Free cookie consent management tool by TermsFeed

Când vine vorba de recomandări de cărți clasice, lucrurile sunt destul de simple – toate au acel ceva special care le face să fie lecturi memorabile, pline de învățăminte și care, în același timp, reușesc să se adapteze nevoilor literare ale cititorilor: acțiune, dinamism, intrigă, complexitate, cupluri celebre, iubire și multă, multă profunzime. Prin definiție, clasicismul își are originile în Franța, fiind un curent literar-artistic ale cărui principii nu doar că au reorientat creația artistică între secolele XVII și XVIII, dar au stabilit standarde în foarte multe domenii. Astfel, cele mai multe cărți clasice sunt considerate a fi întruchipări perfecte ale idealului literar, care, în foarte mare parte, sunt caracterizate prin frumusețe și armonie, prin desăvârșire și delicatețe. Cărțile clasice, în domeniul literar, reprezintă „opere de artă desăvârșite ca realizare artistică”, pledând mai mult pentru atingerea idealului frumuseții morale, mai mult decât frumuseții fizice. În acest gen de cărți clasice, personajele sunt, de obicei, reprezentanți ai societății aristocratice, deseori fiind reiterat modul de viață al burgheziei (în epoca respectivă, acest mod de viață era în plină ascensiune). Tablouri istorice, poeme, cântece, imnuri – genul clasic este desăvârșit într-o gamă extrem de variată de domenii artistice, însă literatura este unul dintre cele mai relevante. Lista de recomandări ar putea fi extrem de lungă, însă, pe cât posibil, vom încerca să îți recomandăm doar cărți pe care le-am citit și care nouă ne-au plăcut foarte mult. Bineînțeles, așteptăm foarte interesați și recomandările tale, deoarece știm că ai!

Descoperă, în continuare, 15 cărți clasice pe care să le citești într-o viață și care după părerea noastră ar trebui să existe în biblioteca fiecărui cititor pasionat!

Jane Eyre de Charlotte Brontë

Jane Eyre
Secvență din filmul cu același nume, produs de BBC Films în anul 2011. Sursă fotografie: bbc.co.uk

Virginia Woolf, vorbind despre Jane Eyre, spune că este o carte care „nu ne dă voie să ridicăm ochii din pagină” – și asta este foarte adevărat. Publicată în 1847, este, poate, una dintre cărțile cele mai apreciate ale genului clasic, una dintre cele mai citite și importante. Personajul feminin atipic a schimbat standardele prozei, abordând teme extrem de sensibile, chiar tabu, printre care se numără feminismul, singurătatea, lipsa iubirii, sărăcia, ierarhizarea societății, datoria morală și sexualitatea, toate fiind reprezentate prin lentila caracteristică literaturii victoriene: o scriitură chiar gotică, care vorbește despre importanța independenței femeilor în acea vreme. Jane Eyre, protagonista cărții, se maturizează de-a lungul lecturii, fiindu-i povestită viața pe parcurs, încă din copilărie, până la maturitate. Orfană, trăind alături de mătușa și de verii ei, ea va găsi iubirea adevărată atunci când se întâlnește cu domnul Edward Fairfax Rochester; și la Moor House va descoperi lucruri despre propriul ei trecut, despre propriile origini și adevărata-i.

Mândrie și prejudecată de Jane Austen

Mândrie și prejudecată
Elizabeth Bennet și Mr. Darcy, Mândrie și prejudecată, ecranizare realizată de BBC Films în 2005. Sursa: Vox

Când spui „Jane Austen”, nu poți să nu spui și „Mândrie și prejudecată”, una dintre acele cărți clasice care, chiar și în ziua de astăzi, figurează pe listele de bestseller-uri, iar ecranizările sunt apreciate de îndată ce sunt lansate. Este și normal, din moment ce Mândrie și prejudecată este un roman de-a dreptul formidabil. Publicat în 1813, romanul vorbește despre iubire, ură, teamă și sacrificii, despre convenții sociale (obișnuite la acea vreme) rigide, despre orgolii și naivități, despre pasiuni și tentații, toate dozate corespunzător într-un volum pe care cititorii nici nu vor ști când l-au dat gata. Este una dintre cele mai apreciate cărți clasice din toate timpurile, relația sau, mai degrabă, povestea de iubire dintre Miss Elizabeth Bennet și Mister Darcy, care abundă de situații neașteptate, fiind una dintre cele mai superbe. Un roman care vorbește, într-un limbaj rafinat și extrem de select, despre cât de departe poate merge orgoliul și care este impactul său în evoluția unei relații. Pe scurt, o carte clasică dintre cele mai bune și speciale!

