USB 2.0. Lenovo VIBE K5 are un preț recomandat de 129$ iar BIBE K5 Plus va fi vândut la un preț de 149$. Telefoanele vor ajunge în magazine în luna Martie.