Când vorba de cărți scrise de autori români contemporani, chiar avem cu ce ne mândri, și avem la dispoziție o gamă variată de lecturi din care putem alege. Totuși, se observă o predilecție din ce în ce mai pronunțată ca iubitorii de lectură să strâmbe puțin din nas când vine vorba de a citi cărți scrise de autori români. Acesta este adevărul! Motivele sunt variate, însă sub nicio formă nu sunt de condamnat. Fiecare citește ceea ce îi place și ceea ce vrea. Important este că citește, în cele din urmă, indiferent dacă alege autori străini sau români. Cu toate acestea, avem autori de calitate, autori care scriu bine și care merită mai mult promovați. Nu putem susține că autorii din România trăiesc de pe urma cărților scrise, însă mulți dintre ei au reușit să își vadă cărțile ajunse pe rafturile librăriilor din alte țări, ceea ce este o reușită extraordinară.
Prin urmare, ne-am gândit să îți recomandăm 15 cărți scrise de autori români contemporani care s-ar putea să îți placă. Nu îți garantăm acest lucru, deoarece experiența literară a fiecăruia depinde de multe alte variabile. Totuși, susținem că ar trebui să pleci în această aventură literară fără a avea prejudecăți. S-ar putea poate chiar să îți placă și să îți deschidă apetitul pentru autori români. Dacă nu, măcar poți spune că ai încercat, spre deosebire de mulții alții care apreciază că „autorii români nu sunt pe placul meu”, deși nu au citit decât cărțile din curriculumul școlar, care sunt tratate și întoarse pe toate părțile la orele de limba și literatura română din liceu. După părerea noastră, literatura autohtonă, cea a țării noastre, înseamnă mult mai mult.
Cuprins
Bastian de Dora Pavel
Începem această listă de recomandări de cărți scrise de autori români contemporani cu romanul scris de către doamna Dora Pavel, o autoare de o forță literară nemaipomenită. Dora Pavel este una dintre cele mai autentice voci literare românești, în primul rând datorită registrului stilistic în care se încadrează romanele sale: toate au tenta unui thriller extrem de bine gândit, abisal și de o efervescență stilistică în fața căreia multe alte cărți par pur și simplu anemice. Bastian este romanul care spune povestea unui client vinovat de un accident de mașină care i se confesează unui tânăr avocat. Încetul cu încetul, pe măsură ce suntem introduși într-o lume abisală, ne dăm seama că, de fapt, nu știm nimic – cel puțin până când Dora Pavel nu ne relevă secretul cărții.
Hai să furăm pepeni de Nora Iuga
Punctul forte al operei doamnei Nora Iuga este limbajul. Voluptatea acestuia, efervescența care îl descrie. Un limbaj care reușește să te surprindă atât prin expresie, ci și prin austeritate. Cartea Hai să furăm pepeni spune povestea unei fetițe de 11 ani, însărcinată în luna a șasea, dar are și o valență autobiografică prin poveștile prezentate în tandem. Întâmplări cutremurătoare, dar și emoționante și amuzamente, într-un flux al conștiinței care se traduce prin reflexii amare, dulci, în care proza autentică a Norei Iuga se face resimțită în orice cuvânt, în orice dialog și în orice emoție pe care, voluntar sau nu, autoarea o transmite.
Călătorie în jurul omului de Alexandru N. Stermin
Schimbând puțin registrul de cărți scrise de autori români contemporani, îți vom recomanda și o carte de non-ficțiune, una științifică. Alexandru Stermin este biologic, iar în această carte își prezintă povestea călătoriei în jurul lumii. O poveste care capătă o valență mult mai extinsă și mult mai personală: este povestea unui om care de-a lungul călătoriei s-a descoperit pe sine și a reușit să înțeleagă mult mai bine lumea în care trăiește. Combinând concepte precum biologia, neuroștiință și cultura filozofică, Călătorie în jurul omului este fascinanta poveste a unui om pentru care natura reprezintă nu un loc, ci o stare de viață, o întruchipare a divinului.
Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu
Despre cartea lui Dan Lungu s-a vorbit enorm de-a lungul timpului. De altfel, s-a realizat și un film inspirat din carte: bun, însă cartea este mult mai bună. Romanul lui Dan Lungu urmărește povestea lui Emilia Apostoae, o pensionară care cea mai mare parte a vieții a trăit-o sub în ceea ce mulți numesc regimul „puterii populare”. De fapt, nu neapărat despre povestea Emiliei este vorba, pe cât este vorba despre nostalgii, ironie, sarcasm, hohote de râs și glume cu și despre „ceașcă” și regimul comunist, într-o nostalgie paradoxală după această dictatură în care foarte mulți și-au crescut copiii și au avut realizările cele mai mari. Una dintre cărțile scrise de autori români care chiar vor reuși să te facă să-ți schimbi părerea despre literatura autohtonă!
Deadline de Adina Rosetti
Romanul de debut al Adinei Rosetti, Deadline, are drept sursă de inspirație două cazuri reale. Ficționalizând contextul, Adina Rosetti reușește să construiască un roman inteligent, extrem de atent structurat, de o forță literară formidabilă. O carte ironică, profundă, amuzantă pe alocuri, presărată cu glume și dialoguri delicioase, dar de-a lungul căruia se resimte un acut sentiment de tristețe și melancolie, de neputință și teamă. Datorită registrului stilistic în care este scris și a emoției pe care Adina Rosetti reușește să o transmită prin poveștile prezentate în roman, acest roman a atras atenția a numeroși cititori care știu că literatura noastră merită mult mai multă atenție, deoarece avem autori buni și cu foarte mult potențial.
Soldații. Poveste din Ferentari de Adrian Șchiop
Un roman diferit, un roman direct și „fără perdea” sau înfrumusețări stilistice. Când a publicat această carte, Adrian Șchiop a dat dovadă de curaj: da, pentru că trebuie să fii curajos să publici un roman despre un jurnalist cu înclinații homosexuale care se înscrie la un doctorat cu și despre manele. Trebuie să fii curajos să-ți plasezi personajul în cel mai sărac cartier din capitală, unde „șmecheria face legea”, într-o lume plină de „boschetari, smardoi și drogați”. Totuși, acesta îl va întâlni pe Alberto, un fost pușcăriaș care se trage dintr-o renumită familie de interlopi și care „a descoperit în detenție că pot să-i placă și bărbații”. Un roman colorat, însă care reușește fără niciun dubiu să redea perfect anumite tipologii, situații și circumstanțe sociale actuale.
Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu
Romanul doamnei Ioana Pârvulescu este plin de poezie, plin de istorie, frumusețe stilistică, așa cum de fapt sunt mai toate cărțile scrise de autoare. De fapt, Ioana Pârvulescu este probabil una dintre cele mai cunoscute figuri scriitoricești din țara noastră, iar popularitatea sa este complet justificată de talentul pe care îl are: acela de a spune povești pline de lumină, povești frumoase care îți stârnesc emoții, îți aduc nostalgie, te fac să fii melancolic. Fiecare dintre cărțile scrise de dumneaei reușește să păstreze o tentă autobiografică, demonstrând că una dintre cele mai prețioase surse de inspirație rămâne viața, rămân amintirile pe care le purtăm înăuntrul nostru și care definesc ceea suntem și însemnăm. Un roman plin de poezie, adevăr și emoție!
Care e diferența dintre un copil și un laptop? de Cristian Presură
O altă carte de non-ficțiune pe care vrem să v-o recomandăm este cea scrisă de către fizicianul Cristian Presură. Inteligența și înțelepciunea autorului sunt de necontestat, însă în cartea de față descoperim o viziune profundă, chiar dacă mult simplificată și generalistă (pentru a putea trata o gamă variată de subiecte, trebuie întotdeauna să te limitezi la a spune doar esențialul), despre lumea din jurul nostru, cu tot ce înseamnă ea: o viziune asupra științei și religiei, asupra a ceea ce suntem, am fost și vom fi, precum și a rostului nostru (dacă există unul dincolo de a ne duce genele mai departe) în această lume pe cât de frumoasă și magică, pe atât de complexă și foarte nebănuită. Călătoria autorului ne trece prin religie, fizică și neuroștiințe.
