Free cookie consent management tool by TermsFeed

Samsung a făcut un nou pas și a lansat noul phablet de top Galaxy Note 8 în cadrul unor evenimente dedicate organizate în întreaga lume. Compania menține tradiția chiar dacă în anumite momente se discuta despre renunțarea la gama de produse Galaxy Note.

Dispozitivul este unul performant și aduce clienților, pe lângă specificațiile tehnice de top, mai multe funcții moderne. Noul model oferă soluții îmbunătățite pentru securitate precum autentificarea prin scanarea irisului, amprentă, recunoaștere facială, model, parolă sau pin alături de suport Samsung DeX, integrarea asistentului virtual Bixby, suport pentru Samsung Pay, Samsung Health și Samsung Connect.

Specificații tehnice

Noul dispozitiv este un model de top așa că încorporează soluții tehnice de ultimă generație. Acesta are un ecran Super AMOLED ‘Infinity Display’ cu diagonala de 6,3 inci cu o rezoluție Quad HD+ de 2960×1440 pixeli oferind o densitate a pixelilor de 522ppi. Ecranul noului phablet este protejat de sticla securizată Corning Gorilla Glass 5.

Specificațiile tehnice includ un procesor performant cu opt nuclee Qualcomm Snapdragon 835 cu o frecvență de lucru de până la 2,35GHz și grafică Adreno 540 sau Exynos 8895 cu o frecvență de lucru de până la 2,3Ghz și grafică Mali-G71. Modelul procesorului va fi diferit în funcție de zonă. Noul Note 8 are 6GB capacitate a memoriei RAM alături de 64GB spațiu intern de stocare cu suport pentru card microSD cu o capacitate maximă de 256GB.

Samsung Galaxy Note 8

Sistemul foto principal folosește doi senzori foto, un senzor principal de 12MP de tipul 1/2,55″ cu deschiderea de f/1.7 și un senzor secundar de 12MP de tipul 1/3.4″ cu apertura f/2.4. Ambii senzori foto dispun de suport pentru stabilizare optică a imaginii, zoom 2x și capabilități de captură video 2160p/30fps. Camera foto secundară folosește un senzor de 8MP cu deschiderea f/1.7, suport autofocus și capabilități de captură video 1440x/30fps.

Specificații Galaxy Note 8

  • Ecran: 6,3 inci, Super AMOLED ‘Infinity Display’, rezoluție Quad HD+ 1440×2960 pixeli, protecție Gorilla Glass 5, 522ppi, HDR 10
  • Procesor:
    • Qualcomm Snapdragon 835, octa-core (4×2,35GHz și 4×1,9GHz) și grafică Adreno 540
    • Exynos 8895, octa-core (4×2,3GHz și 4×1.7GHz) și grafică Mali-G71
  • Memorie RAM: 6GB de tip DDR4
  • Stocare: 64GB stocare internă cu slot microSD cu capacitatea maximă de 256GB, suport pentru carduri UFS
  • Cameră foto principală: un senzor principal de 12MP, apertura f/1.7 și un senzor secundar de 12MP cu apertura f/2.4, suport OIS, zoom 2x, captură video 2160p/30fps
  • Cameră foto secundară: 8MP, apertura f/1.7, autofocus, video 1440p/30fps
  • Conectivitate: opțiuni dual-SIM și single-SIM, 4G LTE-A Cat. 16/13, port USB de tip C 3.1, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac MU-MIMO, GPS, Beidou, NFC, Bluetooth 5
  • Baterie: 3.300mAh cu suport QuickCharge 2.0 și Wireless Charging
  • Sistem de operare: Android 7.1.1 Nougat personalizat cu interfața Samsung Grace UX
  • Software inclus: asistent virtual Bixby, Smart Connect, Smart Connect Home
  • Altele: stilus S-PEN cu 4096 niveluri de presiune, recunoaștere facială, iris și amprentă

S-PEN și căști AKG

Noul dispozitiv include un nou stilus S-Pen care recunoaște nu mai puțin de 4096 puncte de presiune și va putea fi folosit alături de pachetul software dedicat gamei de produse Galaxy Note. Samsung a ales să includă în pachet și o pereche de căști de calitate de la AKG cu mufă de 3,5mm.

Preț și disponibilitate

Noul phablet de top Samsung Galaxy Note 8 este disponibil la precomandă începând de astăzi la Orange, Telekom, Vodafone și la eMag. Conform site-ului magazinului online eMag, prețul întreg este de aproximativ 4.500 de lei iar o precomandă făcută până pe 14 septembrie aduce clienților un Samsung Dex Station cadou.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.