Free cookie consent management tool by TermsFeed

Se spune că datorăm istoriei ceea ce suntem, iar voinței ceea ce nu suntem. Mai mult decât atât, în fiecare zi aflăm câteva ceva nou despre „ceea ce am fost”, implicit despre „ceea ce suntem”. Lumea antică, din acest punct de vedere, și-a împământat adânc rădăcinile în societatea pe care o cunoaștem în ziua de astăzi, fiecare dintre noi datorând ceva oamenilor trecutului, cu tot ceea ce aceștia au însemnat: visuri, idealuri, obiective și speranțe. În această direcție, păstrând totuși fluxul unui regret amar, însă inevitabil, izvoarele istorice „vorbesc” despre societăți și populații antice, despre civilizații ale căror moștenire, deși n-au rezistat testului timpului, au fost traduse și decodificate, de-a lungul timpului, de către arheologi și istorici, filosofi și oameni de știință. În ziua de astăzi, cu toate tehnologiile pe care le avem la dispoziție, încă ni se pare pur și simplu incredibil de cât de capabile au fost civilizațiile antice atunci când a venit vorba de construcții așa-zise „minuni ale Lumii antice”, uimind prin arhitectură, structură, precizie matematică, dar și simetrie și simț estetic. Lumea Antică a fost de o inspirație parcă venită din altă lume!

Oricum ar fi, lumea de astăzi – lumea modernă – încă este fascinată de cine au fost predecesorii noștri, cum a fost viața lor, cu ce se îndeletniceau. Philon din regiunea Bizanț, scriitor de origine greacă, a avut inspirata idee de a nota „cele mai mari minuni ale Lumii Antice din timpurile ale sale timpuri” – nu din ideea de fală, nici din uimire, cin pentru ca viitoarele generații, cele care urmau să vină, să se poată inspira din măreția lor. Din păcate, din cele șapte minuni antice care au fost construite pe atunci, în ziua de astăzi doar una încă mai dăinuie, rezistând intemperiilor și vremurilor moderne – o dovadă a faptului că a fost cineva, cândva, acolo! Deși și lumea din ziua de astăzi se poate lăuda cu clădiri și construcții de-a dreptul extraordinare, cele 7 minuni ale Lumii Antice ne demonstrează, din nou, că fructele din vârful pomului își datorează gustul rădăcinilor din pământ. Pe cât de minunate au fost, pe atât de mult soarta lor reiterează faptul că, uneori, oamenii pot fi cruzi și lipsiți de inimă  – dispariția multora dintre ele datorându-se, de fapt, chiar oamenilor și războaielor care s-au dat între comunități aparținând aceleiași specii.

Prima listă cu cele 7 minuni ale Lumii Antice

Lui Herodot, celebru istoric grec supranumit „părintele istoriei”, împreună cu Callimachus din Cyrene și Philon din Bizanț, li se atribuie meritul de a fi întocmit o primă listă cu cele 7 minuni ale Lumii Antice. Conducător al Bibliotecii din Alexandria, trăind între anii 304-240 Î.Hr., se crede că lista lui Callimachus nu era diferită de cea a lui Herodot, deși cel din urmă ar fi ales să le ordoneze „după măreție”, în manieră subiectivă, pe când Callimachus le-ar fi ordonat după ordinea alfabetică. În lucrarea sa din 225 î.Hr., „Despre cele șapte minuni”, Philon ar fi redactat o aceeași listă, aceasta fiind considerată a fi cea originală. Mai târziu, în jurul anului 140 î.Hr., o altă listă, de data aceasta înscrisă într-un poem, a fost întocmită de Antipater din Sidon. Toate monumentele menționate în listă au fost inspirate din artele marilor civilizații antice, cu scopul de a reflecta capacitatea oamenilor de „a domni asupra naturii”, schimbând-o și intervenind în aceasta, construind structuri minunate, impresionante, care uimeau și inspirau oamenii.

