Free cookie consent management tool by TermsFeed

Peste 200 de persoane din România au participat în weekendul 2-3 octombrie la ediția anuală a hackathonului NASA Space Apps Challenge, care s-a desfășurat simultan, online, în 162 de țări și teritorii din întreaga lume. Printre proiectele câștigătoare se numără o seră care să furnizeze suplimente nutritive în cazul unei misiuni pe Marte, jocuri de explorare spațială sau o hartă virtuală care evidențiază deșeurile care orbitează în jurul Pământului.

NASA Space Apps Challenge România: 200 de participanți cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani

Cei 200 de participanți au avut vârste cuprinse între 16 și 56 de ani și în proporție de peste 80% au avut un background tehnic. În concurs s-au înregistrat 28 de echipe (afișate aici pentru București, aici pentru Cluj, aici pentru Timișoara, aici pentru Iași). Desi evenimentul s-a desfășurat online în cele 4 orașe prestabilite, maratonul de creativitate a reunit participanți din Arad, Maramureș, Sibiu, Constanța, Timișoara, București, Galați, Cluj, Iași, Harghita, Prahova, Dolj, Suceava, Argeș, chiar și Bulgaria – Sofia și Republica Moldova – Chișinău.

În finală și-au prezentat proiectele 15 echipe. Pentru etapa de jurizare internațională a competiției s-au calificat 6 echipe din România:

București

  • Star – a conceput o seră compactă pentru suplimentarea nutrițională a unei misiuni pilotate pe Marte, cu scopul de a maximiza producția de plante într-un spațiu restrâns, de a îmbunătăți dieta și de propune soluții inovatoare pentru problemele actuale ale agriculturii spațiale;
  • Aqualood – a dezvoltat Starwalker, un joc educațional de explorare spațială pentru copii de 10-14 ani, cu menirea de a le trezi copiilor noi interese și pasiuni, susținând, astfel, avansarea societății.

Cluj Napoca

  • IoT4Nature – a conceput un dispozitiv electronic care să asigure detașarea de la parașută în condiții de siguranță și într-un mod care să nu dăuneze mediului înconjurător, evitând șocul și praful de pușcă generate de mijloacele pirotehnice.
  • Petru Rares Straight to Space – a împărtășit experiența câștigată prin lansarea unui balon meteorologic, în luna august – plan, listă de materiale, lecții învățate, probleme survenite și soluțiile aferente, măsurători, date și dispozitivele de backup necesare – pentru a le veni în ajutor celor care doresc să lanseze un balon meteorologic.

Timișoara

  • Dione – au dezvoltat Astroknowledge, un joc prin care participanții învață despre spațiu și care servește și ca instrument de predare cu ajutorul căruia profesorii le pot inspira tinerilor pasiunea pentru explorarea spațială;

Iași

  • Hypercube – au elaborat un proiect care creează o hartă virtuală a globului și afișează în timp real toate deșeurile spațiale care orbitează în jurul Pământului, cu impact atât asupra călătoriilor în spațiu, cât și asupra a diverse aspecte ale vieții pe Pământ.

Un premiu special a fost acordat echipei A.M.C.G., din București, pentru ideea lor cu potențial în zona spațială – crearea unui site web care ajută NASA să transmită informații către cercetători.

Câștigători NASA Space Apps Challenge România 2021
Câștigători NASA Space Apps Challenge România 2021

Juriul a fost format din Ulpia Elena Botezatu – Researcher la Romanian Space Agency; Cristian Roman – Senior Editor Revista Știință și Tehnică; Fabiola Cazan – Senior Manager IT la Vodafone România, Gabriel Preda – Principal Data Scientist la Endava; Bogdan Niculae – Enginerring Manager la Thales; Silvia Batorii – Space Software Engineer la Thales; Cristian Dascălu – Project Initiator  NASA Space Apps Challenge Romania; Indira Abdulvoap – General Manager al Logiscool România; Ana Maria Stancu – CEO Bucharest Robots; Tudor Popescu – National Project Leader la EDISON.

Soluțiile echipelor câștigătoare din România vor intra în procesul de evaluare la nivel internațional, coordonat de NASA

Soluțiile echipelor câștigătoare din România vor intra în procesul de evaluare la nivel internațional, coordonat de NASA.

Câștigătorii Space Apps vor fi anunțați în ianuarie 2022 și vor fi invitate să-și prezinte proiectele la NASA (și partenerilor agenției spațiale, dacă este cazul). De asemenea, câștigătorii internaționali vor fi invitați să viziteze o stație NASA împreună cu echipa de organizare globală, Space Apps Challenge, pentru a asista la lansarea unei nave spațiale.

Tema evenimentului din acest an a fost: “Puterea lui zece”, iar cele zece premii globale sunt: Best Use of Science, Best Use of Data, Best Use of Technology, Galactic Impact, Best Mission Concept, Most Inspirational, Best Storytelling Award (premiu nou), Global Connection Award (premiu nou), Art & Technology Award (premiu nou), Local Impact Award (premiu nou).

Anul acesta NASA Space Apps Challenge a reunit în parteneriat zece agenții spațiale: ESA (Agenția Spațială Europeană), Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, Agenția Spațială Canadiană, Agenția Spațială Australiană, Agenția Spațială Braziliană, Comisia Națională pentru Activități Spațiale din Argentina, Agenția Spațială Paraguayană, Agenția Spațială Națională din Africa de Sud și Agenția Spațială Națională din Bahrain se vor alătura agenției NASA.

SpaceApps Challenge este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual începând cu 2012 în hub-uri din întreaga lume. În 2020, la nivel internațional, Space Apps s-a bucurat de aproximativ 26.000 de participanți, care au creat 2.303 de proiecte. Lista completă a finaliștilor hackathonului din 2020 poate fi accesată aici. Anul trecut, pentru etapa de jurizare internațională a competiției s-au calificat patru echipe din România. 

Ediția de anul viitor, NASA SpaceApps Challenge 2022, va avea loc între 1 și 2 octombrie 2022.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.