HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță disponibilitatea în România a primului smartphone Nokia din seria 6 cu tehnologie PureDisplay și cameră foto principală cu trei senzori.
Nokia 6.2 introduce HDR always-on unei noi categorii de telefoane, cu tehnologie PureDisplay facilitată de un procesor video special, care asigură până la un miliard de tonuri de culori. Noul smartphone folosește o cameră foto triplă care folosește mai multe funcții AI și permite utilizatorilor să capteze fotografii cât mai amănunțite, portrete bokeh și fotografii uimitoare cu unghi larg, cu mai multe detalii.
Tehnologie PureDisplay cu HDR always-on și cameră triplă
Nokia 6.2 este primul model din seria 6 care folosește tehnologia PureDisplay. Dispozitivul folosește procesorul video dedicat Pixelworks oferind conținut video la calitate HDR în timp real, cu până la un miliard de tonuri de culori, contrast înalt și o gamă dinamică extinsă. Astfel, utilizatorii se pot bucura de mai mult contrast și culorii mai vii atunci când urmăresc seriale pe platformele preferate de streaming. Contrastul îmbunătățit oferă conținut mai ușor de vizualizat, chiar și în medii cu luminozitate ridicată.
O nouă premieră adusă de Nokia 6.2 este camera triplă avansată, care permite utilizatorilor să realizeze fotografii performante, asigurând imagini detaliate, portrete bokeh cu blur plăcut și cadre cuprinzătoare. Modul nocturn cu AI permite utilizatorilor să își exprime creativitatea imediat, indiferent de momentul zilei.
Telefonul face ca fiecare fotografie să fie una specială, datorită modului portret care îmbină experiențele AI, precum efectele bokeh sau beautify. Modul bokeh permite crearea unui fundal estompat, cu ajutorul mai multor stiluri, precum Classic, Heart sau Star, astfel încât portretele să se remarce pe profilele de social media ale utilizatorilor. Mai mult, funcția Dual-Sight și videoclipurile Ultra HD cu sunet spațial vor captiva cu siguranță toți următorii de pe canelele online ale utilizatorilor Nokia.
Specificații tehnice Nokia 6.2
- Ecran: PureDisplay 6,3 inci, rezoluție Full HD+, conversie HDR în timp real
- Procesor: Qualcomm Snapdragon 636, octa-core, 1,8GHz
- Memorie RAM: 3/4GB
- Stocare: 32/64/128GB cu slot microSD
- Cameră foto principală: trei sezori foto: 16MP, senzor de profunzime de 5MP, senzor de 8MP cu obiectiv ultra larg, bliț LED
- Cameră foto secundară: 8MP
- Conectivitate: port USB de tip C, dual-SIM, NFC, Bluetooth 5.0, Wi-Fi 802.11b/g/n/ac, GPS
- Senzori: lumină ambientală, senzor RGB, proximitate, accelerometru, busolă, giroscop
- Baterie: 3500mAh
- Sistem de operare: Android 9 Pie
Disponibilitate și preț
Conform informațiilor oficiale, noul smartphone Nokia 6.2 este disponibil în România începând cu 28 octombrie, pe culorile Ceramic Black și Ice, cu varianta de memorie de 4GB/ 64GB, la prețul recomandat de 1.149 RON.
Poți urmări magazinele online eMag, PC Garage sau evoMag pentru disponibilitate sau oferte de preț.