Free cookie consent management tool by TermsFeed

Huawei anunță că a livrat nu mai puțin de 34,55 de milioane de telefoane în primul trimestru al anului 2017, o creștere de la an la an de 21,6%. Conform IDC, cota de piață globală a Huawei, pe segmentul telefoanelor mobile, a ajuns la 9,8%, consolidând poziția companiei în topul principalilor producători de telefoane la nivel mondial.

În acest prim trimestru al anului 2017, Huawei s-a bucurat de creșteri importante în mai multe țări. Livrarea de unități Huawei a crescut cu peste 50% de la an la an, în 52 de țări, 32 dintre acestea având o creștere de 100%. În China și Europa, livrările de telefoane mobile Huawei și-au menținut creșterea, cu 20%, respectiv 15%. Între timp, în Asia de Sud și Pacificul de Sud, numărul unităților livrate a crescut cu peste 70%.

Sectorul de dispozitive de top s-a dezvoltat semnificativ în timp, ca rezultat al vânzărilor la nivel global în cazul modelelor P9 și Mate 9. În primul trimestru al anului, proporția telefoanelor de tip middle și high-range a crescut cu peste 11% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit GfK, pe segmentul high-end, cu dispozitive de 500 dolari sau peste, Huawei deținea o cotă de piață de 9,7% în februarie 2017, ajungând la 10% în 9 țări, printre care China, Spania, Italia, Thailanda, Malaysia, Africa de Sud și Polonia, precum și în alte regiuni cheie.

Cel mai recent lansat model de top lansat de Huawei, telefonul Huawei P10, disponibil în peste 30 de regiuni, a devenit foarte popular printre utilizatori, la scurt timp de la lansarea din februarie 2017, datorită specificațiilor foto inedite pe care le integrează. Acest smartphone de top poate fi achiziționat și de la noi din țară de la retaileri precum eMag sau Orange.

“Datorită recunoașterii la nivel global a brand-ului și a produselor Huawei, influența Consumer Business Group pe piața brand-urilor high-end a crescut în prima parte a anului 2017”

– a declarat Richard Yu, CEO Huawei Consumer Business Group.

Pe lângă creșterea vânzărilor de telefoane mobile, pe segmentele de top și de nivel mediu, Huawei se poate lăuda și cu o creștere semnificativă de 70% pe segmentul tabletelor. Huawei are o creștere a vânzărilor de 70% a tabletelor de la an la an, un procent foarte bun.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.