În ceea ce privește data de la care au început să fie ridicate aceste construcții din Antichitate, se crede că au început să fie proiectate începând cu anul 2700 î.Hr. Timp de mii de ani, aceste 7 minuni ale Lumii Antice nu doar că au păstrat simbolul unor civilizații pentru care arta reprezenta o formă de viață, ci au inspirat lumea drept lucrări reprezentative și deosebit de frumoase. Antipater spunea că: „Am pus ochii pe zidul înalt al Babilonului (…), pe statuia lui Zeus de lângă Alfeu, pe grădinile suspendate, pe Colosul Soarelui, pe truda uriașă a piramidelor înalte și pe imensul mormânt al lui Mausolus; dar când am văzut casa lui Artemis, care se înalță până la nori, toate celelalte minuni parcă și-au pierdut măreția și strălucirea. Și atunci am spus: «Iată, în afară de Olimp, Soarele nu a privit niciodată ceva atât de măreț»”.

Care sunt cele șapte minuni ale Lumii Antice?

Descoperă în continuare care sunt considerate a fi minunile Lumii Antice, precum și o scurtă descriere, istorică și estetică, a acestora.

Marea Piramidă din Giza

De către cei mai mulți istorici, aceasta a fost considerată a fi „prima minune a Lumii Antice”. În ceea ce privește motivul, lucrurile sunt destul de evidente – a fost prima construită. Totuși, este singura dintre cele șapte care încă reușește să reziste testului timpului, manifestând pentru turiștii din ziua de astăzi un interes deosebit. Una dintre cele mai faimoase atracții turistice ale lumii moderne, dovadă a perfecțiunii în proiectare și construcție pe care Egiptul Antic a reușit să o atingă, Marea Piramidă din Giza este considerată „un loc spiritual, plin de energii profunde și misticism”. „Marea Piramidă a lui Khufu”, care a fost denumită de către greci drept „Marea Piramidă a Faronului Keops” este localizată în orașul Gizeh, necropola anticului Memphis, în esență destul de aproape de Cairo. Cântând aproximativ 5,9 miliarde de tone, cu un volum de aproximativ 2,5 milioane de m3, întreaga piramidă a fost construită din pietre albe, blocuri din calcar alb extrem de bine șlefuite. Din aceste motive, măreția se datorează nu doar grandorii de care dă dovadă, ci și faptului că, în soarele puternic, strălucește precum o bijuterie rară.

Fotografia piramidei din Giza, oameni, cai și o cămilă
Marea Piramidă din Giza. Sursă foto: Unsplash

Grădinile suspendate ale Semiramidei

În ceea ce privește Grădinile suspendate ale Semiramidei, lucrurile sunt destul de confuze, mai ales că mulți istorici și arheologi se îndoiesc că acestea ar fi existat vreodată. Acest lucru pare a fi viabil din prisma faptului că nu există izvoare istorice care să ateste existența lor anterioară, și nici vestigii ale grădinilor în săpăturile arheologice realizate de-a lungul timpului în locul în care se crede că s-ar fi aflat Babilonul Antic. Potrivit istoricilor și legendelor, se crede că aceste grădini au fost construite de către Nabucodonosor al II-lea pentru soția sa, Amytis, cu care s-a căsătorit din dragoste. În schimb, Amytis nu i-ar fi împărtășit sentimentele, căsătoria fiind doar un „schimb amiabil” de puteri politice și alianță. Întrucât Amytis provenea dintr-o țară plină de verdeață, muntoasă și forme de relief, iar Babilonul era „un teren plat, copt la căldura soarelui”, s-a plâns imediat de acest aspect, și se spune că chiar „s-a îmbolnăvit de supărare”. Văzându-i tristețea, Nabucodonosor al II-lea a vrut să-i facă pe plac, și astfel s-a decis să „construiască un munte artificial, cu grădini suspendate și acoperăminte”. Totuși, istoricii se îndoiesc de faptul că ele ar fi existat – nu există tăblițe sumeriene din vremea lui Nabucodonosor al II-lea care să facă referire la grădini, deși există alte descrieri ale palatului, orașului și vremurilor de atunci.

„Were The Hanging Gardens Of Babylon Real?”