Femeia în alb de Wilkie Collins

Femeia în alb de Wilkie Collins
Sursă fotografie: bl.uk

Femeia în alb, o poveste inspirată de un caz real, este una dintre cele mai valoroase și cele mai apreciate cărți clasice încadrate în genul mistery. La acea vreme, Collins a reușit să depășească chiar și succesul lui Dickens, care, ironic, i-a fost mentor! Romanul de față este considerat chiar și în zilele noastre drept un „roman senzațional englezesc”, ieșind în evidență nu doar datorită faptului că se încadrează în genul mistery (neobișnuit la acea vreme), ci și datorită personajelor extrem de puternice, bine conturate, alcătuite din lumini și umbre. Narațiunea complexă, cu un fir narativ solid, fundamentat, doza de mister, acțiunea palpitantă, expunerea largă, dialogul și cadrul de desfășurare – toate fac din Femeia în alb un adevărat succes al acestui gen literar. Nu este cazul să vorbim despre ce și cum, pentru că este evident faptul că un astfel de roman trebuie să se regăsească pe rafturile oricărui cititor, fie că este sau nu pasionat al genului clasic. Această carte depășește cu mult încadrarea limitantă într-un singur gen literar, și anume cel al clasicilor.

Quo vadis de Henryk Sienkiewicz

Quo vadis de Henryk Sienkiewicz
Sursă fotografie: standardebooks.org

Un roman vizionar, un roman de sorginte istorică și religioasă, a cărui sursă de inspirație a fost constituită de persecuțiile la care erau supuși creștinii în timpul domniei împăratului Nero. Quo vadis, titlul în latină, s-ar traduce prin „Încotro?”, și face aluzie la un text apocrif care relatează cum Apostolul Petru, încercând să fugă din Roma în acea vreme a persecuțiilor, s-a întâlnit cu Iisus Hristos, întrebându-l „Quo vadis, Domine?”, adică „Încotro, Doamne?”, iar răspunsul Lui a fost „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Atunci, Petru s-a întors la Roma, desăvârșindu-și condiția de apostolat, murind ca un martir. Un roman absolut incredibil, dureros, dar și extrem de profund și plin de învățăminte, care capătă și registrul unui document istoric viabil, autorul documentându-se intens în ceea ce privește realitatea istorică, inclusiv prin călătorii prin Roma, unde a studiat în amănunt cetatea despre care se reamintește în carte. O carte care, de-a lungul timpului, a făcut mult bine, și pe care o vei citi și reciti, trăind-o de fiecare ca și cum ar fi prima oară. Un roman splendid, monumental, etalon când vine vorba de cărți clasice istorice.

Frații Karamazov de Feodor Mihailovici Dostoievski

Frații Karamazov de Feodor Mihailovici Dostoievski. Recenzie realizată de Elena Druță.

Ultimul roman scris de Dostoievski și, după spusele exegezei avizate, unul dintre cele mai mari, cele mai complexe, „o chintesență a experienței sale de viață”. Această poveste extraordinar de complexă, sfâșietoare, de o magnitudine uluitoare a celor patru frați Karamazov, care, fără nicio perdea, abordează tematica paricidului. Dmitri, Aleksei (Alioșa), Ivan, Smerdeakov, toți ajung să întruchipeze o anumită ipostază fundamentală și valoare morală. Când tatăl lor moarte, după o viață plină de voracitate și ură, fiecare pare să aibă motive pentru a-și fi dorit această moarte, iar totul culminează în pragul unui proces. Patologia voracității și a zgârceniei este perpetuată din generație în generație, însă, într-o lume în care existența lui Dumnezeu nu are cum să treacă cu vederea, fiecare „își va primi plata”. Iar romanul lui Dostoievski, dincolo de firul epic unic, este o meditație filozofică asupra întrebărilor fundamentale ale lumii noastre.

Anna Karenina de Lev Tolstoi

Anna Karenina de Lev Tolstoi
Anna Karenina, în filmul cu același nume apărut in 2012
Sursă fotografie: nytimes.com

Tolstoi se prea poate să fi fost unul dintre cei mai mari prozatori ruși, iar Anna Karenina poate una dintre cele mai renumite cărți din toate timpurile. O capodoperă fără doar și poate, o operă de artă care depășește cu mult registrul literar și ajunge să se așeze în sufletul oricărui cititor și în cele din urmă, îl răvășește. Însăși Dostoievski a apreciat cartea ca fiind „perfecțiunea pură”, iar cuvintele sale nu sunt departe de adevăr. Anna Karenina este considerată a fi una dintre cele mai tragice eroine ale literaturii universale, dar și una dintre cele mai atrăgătoare. Întruchiparea unei femei zbuciumate, prinsă la granița dintre realitate și vis, scandalizată de societatea în care trăiește, până la stadiul în care ajunge să-i sfideze convențiile „răsuflate”. O carte care nu doar că este unică, dar care va dăinui drept capodoperă foarte mult timp de-acum înainte.

