Free cookie consent management tool by TermsFeed

Sezonul de toamnă al Târgului de Cariere Cluj aduce schimbări în rândul evenimentului.

Digitalizarea CV-ului, o conferință amplă și concursuri sunt noutățile acestei ediții. Pe 3 și 4 octombrie, cei mai activi angajatori din România se vor întâlni cu mii de candidați din Cluj interesați de o schimbare în carieră și de dezvoltare profesională, într-o nouă amenajare a Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, pe terenul de joc al sălii, într-un spațiu amenajat într-un mod diferit, pentru o mai bună interacțiune între angajator și candidat.

Peste 60 de companii participă la eveniment, companii în căutare de resurse umane din cele mai diverse domenii: Emerson, Lidl, Bombardier, Genpact, Vertiv, Steelcase, STC, Kaufland, PBF Power, Blue Projects, Thomsons, E.ON, Mc Donald’s, Bosch, Rigips Saint Gobain, CSI, Terapia, Leroy Merlin, Bosch Rexroth, Jac Travel, Banca Transilvania, DB Schenker, Arrk Research, Cora, Electrolux, Danieli Engineering, Energobit, Premier Pro Management, Endava, De Longhi, Sam Mills, Tenaris, Office Depot și Vodafone vor fi prezente la Târgul de Cariere.

O nouă platformă dedicată dezvoltării profesionale și personale a candidaților

Noutatea acestei ediții a Târgului de Cariere o reprezintă I love my job Academy, o platformă pentru dezvoltarea profesională și personală a candidaților. Pe 3 și 4 octombrie se vor desfășura activități speciale: conferința I love my job, concursul de public speaking Job Heroes in action și concursul de dezbateri pe echipe Always Right.

“Ne bucurăm să revenim la Cluj cu o ediție specială a Târgului de Cariere. Concepte noi, idei mai multe și interacțiuni sporite între angajatori și candidați. Dorim să le oferim participanților șansa de a-și schimba locul de muncă sau de a începe parcursul lor profesional cu un job potrivit.

Sperăm ca în cele două zile de eveniment să reușim să vedem cât mai mulți tineri angajați.”

 – a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere

Depunerea CV-urilor în format electronic

Altă noutate a acestei ediții este faptul că se va implementa o modalitate nouă de analizare a CV-ului, prezentat de eJobs. Candidații vor avea posibilitatea de a-și depune CV-urile integral în variantă digitală.

”Toți angajatorii sunt acum în mediul online. La fel și o parte tot mai mare dintre candidații, pentru că, atât unii, cât și ceilalți, caută o fluidizare a procesului de recrutare. vor ca lucrurile să se întâmple mai simplu, mai rapid și mai comod, iar varianta aplicării online, cu CV digital le permite să jongleze mai ușor cu numărul crescut de oportunități, fie că vorbim despre selectarea unor candidați sau despre alegerea unei oferte de muncă.

Tendința este confirmată și de cifre – în acest moment, eJobs are o bază de 3,9 milioane de CV-uri digitale, iar numărul crește de la lună la lună” 

– a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Această ediție a Târgului de Cariere pune accent pe o mai bună interacțiune între angajator și angajat.

„Târgul de Cariere însumează sinergia între oportunități și experiențe de carieră. Pentru noi este important să nu ne limităm doar la conceptul de loc de muncă sau job.

Târgul de Cariere este o oportunitate unică, una diferită, pentru că îi oferă candidatului șansa de a face carieră atât într-o corporație, cât și într-un start-up. Mai mult decât atât, o carieră poate începe și cu un internship sau o oportunitate de voluntariat, iar toate acestea se regăsesc în platforma Târgul de Cariere.” 

– a declarat Mihai Cotos, fondator Târgul de Cariere.

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din Republica Moldova și România, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.

Mai multe informații despre eveniment găsiți pe targuldecariere.ro și targuldecariere.ro/academia.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.