După succesul de anul trecut, când audiența a depășit așteptările organizatorilor, Bucharest Technology Week anunță cea de-a doua ediție, programată între 22-28 mai, la Hotelul Athénée Palace Hilton și în Piața George Enescu, dar și în alte locații ale partenerilor.
Bucharest Technology Week 2017 cuprinde trei zone distincte, însă interconectate:
- conferințe, de marți până vineri, 23-26 mai, la Athénée Palace Hilton, dublate de o expoziție de tehnologie indoor, cu soluții și produse B2B, dar și de workshopuri.
- cea mai mare expoziție de tehnologie din România, de vineri până duminică, 26-28 mai, în Piața George Enescu lângă Ateneu.
- evenimentele partenerilor în diferite locații sub umbrela Bucharest Technology Week, pe tot parcursul săptămânii, 22-28 mai.
Noutățile acestei ediții sunt cele trei conferințe pe vânzări, HR și PHP, care se adaugă celor două, inovație și Java. O premieră este și la zona de expoziție deja existentă care va fi împărțită în patru sectoare: Transport electric și hibrid, gadgeturi portabile, sisteme Inteligente de comunicații, mobile & new tech.
Timp de o săptămână, companii, oameni de afaceri și specialiști din domenii precum Management, HR, Sales, IT și Marketing, dar mai ales pasionații de tehnologie vor putea participa la 5 conferințe premium, susținute de 20 de speakeri internaționali și 15 români. Conferințele se vor desfășura la Hotelul Athenee Palace Hilton și vor reuni peste 1.200 de profesioniști. În aceeași locație va fi și o expoziție indoor pentru servicii IT&C și product demo.
Peste 60 de parteneri vor desfășura în propriile locații, evenimente care abordează topicuri de tehnologie.
Ultimele 3 zile din Bucharest Technology Week sunt rezervate expoziției în aer liber, din Piața George Enescu, unde sunt așteptați peste 15.000 de fani ai tehnologiei care să testeze aproximativ 300 de gadgeturi și soluții tech.
Și în acest an, accesul vizitatorilor la expoziție va fi gratuit, pe baza înregistrărilor online, de pe techweek.ro. Cine dorește să participe este invitat să-și exprime interesul pentru oricare dintre cele 3 zone, prin completarea formularelor de pe site.