Securithon este primul Hackathon pe teme de securitate organizat în România de către Avira. Avira premiază aplicațiile de securitate cele mai bune ce sunt dezvoltate în cadrul unui maraton de programare ce ține 24 de ore, între 14-15 Noiembrie la Connect Hub, București.
În cadrul maratonului vei putea dezvolta aplicații ce asigură navigarea în siguranță pe internet și protejarea identității și confidențialității, protejarea utilizatorului împotriva instalării aplicațiilor nedorite, protejarea împotriva site-urilor de phishing, aplicații ce asigură navigarea pe internet a copiilor în siguranță, siguranța folosirii serviciilor de banking și nu numai.
La maraton este acceptată orice aplicațiedesktop, mobilă, extensie de browser, aplicație web indiferent de limbajul de programare folosit la dezvoltare (C, C++, .Net, C#, Java, PHP, Javascript, Python) ce ajută la rezolvarea sau identificarea problemelor de securitate. Orice altă soluție care ajută utilizatorul de internet să se simtă în siguranță în momentul în care navighează, se joacă online, face tranzacții online, folosește chatul online este de asemenea validă.
Evenimentul are o structură aparte: timp de 24 de ore, participanții vor sta în fața calculatoarelor, singuri sau în echipe de până la 4 membri, pentru a dezvolta cele mai interesante aplicații de securitate. Aceștia vor avea la dispoziție cafea, fructe și pizza precum și spatii de relaxare, atmosfera fiind cât se poate de destinsă. Înregistrarea la eveniment este obligatorie și se face prin intermediul Eventbrite până pe data de 12 noiembrie 2015. Participarea este gratuită și se face pe baza unei preselecții.
Evenimentul oferă câștigătorilor și premii: 2000 Euro pentru aplicația câștigătoare a locului întâi, 700 Euro pentru aplicația clasată pe locul doi, bean bags pentru fiecare membru al echipei de pe locul trei. Evenimentul Securithon este organizat de Avira împreună cu sprijinul LSAC – Liga studenților la Automatică și Calculatoare.
Pentru mai multe detalii sau pentru a te înscrie folosește butonul de mai jos pentru a merge la pagina oficială a evenimentului:
[button color=”blue” link=”http://www.avira.com/en/avira-securithon”]Vizitează[/button]