Statuia lui Zeus din Olympia

Construită în onoarea „regelui zeilor greci” de către sculptorul grec Fidas, același sculptor care a ridicat și statuia Zeiței Înțelepciunii, Atena (localizată în Parthenon), în acea perioadă statuia a fost considerată drept cea mai faimoasă și superbă capodoperă din Grecia (trebuie să ținem cont de faptul că Grecia Antică se întindea pe o suprafață mult mai extinsă). Având o înălțime impunătoare de 12 metri, Herodot descriind-o ca „ocupând o cameră întreagă în partea de vest a templului lui Zeus din Olympia”, orașul în care se sărbătoreau Jocurile Olimpice, statuia era o reprezentare evidentă a stilului clasic omniprezent în acea perioadă. Izvoarele istorice, dar și vestigiile arheologice găsite, susțin că statuia era realizată din fildeș, pe alocuri placată cu aur pur, deși nu se cunoaște forma exactă pe care ar fi avut-o. Singurele „dovezi” sunt cele ale unui drumeț pe nume Pausanius care, într-o călătorie de-a sa, ar fi fost minunat de „statuie și tronul pe care domnea”, Zeus fiind „încununat cu muguri de măslin” și sprijinindu-se pe „un tron din lemn de cedru, împodobit cu abanos, aur, pietre prețioase și fildeș (…). În mâna dreaptă regele zeilor ținea o figură care reprezenta victoria, realizată din fildeș și aur; în mâna stângă, sceptrul împodobit cu metale prețioase, cu un vultur cocoțat în vârf. Sandalele și haina lui erau din aur”.

Statuia lui Zeus din Olympia
Statuia lui Zeus din Olympia imaginată, sursă foto: TheCollector

Colosul din Rodos

Ridicat în cinstea Zeului Soarelui, Helios (multă lume îl asociază cu Apollo care, de fapt, era Zeul Luminii – chiar dacă și al luminii soarelui), ca urmare a victoriei rodienilor împotriva a doi generali, Antigonus și Demetrius care, alături de o armată de peste patruzeci de mii de soldați, ar fi atacat orașul, colosul din Rodos a fost proiectat și construit de către sculptorul pe nume Chares. Timp de mai bine de zece ani, până în 282 î.Hr., el ar fi lucrat la acestă sculptură incredibilă, folosind mai bine de 13,6 tone de bronz și 8,2 tone de fier. Chiar dacă se spune că ar fi existat o penurie de bronz – întocmai din cauza necesității sale pentru construirea colosului –, statuia își propunea să celebreze victoria lui Ptolemeu împotriva celor doi generali rodieni, Antigonus și Demetrius care, după moartea lui Alexandru cel Mare, și-au propus să conducă asupra poporului rodian. Pentru a-i conferi rezistență la intemperii (și pentru a nu putea fi de altfel furată de către alți invadatori), interiorul statuii ar fi fost umplut cu pietre de moară. Nu se știe sigur care ar fi fost adevărata locație a statuii, deși multe izvoare istorice numesc punctul de lângă portul Mandraki (insula Rodos) ca fiind cel al amplasării. Se mai crede și faptul că, în zilele noastre, există un „echivalent modern” al Colosului din Rodos: Statuia Libertății, care ar fi cu 4 metri mai scundă decât creația lui Chares.

Istoria statuii colosului din Rodos

Farul din Alexandria

O altă construcție dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice este Farul din Alexandria. Se crede că s-ar fi muncit la construcția sa mai bine de 30 de ani, lucrările începând încă din anul 300 î.Hr. La ordinul unuia dintre generalii conducătorului Alexandru cel Mare, Ptolemeu I, care a apelat la arhitectul Sostratos pentru proiecție și construire, se crede că acesta i-ar fi interzis arhitectului să-și treacă numele pe lucrare. În schimb, Sostratos a lăsat la baza farului o inscripție care să îi ateste meritele: „Sostratos al lui Dexiphanes Cnidianul, către toți zeii salvatori ai oamenilor de pe mare”. Ptolemeu, când a văzut asta, nu doar că l-a pedepsit pe Sostratos, dar ar fi ascuns sub un strat de tencuială inscripția, mai apoi acoperind-o cu o altă inscripție, însă de data aceasta în onoarea sa. Abia câteva secole mai târziu, tencuiala a fost îndepărtată și, prin urmare, numele arhitectului adevărat – Sostratos – a fost aflat. În general, Farul din Alexandria a deservit unor scopuri practice – iluminarea mărilor și orașului –, și drept punct de reper. După ce și-a pierdut mai multe etaje de-a lungul anilor, pentru ca ulterior să fie construită o moschee în vârful lui, încetul cu încetul a început să se fisureze – dominând pentru mai multe secole, nu se știe sigur care a fost anul în care a dispărut pentru totdeauna.

