Free cookie consent management tool by TermsFeed

Am observat în ultima perioadă o creștere a interesului cititorilor noștrii despre acest subiect. Un TV obișnuit (adică nu unul smart, cu un sistem de operare în adevăratul sens al cuvântului) nu poate deveni peste noapte unul inteligent. Chiar și așa, există o soluție viabilă: folosirea unor dispozitive adiacente: un Media Box sau folosirea unui dispozitiv de streaming HDMI (acesta necesită totuși încă un dispozitiv: u smartphone sau o tabletă).

Cum facem dintr-un TV obișnuit un Smart TV?

Răspunsul este simplu: prin folosirea unui Media Box. Denumirea poate varia, de la un producător la altul sau chiar de la un retailer la altul așa că un astfel de dispozitiv se poate găsi sub denumirea de Mini PC, Media Player cu Android, Set Top Box, TV Box sau Media Center. Oricum ar fi, aceste dispozitive vă oferă același lucru iar eu o să îl denumesc un Media Box.

Un Media Box este o mică cutie ce poate fi descrisă ca un Mini PC și rulează un sistem de operare Android, Windows sau tvOS de la Apple. Acesta poate fi controlat de la distanță folosind o telecomandă, un controller propriu sau o tastatură multimedia wireless. Dispozitivul dispune de o conectivitate HDMI pentru a putea fi folosit alături de un TV, orice TV cu un port HDMI, și oferă conexiuni Bluetooth și/sau WiFi, în funcție de model.

Dispozitivul vă permite folosirea oricărei aplicații, în funcție de sistemul de operare. Puteți folosi și rula aplicații ca HBO Go, Netflix, SeeNow, YouTube, Deezer sau orice alt serviciu de streaming audio-video disponibil pe telefoane sau tablete iar conținutul va fi redat direct pe TV. Pe lângă redarea conținutului audio-video, vă puteți juca, sta pe Facebook sau naviga pe internet direct din pat, pe ecranul mare al unui TV.

Câteva exemple de mediaplayere inteligente:

Apple TV este poate cel mai binecunoscut media box din întreaga lume. Ecosistemul acestui este în creștere iar conținutul disponibil este destul de mare. Ca și specificații, acest dispozitiv are 64GB spațiu intern de stocare, Bluetooth 4.0, conectivitate WiFI la rețea, port Ethernet și port infraroșu.

Mediaplayerul Apple TV poate fi achiziționat la un preț de aproximativ 880 de lei de la eMag.

Apple TV

MiniX NEO X8-H este un mediaplayer care rulează sistemul de operare Android 4.4 KitKat și dispune de o conexiune WiFi sau Ethernet la rețea, Bluetooth și deține 2GB capacitate a memoriei RAM, 16GB spațiu intern de stocare și poate reda fișierele cu o rezoluție 4K. Acesta vine la pachet cu accesoriul Airmouse Minix NEO A2 Lite ce este, în același timp, atât un mouse cât și o tastatură.

Acest Mini PC poate fi achiziționat la un preț de aproximativ 870 de lei de la eMag.

MiniX NEO X8-H

Un alt dispozitiv este Viaroom Spectacol, un media box destul de puternic. Acesta dispune de 3 porturi USB, Ethernet 100Mbps, HDMI, Bluetooth 4.0 și deține 1GB capacitate a memoriei RAM și 8GB spațiu intern de stocare. Acesta poate reda fișierele video FullHD direct pe un TV compatibil și vine la pachet cu un controller, telecomandaă dar și o tastatură.

Poate fi achiziționat de la eMag la un preț de aproximativ 880 Lei.

ViaRoom Spectacol

Acestea sunt doar câteva exemple de dispozitive inteligente ce pot transforma orice TV obișnuit într-un Smart TV. Puteți găsi multe alte modele ce se pot modela după preferințele fiecăruia direct la eMag sau la alți retaileri.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.