Cruciada copiilor de Florina Ilis
În Cruciada copiilor, Florina Ilis spune o poveste halucinantă, o poveste bizară, dar de o putere literară ieșită din comun. O imagine unică a unui univers în care toate coordonatele o iau razna, într-o societate dominată de mass-media, de social media și realități virtuale, o societate în care copiii se răzvrătesc împotriva părinților, pierzându-și coordonatele arhetipale ale vieții. Totuși, este un roman scris într-un stil care îl înscrie în ceea ce mulți numesc roman-cascadă: un roman fără liniuțe de dialog, în care discursul narativ „curge” în fraze lungi, cu foarte multe virgule, de-a lungul cărora registrul narativ este trecut de la un tablou la altul. Pe scurt, este destul de greu de urmărit, însă dacă te lași convins de ceea ce citești, cu siguranță nu vei simți niciun fel de greutate în a urmări povestea și a te lăsa captivat de ceea ce se întâmplă.
Exuvii de Simona Popescu
Romanul Exuvii este povestea căutării, povestea regăsirii și a încercării de a-și înțelege natura interioară, identitatea, apelând la amintiri și la flashback-uri, la părți din viață care pentru a fi înțelese trebuie trecute „sub mâna scriitorului”. Asta încearcă Simona Popescu să facă într-un roman atât de frumos scris, atât de sensibil și emoționant. Și care perioadă a vieții se dovedește a fi mai definitorie pentru adulții care devenim, dacă nu copilăria și adolescența? Despre asta este Exuvii: despre ceea ce am fost, pentru a ști ceea ce am ajuns și încotro ne îndreptăm. Scris într-un registru stilistic deosebit, care mizează pe metafore, lirism și profunzime, este acel gen de roman pe care îl porți în inimă mult timp după ce l-ai terminat. Nu puteam să nu îl amintim în lista noastră de recomandări de cărți scrie de autori români contemporani.
Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa
Romanul lui Bogdan Coșa este remarcabil prin registrul stilistic în care se încadrează, dar mai ales prin construcție și prin istoria pe care o redă prin intermediul familiei disfuncționale care face interesul acestei cărți. O carte dură, cu o scriitură matură, lucidă, prin intermediul căreia Bogdan Coșa reușește să surprindă o parte însemnată din viața la țară a unei familii sărace, care stă oricând „să cadă”. O proză care vizează analiza socială, dar care în același timp păstrează o valență artistică specială: cu o tentă autobiografică, a unui om care știe despre ce vorbește, care poate chiar a trăit anumite lucruri, Cât de aproape sunt ploile reci este un roman pe care nu ai cum să îl uiți, ci poate doar să-l lași, din când în când, să-ți mai iasă din minte.
Theodoros de Mircea Cărtărescu
Putem spune despre Mircea Cărtărescu, fără să exagerăm, faptul că este un scriitor de renume mondial, care se bucură de zeci de traduceri și premii naționale și internaționale. Cel mai recent roman al său, Theodoros, a fost lansat de curând, și este de o complexitate extraordinară. Cu o gamă variată de povești, personaje, situații, documentare istorică și geografică, valențe biblice și mituri, mitologii, cu un stil expresiv aparte, Mircea Cărtărescu reușește – încă o dată – să dea lovitura. Într-adevăr, Mircea Cărtărescu își merită toate distincțiile și laudele, pentru că este un autor cu o carieră literară extrem de prolifică, un uriaș al literaturii noastre românești.
