Echipa de dezvoltare Linux Mint a anunțat în mod oficial lansarea edițiilor Cinnamon și MATE ale sistemului de operare Linux Mint 18 „Sarah„. Noua versiune a sistemului de operare poate fi descărcată de pe linuxmint.com de oricine.
Noutățile noii versiuni rămân aceleași care au fost prezentate odată cu disponibilitatea versiunii beta. Sistemul de operare este bazat pe Ubuntu 16.04 LTS (Xenial Xerus) și va primi actualizări de securitate până în 2021.
Printre noutățile aduse de noua versiune putem aminti de X-Apps, HiDPI, suport pentru GTK 3 și MDM 2.0.
X-Apps este o colecție de aplicații dezvoltate de echipa din spatele proiectului: Xed, Xviewer, Xreader, Xplayer și Pix. Aceste aplicații sunt derivate ale unor proiecte existente, oferă utilizatorului un set util de unelte pentru utilizea zilnică și vin alături de suport pentru tehnologiile GTK3 dar și pentru ecranele HiDPI.
Linux Mint 18 are și o nouă temă denumită Mint-Y care este bazată pe Arc GTK și icoanele Moka. Aceasta nu este activată implicit pe sistem.
Alte noutăți includ unealta de configurare firewall Gufw iar ecranul de login a fost actualizat la MDM (Mint Display Manager) 2.0.
Edițiile Cinnamon și MATE ale Linux Mint 18 „Sarah” pot fi descărcate gratuit de pe linuxmint.com.