Dacă te întrebi când apare The Witcher sezonul 3, atunci ai ajuns unde trebuie. În acest articol am încercat să documentăm toate informațiile pe care le știm privitoare la viitorul sezon dintr-un serial care a captat atenția fanilor din întreaga lume. Încă de când a apărut pe Netflix cel de-al doilea sezon, pe data de 17 decembrie 2021, fanii așteaptă îl așteaptă cu nerăbdare pe cel cu numărul trei. Este absolut normal, din moment ce poți da gata acest serial pur și simplu într-o singură zi: plin de suspans, tensionat, cu o dinamică convingătoare și personaje fascinante. Din aceste motive, sigur te va bucura să afli faptul că filmările pentru The Witcher sezonul trei sunt încheiate, iar sezonul urmează să apară pe Netflix în cursul acestui an. Din păcate, acest sezon aduce și un gust dulce-amărui, deoarece va fi ultimul în care Henry Cavill va fi în interpretarea personajului principal, Geralt. Mai mult decât atât, știm și faptul că va exista cel puțin încă un sezon după acesta, în care rolul lui Geralt va fi jucat de Liam Hemsworth!
În esență, sezonul trei ar fi trebuit să apară mult mai devreme, însă de-a lungul pandemiei s-au întâmplat destul de multe. Unul la mână, condițiile epidemiologice au fost de așa natură încât știm cu toții că n-au permis filmările, date fiind anumite ordonanțe de guvern. În al doilea rând, chiar și când acestea au fost ridicate, se pare că mulți dintre membrii personalului (nu doar cei din echipa de producție, ci și din distribuție) au fost testați pozitiv, fapt care a adus, bineînțeles, la sistarea și oprirea filmărilor. Chiar și actorul principal, Henry Cavill, a trecut prin boală. Prin urmare, bineînțeles că nu s-ar fi putut filma nimic fără prezența și rolul acestuia. În continuare, după „lupte seculare”, se pare că în luna septembrie a anului 2022 filmările s-au încheiat, și în cadrul Tudum Festival, când s-au făcut anunțurile pentru viitoare apariții marca Netflix, a fost anunțat și faptul că The Witcher sezonul 3 va fi lansat de-a lungul anului 2023.
Cuprins
Va exista The Witcher sezonul 3?
Din fericire, da, și se pare că universul The Witcher nu se va încheia cu un al treilea sezon. Va exista și un al patrulea (cel puțin), iar Hissrich a confirmat faptul că are în plan ideea de a lansa alte 4 sezoane, The Witcher terminându-se cu sezonul 7. În orice caz, totul depinde, după cum bine știm, de Netflix și de sforile pe care gigantul streamer le trage în funcție de feedback-ul și criticile fanilor. Dar, după cum bine știm, serialul acesta se bucură de o popularitate foarte mare în rândul fanilor, deci nu ar trebui să ne ridice probleme ideea că ar putea fi vreodată anulat!
Când apare The Witcher sezonul 3?
Sezonul 1 din serial a apărut pe Netflix pe data de 20 decembrie 2019, iar sezonul al doilea pe data de 17 decembrie 2021, așadar 2 ani mai târziu. Deși, în primă instanță, s-a dorit ca sezonul 3 din The Witcher să apară mult mai rapid, se pare că filmările au fost întârziate foarte mult în primul rând din cauza condițiilor epidemiologice. Cu toate acestea, în momentul de față cel de-al treilea sezon se află în etapa de post-producție, deoarece filmările s-au încheiat anul trecut, în luna septembrie. În cadrul evenimentului Tudum, Netflix a anunțat faptul că sezonul 3 din The Witcher va apărea în vara anului 2023, însă data exactă nu o știm. În orice caz, timpul trece foarte rapid și ne așteptăm ca Netflix să facă cunoscută în orice moment data oficială de lansare.
Există vreun trailer The Witcher sezonul 3?
Din păcate, încă nu există niciun trailer sau teaser trailer disponibil pentru The Witcher sezonul 3. Ne așteptăm ca acesta să apară cu puțin timp după ce va fi făcut anunțul oficial în care ne va fi comunicată data oficială de lansare. Când va fi disponibil, vom actualiza articolul de față cu informațiile aferente, integrând trailerul pus la dispoziție de către cei de la Netflix!
Despre ce va fi The Witcher sezonul 3?
După cum bine știm, serialul The Witcher este inspirat din seria de cărți (șase la număr) scrise de autorul polonez Andrzej Sapkowski. Știm faptul că sezonul al treilea se va baza pe a cincea carte din serie, intitulată Time of Contempt. Mai mult decât atât, Hissrich a susținut și faptul că în al treilea sezon vrea să spună și o altă parte a poveștii din Blood of Elves. Prin urmare, putem afirmă fără să greșim faptul că acesta nu ia în considerare neapărat ordinea cronologiei din cărți în realizarea sezoanelor, pe cât se axează pe mitologia și substraturi ale poveștilor pe care și le-a imaginat Andrzej Sapkowski. De altfel, mare parte din romanele scrise de acestea nu urmează întocmai un fir epic anume, pe cât surprind povești și frânturi din viața lui Gerald, vrăjitorul ce de-a lungul aventurii sale dă piept cu numeroase pericole neașteptate. Prin urmare, este evident că Lauren Schmidt Hissrich va trasa un nou fir epic, astfel încât să fie spusă publicului o poveste de la cap la coadă, nu frânturi din viața lui Gerald. Până acum, lucrurile chiar i-au ieșit conform așteptărilor, și suntem de părere că și al treilea sezon va fi cel puțin la fel de bun. Ne așteptăm ca povestea din sezonul următor să o continue pe cea din sezonul al doilea, deoarece știm cum s-a terminat acesta – multe intrigi, situații care trebuie rezolvate, lupte și războaie. Toate, fără să speculăm greșit, dau undă verde unui sezon care se anunță a fi dinamic și foarte tensionat!