Un singur cer deasupra lor de Ruxandra Cesereanu
Romanul Ruxandrei Cesereanu, Un singur cer deasupra lor, se recomandă ca fiind un roman-frescă, care aduce în lumină transformările României de la începutul comunismului până când a avut loc revoluția din 1989. Un roman cu și despre oameni ale căror povești reușesc să scoată în evidență și să reitereze o istorie mare. Deportați, deținuți politici, opozanți, disidenți, lideri ai Securității, torționari, victime și opresori, deținuți – „cu toții trăiesc sub același cer”. Cartea scrisă de Ruxandra Cesereanu este despre istoria colectivă, despre ceea ce am fost, ceea ce am făcut, ceea ce am văzut și simțit noi, ca popor.
Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie
Într-o narațiune densă, puternică, romanul Ioanei Nicolaie urmărește povestea Reghinei căreia autoarea îi conferă o valență biblică, poate mitologică: „mama universală, un trup de o mie de kilograme”. Într-un roman puternic, expresiv, un roman despre viața la sat, care reușește să iasă în evidență prin valoarea etnografică evidentă, Ioana Nicolaie spune o poveste plină de dramă și suferință, de durere și sărăcie, dar care în același timp este o poveste luminoasă, în care poți simți iubirea și dragostea pe care autoarea le-a investit în timp ce a scris și descris. De altfel, la Ioana Nicolaie de menționat este expresivitatea, lirismul și emoția, profunzimea pe care cărțile sale (atât de proză, cât și de poezie) le cuprind.
Leagănul respirației de Herta Müller
Herta Müller este o scriitoare de origine română, născută într-o comună din județul Timiș, dar care, din cauza presiunilor violente din partea Securității, s-a văzut forțată să emigreze în 1987 în Germania, iar de atunci trăiește la Berlin. În anul 2009, Herta Müller a primit Premiul Nobel pentru Literatură, motivația Comitetului Nobel fiind faptul că autoarea „descrie cu lirismul ei concentrat și proza plină de sinceritate universul celor deposedați”. După părerea noastră, am putea să vă recomandăm orice roman al autoarei, însă Leagănul respirației „este scris cu sânge” și este un manifest îndrăzneț, complex, despre umanitate și fragilitate, inspirat din viața reală. Un roman emoționant, profund, care stă la loc de seamă la sfârșitul listei noastre de cărți scrise de autori români contemporani.
Cam acestea au fost cele 15 recomandări din partea noastră. Înainte de a încheia, știm faptul că această listă nu este deloc exhaustivă, și multe alte nume lipsesc, nume care ar fi meritat să fie menționate. Cu toate acestea, am încercat să ne limităm la 15, pentru că am fi putut scrie mult și bine. De altfel, dacă ai și alte recomandări de cărți scrise de autori români contemporani, ne-ar face mare plăcere să ni le transmiți în secțiunea de comentarii. După cum am spus, părerea noastră este că autorii autohtoni, români, ar merita mult mai multă atenție din partea iubitorilor de lectură, și nu numai. În orice caz, ne bucurăm de faptul că autorii români reușesc să păstreze vie arta literară în țara noastră, făcând ceea ce le place și le aduce fericire: scriind!
Totuși, asta nu înseamnă că suntem în măsură să criticăm sau să judecăm gusturile literare ale altora. Fiecare citește ceea ce îi place și se încadrează în așteptările sale când vine vorba de cărți. Însă, din păcate, foarte mulți cititori au păreri preconcepute, deseori greșite, despre cei care țin literatura română în viață: sunt mulți, și foarte mulți dintre ei sunt deosebiți de buni. Atât de buni încât chiar ar merita predați în școli, sau măcar amintiți de către profesori în cadrul unor ore suplimentare, extra. Nu vrem să spunem mai multe, deoarece nu intenționăm să creăm vreun fel de polemici, însă așteptăm cu mare curiozitate recomandările tale de cărți scrise de autori români contemporani, deoarece știm că ai multe să ne spui. Lecturi plăcute!
Un comentariu
Multumesc pentru recomandari, ai putea sa ne recomanzi si poeti romani contemporani?