Farul din Alexandria
Farul din Alexandria – Ilustrație. Sursă: World History Encyclopedia

Mausoleul din Halicarnas

Maousoleul din Halicarnas a fost, poate, una dintre cele mai rezistente minuni ale Lumii Antice. Nimeni nu se aștepta la asta, din moment ce, inițial, a avut scopul de a deservi drept loc de veci pentru guvernatorul din Halicarnassus, Mausollos di Caria (377 – 353 î.Hr.). Mausoleul a reușit să reziste chiar și invaziei lui Alexandru cel Mare, intemperiilor, războaielor duse între cetățenii Cariei și greci și rodieni. A supraviețuit chiar și invaziei piraților, din anul 62 î.Hr. Pentru alte 16 secole, Mausoleul din Halicarnas avea să-i dăinuie, chiar și după ce un cutremur i-a avariat semnificativ fundația și acoperișul. Construcția renumitului mormânt a fost comandată nu de către Mausollos di Caria, ci de către sora (și soția!) sa, Artemisia, încă de când acesta se afla în viață. Totuși, Artemisia a apelat la cei mai talentați artiști în viață, trimițând mesageri în întreg ținutul. Printre cei care au lucrat la construcția Mausoleului din Halicarnas se numără Bryaxis, Leochardes, Scopas și Timotheus, alături de mulți alții. La scurt timp după moartea regelui din Caria, Mausollos, locuitorii din Rodos s-au revoltat împotriva orașului (înainte să moară, regele a invadat și cucerit Rodos), însă Artemisia, deși își jelea soțul (și fratele!) a reușit să țină piept armatelor. A mai trăit câțiva ani, înainte de a i se alătura lui Mausollos di Caria în mausoleul încă neterminat, dar extrem de impozant și măreț.

Mausoleul din Halicarnas – video oferit de See U in History

Templul lui Artemis

Mai există, chiar și în ziua de astăzi, ruine ale acestui templu. Realizat în special din marmură, înconjurat de colonade ionice de 60 de metri înălțime, templul a fost o splendoare a vremurilor respective. Artemis (în mitologia greacă; cunoscută drept Diana, la romani) și sanctuarul sacru au reprezentat un punct de reper în valorile religioase și culturale ale civilizației antice. Artemis din Efes este considerată a fi reprezentat „epicentrul” legendelor amazoanelor, femei care și-ar fi însușit curajul și determinarea din poveștile zeiței. În urma săpăturilor arheologice, realizate în jurul anul 1900, s-a scos la iveală faptul că, pe terenul respectiv, ar fi existat nu unul, ci chiar trei temple „suprapuse”, rămășițe ale cultului zeiței antice. Arhitectul Chersiphron l-a catalogat drept „una dintre minunile Lumii Antice”, încă din secolul V î.Hr. Endoios, un alt sculptor de renume, ar fi sculptat și o statuie a zeiței, precum și un naiskos (templu mic, cu coloane, stâlpi și o structură superioară triunghiulară), pentru a o proteja pe zeiță. Situat în Efes, templul a fost de-a lungul timpului avariat, distrus și reconstruit de numeroase ori. O descriere amănunțită îi aparține lui Planius, care ar fi spus că: „(…) ar fi avut o lungime de 115 metri, lățime de 55 m și o suprafață de 3 ori mai mare decât cea a Parteonului din Atena (…). În jurul templului puteai vedea mereu preoți și preotese, muzicieni și dansatori, acrobați și artiști”.

Templul lui Artemis

Alte 3 minuni arhitecturale ale Evului Mediu și Lumii Antice

În accepțiune istorică, dar mai ales datorită izvoarelor istorice existente, se crede faptul că ar fi existat „mai multe liste de minuni ale Lumii Antice”. Purtând nume diferite, scrise de persoane mai mult sau mai puțin importante, puține dintre ele făceau se refereau, limitativ, doar la șapte minuni ale Lumii Antice. Mai mult decât atât, multe dintre structurile înscrise pe aceste liste au fost construite cu mult înainte de Evul Mediu, încă din Antichitate (3000 î.Hr –  476 d.Hr.). Iată care ar fi câteva dintre ele, deși lista ar putea fi mult mai lungă.