Netflix chiar a publicat un mic rezumat oficial al intrigii în jurul căreia se va concentra sezonul 3 din The Witcher: „În timp ce monarhii, magii și bestiile Continentului se întrec să o captureze, Gerald o ia pe Ciri din Cintra în ascunzătoare, hotărât să își protejeze familia tocmai reunită de amenințările celor care vor să o distrugă și să o dezbine. Încredințat cu pregătirea magică a lui Ciri, Yennefer îi conduce spre fortăreața protejată Aretuza, unde speră să descopere mai multe despre puterile necunoscute ale fetei; în schimb, descoperă că au ajuns pe un câmp de luptă al corupției politice, al magiei negre și trădării. Trebuie să riposteze și să pună totul în joc – dacă nu, riscă să se piardă unul pe celălalt pentru veșnicie”. Mai mult decât atât, ne este cunoscut și titlul primului episod din The Witcher sezonul 3: „Shaerrawedd”, acesta fiind numele pe care Andrzej Sapkowski îl dă unui palat, în al patrulea roman din serie, Blood of Elves! Regizoarea serialului, Lauren Schmidt Hissrich, a afirmat că acest prim episod din sezonul al treilea va fi „cel în care vom afla cele mai profunde gânduri ale lui Gerald, precum și motivele pentru care el dorește să rămână neutru – aceasta va fi o temă pe care ne vom concentra foarte mult în acest viitor sezon”.
Va fi The Witcher sezonul 3 ultimul în care joacă Henry Cavill?
Nu știm dacă Lauren Schmidt Hissrich va dori să respecte întocmai următorul volum din serie, Time of Contempt, dar știm faptul că se anunță o poveste plină de situații neașteptate, violente, deosebit de periculoase pentru Geralt. Iar acesta va fi „ultimul Geralt” interpretat de actorul cu care ne-am obișnuit, Henry Cavill. În luna noiembrie a anului trecut s-a făcut anunțul conform căruia Liam Hemsworth îl va înlocui în cel de-al patrulea sezon. De fapt, chiar Henry Cavill a comunicat publicului acest lucru. Regizoarea Lauren Schmidt Hissrich a declarat faptul că acest sezon 3 reprezintă „un rămas bun eroic” pentru „epoca Geralt a lui Cavill”, susținând că mare parte din popularitatea serialului se datorează și faptului că „Henry a investit mare parte din el în acest serial, și vrem să onorăm cum se cuvine acest lucru”.
Într-o postare pe Instagram, Cavill a spus următoarele: „La fel cum se întâmplă și în cazul celor mai mari personaje literare, trec ștafeta cu respect pentru timpul pe care l-am petrecut încercând să îl întruchipez pe Geralt, cu mult entuziasm pentru a-l vedea pe Liam cum îl va interpreta pe acest bărbat fascinant și nuanțat. Liam, bunule domn, acest personaj are o profunzime atât de minunată, așa că bucură-te să intri în pielea sa și să vezi ce poți găsi”. Nu ne îndoim de faptul că Liam Hemsworth va face un rol cel puțin la fel de bun precum Cavill, dar recunoaștem faptul că am primit această veste cu un gust dulce-amărui, întrucât Cavill este cel care a dat prima și prima dată viață acestui personaj fascinant, Geralt!
Care va fi distribuția din The Witcher sezonul 3?
Dincolo de distribuția principală și secundară pe care o cunoaștem, se pare că în The Witcher sezonul 3 vor apărea patru personaje noi, pe care Netflix le-a anunțat nu acum mult timp. Aceste patru personaje sunt Galatin, Milva, Prințul Radovid și Mistle, iar actorii care vor juca rolurile lor sunt Robbie Amell, Meng-er Zhang, Hugh Skinner, respectiv Christelle Elwin. Acest lucru se datorează faptului că personajele chiar apar în romanele lui Andrzej Sapkowski – apărute și la noi, la Editura Nemira (colecția Armada) – și vor avea un rol important în dinamica acțiunii. De asemenea, parte din distribuție vor mai fi și: Henry Cavill (Geralt de Rivia), Freya Allen în rolul Prințesei Cirilla de Cintra, Anya Chalotra (Yennefer de Vengerverg), Anna Schaffer (rolul lui Triss Merigold), Joey Batei (Jaskier), Eamon Farren (în rolul lui Cahir), Chris Fulton (rolul lui Rience), Tom Canton (Filavandrel), Mecia Simson (Francesca Findabair), Wilson Mbomio (Dara), Adjoa Andoh (Nenneke), Liz Carr (Fenn), Jim Sturgeon (Aplegatt). Parte din distribuție ar mai fi și alte nume secundare, însă trebuie să menționăm că Netflix încă nu a făcut oficiale aceste informații – totuși, evident că n-am avea The Witcher sezonul 3 fără Henry Cavill.
Cam asta este tot ce știm, în momentul de față, despre The Witcher sezonul 3. După cum știm, serialul nu se va încheia cu acest sezon (însă ne vom lua adio de la Henry Cavill), pentru că vor mai urma cel puțin încă 4, conform planurilor regizoarei Lauren Schmidt Hissrich. Pe măsură ce vom avea la dispoziție mai multe informații din mediul online (inclusiv data de lansare The Witcher sezonul 3, trailer și altele), vom actualiza articolul de față, adăugându-le!