Eugénie Grandet de Honoré de Balzac

Eugénie Grandet de Honoré de Balzac
Eugénie Grandet și Charles Grandet în filmul Eugénie Grandet (2021)
Sursă fotografie: imdb.com

Balzac a fost unul dintre cei mai mari prozatori ai timpurilor sale. Cărțile sale sunt studiate azi chiar și la facultățile de profil, pentru că reușesc să reitereze, cu mare fidelitate, misiunea artei, care este adevărata ei chemare. Dragoste, reușită, societăți fascinante, personaje romantice, dar care reușesc să depășească „pateticul” anumitor circumstanțe, relevând situații tragico-comice, dar și tragedii ale vieților private, care duc în cele din urmă la inhibarea existenței. Talentul său de a releva societatea franceză, cu tot ce înseamnă aceasta, de la culoare locală, situații, oameni și locuri, istorie și politică, a făcut ca multe dintre cărțile sale să fie considerate bijuterii literare, și nu doar ale vremii, ci universale – rezistând de-a lungul anilor și fiind, chiar și în momentele de față, extrem de precise în ceea ce privește dinamica societății franceze. Când vine vorba de cărți clasice, Eugénie Grandet se dovedește a fi un titlu răsunător al genului.

Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov

Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov
Ilustrație din cartea Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov
Sursă fotografie: readrate.com

Maestrul și Margareta, după părerea noastră, nu este o carte care trebuie citită la o vârstă mult prea fragedă, pentru că s-ar putea să nu fie atât de accesibilă. Lecturarea ei presupune nu doar o anumită experiență de viață, ci și a cunoaște îndeaproape societatea lumii rusești pe care, fără a fi prea precis, Bulgakov o descrie în carte. Pe scurt, cartea în sine este o metaforă a regimului politic de pe acea vreme, însă modul în care Mihail Bulgakov a reușit să o redea, să îi dea viață, este absolut incredibil. În roman, autorul își exprimă cu curaj, cu credință și determinare, tot ce ține de adevărata misiune a artei: aceea de a avea o putere indestructibilă și de a vorbi un limbaj universal, indiferent de subiectul abordat. Una dintre cele mai bune cărți clasice care, vreodată, a fost scrise, dar care necesită foarte multă atenție din partea cititorului. O carte pe care cu greu o vei uita – sau, de fapt, pe care nu o vei uita niciodată.

Doamna Bovary de Gustave Flaubert

Doamna Bovary de Gustave Flaubert. Recenzie realizată de Roxana Branisteanu

Eroina noastră „grațioasă, chiar florală, însă făurită din fier” (John Updike) este una dintre cele mai tragice care a existat vreodată – o carte iluzionantă, atipică, care vorbește despre societatea acelor timpuri și despre dorința unei femei de a trăi în cărți, incapacitatea de a accepta condiția pe care o are, realitatea usturătoare și dureroasă: viața. Trăind experiențe profunde, ea râvnește la acel altceva la care nu poate avea acces, reiterând, încă o dată, limitarea condiției umane, și își propune să atingă obiectivul indiferent de mijloacele care îl fac posibil. Deși Flaubert a fost unul dintre cei mai neașteptați autori ai vremii, scrierile sale încă rămân adevărate comori, perle și bijuterii ale căror valori sunt greu de depășit sau chiar de atins. Un roman cât o întreagă viață, care reiterează ce rol extraordinar poate juca arta în viața unui om și cât de departe poate merge cineva pentru a-și îndeplini chemarea și dorințele cele mai profunde.

Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Margaret Mitchell, autoarea celebrului romanului Pe aripile vântului
Sursă fotografie: britannica.com

De departe, aproape în vot unanim, una dintre cele mai bune cărți clasice citite de noi a fost Pe aripile vântului. Motivele sunt nenumărate – poveste complexă, situații tragice, una dintre cele mai emoționante și profunde povești de dragoste, subiecte sensibile abordate într-o manieră ce, după părerea noastră, depășește cu mult maniera în care au făcut-o alți autori. Dincolo de toate acestea, personajele create de Margaret Mitchell sunt extraordinare, puternice, trate pe un picior de egalitate cum rar ne-a fost dat să vedem. Scarlett, Rhett, Melanie, Ashley, Mammy, părinții ei, toate sunt pur și simplu importante, au un rol anume în acțiune. Război, segregare, istorie și multă, multă dramă, toate reprezintă ingrediente ale unei rețete de succes care a reușit, fără doar și poate, să transforme romanul lui Margaret Mitchell (unicul roman al autoarei!) într-un etalon al literaturii clasice. Când vine vorba de filme inspirate din cărți, Pe aripile vântului a reușit să revoluționeze, pe atunci, industria cinematografică. O capodoperă universală pe care o vei citi cu sufletul la gură pe parcursul întregii lecturi!

Oliver Twist de Charles Dickens

Oliver Twist de Charles Dickens
Oliver Twist de Charles Dickens Sursă fotografie: imbd.com

Oliver Twist este unul dintre cele mai apreciate romane ale lui Dickens, îndrăgit atât de adulți, cât și de copii. De-a lungul anilor, a fost adaptat de nenumărate ori, atât ca film, cât și ca serial sau chiar desene animate, transpus în piese de teatru sau musical-uri pe Broadway. Încă de când a apărut, romanul a făcut furori, deoarece a redat cu fidelitate societatea descrisă, arhetipuri de personaje, valori de viață, morale. Dickens s-a dovedit a fi un adevărat cunoscător al psihologiei umane, a firii adevărate a omului – cu atenție chirurgicală, a disecat până a ajuns în profundul miez al emoțiilor, trăirilor și simțămintelor. Cu o scriitură realistă, forța extraordinară, aproape melodramatică, pe care le folosește pentru a da viață cărților sale, Dickens probabil nu va putea niciodată fi egalat, iar imaginile pe care le surprinde îți rămân în minte o viață întreagă. Astfel, vi-l recomandăm cu cea mai mare încredere știind că o să îți placă – ne asumăm contrarul, fără nicio problemă, și asta pentru că știm că este imposibil să nu îți placă!

Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne

Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne. Recenzie realizată de Elena Druță.

Analizând sufletul bântuit de întuneric și chinuri, Litera stacojie este, poate, una dintre puținele cărți clasice care reușesc să-ți lase un gust amar în gură după ce le termini. Cu un personaj care este nevoit să poarte „o literă stacojie”, simbol care stigmatizează trupul femeii desfrânate, care are rodul unei aventuri în pântece, Hawthorne abordează o temă recurentă a literaturii scrise de-a lungul timpului: cea a „fericirii de odinioară”. Reiterând epoca sălbatică, mentalitatea din Noua Anglie în perioada colonială a istoriei americane, cartea Litera stacojie nu se încadrează doar într-un anumit gen, cel al ficțiunii, ci devine un veritabil document istoric al epocii redate, autorul documentându-se profund în scrierea ei. Dincolo de toate acestea, este documentul care atestă suferința permanentă reieșită din pasiune sau mai degrabă din lipsa ei, într-o căutare atât zadarnică, cât și permanentă a unei fericiri apuse.

Fii şi îndrăgostiţi de D.H. Lawrence

Fii şi îndrăgostiţi de D.H. Lawrence
Gertrude și Paul Morel în adaptarea TV din 2003 a cărții Fii şi îndrăgostiţi
Sursă fotografie: theguardian.com

Fii și îndrăgostiți este un alt roman care a fost adaptat sub numeroase forme, mai ales datorită faptului că tema sa permite acest lucru: „un roman social”, care îi aduce la lumină pe membrii familiei Morel, trăind într-o lume meschină, într-un orășel sufocant, lipsit de orizont, și care se concentrează pe Paul, personajul central al cărții. Într-o oarecare măsură, romanul are, așa cum și unii susțin, tentă autobiografică, Fii și îndrăgostiți spunând povestea de viață a autorului, dar doar până în momentul în care reușește să evadeze din „orizontul său limitat”, cauzat în primul rând de cele care îl țineau aproape de mama sa, care cu toată ființa își dorea ca fiul ei să ajungă pe cele mai înalte trepte sociale ale burgheziei. Un roman scris într-un registru profund, și mai ales incisiv, autentic și deosebit de introspectiv. Una dintre acele cărți clasice pe care le vei ține minte o întreagă viață și care cu siguranță îți va rămâne în inimă, pentru că este imposibil să nu te regăsești măcar puțin în anumite lucruri despre care D.H. Lawrence a amintit în cartea sa.