Stonehenge

Datând încă de pe vremea epocii Bronzului, săpăturile arheologice au demonstrat faptul că ele ar fi fost ridicate între anii 2500 – 2000 î.Hr. Mai mult decât atât, se crede că banca de pământ, precum și șanțul circulat din jurul acesteia, care ar constitui faza inițială a „monumentului”, ar data încă din anul 3100 î.Hr. Adăugate în anul 1986 în Patrimoniul Mondial al UNESCO, este un monument antic situat în apropiere de Amesbury, compus din terasamente dispuse în jurul unui ansamblu circular de pietre mari, situate în poziție verticală. Unii consideră situl ca fiind o adevărată „minune naturală”, și chiar se îndoiesc că ar fi fost creat de oameni. Mai degrabă, sunt de părere că acestea pur și simplu datează din vremuri mult mai străvechi, iar dispoziția și forma lor se datorează climei și condițiilor de temperatură. Stonehenge se poate vizita chiar și în ziua de astăzi – într-adevăr, sunt de o frumusețe aparte!

Stonehenge, in pragul apusului
Stonehenge. Foto: Unsplash

Colosseumul din Roma

Dacă treci prin Roma, o destinație turistică dintre cele mai populare, te va uimi măreția acestui amfiteatru gigantic, situat în centrul orașului. În zilele sale de glorie, coloseumul era denumit drept „Amfiteatrul Flavian”, având capacitatea de a găzdui zeci de mii de spectatori. În cea mai mare parte, era folosit pentru jocuri tipic romane, cum ar fi luptele de gladiatori, spectacole cu cai și spectacole de teatru. Construit între anii 72 d.Hr. – 80 d.Hr. (când a avut și deschiderea oficială), sub împărații Vespasian și Titus, și modificat ulterior în timpul domniei lui Domițian, a fost și este cel mai mare amfiteatru construit vreodată. Din momentul deschiderii, Colosul a rămas în folosință timp de aproape 500 de ani, aici având loc, pe lângă jocurile de gladiatori și alte festivități oficiale, multe spectacole adresate publicului – de la execuții, până bătălii, scene și drame bazate pe mitologia clasică. Între anii de activitate, se consideră că în interiorul acestui amfiteatru și-ar fi pierdut viața peste un milion de animale și mai bine de 300.000 de oameni.

Fotografie Colosseum
Colosseumul din Roma. Credit: Alex Ghiurau, Unsplash

Marele Zid Chinezesc

Construit din considerente strategice, în principal cu rol defensiv, Marele Zid Chinezesc chiar este extraordinar de mare – atât ca volum, cât și ca lungime (se estimează că ar avea lungimea totală de 21.196 de kilometri). Între secolul al III-lea î.Hr. și secolul al XVI-lea d.Hr., pentru a proteja granițele Imperiului Chinez de raidurile triburilor inamice, Marele Zid Chinezesc a tot fost reconstruit, modificat, pentru ca începând cu secolul al XIX-lea să fie lăsat în paragină. În schimb, în anul 1952, a fost declarat monument istoric, o mică porțiune din zid fiind deschisă spre a fi vizitată și de către turiști. Cu o înălțime de aproximativ 12 metri, lat de aproximativ 7 metri și pavat cu piatră, Marele Zid Chinezesc străbate munți și dealuri, văi adânci, deservind pe parcursul timpului drept drum comercial și rută strategică.

Marele Zid Chinezesc înconjurat de pomi, în anotimp de toamnă
Marele Zid Chinezesc. Foto: Hanson Lu, Unsplash

Acestea sunt 10 minuni ale Lumii Antice, 7 dintre ele fiind recunoscute și „atestate” de cei mai mulți istorici și arheologi ca fiind cu adevărat „minuni”. Multe au fost, doar unul mai există, și asta se datorează în primul rând activităților oameni – ca multe alte atracții naturale care și-au găsit sfârșitul tot în urma activităților noastre. În cele din urmă, nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm de ceea ce mai există, cel puțin cât timp mai putem face asta!

Share.
Avatar of Catalin Calugaru

Fondator al site-ului TechX.ro, ce a fuzionat ulterior cu TechCafe.ro și pasionat încă de mic copil de tot ce ține de tehnologie. Master în Information Systems for e-Business și absolvent al secției de calculatoare cu predare în limba engleză la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.