Huawei a lansat telefonul Huawei P9 alături de P9 Plus, în cadrul unui eveniment care a avut loc astăzi la Londra. Creat în colaborare cu Leica, P9 are o cameră duală și stabilește un nou standard în materie de fotografii realizate cu smartphone-ul. Huawei P9 este primul smartphone conceput împreună cu brandul legendar în domeniul fotografiei, Leica Camera AG.
“Huawei este entuziasmată să le ofere utilizatorilor modelului P9 cea mai bună experiență de fotografiere cu smartphone-ul, prin integrarea capabilităților Leica, liderul în domeniul opticii pentru mai bine de 100 ani,” a declarat Richard Yu, CEO, Huawei Consumer Business Group. “Consumatorii din întreaga lume își folosesc smartphone-urile pentru a surprinde miliarde de fotografii în fiecare an. Utilizatorii P9 pot surprinde acum imagini de o claritate nemaiîntâlnită, bogate în detalii și autentice, cu un smartphone deopotrivă atrăgător și puternic.” a completat acesta.
Noul Huawei P9 folosește o tehnologie cu două camere foto oferind astfel un sistem dual pentru camera foto. Camera RGB pe care P9 o integrează este specializată în capturarea culorilor, pe când camera monocromă este uimitoare în surprinderea detaliilor din imagini. Astfel, cele două camere principale ale lui P9 lucrează în tandem pentru a permite utilizatorilor să creeze imagini cu detalii superioare, având profunzime și culori vii. P9 excelează cu adevărat în condiții de iluminare scăzută, întrucât designul camerei duale garantează că mai multă lumină poate fi captată.
Utilizând tehnologia Hybrid Focus dezvoltată de Huawei, noul smartphone P9 capturează imagini cu o viteză superioară, cu acuratețe și stabilitate. P9 suportă focalizarea camerei bazată pe trei metodologii – laser, depth calculation și contrast – și o selectează automat pe cea care oferă cel mai bun rezultat în orice mediu.
“Leica și Huawei împărtășesc un angajament fără compromisuri pentru excelența în domeniul fotografiei, iar parteneriatul nostru va permite mai multor consumatori din lumea întreagă să se bucure de fotografii uimitoare,” a declarat Oliver Kaltner, CEO Leica Camera AG. “Aprofundăm colaborarea pentru a le oferi utilizatorilor o experiență cât mai bună de realizare a fotografiilor cu telefonul.” a completat acesta.
Huawei P9 are un ecran cu diagonala de 5,2 inci, procesor Kirin 955, cu nuclee de 2,5GHz și tehnologie pe 64 biti alături de o baterie cu capacitatea de 3000mAh.
Huawei P9 Plus folosește un ecran cu diagonala de 5,5 inci, cu tehnologia Press Touch și o baterie de 3400mAh. P9 Plus oferă deasemenea încărcare rapidă dual-IC, oferindu-le utilizatorilor 6 ore de convorbiri cu o încărcare de doar 10 minute.
Huawei P9 și P9 Plus dispun de o arhitectură care incorporează 3 antene radio ce oferă utilizatorilor conectivitate fără întreruperi în rețele mobile și Wi-Fi. Ambele telefoane includ un senzor pentru citirea amprentei destul de rapid, conform companiei.
Huawei P9 va fi disponibil în versiunea de 32GB cu 3GB RAM, având prețuri începând de la 599€ iar P9 Plus va fi disponibil în varianta de 64GB cu 4GB RAM având prețuri pornind de la 749€.