Tess d’Urberville de Thomas Hardy

Tess d’Urberville de Thomas Hardy. Recenzie realizată de Robo Veres

Personajele lui Thomas Hardy sunt adevărate întruchipări ale societății contemporane lor. Deși ar putea părea în esență extrem de obișnuite, chiar banale, având o existență clișeică și nedemnă de un roman, oameni obișnuiți ai unei societăți obișnuite (egoiști, violenți, bețivi, iubitori, plini de lăcomie, darnici și altele), sunt dominați de o dragoste absolut covârșitoare – fie că vorbim despre dragostea față de o persoană, fie că vorbim despre dragostea față de un obiect, totul pare a fi „o monedă de schimb”. În cele din urmă, aceste pasiuni mistuitoare nu vor putea salva chiar pe nimeni, fiindcă, înainte de toate, personajele refuză să fie salvate. Însă, în această carte, pare că lucrurile iau o întorsătură: nimeni nu are visuri, ci doar Tess d’Urberville. Iar asta va schimba la trei sute șaizeci de grade întregul registru stilistic al lui Hardy, într-un roman pe care cititorii îl consideră a fi „unul dintre cele mai bune din timpurile sale”. Și nu sunt departe de adevăr.

La răscruce de vânturi de Emily Brontë

portret Emily Brontë
portret Emily Brontë
Sursă fotografie: radioromaniacultural.ro

Un alt roman clasic extrem de apreciat, preferatul a foarte mulți dintre cititori, este La răscruce de vânturi, unicul roman publicat de Emily Brontë, care conturează o incredibilă, intensă, însă și extrem de bizară relație dintre Catherine Earnshaw și Heathcliff, un copil pe care l-a găsit și crescut tatăl ei. După moartea tatălui, domnul Earnshaw, Heathcliff este umilit și batjocorit fără milă de fratele lui Catherine, Hindley, acum foarte gelos pe faptul că tatăl său l-a iubit, mai ales că nu era copilul său biologic. Încetul cu încetul, Catherine își dă seama că este atrasă de Linton Edgar, fiul unui vecin, care o impresionează în special datorită comportamentului și manierelor sale aristocratice, necunoscute lui Heathcliff. Văzând asta, și crezând că domnița Catherine nu are aceleași sentimente pentru el, Heathcliff hotărăște să plece, dar revine câțiva ani mai târziu, de data aceasta drept un bărbat bogat, aristocrat, care vrea să se răzbune pentru toate suferințele care i-au fost provocate – atât de Catherine, cât și de Hindley. Într-o atmosferă emoționantă și o structură narativă complexă, romanul lui Emily Brontë este un tur de forță literar cum rar îți este dat să vezi, asigurându-și poziția în topul celor mai bune cărți clasice scrise vreodată. După cum mulți îi spun, un roman care este „unic, o capodoperă a literaturii engleze”.

Cam acestea sunt cele 15 cărți clasice pe care să le citești într-o viață. De altfel, știm că lista ar fi putut fi mult, mult mai lungă, însă așa cum am menționat, am încercat în primul rând să-ți facem recomandări strict subiective, bazându-ne pe experiențele literare pe care le-am avut noi de-a lungul timpului. Când vine vorba de cărți clasice, este evident că avem de unde alege, fiindcă majoritatea, dincolo de toate subiectele și temele abordate și registrul de ordin stilistic folosit de autori, sunt cărți într-adevăr bune, lecturi necesare din care avem ce să învățăm și ce să înțelegem. Așadar, așteptăm cu mare interes recomandările tale în ceea ce ține de cărți clasice care ți-au plăcut foarte mult și pe care crezi că ar trebui să le citim și noi. Sperăm că acest articol ți s-a părut util și că ai găsit măcar o recomandare care să devină, cât mai repede, următoarea ta lectură. Spor la citit!

Share.
Avatar of Cioată Andrei

Pasionat de știință, literatură, tehnologie și scris, cinefil, în ultimii ani am publicat trei cărți de ficțiune, proză și poezie, și dețin un blog pe care postez recenzii de cărți. Îmi place să mă documentez în mod constant din toate domeniile, mergând pe ideea că într-o lume minimalistă, generaliștii întotdeauna vor triumfa. Internetul reprezintă o sursă infinită de informații – de aceea, a redacta articole nu reprezintă doar o activitate pe care o fac cu plăcere și seriozitate, ci și una datorită căreia reușesc, în mod constant, să-mi îmbunătățesc perspectiva asupra a ceea ce ne înconjoară și definește dinamica lumii în care trăim.

Un comentariu

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.